Plângere contravenţională. Sentința nr. 735/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 735/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 735/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 735/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. I.
Grefier L. I. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CĂLĂRAȘI, având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal . nr._/11.12.2014 .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pentru petent a răspuns av. N. S. în baza împuternicirii avocațiale nr._/ 2014.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, după care;
Instanța, conform prevederilor art.131 raportat la art. 94 pct. 4.C.pr.civilă, și art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze față de locul săvârșirii contravenției.
Conform art. 238 C. procedură civilă instanța pune în discuția părților estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului
Av. N. S., având cuvântul, în dovedirea plângerii formulate, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele de la dosar. Estimează durata soluționării cauzei la acest termen.
Conform art. 238 C. pr. civilă. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, având în vedere probele ce trebuie administrate, ca fiind la acest termen.
Instanța, în baza art.258 raportat la art.255 C. procedură civilă încuviințează proba cu înscrisuri pentru părți și înregistrare video pentru intimată, ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea cauzei.
Av. N. S. pentru petent, precizează că a vizionat înregistrarea video și nu dorește revizionare sa în ședință publică..
Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.
Av. N. S., pentru petent, arată că prin procesul verbal contestat s-a reținut faptul că la data de 11.12.2014 acesta nu a respectat semnale optice și acustice la trecerea la nivel cu calea ferată.
Din înregistrarea video se poate vede clar că nu fost mai multe mașini care au traversat calea ferată și au fost aplicate mai multe sancțiuni una din acestea făcând obiectul dosarului_ . Se apreciază că la acel moment a fost o defecțiune întrucât așa cum se observă parțial și din înregistrare și din susținerea petentului un agent de poliție/ un paznic îmbrăcat în vestă reflectorizantă le făcea semn să treacă. Mai mult din înregistrarea video aflată la dosar se vede alt autoturism cu număr de O., nu se vede mașina petentului_ . Solicită anularea procesului verbal.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2014 sub nr._, petentul P. D., având CNP_, cu domiciliul în București, Prel. G., nr.12, . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași anularea procesului verbal de contravenție . nr._/ 11.12.2014 .
În motivarea plângerii, petentul arată că a fost staționat la trecerea la nivel cu calea ferată în loc. Drajna unde după ce a trecut un tren mărfar, coloana de mașini în care se afla s-a pus în mișcare, iar când a ajuns în dreptul barierelor, luminile de culoare roșie au început să se aprindă, dar fără a se mișca bariera, acesta coborând la câteva secunde .
Mai arată că imediat după trecerea la nivel cu calea ferată se afla o intersecție unde un agent de poliție dirija circulația și crezând că există o defecțiune în funcționarea barierelor faptul că luminile s-au aprins imediat ce trecuse un tren și ținând cont cu prioritate de semnele agentului de circulație a trecut, fiind oprit împreună cu alte două mașini .
Așa cum rezultă și din înregistrările făcute semnele agentului de poliție erau evidente, iar luminile barierei s-au aprins după ce coloana de mașini se pusese în mișcare urmare ridicării barierei.
Arată că procesul verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu sunt detaliate evenimentele care s-au petrecut, nu se înțelege nimic din cuprinsul acestui proces verbal și nici nu este trecut nici-un martor.
În dovedire a depus copie de pe procesul verbal contestat, copie CI petent și dovada de circulație . nr._ /11.12.2014 (fila 9), copie proces verbal contestat (f.10).
Intimatul a depus întâmpinare la data de 13.11.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea sancțiunii principale și a celei complementare.
În motivare se arată că petentul a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul și la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat semnificația indicatoarelor luminoase și acustice ,traversând în timp ce barierele coborau.
În drept, au fost invocate art. 205 N.C. procedură civilă.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a celei cu înregistrare video, fiind depuse, în copie, cazierul contravențional al petentului (fila 18-19) și înregistrarea video a faptei (fila 17).
La acest termen a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru părți și proba cu înregistrare video pentru intimat.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11.12.2014 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 138 al.2, lit. a,b din H.G. nr. 1391/2006 raportat la art. 102 alin.3 lit. c și art.11 al.1 lit. c din O.U.G nr. 195/2002 constând în aceea că la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respecta semnificația indicatoarelor și a traversat în timp ce semibarierele erau în curs de coborâre semnalele luminoase și acustice funcționau intermitent.
Procesul-verbal a fost semnat de către contravenient nu mențiunea că „
Nu recunoaște fapta”.
Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 810 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării exercițiului dreptului de a conduce pentru 90 zile.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 paragraful. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.
În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).
Este obligația petentului de a demonstra că cele reținute de agentul constatator nu corespund realității.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu constatări ce sunt însoțite de înregistrarea video a momentului reținut ca fiind cel al săvârșirii contravenției.
Înregistrarea video depusă redă faptul că pornirea semnalului luminos la pasajul de cale ferată se face într-un moment în care mai multe mașini pe ambele sensuri se aflau deja angajate în traversarea căii ferate
Din aceasta nu se poate identifica însă autoturismul condus de petent ci doar o coloană de mașini ce traversează trecerea la nivel cu cale ferată în ambele sensuri pe pasajul de cale ferată.
Mai mult decât atât înregistrare făcându-se dintr-un unghi care nu permite vizibilitatea asupra momentului angajării autoturismelor în traversarea căii ferate, nu se poate stabili în aceste condiții fără dubiu vinovăția conducătorilor auto în nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.
Un conducător auto, chiar diligent, nu poate opri în mod instantaneu atunci când se afla deja angajat în traversarea căii feroviare pe trecerea la nivel cu calea ferată, așa cum pare că s-a întâmplat în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse instanța constată că rămâne o urmă de îndoială cu privire la temeinicia procesului-verbal, la vinovăția contravențională a petentului, îndoială care nu poate să profite decât celui acuzat contravențional, și pe cale de consecință va admite plângerea contravențională formulată de petentul P. D., și va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 11.12.0214 dresat de I. P. J. Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. D., având CNP_, cu domiciliul în București, Prel. G., nr.12, ., ., sect.6, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 11.12.2014 dresat de I. P. J. Călărași.
Cu drept la apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depusă la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 4.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD.I. O. S. L. I.
Red.I.O.
Tehnored..SL
Ex.5/11.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 737/2015. Judecătoria... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








