Validare poprire. Sentința nr. 3235/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3235/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 3235/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3235/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. O. A.
Grefier E. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de creditoarea . în calitate de mandatar al SECAPITAL SARL – Luxemburg ,în contradictoriu cu debitorul I. C. și terț poprit . SRL cu sediul în . ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier prin care s-au evidențiat părțile, obiectul și procedura de citare, după care;
Instanța, conform prevederilor art.131 .C.pr.civilă, constată că nu este competentă teritorial în soluționarea acestei cauze și invocă din oficiu excepția necompetentei teritoriale .Pe cale de excepție rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față:
La data de 7.09.2015reclamanta . cu sediul în București, ., subsol,parter, .,sector 4 CUI RO_, ORC nr J_ în calitate de mandat al . în conformitate cu dispoz. art. 790 alin 1 cod pr. civ. a formulat o cerere de validare a popririi în contradictoriu cu terțul poprit . SRL cu sediul în com D. V. .. Călărași și debitorul ion C. cu domiciliu în com D. V. .. Călărași.
În motivarea cererii creditoarea prin mandatar arată că la data de 28.07.2015, executorul judecătoresc asociați C. T. și ion dispune terțului poprit . S.R.L. înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitorul I. C.; poprirea fiind dispusă în dosarul de executare nr. 569/2015 în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr._/14.09.2010 emis de BRD Groupe Societe Generale SA, convenție de creditare cesionată de către SE capital SARL ; încuviințarea executării silite fiind dată de executorul judecătoresc T. C. S. la data de 16.04 2015 până la concurența sumei de_,10 lei.
se mai arată că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoz. de înființare a popririi în termenul prevăzut de lege.
În dovedirea cererii creditoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri .
La termenul de 22.10.2015 instanța procedând în conformitate cu 131 cod pr. civ. rap. la art. 790 cod pr. civ. și art 651 cod pr. civ. constată că este necompetentă teritorial având în vedere că atât sediul terțului poprit cât și domiciliul debitorului .. D. V. Jud. Călărași localitate aflată în raza de activitate a Judecătoriei L. Gară.
Așa fiind urmează a declina competența de soluționare a cauzei având ca părți, creditoarea . în calitate de mandatar al SECAPITAL SARL – Luxemburg, debitor I. C. și terț poprit . SRL cu sediul în com D. V. . Călărași, în favoarea Judecătoriei L. Gară, Jud Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași, invocată din oficiu de instanță.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca părți, creditoarea . cu sediul în București, ., subsol,parter, .,sector 4 CUI RO_, ORC nr J_ în calitate de mandatar al SE CAPITAL SARL – Luxemburg, debitor I. C., domiciliat în com D. V. .. Călărași și terț poprit . SRL cu sediul în com D. V. . Călărași, în favoarea Judecătoriei L. Gară, Jud Călărași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 22.10.2015.
Președinte Grefier
Jud A. N. OlimpiaApolozan E.
red. AN
Tehnored. AE
exp.3/azi.16.11.2015.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3220/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2743/2015. Judecătoria... → |
|---|








