Plângere contravenţională. Sentința nr. 1140/2015. Judecătoria CÂMPENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1140/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 1140/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1140/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. Ș. D.
GREFIER.: C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petentul A. L., cu domiciliul în localitatea Sohodol, ., jud. A., cu domiciliul ales la avocat S. A., având sediul profesional în orașul Cîmpeni. ., iud. A., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -C.N.A.D.N.R. S.A, cu sediul în municipiul București, .. 401A, sector 6, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petent av. S. A., lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că se constată depus la dosar, prin biroul de registratură al instanței, răspunsul la adresa instanței din partea Vodafone România SA.
Mandatarul petentului declară că nu are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în fond.
Instanța, deliberând, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Mandatarul petentului solicită admiterea plângerii, așa cum a fost formulată, în principal anularea procesului verbal și exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale iar în subsidiar, în ipoteza în care se constată legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub dosar nr._, formulată de petentul A. L., cu domiciliul în localitatea Sohodol, ., jud. A., CNP_, cu domiciliul ales lqa avocat S. A., având sediul profesional în orașul Cîmpeni. ., iud. A., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -C.N.A.D.N.R. S.A, cu sediul în municipiul București, .. 401A, sector 6, solicitând ca prin hotărâre judecătorească și după administrarea de probe:
În principal,
- Să se dispună anularea ca neîntemeiat a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 25.05.2015, întocmit de către agentul constatator D. I. Tosa din cadrul C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN;
- Să se dispună exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în sumă de 3.000 lei aplicată prin procesul-verbal sus-menționat;
- Să fíe obligată intimata la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate.
În subsidiar.
În ipoteza în care se constată legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, solicită modificarea acestuia în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii se arată că:
I. Sub aspectul solicitării principale.
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 25.05.2015, comunicat petentului la data de 05.06.2015 (conform procesului-verbal de comunicare anexat), petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 3.000 lei pentru fapta prev. de art. 8 alin, (1) din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. (32) din același act normativ, respectiv "fapta dea circula fără rovinietă valabilă".
Sub aspectul stării de fapt s-a reținut că «[...] vehiculul categoria F, cu numărul de înmatriculare_, aparținând d-lui. L. A. [...] a circulat la data de 02.12.2014, ora 15:31, locul DN1C Kml8+392m, J., jud. Cluj, fără a deține rovinietă valabilă».
Apreciază neîntemeiată acuzația adusă prin procesul-verbal contestat pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Prin protocolul încheiat între intimata C.N.A.D.N.R. S.A. și operatorii de telefonie mobilă, s-a prevăzut posibilitatea achiziționării rovinietei prin intermediul SMS.
Conform datelor prezentate pe site-ul oficial al intimatei (http://www.cnadnr.ro/pagina.php?idg=167), pct. 16 - "Cum pot achiziționa rovinietă prin SMS?"
Pași emitere rovinietă prin SMS:
- trimiteți la 7500 textul care conține numărul de înmatriculare și categoria rovinietei corespunzătoare tipului de vedicul, în formatul menționat mai sus.
- veți primi un mesaj prin care vi se cere să confirmați achiziția ( mesajul va conține informații detaliate despre achiziție, inclusiv prețul final).
- pentru confirmarea achiziției, trimiteți la numărul 7500 un mesaj cu textul DA
- veți primi un mesaj de confirmare a achiziției ce va conține ., categoria acesteia, numărul de înmatriculare pentru care a fost emisă și data la care perioada de valabilitate expiră.
În data de 02.12.2014, ora, 14:55:52, petentul a solicitat prin intermediul SMS 7500 achiziția rovinietei pentru vehiculul_ categoria F. Conform pașilor de urmat expuși mai sus, i s-a solicitat să confirm achiziția astfel încât, la ora 14:56:08, a trimis un nou SMS la 7500 cu textul DA. Urmare acestui demers, în data de 02.12.2014 ora 14:56, a primit mesajul de confirmare a achiziției (anexat):
"A fost emisa rovinietă_ categoria F, pentru vehiculul_, valabila pana la 02.12.2014 ora 23:59:59. Detalii valabilitate rovinietă: www.cnadnr.ro "
Întrucât primise mesajul de confirmare a achiziției, în data de 02.12.2014 în jurul orei 15 a plecat din Cluj N. având convingerea fermă că deține rovinietă valabilă. În data de 05.06.2015 i-a fost comunicat însă procesul-verbal de constatare a contravenției care face obiectul prezentei plângeri.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 "Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție [...]", iar potrivit art. 11 alin. (1) din același act normativ, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul erorii de fapt. Potrivit art. 11 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, instanța de judecată este singura care poate constata cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu definește cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, în doctrină s-a reținut că prin eroare de fapt se înțelege situația când făptuitorul, în momentul comiterii contravenției, nu cunoștea sau cunoștea greșit existența unei stări de fapt, situații sau împrejurări de care depindea caracterul contravențional al faptei.
În prezenta cauză, eroarea de fapt a petentului, a fost determinată de comunicarea primită prin SMS de la serviciul 7500, respectiv de convingerea creată asupra valabilității rovinietei generate electronic. Nu cunoaște motivele pentru care intimata susține că petentul circulat fără a deține rovinietă valabilă, însă apreciază că orice persoană care folosește servicul SMS 7500, din moment ce primește un SMS de răspuns cu datele rovinietei achiziționate, respectiv nr. de rovinietă și durată de valabilitate, are convingerea că acea rovinietă i-a fost emisă în mod real.
Raportat la aceste considerente solicită să se constate că petentul s-a aflat în eroare de fapt, cauză care înlătură vinovăția și totodată caracterul contravențional al faptei săvârșite, impunându-se astfel anularea procesului-verbal contestat.
II. Sub aspectul solicitării subsidiare.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținăndu-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal". In sensul necesității asigurării unei proporții între sancțiunea aplicată și pericolul social reprezentat de fapta contravențională săvârșită sunt și prevederile art. 5 alin. (5) din același act normativ.
In legătură cu modul de aplicare în concret a sancțiunii contravenționale, art. 7 alin. (2) din O.G. 2/2001 prevede că în cazul în care fapta este de o gravitate redusă" se aplică sancțiunea avertismentului, sancțiune ce poate fi aplicată „și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune ", așa cum arată art. 7 alin. (3) din același act normativ.
Având în vedere argumentele prezentate la pct. I din prezenta cerere, susținem că în speță subsemnatul nu mă fac vinovat de săvârșirea faptei contravenționale imputate. Conform informațiilor de pe site-ul intimatei, mesajul de confirmare a achiziției este suficient pentru a crea convingerea deținerii unei roviniete valabile. Totuși în ipoteza în care se apreciază că erau obligatorii* și alte demersuri, având în vedere starea de fapt descrisă și dovedită prin înscrisurile anexate, vă solicităm să constatați că fapta contravențională a subsemnatului prezintă un grad de pericol social redus, nefiind de natură să pună în pericol siguranța traficului rutier sau integritatea drumurilor naționale.
Întrucât sancțiunile contravenționale nu sunt un scop în sine ele trebuind să tindă spre un scop preventiv, consideram că sancțiunea avertismentului răspunde cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Această sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării oricărei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenienților asupra faptei săvârșite și de a-i determina să adopte pe viitor un comportament adecvat în societate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 10 și art. 101 din Ordonanța de Guvern nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, raportat la art. 31-36 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și pe celelalte normele expres indicate în cuprinsul cererii.
Din actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal .>
Prin procesul verbal . R15 nr._ din data de 25.05.2015, emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, se reține faptul că, făptuitorul a fost sancționat contravențional cu suma de 3.000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 8 al. 1 din OG 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa, că petentul la data de 02.12.2014, ora 15:31 a circulat cu vehiculul categoria F cu nr. de înmatriculare_, pe DN 74 1C. KM. 18 +392 J., jud. Cluj, fără a deține rovinietă valabilă.
Din înscrisul depus la dosarul cauzei ( fila 31 ), emis de rețeau de telefonie VODAFONE SA. s-a comunicat faptul că serviciul SMS 7500 aparține și este gestionat de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România ( CNADNR ), aceștia fiind singurii care dețin și pot oferi informații cu privire la conținutul mesajelor transmise. Se confirmă faptul că, la data de 2.12.2014, în intervalul orar 14,55 - 14.57, de pe nr. telefon_ au fost transmise două mesaje către nr. scurt 7500.
În consecință se poate reține faptul că, la data mai sus menționată, s-a emis un mesaj de confirmare achiziționării rovinietei urmare accesării serviciului SMS 7500 apelat de la postul telefonic cu nr._, cu nr._ categoria F pentru vehiculul_ valabilă până la data de 2.12.2014 ora 23:59,59. Acest aspect rezultând și din înscrisul de la fila 18, care confirmă faptul că „a fost emisă rovinieta categoria F pentru vehiculul_, valabilă până la data de 2.12.2014, ora 23:59,59.
Prin urmare la data de 2.12.2014, data săvârșirii contravenției, contravenientul deținea rovinietă valabilă pentru vehiculul categoria F cu nr. de înmatriculare_ .
Cu privire la temeinicie, instanța reține că petentul potrivit art. 249 Noul cod de procedură civilă, prin probele administrate, a reușit să facă dovada netemeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției, care face dovada deplină asupra situației de fapt și încadrării în drept, până la proba contrarie.
Cum în cauză, s-a probat de către petent netemeinicia făcută de organul constatator în procesul verbal de contravenție, în sensul că la data constatări faptei de către agentul constatator, deținea rovinietă valabilă pentru circulația pe drumurile publice, instanța va admite plângerea, va anula procesul verbal și prin urmare îl va exonera pe petent de plata amenzii în cuantum de 3.000 lei, aplicată prin procesul verbal . nr._ din data de 25.05.2015, întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul A. L., cu domiciliul în localitatea Sohodol, ., jud. A., CNP_, cu domiciliul ales lqa avocat S. A., având sediul profesional în orașul Cîmpeni. ., iud. A., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România -C.N.A.D.N.R. S.A, cu sediul în municipiul București, .. 401A, sector 6, și în consecință:
Dispune anularea procesului verbal . nr._ din data de 25.05.2015, întocmit de C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN și exonerarea petentului de plata amenzii aplicate în cuantum de 3.000 lei.
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, iar apelul se va depune la Judecătoria Câmpeni, jud. A., sub sancțiunea nulității, potrivit art. 471 noul cod de procedura civila
Pronunțată în ședința publică din 09 Decembrie 2015
JUDECATOR, GREFIER,
C. Ș. D. C. E. S.
Redc. C.Ș.D.
Tehnored. M.B.
Ex. 5
14.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1139/2015.... | Uzucapiune. Sentința nr. 671/2015. Judecătoria CÂMPENI → |
|---|








