Plângere contravenţională. Sentința nr. 49/2015. Judecătoria CÂMPENI

Sentința nr. 49/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPENI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 49/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPENI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 49/2015

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. Ș. D.

GREFIER: C. E. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petentul M. D. G., domiciliat în comuna Vidra, ..230, jud A., în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A.,.având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul și martorul B. T. P., lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că se constată depuse la dosar, prin biroul de registratură al instanței, din partea intimatului, materialul probator care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.

Potrivit art. 131 Nc.p.civ. instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina de față.

S- a procedat la audierea martorului, depozițiile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Petentul declară că nu are alte cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei.

Instanța, deliberând, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în fond.

Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub dosar nr._, petentul M. D. G., domiciliat în comuna Vidra, ..230, jud A., CNP:_, a depus contestație împotriva procesului verbal de contravenție ._, încheiat la data de 10.11.2014 de către agentul de poliție din cadrul Poliției oraș Abrud, jud. A., prin care a fost sancționat cu suma de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât a depășit două autoturisme care staționau înainte de o trecere de pietoni pe . orașul Abrud.

Având în vedere faptul că pe trecerea de pietoni nu se afla nici o persoană și nici vreo persoană care să se angajeze în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, iar cele doua autoturisme staționau iar conducătorii auto se angajaseră în discuții cu persoane care circulau pe trotuar, petentul s-a asigurat că nu creează nici un pericol, a semnalizat și a depășit cele două autoturisme, moment în care în intersecție a apărut agentul de poliție care l-a oprit și sancționat.

Dacă ar fi fost pietoni pe trecere l-aș fi lovit ,însă nu au fost nici un pieton în zonă ,iar martor a pus pe unul din conducătorii auto care dacă recunoștea că staționa 1-ar fi sancționat.

Solicită să se dispună anulare procesul verbal de contravenție și pedepselor aplicate.

Din actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ._, încheiat la data de 10.11.2014 de către agentul de poliție din cadrul Poliției oraș Abrud, jud. A., s-a reținut că la data de 10.11.2014, petentul a condus autoutilitara marca F. cu nr. de înmatriculare_ pe . efectuat depășirea autoturismele_, și_, care erau oprite la trecerea de pietoni din dreptul magazinului, pentru a acorda prioritate de trecere pietonilor, fapta fiind prev. și sancționată de art. 120 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 al. 3 din OUG 195/2002, și art. 147/1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101/a/18 din OUG 195/02 și s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 360 lei.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța constată că nu există nici una dintre cauzele de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, procesul verbal fiind corect completat sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului, domiciliului acestuia, faptei săvârșite, a datei și locului comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.

În ceea ce privește aspectul temeiniciei procesului verbal întrucât, deși acesta se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate a celor consemnate – dată fiind natura sa juridică duală, de act administrativ cu regim special de contestare și de mijloc de probă – această prezumție trebuie pusă în balanță cu respectarea garanțiilor instituite de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru a concluziona astfel, instanța are în vedere criteriile stabilite de Curtea CEDO pe cale jurisprudențială (cauza Ozturk împotriva Turciei, Salabiaku împotriva Franței), care plasează sancțiunile cu caracter represiv și punitiv general aplicabile, în sfera noțiunii autonome de „acuzație în materie penală”, în pofida gravității uneori reduse a acestora.

Actul normativ special cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv O.G. nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, însă fiind vorba despre un act administrativ, se aplică principiile generale ale dreptului administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat.

Cu privire la temeinicie, instanța reține că petentul nu a propus nici o probă de natură să combată cele reținute în procesul verbal. Consecința acestui fapt îl reprezintă – în aprecierea instanței – răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură în virtutea par. 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului petenta, concomitent cu validarea/confirmarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.

Din declarația martorului B. T. P., martor semnatar al procesului verbal, se confirmă faptul că, în timp ce acesta era oprit la trecerea de pietoni din centrul orașului Abrud, a fost depășit de făptuitor, efectuând manevra de depășire neregulamentară.

Fapta petentului, astfel cum a fost ea reținută în procesul verbal, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 al. 3 din OUG 195/2002, și art. 147/1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101/a/18 din OUG 195/02.

Față de aceste considerente instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petentul M. D. G., domiciliat în comuna Vidra, ..230, jud. A., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. și împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ._, încheiat la data de 10.11.2014 de către agentul de poliție din cadrul Poliției oraș Abrud, jud. A., ca neîntemeiat.

La termenul de fond nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul M. D. G., domiciliat în comuna Vidra, ..230, jud A., CNP:_ în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. și împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției ._, încheiat la data de 10.11.2014 de către agentul de poliție din cadrul Poliției oraș Abrud, jud. A., ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, iar apelul se va depune la Judecătoria Câmpeni, jud. A., sub sancțiunea nulității, potrivit art. 471 noul cod de procedura civila .

Pronunțată în ședința publică din 28 Ianuarie 2015.

JUDECATOR, GREFIER,

C. Ș. D. C. E. S.

Redc. C.Ș.D.

Tehnored. M.B.

Ex. 5

3.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 49/2015. Judecătoria CÂMPENI