Anulare act. Sentința nr. 200/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 200/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 6925/204/2010
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 200/2013
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. D.
Grefier I. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul – pârât C. C., pârâții - reclamanți B. A., R. S., I. A., B. N., B. A., V. V., J. A., I. E., B. G., I. N. A., T. N. M. si paratii T. D., I. C. si F. V. - decedata prin mostenitori I. S., I. G., G. I. si E. F.-C., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 17.01.2013 consemnate în încheierea de ședința ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, 24.01.2013, hotărând astfel:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
P. cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ /08.12.2010, reclamantul C. C. a chemat in judecata paratii I. N. A., T. N. M., F. V., B. A., R. S., I. A., V. V., JILAVEANU A., I. E., T. D., B. G., B. N., B. A. si I. CONSTANTA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispuna anularea certificatelor de moștenitor nr. 205 din 15 noiembrie 2010 emis in dosarul nr. 239/2010 si nr. 206 din 15 noiembrie 2010 emis in dosarele nr. 240, 241 si 242, eliberate de Biroul N. Public - C. si M. P., sa se constatate deschisa succesiunea defuncților D. A., decedata la 07.11.2002; C. E. decedata la 8 noiembrie 1999; D. I., decedat la 8 noiembrie 2009 si D. P. decedat la data de 20 octombrie 2008, sa se stabilieasaca masa de impartit, cotele ce li se cuvin in calitate de copartasi si sa se dispuna lichidarea stării de indiviziune, urmând a se constata ca este singurul care a acceptat pur si simplu tacit succesiunile defunctiilor.
Reclamantul a invederat ca de pe urma defunctilor au rămas următoarele bunuri un teren construcție in suprafața de 1.000 m.p situat in or. Baicoi, . si o casa de locuit contruita pe acest teren, in suprafața de 40 m.p., construita in anul 1951, conform certificatului de moștenitor, precum si un teren de 0,50 ha, constituit in baza Legii nr. 18/91, pentru care nu s-a eliberat inca titlul de proprietate, solicitand atribuirea in natura a acestora si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca la data de 13.06.1992, a decedat defunctul D. G., socrul sau, pe numele caruia a fost emis certificatul de mostenitor nr. 1359/26.08.1992, conform caruia au calitatea de moștenitorii D. A., in calitate de soție, cu cota de 1/4, C. E. in calitate de fiica cu cota de 1/4, D. I. si D. P. in calitate de fii, cu cote de 1/4, fiecare.
Reclamantul a precizat ca D. A., soacra sa, a decedat la data de 07.02.2002, fiind emisa de Primăria Or. Baicoi, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, avandu-i ca moștenitori pe Dogru P. si D. loan, in calitate de fii, postdecedati, fara a fi trecuta insa si soția sa, in conditiile in care aceasta a avut trei copii, pe C. E., soția sa, decedata la data de 8 noiembrie 1999, D. I., decedat la data de 8 noembrie 2009 si D. P., decedat la data de 20 octombrie 2008.
La data de 8 noiembrie 1999, a decedat soția sa C. E., avand ca mostenitori pe el, in calitate de sot, D. A., mama decedata la data de 7 noiembrie 2009, D. loan, in calitate de frate, decedat la data de 8 noiembrie 2009 si D. P., in calitate de frate, decedat la data de 20 octombrie 2008.
La data de 20 octombrie 2008, a decedat fratele soției sale, D. P., in urma căruia a rămas moștenitor, in calitate de frate, D. loan, decedat la data de 8 noiembrie 2009, conform mențiunii din cererea pentru deschiderea procedurii suucesorale.
La data de 8 noiembrie 2009, a decedat D. I., tot frate al soției sale, in urma căruia au fost trecuții ca moștenitorii, conform cererii de deschidere a procedurii succesorale T. M. si I. A. in calitate de matusi (surorile soacrei mele sale) care au renunțat insa la succesiune.
Reclamantul a mai aratat ca de pe urma defunctiilor au rămas următoarele bunuri un teren construcție in suprafața de 1000 m.p situat in or. Baicoi, . si o casa de locuit contruîta pe acest teren, in suprafața de 40 m.p., construita in anul 1951, conform certificatului de moștenitor si a invederat ca el a fost singurul care s-a ocupat de înmormântarea defunctiilor, si a tinut pomenile, conform datinelor locale intretinandu-i de-a lungul timpului cu bani de medicamente, întreținere a construcției si plata impozitelor, in timp ce parații nu au venit niciodată, pana in prezent cand l-au izgonit, l-au bătut si au mers la notariat pentru a-l inlatura de la moștenire atat pe el cat si pe soția sa.
De asemenea, a precizat ca cele doua matusii ale soției sale, si nici o alta ruda, nu au făcut niciun fel de act de acceptare expresa, forțată sau tacita a succesiunii defuncților in termenul prevăzut de lege, ba mai mult au ascuns la notariat situația reala, pentru a beneficia de cote ce nu li se cuvin si pentru a-l inaltura din casa.
In drept, a invocat disp. art. 728 C.civ., art. 6731 si urm. C.prc. civ si Legea nr. 36/1995.
In sustinerea cererii, a depus la dosar, in copie, urmatoarele inscrisuri: copie BI, CM nr. 205/15.11.2010, CM nr. 206/15.11.2010, arbore genealogic, cereri deschiderea procedurii succesorale - anexa 23, adeverinta nr. 349/13.01.2010, CM nr. 1359/26.08.1992, adeverinta nr. 16/09.04.2010 si acte stare civila (f.12-38).
P. intampinarea formulata la data de 21.01._ (f.57-59), paratii B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., BABONE A., I. E., B. G. si JILAVEANU A. au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale a reclamantului in dezbaterea succesiunii defunctilor D. A., D. I. si D. P., decedati ulterior defunctei C. E., exceptia lipsei de interes a acestuia cu privire la capatul de cerere privind anularea certificatelor de mostenitor nr. 205/2010 si 206/2010 si exceptia prematuritatii, cu privire la terenul in suprafata de 0,50 ha pentru care nu s-a emis titlu de proprietate.
Pe cale reconventionala, au solicitat includerea in masa succesorala ramasa de pe urma defunctului D. G. si a terenului in suprafata de 800 mp situat in Baicoi, ., jud. Prahova, iar in masa succesorala a defunctei C. E. a cotei de ½ din locuinta edificata pe terenul sus mentionat.
In drept au invocat disp. art. 115-119 Cod proc. civ. si art. 728 si urm. Cod civil.
In sustinerea cererii au depus la dosar in copie acte stare civila (f. 64-70).
P. cererea formulata la data de 17.03.2011 (f.82-85), reclamantul si-a completat actiunea, solicitand ca instanta sa pronunte o hotarare prin care sa constate dreptul sau de proprietate asupra unei cote indivize de ¾ din imobilele teren in suprafata de 1.000 mp situat in Baicoi, ., casa de locuit construita pe acesta si teren in suprafata de 0,50 ha, constituit in baza Legii nr. 18/1991, restul cotei de ¼ fiind dobandita doar de catre el in calitate de unic mostenitor legal al defunctei C. E., precum si nulitatea absoluta a certificatelor de mostenitor nr. 205/2010 si 206/2010.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a incheiat o conventie negotium iuris cu defunctii care datorita relatiilor de rudenie nu a fost materializata in forma scrisa, bazandu-se pe buna credinta a paratelor - surorile soacrei sale, I. A. si T. M..
In drept, a invocat disp. art. 5 alin. 2 din titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 1073 Cod civ si art. 111 cod proc civ.
La data de 17.03.2011, parata I. A. a formulat cerere reconventionala (f. 89-90) solicitand constatarea nulitatii absolute a declaratiei aut. sub nr. 949/03.05.2010 de BNP P. M. C. pentru eroare obstacol distructiva de vointa, error in negotio, motivat de faptul ca datorita varstei si lipsei de cunostinte juridice a semnat inscrisul prezentat de catre notarul public care insa nu reprezinta vointa sa reala deoarece i s-a spus ca semnand declaratia intreaga avere succesorala ii revine reclamantului C. C., si nu celorlalti parati.
De asemenea, a solicitat constatarea nulitatii absolute a certificatelor de mostenitor nr. 205/2010 si 206/2010, pe de o parte ca acte subsecvente renuntarii sale, iar pe de alta parte pentru ca in realitate la decesul defunctei C. E. reclamantul s-a inteles cu soacra sa si defunctii D. P. si I. sa-i ingrijeasca, sa-i intretina, sa-i inmormanteze si sa le faca toate pomenile crestinesti dupa datina, cu obligarea paratilor reconventionali la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, a invocat disp. art. 2 din Decretul nr. 167/1958 si art. 100 din Legea nr. 36/1995.
In sustinerea cererii a depus la dosar in copie declaratia aut. sub nr. 949/03.05.2010 (f.91).
La aceeasi data, parata T. M. a formulat cerere reconventionala (f. 95-96) solicitand constatarea nulitatii absolute a declaratiei aut. sub nr. 950/03.05.2010 de BNP P. M. C. pentru eroare obstacol distructiva de vointa, error in negotio, motivat de faptul ca datorita varstei si lipsei de cunostinte juridice a semnat inscrisul prezentat de catre notarul public care insa nu reprezinta vointa sa reala deoarece i s-a spus ca semnand declaratia intreaga avere succesorala ii revine reclamantului C. C., si nu celorlalti parati.
De asemenea, a solicitat constatarea nulitatii absolute a certificatelor de mostenitor nr. 205/2010 si 206/2010, pe de o parte ca acte subsecvente renuntarii sale, iar pe de alta parte pentru ca in realitate la decesul defunctei C. E. reclamantul s-a inteles cu soacra sa si defunctii D. P. si I. sa-i ingrijeasca, sa-i intretina, sa-i inmormanteze si sa le faca toate pomenile crestinesti dupa datina, cu obligarea paratilor reconventionali la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, a invocat disp. art. 2 din Decretul nr. 167/1958 si art. 100 din Legea nr. 36/1995.
In sustinerea cererii a depus la dosar in copie declaratia aut. sub nr. 950/03.05.2010 (f.97).
P. intampinarea la cererea completatoare a actiunii reclamantului, formulata la data de 21.04.2011 (f.103-106), paratii reclamanti B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., BABONE A., I. E., B. G. si JILAVEANU A., au precizat ca sustin in continuare excepția lipsei de interes a reclamantului in ceea ce privește cererea de a se constata nulitatea absoluta a certificatelor de mostentior 205 si 206 din 15.11.2010 emise de BNP C. si M. P..
Paratii reclamanti au invederat ca din punct de vedere juridic transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul pretinșilor promitenti cedenti in patrimoniul reclamantului (pretins beneficiar al bunurilor) operează la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătorești, astfel ca la momentul decesului defuncților D. A., D. I. si D. P., bunurile se aflau in patrimoniul acestora, astfel ca prin succesiune legala au fost transmise către subsemnații.
Au mai aratat ca, fata de declarațiile de renunțare la succesiune date de paratele I. A. si T. M., reclamantul nu justifica niciun interes in formularea cererii de constatare a nulității absolute a certificatelor de moștenitor, susținerile făcute de acesta in cuprinsul cererii completatoare nefacand decât dovada unei conivente intervenite intre acestia.
Pe fond au solicitat respingerea ca neîntemeiata actiunii in constatarea dreptul de proprietate asupra cotei de 3/4 din terenurile si construcția rămasa de pe urma defunctului D. G. deoarece intre reclamant si D. A., D. I. si D. P. nu s-a incheiat nicio convenție de întreținere care sa aiba ca obiect bunurile imobile sus-mentionate, dimpotrivă, reclamantul care are o fire violenta si acaparatoare, a fost in relații rele cu defuncții a căror întreținere pretinde ca a asigurat-o, astfel ca pana la moartea lui D. P. acesta nu a intrat in curtea imobilului ce a aparținut defunctului D. G..
Paratii reclamanti au aratat ca defunctul D. G. avea atat pensie pentru limita de vârsta cat si pensie de veteran de război, astfel ca sotia sa D. A., a rămas atat cu pensia de urmaș cat si cu cea de veteran, avand mijloacele materiale necesare intretinerii sale, locuind la acel moment impreuna cu fii sai, D. I. si D. P., care la rândul lor aveau pensii.
S-a mai invederat ca dupa decesul defunctei C. E., reclamantul 1-a bătut pe D. I. alungandu-1 din casa părinteasca, acesta fiind nevoit sa isi improvizeze o coliba in pădure unde a locuit timp de 10 ani, pana la decesul sau, in casa părinteasca ramanand D. P. care nu a avut nicio problema de sănătate, nu a necesitat ingrijire, dar care nu i-a permis reclamantului sa intre in curtea si casa părinților sai.
Imediat dupa moartea lui D. P., reclamantul C. C. a luat actele si cheile casei, a pus stăpânire pe casa si terenul aferent, precum si pe terenul de la camp si 1-a căutat pe D. I. pe care 1-a bătut din nou pentru a-1 forța sa semneze ca renunța la avere in favoarea lui. D. I. nu a fost de acord cu acest lucru dar nici nu a avut curajul sa revină in casa părinteasca unde era îndreptățit sa stea.
Cu privire la cererile reconventionale formulate de paratele lonita A. si T. M., au solicitat respingerea ca neîntemeiate, nefiind reale susținerile lor conform cărora la semnarea declarațiilor de renunțare la succesiune au fost in eroare asupra obiectului actului.
Paratii reclamanti au aratat ca nimeni nu poate invoca necunoașterea legii in favoarea sa iar paratele susținând ca prin semnarea declarațiilor de renunțare la succesiune au considerat ca bunurile ce compun masa succesorala vor ramane in patrimoniul reclamantului, invoca de fapt necunoașterea dispozițiilor Codului civil in materia succesiunii legale. Sunt total nesincere mențiunile făcute in cuprinsul cererilor reconventionale in sensul ca la momentul semnării declarațiilor paratele nu au avut cunoștința de consecințele renunțării in condițiile in care ei au fost prezenți la acel moment in fata notarului, fiind cei care am achitat si taxele necesare autentificării declarațiilor de renunțare, plata fiiind făcuta la cererea paratelor care au susținut ca daca beneficiaza de avere trebuie sa suporte si costurile aferente. De altfel in fata notarului au fost audiați si martori care au asistat la discuțiile purtate si care pot dovedi ca paratele au știut exact ce semnează si care sunt consecințele renunțării la succesiune.
De altfel parata lonita A. a fost insotita la notar de fiica sa, I. Constanta, care la rândul ei a renunțat si ea la succesiune, astfel ca mama stia foarte bine care sunt consecințele renunțării.
Si parata T. M. are copii care au acceptat succesiunea defunctului D. I., având deci calitatea de moștenitori legali ai acestuia, fiind astfel evident ca sunt nereale susținerile din cererea reconventionala conform cărora parata s-a aflat in eroare la momentul semnării declarației de renunțare la succesiune.
Motivul pentru care lonita A. si T. M. au renunțat la succesiunea defunctului D. I. 1-a reprezentat faptul ca averea rămasa de pe urma acestuia o are moștenire de la tatăl sau, D. G., ce a fost fratele părinților noștri si care la rândul sau o deține prin moștenire de la părinți, astfel ca la momentul dezbaterii succesiunii paratelor li s-a părut moral ca averea sa revină nepoților Iui D. G., paratele fiind surori cu soția lui D. G., respectiv cu D. A..
In drept, au invocat disp. art. 115 Cod proc.civ.
Paratele reclamante T. M. si I. A., prin intampinarile formulate la data de 05.05.2011 (f.121-123) au aratat ca sunt de acord cu completarea actiunii reclamantului.
Paratii I. CONSTANTA si T. D., la randul lor prin cererile formulate la data de 17.06.2011 (f.135-138) au precizat ca sunt de acord cu actiunea reclamantului.
P. cererea precizatoare (f.141-143), reclamantul a precizat ca solicita constatarea nulitatii absolute partiale a certificatului de mostenitor nr. 206/2010, motivat de imprejurara ca are inclus in calitate de mostenitori persoane care nu au calitate succesorala neacceptand in nici un fel succesiunea defunctilor, singurele cu vocatie succesorala fiind paratele I. A. si T. M., care au acceptat tacit uccesiunea lui D. I..
A mai solicitat sa se constate deschisa succesiunea defunctei C. E., decedata la 08.11.1999, sa se constate ca este unicul mostenitor al acesteia in calitate de sot supravietuitor, intrucat mama si fratii acesteia nu au acceptat mostenirea si ca de pe urma acesteia au ramas urmatoarele bunuri: un teren in suprafata de 1.000 mp situat in Baicoi, ., casa de locuit construita pe acesta, terenul in suprafata de 0,50 ha, constituit in baza Legii nr. 18/1991 si un teren de 3956 mp.
De asemenea, reclamantul a solicitat sa se constate dobandirea dreptului de proprietate asupra unei cote indivize de ¾ din imobilele teren in suprafata de 1.000 mp situat in Baicoi, ., casa de locuit construita pe acesta si terenuri in suprafata de 0,50 ha si 3956 mp, constituite in baza Legii nr. 18/1991, restul cotei de ¼ fiind dobandita doar de catre el in calitate de unic mostenitor legal al defunctei C. E..
La randul sau, a invocat exceptia prematuritatii actiunii paratilor reclamanti avand ca obiect iesirea din indiviziune asupra terenului in suprafata de 3956 mp reconstituit in baza Legii nr. 18/1991 si a aratat ca este de acord cu admiterea actiunilor paratelor reclamante T. M. si I. A..
La data de 22.06.2011 (f.147, 149), paratele reclamante T. M. si I. A. au precizat capatul doi din actiunile reconventionale, in sensul ca solicita constatarea nulitatii absolute doar a certificatului de mostenitor nr. 206/2010.
P. completarea cererii reconventionale (f.172-175), paratii reclamanti B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., BABONE A., I. E., B. G. si JILAVEANU A., au solicitat ca prin hotararea ce se va pronunța, sa se dispuna si ieșirea din indiviziune asupra averilor succesorale ramase de pe urma defuncților D. G., decedat la data de 13.06.1992, fost cu ultimul domiciliu in oras Baicoi, jud. Prahova, C. E., decedata la data de 08.11.1999, fosta cu ultimul domiciliu in oras Baicoi, jud. Prahova, D. A., decedata la data de 07.11.2002, fosta cu ultimul domiciliu in oras Baicoi, jud. Prahova, D. P., decedat la data de 20.10.2008, fost cu ultimul domiciliu in oras Baicoi, jud. Prahova si D. I., decedat la data de 08.11.2009, fost cu ultimul domiciliu in oras Baicoi, jud. Prahova.
Astfel, de pe urma defunctului D. G. sa se constate ca au ramas ca moștenitori legali D. A., in calitate de soție supraviețuitoare, culegând cota de 1/4 din succesiunea defunctului; C. E., in calitate de fiica, cu o cota de 1/4 din succesiune; D. P., in calitate de fiu, cu o cota de 1/4 din succesiune si D. I., in calitate de fiu, cu o cota de 1/4 din succesiune, iar ca masa succesorala este cea menționata in certificatul de moștenitor nr. 1359 din 26.08.1992 emis de fostul Notariat de Stat Local Campina precum si terenul in suprafața de 800 mp situat in Baicoi, ., jud. Prahova, teren care nu a fost menționat in certificatul de moștenitor 1359/1992 deoarece la decesul defunctului nu se mai afla in rolul agricol al acestuia, fiind inscris in rolul familiei fiicei sale, respectiv C. E. si C. C., pe acest teren cei doi edificandu-si casa in care au locuit.
De pe urma defunctei C. E. sa se constatate ca au ramas ca moștenitori legali soțul supraviețuitor, reclamantul C. C., cu cota de 1/3 (respectiv 8/24) din succesiune; D. A., in calitate de mama cu cota de 1/6 (respectiv 4/24) din succesiune si cei doi frați, D. I. si D. P. având fiecare cota de 6/24 din succesiune, iar masa succesorala se compune din cota de 1/4 din masa succesorala rămasa de pe urma defunctului D. G., decedat la data de 13.06.1992 si cota de 1/2 din locuința edificata pe terenul in suprafața de 800 mp. situat in Baicoi, ., jud. Prahova, in timpul căsătoriei cu reclamantul C. C. (restul cotei de 1/2 aparținând reclamantului in calitate de bun comun), locuința situata in Baicoi, ., in suprafața de 96 mp., construita din cărămida, acoperita cu tabla, compusa din 3 camere, veranda si bucătărie .
In drept, au invocat disp. art. 119 Cod procedura civila.
P. cererile formulate la data de 29.09.2011 (f.226) si 13.10.2011 (f.232) paratele reclamante I. A., respectiv T. M., au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a celorlalti parati reclamanti reconventional, pentru ca nu au acceptat succesiune ain termenul de optiune.
La data de 01.03.2012 (f. 502), parata reclamanta T. M., prin curator T. M., si-a precizat cererea reconventionala in sensul ca solicita constatarea nulitatii absolute a declaratiei autentificate sub nr. 950/2010 pentru lipsa consimtamantului, motivat de faptul ca a fost afectata de o boala psihica grava, dementa senila cu tulburari paranoid grave (alzheimer).
P. incheierea de sedinta din 31.03.2011, instanta a dispus scutirea petentelor T. M. si I. A. de la plata taxei judiciare in suma de 12 lei fiecare (f. 102), iar la data de 23.06.2011 (f.166-167), a luat act de renuntarea paratilor reclamanti la sustinerea exceptiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantului C. C. si a dispus unirea cu fondul a exceptiilor lipsei de interes si prematuritatii actiunii.
La solicitarea instantei, Primaria Baicoi a comunicat situatia juridica a imobilelor ce fac obiectul prezentei cauze (f. 176-181), iar BNP M. C. si M. P., inscrisurile care au stat la baza incheierii certificatelor de mostenitor si declaratiilor autentificate contestate (f.193-212).
In cauza au fost administrate probele cu inscrisuri, interogatoriul partilor (f. 277-415), testimoniala cu martorii Rodila M., P. Gheoghe, Badaran S., Badaran S., Badaran A., P. N., N. N. si S. M. (f.426-433), expertiza tehnica specialitate topografie intocmita de expert Simaciu V. (f.562-564, 625-626), expertiza tehnica specialitatea constrctii intocmita de expert N. C. (f.629-633), expertiza medico-legala psihiatrica efectuata de SML Ploiesti (f.595-596) si expertiza tehnica lotizare efectuata de ex. Simaciu V. (f.671-675).
Examinand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt:
P. incheierea interlocutorie din 06.11.2012, pronuntata in temeiul disp. art. 673/5 Cod proc. civ instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor reclamanti reconventionali, exceptia prematuritatii, actiunea formulata de reclamant, astfel cum a fost completata si precizata, privind constatarea dobandirii dreptului de proprietate a cotei indivize de ¾ din imobilele teren si constructie situate in Baicoi, . si a terenului in suprafata de 0,50 ha, precum si capetele de cerere privind constatarea nulitatii absolute a certificatelor de mostenitor nr. 205/15.11.2010 si 206/15.11.2010, cererea reconventionala astfel cum a fost precizata formulata de parata reclamanta I. A., cererea reconventionala astfel cum a fost precizata formulata de parata reclamanta T. M., precum si cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., B. A., I. E., B. Gheoghe si Jilaveanu A. privind includerea in masa succesorala a defunctului D. G. si a terenului situat in Baicoi, ..
De asemenea, a constatat deschisa succesiunea defunctei C. E., decedata la 08.11.1999, cu ultim domiciliu in Baicoi, jud. Prahova si ca intreaga masa succesorala ramasa de pe urma acesteia, compusa din cota indiviza de ½ din imobilul casa de locuit situata pe terenul din Baicoi, ., dobandit in timpul casatoriei prin contributia egala a sotilor, cota indiviza de ¼ din teren de 1.000 mp situat in Baicoi, ., conform certificatului de mostenitor nr. 1359/1992 si cota indiviza de ¼ din teren de 3956 mp, conform certificatului de mostenitor nr. 205/2010, este culeasa de reclamantul C. C., in calitate de sot supravietuitor si unic mostenitor legal acceptant, fiind straini de succesiune prin neacceptare D. A., mama; D. I., frate si D. P., frate si dispus ca iesirea din indiviziune asupra averii succesorale ramase de pe urma defunctilor D. Gheoghe, D. A., D. P. si D. I., astfel cum a fost retinuta prin certificatele de mostenitor nr. 1359/1992, 205/2010 si 206/2010
In motivarea acesteia, cu privire la excepta lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor reclamanti reconventional B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., Babone A., I. E., B. Gheoghe si Jilaveanu A., invocata de paratele reclamante I. A. si T. M., la data de 29.09.2011, respectiv 13.10.2011, instanta a retinut ca legitimarea procesuala pasiva se raporteaza la obligatia paratilor de a raspunde la pretentiile formulate prin actul de investire, in speta actiunea reclamantului si cererile reconventionale ale paratelor T. M. si I. A., calitatea lor fiind justificata de insusi actul juridic contestat, certificatul de mostenitor nr. 206/2010.
Astfel, cata vreme paratii reclamanti reconventional B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., Babone A., I. E., B. Gheoghe si Jilaveanu A. figureaza in calitate de mostenitori ai defunctului D. I. in certificatul de mostenitor nr. 206/15.11.2010, au calitate procesuala pasiva, aspectele privind acceptarea mostenirii in termenul de optiune succesorala urmand a fi analizata pe fondul cauzei.
Pe de alta parte s-a constatat indeplinita in persoana reclamantului a cerintelor necesare existentei interesului in promovarea actiunii avand ca obiect constatarea nulitatii certificatelor de mostenitor nr. 205 si 206 din 15.11.2010 emise de BNP M. C. si M. P., afirmarea unui drept subiectiv civil ocrotit de lege propriu celui care il reclama, in fiinta la momentul promovarii actiunii, respectiv dobandirea dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale.
Sub aspectul exceptiei prematuritatii retinerii la masa de partaj/iesirii din indiviziune asupra terenurilor ce au facut obiectul Legii nr. 18/1991 si pentru care nu a fost inca eliberat titlu de proprietate, instanta a retinut din inscrisurile comunicate de Primaria Baicoi ca suprafata de 0,50 ha reconstituita conform Legii nr. 18/1991 se compune din suprafata de 1.044 mp situata pe . si o gradina situata in tarlaua 25 . suprafata de 3956 mp, ambele mentionate in cuprinsul certificatelor de mostenitor eliberate deja pe numele defunctului D. G. nr. 1359/26.08.1992 si nr. 205/15.11.2010.
Desi certificatul de mostenitor nu reprezinta titlu de proprietate conform dispozitiilor in vigoare la data deschiderii succesiunii defunctilor, instanta constata ca pentru stabilitatea raporturilor juridice dat fiindca bunurile au intrat in circuitul civil, fiind cuprinse . eliberat de o autoritate publica, in relatiile dintre mostenitori, in situatia in care se coroboreaza si cu alte probe, fac dovada drepturilor dobandite de catre succesibili.
Pe fondul cauzei, instanta a retinut ca de pe urma defunctului D. G., decedat la data de 13.06.1992 (f.194) au ramas, conform celor doua certificate de mostenitor mentionate anterior, urmatoarele bunuri: un teren in suprafata de 1.000 mp situat in Baicoi, ., dobandit prin mostenire de la tatal sau decedat de peste 40 de ani, impreuna cu un drept indiviz de ½ din casa de locuit situata pe acest teren dobandit prin constructie in timpul casatoriei prin contributia egala a sotilor si terenul in suprafata de 3.956 mp situat in extravilanul or. Baicoi, dobandit in baza adeverintei nr. 359/25.11.2009 a Comisiei Orasenesti Baicoi.
La data deschiderii succesiunii acestuia aveau vocatie succesorala sotia supravietuitoare, D. A., si cei trei copii ai acestora, C. E., D. I. si D. P., fiecare dobandind o cota de ¼ din masa succesorala.
La randul ei, C. E. a decedat la data de 08.11.1999, fara ca succesiunea acesteia sa fi fost dezbatuta pana in prezent.
Succesiunile defunctilor D. A., decedata la 07.11.2002, D. P., decedat la 20.10.2008 si D. I., decedat la 08.11.2009, au fost dezbatute pe cale notariala si eliberat pe numele acestora certificatul de mostenitor nr. 206/15.11.2010 (f.14).
Averea succesorala a defunctei D. A., decedata la 07.11.2002, reprezentata de cota de ¼ din mostenirea culeasa de pe urma sotului sau si ½ din casa de locuit, a fost culeasa de fii acesteia D. I. si D. P., in cote egale, singurii in viata la data deschiderii succesiunii.
Intrucat defuncta C. E. a decedat anterior, reclamantul, in calitate de sot, nu are vocatie succesorala la mostenirea soacrei sale.
Singurul mostenitor legal al defunctului D. P., decedat la 20.10.2008 si necontestat de parti, a fost fratele acestuia D. I..
Referitor la actiunea reclamantului avand ca obiect constatarea dreptului sau de proprietate asupra unei cotei de ¾ din bunurile succesorale ramase defunctilor D. A., D. I. si D. P. de pe urma defunctului D. G., in baza unei conventii de intretinere, instanta retine ca sunt incidente dispozitiile in vigoare la acea data, respectiv art. 2 si 14 din Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor, si nu prevederile Legii nr. 247/2005, in conditiile in care defuncta D. A., presupusa parte in cadrul conventiei a decedat la data de 07.11.2002.
Conform art. 2 si 14 din Legea nr. 54/1998 terenurile cu sau fara constructii, situate in intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de intinderea lor, pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute.
In temeiul conversiunii actelor juridice, si raportat la prevederile art. 1073 Cod civ, creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei. Acest text, care instituie in materie de obligatii principiul executarii reale sau in natura specifica a obligatiilor, da posibilitatea instantei ca, in situatia in care lucrul se mai gaseste in patrimoniul instrainatorului, sau mostenitorilor acestuia, sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract autentic si care va avea efect constitutiv, operand transferul proprietati de la data ramanerii definitive.
P. urmare, este neintemeiat capatul de cerere formulat de reclamant cu privire la nulitatea absoluta a certificatelor de mosteniror nr. 205/2010 si 206/2010, pentru motivul ca in mod gresit au fost incluse imobilele in litigiu in masa partajabila, el beneficiind, in cazul promisiunii de instrainare, doar de un drept de creanta.
Insa, din intreg probatoriul administrat in cauza, inscrisuri, raspunsurile la interogatorii si declaratiile testimoniale, instanta constata ca nu s-a facut dovada, fara echivoc, a existentei unei conventii de transfer a dreptului de proprietate intre reclamant si defunctii D. A., D. I. si D. P..
Desi martorii propusi de reclamant, Rodila M. si P. Gheoghe (f.426-427), precum si Badaran A. (f.430) au confirmat faptul ca acesta a suportat cheltuielile de inmormantare ale celor trei defuncti, s-a ocupat de ingrijirea defunctei D. A., timp de 3 ani anterior decesului si l-a sustinut financiar pe defunctul D. P. pe o perioada de 9 luni cat acesta nu a avut pensie, au mentionat in mod expres ca intre cei trei defuncti si reclamant nu s-a discutat despre averea succesorala dobandita de acestia de pe urma defunctului D. G..
Pe de alta parte, din declaratiile martorilor Badaran S. (f. 428) si Badaran S. (f.429) a rezultat existenta unei stari conflictuale intre reclamant si defunctul D. I., care a condus la parasirea domiciliului si mutarea acestuia . padure, reclamantul ridicand pretentii asupra imobilelor in litigiu numai dupa decesul lui D. I. si D. P..
Acordarea de ajutor material, financiar sau sprijin moral unei persoane ori inmormantarea acesteia, nu conduce in lipsa unui acord expres, la nasterea unei conventii cu privire la transferul dreptului de proprietate, cu atat mai mult cu cat legea prevede necesitatea incheierii conventiilor privind bunurile imobile avand o valoare de peste 250 lei in forma scrisa ad probationem si/sau ad validitatem.
Lipsa oricarui inscris in acest sens, pentru care de asemenea nu s-a facut dovada imposibilitatii obiective de preconstituire, coroborata cu declaratiile martorilor sus mentionate conduc la convingerea instantei ca intre reclamant si defuncti nu a existat nicio conventie cu privire la transferul dreptului de proprietate in schimbul intretinerii si inmormantarii. Simpla existenta a relatiilor de afinitate intre parti nu poate justifica lipsa vreunui inceput de dovada scrisa cu privire la conventia intervenita, dat fiind importanta obiectului acesteia.
Atat reclamantul cat si paratele reclamante T. M. si Ionuta A. au invocat lipsa acceptarii succesiunii mostenirii defunctului D. I. decedat la 08.11.2009 de catre paratii reclamanti.
Sub acest aspect, instanta constata ca paratii au acceptat in mod expres succesiunea, solicitand dezbaterea acesteia in termenul de optiune succesorala, la nici o luna de la decesul defunctului, astfel cum rezulta din anexa 23 eliberata de Primaria or. Baicoi (f.205) si procesul verbal din 03.05.2010 emise de BNP M. C. si M. P. (f.208).
La aceeasi data, 03.05.2010, cand au fost luate declaratiile martorilor Badaran S. si Badaran S. de catre notarul public, s-a luat act si de declaratiile paratelor reclamante T. M. si I. A. si paratei I. CONSTANTA de renuntare la succesiune (f.209-211).
Potrivit art. 953 Cod civil, consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare, iar in cazul in care falsa reprezentare a realitatii cade asupra naturii actului ce se incheie, sanctiunea care intervine este nulitatea absoluta a actului juridic.
Din declaratiile martorilor audiati, Rodila M., P. G., Badaran S., Badaran S., Badaran A. a reiesit faptul ca parata I. A., nu au avut pretentii la mostenirea ramasa de pe urma surorii si nepotilor sai.
Dimpotriva martorii prezenti la notariat, au declarat ca atat I. A., cat si T. M. au precizat la acea data ca renunta la succesiune deoarece sunt in varsta si nu au nevoie, iar mostenirea ar fi fost prea oneroasa pentru ele. De asemenea, martora Badaran S., care au discutat personal cu cele doua, a precizat ca nici una dintre ele nu i-a facut impresia ca ar fi bolnava sau ca nu ar avea cunostinta de motivul prezentei la notariat.
Discutiile purtate intre parata I. A. si martorii Badaran A. si P. N., referitoare la dorinta acesteia ca mostenirea defunctului D. I. sa ramana reclamantului nu dovedesc falsa reprezentare a realitatii, cata vreme declaratiile au fost date in fata notarul public, in prezenta caruia parata reclamanta a invederat ca nu a facut nici un fel de act de acceptare expresa, fortata sau tacita a succesiunii defunctului D. I., ramanand straina de succesiunea acestuia, declaratie pe care a citit-o si semnat-o personal, in situatia in care notarul public are obligatia profesionala de a se convinge ca partile au inteles si si-au insusit continutul actelor pe care le autentifica.
Pe de alta parte, coroborand pozitia exprimata de martorii audiati in sensul ca parata nu a avut nici un fel de pretentii la mostenirea defunctului D. I. cu declaratia autentica data de aceasta, instanta constata ca aceasta a fost vointa partii.
Varsta inaintata a paratei reclamante I. A., prin ea insasi, nu este de natura sa conduca la convingerea ca nu a inteles semnificatia juridica juridica a actelor pe care le-a incheiat, prezenta fiind in instanta raspunzand in mod clar la intrebarile adresate de catre parati (f. 383-386).
De asemenea, cererea reconventionala, astfel cum a fost precizata, formulata de parata reclamanta T. M., prin care a solicitat nulitatea absoluta a declaratiei aut. sub nr. 950/2010 pentru lipsa consimtamantului este neintemeiata.
Referatul medico-legal efectuat de SML Ploiesi a stabilit ca tabloul psihic degenerativ descris in examenul psihologic nr. 8/12.01.2012 este exagerat pe linia degenerativa si desi in prezent parata reclamanta T. M. sufera de dementa mixta pe fond vascular, are un regres cognitiv moderat, avand discermanat pastrat, dar diminuat.
Din cuprinsul acestei expertize instanta constata ca antecedenta patologica de natura psihiatrica a paratei dateaza numai din anul 2011, astfel cum rezulta din scrisoare medicala comunicata de medicul de familie dr. S. A., ulterior incheierii declaratiei aut. sub. nr. 950/03.05.2010 de BNP M. C. si M. P..
P. urmare desi in cuprinsul referatului medico legal, se mentioneaza ca parata avea discernamnt diminuat la data incheierii declaratiei notariale, nu exista nicio dovada medicala in acest sens.
Pe de alta parte, instanta retine ca numai lipsa totala a discernământului la momentul încheierii contractului reprezintă o cauză de nulitate absolută care afecteze voința conștienta a persoanei care încheie un act juridic.
Or, astfel cum s-a aratat si in cazul paratei reclamante I. A., situatia de fapt retinuta in suprinsul declaratiei autentice corespunde cu pozitia acesteia, astfel cum a fost invederat de martori, in sensul ca parata nu a avut nicio pretentie cu privire la averea succesorala ramasa de pe urma surorii si nepotilor sai.
P. urmare, certificatele de mostenitor nr. 205/2010 si 2106/2010 au fost incheiate cu respectarea dispozitiilor legale, atat cu privire la masa partajabila cat si la persoanele venite sa o culeaga, nefiind incidente motivele de nulitate invocate de reclamant si paratele reclamante T. M. si I. A..
Referitor la compunerea masei succesorale ramase de pe urma defunctului D. G., instanta retine din cuprinsul adeverintei nr. 7766/19.08.2011a Primariei Baicoi, coroborata cu raportul de expertiza tehnica specialitatea topografie intocmit de exp. Simaciu V. ca intre terenul de 0,50 ha reconstituit in baza Legii nr. 18/1991 pentru care nu a fost inca eliberat titlu de proprietate si terenul in suprafata de 1000 mp (1058 mp din masuratori) situat in Baicoi, . si terenul situat in tarlaua 25 . suprafata de 3956 mp exista identitate, astfel incat este neintemeiata cererea partilor de includere la masa de partaj a aceleiasi suprafete de doua ori.
Conform sentintei civile nr. 2865/05.10.2010 a Judecatoriei Campina, terenul situat in Baicoi, . in suprafata de 1.083 mp apartine reclamantului C. C., precum si numitilor C. A., C. F. si C. G. D., fiind dobandit pe calea prescriptiei de lunga durata.
Pe cale de consecinta, instanta va respinge cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., Babone A., I. E., B. Gheoghe si Jilaveanu A. privind includerea in masa succesorala a defunctului D. G. si a terenului situat in Baicoi, ..
Intrucat toate succesiunile, cu exceptia celei a defunctei C. E., au fost dezbatute si nu se impune reanalizarea acestora fata de solutia data capetelor de cerere analizate anterior, in vederea solutionarii cererilor de iesire din indiviziune, se va desemneaza expertul topometru Simaciu V. in vederea intocmirii propunerilor de lotizare a averii succesorale ramase de pe urma defunctilor D. Gheoghe, D. A., D. P. si D. I., astfel cum a fost retinuta prin certificatele de mostenitor nr. 1359/1992, 205/2010 si 206/2010.
P. urmare instanta va constata deschisa succesiunea defunctei C. E., decedata la 08.11.1999, cu ultim domiciliu in Baicoi, jud. Prahova.
Din declaratiile martorilor care au declarat ca de bunurile ramase de pe urma acesteia s-a ocupat exclusiv reclamantul, fara ca D. A., D. P. sau D. I., sa aiba vreo pretentie, in lipsa vreunei dovezi cu privire la acceptarea tacita sau expresa a succesiunii de catre mama, respectiv fratii sai, intreaga masa succesorala compusa din cota indiviza de ½ din imobilul casa de locuit situata pe terenul din Baicoi, ., dobandit in timpul casatoriei prin contributia egala a sotilor, cota indiviza de ¼ din teren de 1.000 mp situat in Baicoi, ., conform certificatului de mostenitor nr. 1359/1992 si cota indiviza de ¼ din teren de 3956 mp, conform certificatului de mostenitor nr. 205/2010 va fi culeasa de reclamantul C. C., in calitate de sot supravietuitor si unic mostenitor legal acceptant, fiind straini de succesiune prin neacceptare D. A., mama; D. I., frate si D. P., frate.
Sub aspectul iesirii din indiviziune asupra averii succesorale ramase de pe urma defunctilor D. Gheoghe, D. A., D. P. si D. I., astfel cum a fost retinuta prin certificatele de mostenitor nr. 1359/1992, 205/2010 si 206/2010, a fost efectuata o expertiza lotizare de catre exp. topometru Simaciu V. (f.671-675) care a intocmit doua variante de lotizare, reclamantul invederand ca nu este multumit cu niciuna dintre acestea, solicitand atribuirea intregii mase partajabile, iar paratii reclamanti B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., Babone A., I. E., B. Gheoghe si Jilaveanu A. achiesand la prima varianta.
Dorinta reclamantului de a-i fi atribuita intreaga masa partajabila nu poate de retinuta de catre instanta, avand in vedere marimea drepturilor sale de numai ¼ din terenuri si 1/8 din imobilul casa de locuit si principiul partajarii in natura, ce poate fi respectat in cazul terenurilor.
Din analiza comparativa a celor doua planuri de situatie prin care a fost propusa partajarea terenului extravilan, anexa nr. 2 si anexa nr. 3 (f.674-675), varianta solicitata de catre paratii reclamanti nu este preferabila din punctul de vedere al vecinatatilor, lotul 1 in anexa nr. 2 ce i-ar reveni reclamantului avand o deschidere la .,24 m, fata de lotul nr. 2 din anexa nr. 3, unde deschiderea este de 31,63 m, mult mai eficienta in vederea exploatarii acestui teren.
Pe cale de consecinta, in temeiul disp. art. 672 si 774 cod civil si art. 673/5 cod proc. civ., constatand ca varianta a II a respecta principiul partajarii in natura, nefiind necesara decat plata unei sulte modice de 1 leu si marimea cotei parti si dorintei paratilor de a ramane in indiviziune, instanta va dispune iesirea din indiviziune, astfel:
Lotul I. Reclamantul C. C. primeste in deplina proprietate si linistita posesie terenul arabil in suprafata de 1.665 mp situat in extravilanul localit. Baicoi, tarlaua 25, . de pct. 1-2-11-12-13-1, astfel cum a fost identificata pe schita de plan – anexa nr. 3 (f.675), avand ca vecini ., P. P., D. Ctin si drum, in valoare de 8.325 lei.
Are dreptul la 8.324 lei.
Obliga reclamantul sa plateasca celorlalti mostenitori indicati la lotul II, sulta in valoare de 1 leu.
Lotul II. Paratii I. S., I. G., G. I. si Enachescu F. C. in calitate de mostenitori legali ai defunctei F. V., B. A., R. S., I. A., V. V., Jilaveanu A., I. E., T. D., B. G., B. N. si B. A. primesc in indiviziune si linistita posesie:
- terenul arabil in suprafata de 2.291 mp situat in extravilanul loc.Baicoi, tarlaua 25, . de pct. 2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-2, astfel cum a fost identificat pe schita de plan – anexa nr. 3 (f.675), avand ca vecini ., rezerva CI, P. G., P. P. si lotul I, in valoare de 11.455 lei;
- terenul in suprafata de 1.058 mp situat in intravilanul loc.Baicoi, ., jud. Prahova, delimitat de pct. 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-1, astfel cum a fost identificat pe schita de plan – anexa nr. 1 (f. 673), avand ca vecini ., F. A. si most. B. I., in valoare de 10.580 lei;
- imobilul casa de locuit, situata in intravilanul loc.Baicoi, ., jud. Prahova, astfel cum a fost identificata prin raportul de expertiza constructii N. C. (f.633), in valoare de 5.872 lei
Au dreptul la 27.908 lei.
Primesc bunuri in valoare de 27.907 lei.
Primesc de la reclamnatul C. C. sulta in valoare de 1 leu.
In temeiul disp. art. 276 cod. proc. civ., va compensa in parte cheltuielile de judecata, constand in taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorarii de avocat si experti, urmand a obliga reclamantul la plata catre paratii reclamanti B. A., R. S., I. A., V. V., Jilaveanu A., I. E., B. G., B. N. si B. A. a sumei de 1.260,9 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, rest dupa compensare, in raport de cotele succesorale.
In ceea ce priveste ajutorul public de care au beneficiat paratele reclamante T. M. si I. A., prin incheierea de sedinta din 31.03.2011, in suma de 12 lei fiecare, fata de disp. art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, va ramane in sarcina statului.
Văzând dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 republicată si art.771 alin. (6) din Codul Fiscal, copie de pe prezenta hotarare se va comunica, din oficiu, dupa ramanerea definitiva si irevocabila, OCPI Prahova – BCPI Campina si Primariei Baicoi – Directia de Taxe si Impozite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptiile lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor reclamanti reconventionali, ca neintemeiate.
Respinge exceptia lipsei de interes, ca neintemeiata.
Respinge exceptia prematuritatii, ca neintemeiata.
Respinge actiunea formulata de reclamantul – pârât C. C., domiciliat in Baicoi, ., jud Prahova, in contradictoriu cu pârâții - reclamanți B. A., domiciliata in Baicoi, ., jud. Prahova, R. S., domiciliata in Baicoi, .. 9, jud. Prahova, I. A., domiciliata in Baicoi, .. 71, jud. Prahova, B. N., domiciliat in Baicoi, ., jud Prahova, B. A., domiciliat in Baicoi, ., jud Prahova, V. V., domiciliata in Baicoi, .. 32, jud. Prahova, J. A., domiciliata in Baicoi, . bis, jud. Prahova, I. E., domiciliata in Bănești, ., jud. Prahova, B. G., domiciliata în Bănești, ., jud. Prahova, I. N. A., domiciliata in com. Floresti, ., T. N. M., domiciliata in Baicoi, ., jud. Prahova, prin curator T. M., cu acelasi domiciliu si paratii T. D., domiciliat in Baicoi, ., jud. Prahova, I. C., domiciliata in Floresti, ., F. V. - decedata prin mostenitori: I. S., I. G., G. I. si E. F.-C., astfel cum a fost completata si precizata, privind constatarea dobandirii dreptului de proprietate a cotei indivize de ¾ din imobilele teren si constructie situate in Baicoi, . si a terenului in suprafata de 0,50 ha, precum si capetele de cerere privind constatarea nulitatii absolute a certificatelor de mostenitor nr. 205/15.11.2010 si 206/15.11.2010.
Respinge cererea reconventionala astfel cum a fost precizata formulata de parata reclamanta I. A..
Respinge cererea reconventionala astfel cum a fost precizata formulata de parata reclamanta T. M..
Respinge cererea reconventionala formulata de paratii reclamanti B. N., B. A., R. S., I. A., V. V., Babone A., I. E., B. Gheoghe si Jilaveanu A. privind includerea in masa succesorala a defunctului D. G. si a terenului situat in Baicoi, ..
Constata deschisa succesiunea defunctei C. E., decedata la 08.11.1999, cu ultim domiciliu in Baicoi, jud. Prahova.
Constata ca intreaga masa succesorala compusa din cota indiviza de ½ din imobilul casa de locuit situata pe terenul din Baicoi, ., dobandit in timpul casatoriei prin contributia egala a sotilor, cota indiviza de ¼ din teren de 1.000 mp situat in Baicoi, ., conform certificatului de mostenitor nr. 1359/1992 si cota indiviza de ¼ din teren de 3956 mp, conform certificatului de mostenitor nr. 205/2010 va fi culeasa de reclamantul C. C., in calitate de sot supravietuitor si unic mostenitor legal acceptant, fiind straini de succesiune prin neacceptare D. A., mama; D. I., frate si D. P., frate.
Dispune iesirea din indiviziune asupra averii succesorale ramase de pe urma defunctilor D. Gheoghe, D. A., D. P. si D. I., astfel cum a fost retinuta prin certificatele de mostenitor nr. 1359/1992, 205/2010 si 206/2010, conform variantei 2 a raportului de expertiza lotizare, astfel:
Lotul I. Reclamantul C. C. primeste in deplina proprietate si linistita posesie terenul arabil in suprafata de 1.665 mp situat in extravilanul localit. Baicoi, tarlaua 25, . de pct. 1-2-11-12-13-1, astfel cum a fost identificata pe schita de plan – anexa nr. 3 (f.675), avand ca vecini ., P. P., D. Ctin si drum, in valoare de 8.325 lei.
Are dreptul la 8.324 lei.
Obliga reclamantul sa plateasca celorlalti mostenitori indicati la lotul II, sulta in valoare de 1 leu.
Lotul II. Paratii I. S., I. G., G. I. si Enachescu F. C. in calitate de mostenitori legali ai defunctei F. V., B. A., R. S., I. A., V. V., Jilaveanu A., I. E., T. D., B. G., B. N. si B. A. primesc in indiviziune si linistita posesie:
- terenul arabil in suprafata de 2.291 mp situat in extravilanul loc.Baicoi, tarlaua 25, . de pct. 2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-2, astfel cum a fost identificat pe schita de plan – anexa nr. 3 (f.675), avand ca vecini ., rezerva CI, P. G., P. P. si lotul I, in valoare de 11.455 lei;
- terenul in suprafata de 1.058 mp situat in intravilanul loc.Baicoi, ., jud. Prahova, delimitat de pct. 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-1, astfel cum a fost identificat pe schita de plan – anexa nr. 1 (f. 673), avand ca vecini ., F. A. si most. B. I., in valoare de 10.580 lei;
- imobilul casa de locuit, situata in intravilanul loc.Baicoi, ., jud. Prahova, astfel cum a fost identificata prin raportul de expertiza constructii N. C. (f.633), in valoare de 5.872 lei
Au dreptul la 27.908 lei.
Primesc bunuri in valoare de 27.907 lei.
Primesc de la reclamnatul C. C. sulta in valoare de 1 leu.
Compenseaza in parte cheltuielile de judecata. Obliga reclamantul la plata catre paratii reclamanti B. A., R. S., I. A., V. V., Jilaveanu A., I. E., B. G., B. N. si B. A. a sumei de 1.260,9 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, rest dupa compensare, in raport de cotele succesorale.
Ajutorul public de care au beneficiat paratele reclamante T. M. si I. A., prin incheierea de sedinta din 31.03.2011, in suma de 12 lei fiecare, ramane in sarcina statului.
C. de pe prezenta hotarare se va comunica, din oficiu, dupa ramanerea definitiva si irevocabila, OCPI Prahova – BCPI Campina si Primariei Baicoi – Directia de Taxe si Impozite.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 24.01.2013.
P.,GREFIER,
D. L. I.
Red. DLI/DI
20 ex./28.01.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2573/2013.... | Validare poprire. Sentința nr. 2090/2013. Judecătoria CÂMPINA → |
---|