Plângere contravenţională. Sentința nr. 1650/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1650/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 1107/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINA CIVILĂ NR. 1650

Ședința publică de la 10 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. E.

GREFIER - I. C.

Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA privind transformarea amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului G. A. V.,,prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.05.2008 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.

Acțiune scutită de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin adresa nr._/27.12.2012, înregistrată la această instanță sub nr._ petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a înaintat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.05.2008 privind pe intimatul G. A. V., și a solicitat transformarea amenzii contravenționale în sumă de 1000 lei în muncă în folosul comunității.

În motivarea sesizării, petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termen, iar în urma demersurilor efectuate de organele fiscale a rezultat că nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, iar în susținerea cererii a atașat: adresa nr._ din 21.12.2012 emisă de Primăria . verbal . nr._ încheiat la data de 22.05.2008,somația nr.2371 din 04.10.2012 și titlul executoriu nr.2372 din 04.10.2012, confirmare de primire, adresa ITM Prahova, adresa AFP .._ din 10.10.2012, adresa SPCLEP Valea Călugărească, proces verbal de insolvabilitate nr.5615/2012, (f.4-25) .

Legal citat, intimatul,nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat în apărare întâmpinare.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 22.05.2008,intimatul G. A. V. a fost sancționat contravențional, în baza art.2 pct.1 din Legea 61/1991 cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei.

Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei . bunuri urmăribile și nici cu venituri impozabile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din adresa nr._ din 21.12.2012 emisă de Primăria ..4).

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta este în stare de insolvabilitate, instanța apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității, este admisibilă, iar în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 7/20.09.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 126/18.02.2011.

În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.05.2008, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, la dispoziția Primăriei .. Prahova

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul G. A. V., domiciliat în com. Valea Călugărească ..43 jud. Prahova. CNP_.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului G. A. V. prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 22.05.2008, cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, la dispoziția Primăriei .. Prahova

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2013.

Președinte Grefier

D. E. I. C.

Red. DE/SL

5 ex.

11.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1650/2013. Judecătoria CÂMPINA