Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3374/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3374/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 4789/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3374

ȘEDINȚA CAMEREI DE CONSILIU DIN DATA DE 20 DECEMBRIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

JUDECĂTOR: ŞERBĂNESCU MARILENA-ALINA

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. prin mandatar S.A. COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L., cu sediul ales în mun. București, Calea Floreasca nr. 39, ., în contradictoriu cu pârâtul T. ST. G., domiciliat în loc. Urleta, ., jud. Prahova.

Acțiune legal timbrată cu suma de 50 lei potrivit extrasului de cont din 04.09.2013 (f. 2).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 N. C. pr. civ. verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 1027 rap. la art. 107 alin. 1 N. C. pr. civ.

În baza disp. art. 1.029 alin. 9 rap. la art. 258, art. 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 N. C. pr. civ. instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, în baza disp. art. 244 alin. 1 N. C. pr. civ. instanța declară cercetarea procesului încheiată și față de actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. _ la data de 13.09.2013 reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. prin mandatar S.A. COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul T. ST. G. pentru ca în temeiul art. 1025 N. C. pr. civ. acesta să fie obligat la plata sumei de 651,36 lei reprezentând contravaloare gaze naturale.

Astfel în baza disp. art. 1028 alin. 2 N. C. pr. civ. reclamanta a completat formularul de cerere aprobat prin ordinul ministrului justiției și la rubrica prezentarea motivelor de fapt și de drept ale cererii reclamanta a învederat că în urma relațiilor comerciale desfășurate cu pârâtul a furnizat acestuia gaze naturale, contravaloarea acestora fiind facturată cu mai multe facturi fiscale.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 1.025-1.032 N. C. pr. civ. și s-a atașat cererii și următoarele înscrisuri în copie certificată pentru conformitate cu originalul: procură specială autentificată sub nr. 1071/31.07.2013, interogatoriul formulat pentru pârât, extras de cont, fișe de calcul penalități și facturi fiscale (f.9-31).

Prin rezoluția din 10.10.2013 (f. 33), în baza disp. art. 1.029 alin. 3 N. C. pr. civ., instanța a dispus comunicarea formularului de cerere de chemare în judecată, a înscrisurilor atașate și a formularului de răspuns către pârât cu mențiunea că poate răspunde pretențiilor reclamantei prin restituirea formularului completat sau prin orice alt mijloc adecvat, în termen de 30 zile de la comunicare.

Deși pârâtului i-au fost comunicate aceste acte procedurale și înscrisurile atașate de reclamantă, la data de 15.10.2013, potrivit dovezii de înmânare (f. 35), acesta nu a formulat răspuns în termenul anterior menționat, astfel că prin rezoluția din 19.11.2013 s-a fixat termen de judecată la 20.12.2013 pârâtul fiind citat cu mențiunea prezentării la interogatoriu.

În cauză s-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 N. C. pr. civ. când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, reclamantul are alegerea între procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă și procedura de drept comun.

Reclamanta prin prezenta cerere a ales procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 651,36 lei reprezentând contravaloare gaze naturale.

Astfel reclamanta a furnizat pârâtului gaze naturale, fiind emise facturile fiscale atașate la dosar (f. 18-30).

Prin înscrisurile depuse la dosar, dar avându-se în vedere și recunoașterea implicită a debitului de către pârât, prin necompletarea formularului comunicat și neprezentarea în instanță, deși acesta a fost citat cu mențiunea prezentării la interogatoriu, s-a făcut dovada cererii formulate, instanța având în vedere și prev. art. 358 C. pr. civ.

Astfel din extrasul de cont din 31.01.2013, fișa de calcul și facturile fiscale rezultă faptul că pârâtului i s-au furnizat la adresa de domiciliu, din loc. Urleta, ., jud. Prahova, gaze naturale a căror contravaloare facturată se ridică la suma de 651,36 lei.

Față de aceste considerente, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și, în raport de prev. art. 1.270 cod civil urmează a o admite și a dispune obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 651,36 lei reprezentând contravaloare facturi.

Văzând și disp. art. 1.031 alin. 1 N. C. pr. civ. instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. G. S. ENERGY ROMÂNIA S.A. prin mandatar S.A. COFACE ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SERVICES S.R.L., cu sediul ales în mun. București, Calea Floreasca nr. 39, ., având C. R13093222, J_ și cont bancar RO26 BRDE 450S V_, în contradictoriu cu pârâtul T. ST. G., domiciliat în loc. Urleta, ., jud. Prahova, CNP_.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 651,36 lei reprezentând contravaloare facturi.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.12.2013.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./09.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3374/2013. Judecătoria CÂMPINA