Contestaţie la executare. Sentința nr. 3209/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3209/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 4319/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3209/2013

Ședința publică de la 12 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. L.-I.

Grefier: D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea I. C. O. și intimata P. C. CIORANI, având ca obiect contestație la executare.

Cererea a fost timbrată cu suma de 116 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor fiscale . nr._ (75) și . nr._ (74) din data de 07.10.2013, iar pentru diferenta de 65,65 lei contestatoarea a fost scutita de la plata taxei judiciare de timbru prin incheierea din 05.09.2013, pronuntata in dosarul nr._ /a1.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea prin mandatar O. M.-S., cu procura speciala (f.28), lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 21.11.2013 intimata a depus o cerere prin care solicită respingerea acțiunii față de împrejurarea că debitul în sumă de 1918 lei a fost achitat, solicitând totodată judecarea în lipsă.

Instanța înmânează mandatarului contestatoarei un exemplar de pe cererea formulată de către intimată și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale invocată de către intimată.

Contestatoarea prin mandatar O. M. - S. solicită respingerea excepției invocate de către intimată, ca nefondată, apreciind că Judecătoria Câmpina este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr._ /08.08.2013, contestatoarea I. C. O. a formulat, in contradictoriu cu intimata P. C. CIORANI, contestatie la executare impotriva înștiințarii de plată nr. 0/31.07.2013, somației nr. 1/31.07.2013 si titlului executoriu nr. 1/31.07.2013, emise de P. comunei Ciorani, solicitand anularea somației nr. 1/31.07.2013, titlului executoriu nr. 1/31.07.2013 și a formelor de executare, precum si suspendarea executării silite până la solutionarea irevocabilă a cauzei; cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, contestatoarea a aratat ca la data de 05.08.2013 a primit documentele sus mentionate prin poștă, insa sunt contradictorii, potrivit somatiei si titlului executoriu, intimata pretinzand plata unui debit de 1.090 lei, în timp ce în înștiințarea de plată este mentionata suma de 1.170 lei.

Contestatoarea a invederat ca aceste sume nu sunt conforme cu realitatea, intimata nefacand dovada comunicării prealabile a acestor presupuse debite, datoria nefiind certă sub aspectul sumelor pretinse doarece nu se specifică ce reprezintă, perioada, care este debitul principal si care sunt accesoriile si nu există un titlu de creanță.

Creditoarea a precizat ca suma pretinsă ca "accesoriu", în totalitatea menționată de

creditoare și anume 427 lei depășește cu peste 50% cuantumul datoriei principale, iar suma pretinsă ca datorie finală este criticabilă și sub aspectul exigibilității, creditorul nefacand dovada

expirării termenului de plată.

Contestatoarea a mai solicitat sa se constate încălcarea prev. art. 136 alin. 1 Cod de proc. fiscală deoarece nu sunt întrunite elementele alin. 1 sub aspectul refuzului de plată a debitului si a invederat ca este beneficiara prevederilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 448/2006, în ceea ce privește „scutirea de la plata impozitului pe clădire și teren”, din 01.06.2010 la zi, iar anterior acestei perioade, din 2004 până în 2010 a fost beneficiara certificatelor de încadrare în grad de handicap accentuat.

Totodata, contestatoarea a formulat cerere de ajutor public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

In drept a invocat disp. art 172-173 din O.G. 92/2003, art. 718 alin. 1, art. 645 alin. 1 și art. 198 Cod proc civilă. cu aplicarea disp. art. 194 Cod proc. Civilă, art. 86, 136 și 145 din O.G. 92/2003. art. 193 alin. 1-2, art. 666 alin. 2 și art. 671 din codul de procedură civilă dar și art. 10 alin 2) Teza I din O.G. 5/2001 și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 448/2006.

In sustinerea actiunii, a atasat la cererea de chemare in judecata, in copie, dovada comunicare, înștiințarea de plată nr. 0/31.07.2013; somația nr. 1/31.07.2013; titlul executoriu nr. 1/31.07.2013, sentința 11/16.01.2012, decizia nr. 5730/30.05.2013 si decizia nr. 6372/11.06.2013 ale Curții de Apel Ploiești si decizia nr._/08.07.2010 a Casei Județene de Pensii Prahova (f.5-20).

Prin incheierea din 05.09.2013, pronuntata in dosarul nr._ /a1, a fost acordat contestatoarei ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru in cota de ½, respectiv de la plata sumei de 65,65 lei.

La data de 24.09.2013, contestatoarea a depus o nota precizatoare a actiunii, prin care a aratat ca la 20.09.2013 a achitat suma de 1.198,00 lei prin chitanța . RANI nr._, ca urmare a declanșării procedurilor dezbaterii succesorale a parintilor sai, fiind nevoită să faca dovada că nu există creanțe restante către bugetele locale, insa în continuare susține netemeinicia și ilegalitatea sumelor percepute de către intimata.

Contestatoarea a mai aratat ca urmare a achitarii debitului solicitat de creditoare, capătul de cerere referitor la executarea silită a rămas fără obiect, solicitand a se lua act de renunțarea la acesta, precum si la ajutorul public judiciar privind taxele judiciare pentru acest capăt de cerere.

Contestatoarea a precizat ca investeste instanta cu un nou capăt de cerere referitor la întoarcerea executării silite.

În drept, a invocat disp. art. 244 alin. 2 Cod proc. civilă, art. 237 alin. 2 pct. 6 Cod proc. civilă si art. 197, art. 204 Cod proc. civ., iar in sustinerea acestei cereri a atasat, in copie, chitanța fiscală . RANI nr._.

Prin intampinarea formulata la data de 29.10.2013, intimata P. C. Ciorani, a invocat exceptia lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei Câmpina, apreciind ca solutionarea cauzei revine Judecătoriei M., iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

In motivarea acesteia, a aratat ca debitoarea contestatoare I. C. O. deține în coproprietate cu L. I. și I. V. A. (în prezent decedat - moștenitor I. C. O.) terenul in suprafața de 2,895 ha situat în extravilanul ., T 44, P 370/3, obținut prin sentința civilă nr. 973/2007 pronunțată de Judecătoria M. si datorează impozit pentru acest teren din anul 2007.

Intimata a precizat ca pentru anii 2007 - 2008 inclusiv, impozitul pentru teren a fost achitat, iar urmare a neachitarii impozitului aferent anilor 2009 - 2013, până la data de 31.07.2013, Serviciul Impozite și Taxe al . înștiințarea de plată, somația și titlul executoriu.

Sumele mentionate in înștiințarea de plată in cuantum de 1170 lei reprezinta impozit curent -159 lei; impozit rămășiță_ lei; majorări curente - 6 lei si majorări rămășiță - 427 lei.

S-a mai aratat ca întrucât impozitul curent se achită în două tranșe, prima până la 31 martie, iar a doua până la 30 septembrie anul curent, exista între cele 3 documente, înștiințare de plată, somație și titlu executoriu o diferența de 80 lei, respectiv impozitul pentru care termenul de plată nu a expirat și ca atare nu poate fi executat silit.

Intimata a mai precizat ca potrivit disp. Legii nr. 448/2006 contestatoarea nu beneficiază de scutire de impozit, iar în prezent impozitul pentru acest teren, precum și majorările de întârziere au fost achitate în mod voluntar.

Contestatoarea a formulat raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea exceptiei necompetenței teritoriale, ca neintemeiată și pe fond, anularea somației nr. 1/31.07.2013, titlului executoriu nr. 1/31.07.2013 și a formelor de executare, ca netemeinice și nelegale, precum si obligarea intimatei la returnarea în totalitate a sumei de 1.198,00 lei achitată prin chitanța . RANI nr._ (întoarcerea executării), cât și toate cheltuielile de judecată, reprezentând taxe de timbru, taxe notariale privind împuternicirea mandatarului și expedieri poștale.

Referitor la exceptia necompetentei teritoriale a invederat ca potrivit art. 6, 9, 30 Cod proc. civilă si deciziei XV din 05.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, locul de desfășurare a procedurilor de executare revine judecătoriei de la localitatea de domiciliu a celui urmărit.

Pe fondul cauzei, contestatoarea a reiterat ca a contestat atât suma pretinsă, pe criteriul că nu a fost notificată în prealabil de existența acesteia, cat și modul de calcul al sumei.

S-a mai aratat ca intimata nu arată când și cum a expirat creanța pretinsă, ce act a stat la baza expirării acestuia cât și în ce fel i-a fost adus la cunoștința contribuabilului situația de fapt, din 2009 la zi. Potrivit Codului fiscal, Codului de proc. fiscală, cât și Codului de proc. civilă, "înștiințarea de plată" poartă un termen de plată benevolă de 30 zile, termen anulat de somația de plată ce diminuează acest termen de plată benevol la 15 zile si anulează și posibilitatea vreunei înțelegeri amiabile între părți, deoarece introduce obligația contestării la instanța de judecată a actelor emise de intimată, în cazul că acestea ar fi lovite de nulitate relativă sau parțială.

Contestatoarea a mai invocat disp. art. 125 alin. 1 din OG 92/2003 potrivit carora "la cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligațiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât și în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în condițiile legii."

Imprejurarea ca a fost efectuata o plata benevola a creanței solicitate, nu exclude posibilitatea contestării acesteia cu solicitarea de întoarcere a executării.

Contestatoarea a mai aratat ca întâmpinarea nu respectă cerințele impuse expresis verbis de art. 205 alin. 2 lit. c Codul de proc. civilă deoarece nu răspunde la toate motivele de drept și de fapt invocate prin actiune, în concret intimata nu a contestat/răspuns în vreun fel la criticile aduse în ceea ce privește încălcarea art. 7, art. 98 și art. 136 alin.1 Codul de proc. fiscală, respectiv la criticile privind rolul activ al organlui fiscal prin notificarea în timp util a creanțelor, dovedirea refuzului de a achita pretinse sume, cât și împlinirea termenului prescripție fiscală a unei părți însemnate din suma pretinsă.

In drept a invocat disp. art. 237 alin. 2 pct. 3 Cod proc. civilă, art 172-173 din O.G. 92/2003, art. 718 alin. 1, art. 645 alin. 1 și art. 198 Cod proc civilă, art. 86, art. 136 și art. 145 din O.G. 92/2003. art. 193 alin. 1-2, art. 666 alin. 2 și art. 671 din Codul de proc.civilă și art. 10 alin 2 teza I din O.G. 5/2001.

In sustinerea acesteia, a atasat, in copie, sentința civilă nr. 5935/2012 a Judecătoriei Bistrița si decizia XV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Examinand actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 136 alin. 1 Cod pr. fiscala, in cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.

In conformitatea cu disp. art. 172 alin. 1 si 4 cod proc. fiscala, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, la instanța judecătorească competentă.

Asadar, prin raportare la dispozitiile de drept comun ale art. 650 alin. 1 Cod proc. civ., instanța judecatoreasca competenta este judecătoria în circumscripția căreia se afla sediul organului de executare, in speta Primaria comunei Ciorani.

Instanța are în vedere si decizia nr. 14/2007 a ICCJ – Sectiile Unite, prin care s-a stabilit in mod obligatoriu pentru instantele de judecata ca judecatoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

In motivarea acesteia s-a retinut imprejurarea ca dispozitiile din Codul de proc. fiscală referitoare la introducerea contestatiei la instanța judecătorească competentă, nu pot fi interpretate decât în sensul că o atare competență revine numai instanței de drept comun.

Dezlegarea data de instanta suprema prin aceasta decizie isi pastreaza valabilitatea si prin raportare la actuala reglementare procesual civila, cu singura precizare ca instanta competent sa solutioneze contestatia la executare in materie fiscala nu mai este judecatoria in circumscriptia careia se face executarea, ci judecatoria in raza careia se afla sediul organului de executare.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale sus menționate, competența teritorială în materia contestației fiscale apartine judecatoriei in raza careia se afla sediul intimatei, Primaria comunei Ciorani.

Văzând și dispozițiile art. 132 al. 1 cod proc. civilă conform cărora, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent și ale art. 129 alin. 2 pct. 3 cod proc. civilă ce prevăd că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța va admite excepția de necompetență teritoriala a Judecătoriei Câmpina de a soluționa prezenta cauză, invocată de intimata prin intampinare.

Conform disp. art. 132 alin. 3 cod proc. civilă, in raport de HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lîngă judecătorii, instanța urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Campina.

Declina competenta de solutionarea a cauzei privind pe contestatoarea I. C. - O., CNP_, domiciliată în Câmpina, .. 8, jud. Prahova, prin mandatar O. M. – S., CNP_, domiciliat in Oradea, ., ., jud. Bihor si intimata P. C. CIORANI, cu sediul în ., in favoarea Judecatoriei M..

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica azi 12.12.2013.

P., GREFIER,

D. L. I.

Red. DLI

5 ex./15.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3209/2013. Judecătoria CÂMPINA