Partaj judiciar. Sentința nr. 146/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 146/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 39/204/2009*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.146
Ședința publică din data de 21 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.
Grefier: P. D.-L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect – ieșire indiviziune – formulată de reclamanții P. G. decedat pe parcursul procesului prin moștenitor P. R.-M., P. E. și C. I. împotriva pârâților M. F. decedată pe parcursul procesului prin moștenitor M. G. și C. V.( decedat ) prin moștenitorii C. D., M. M., C. A., A. V., C. D. ,T. D., C. M.,C. GR.A. prin curator V. T.-A. în contradictoriu cu intervenienții B. A.C. și B. I I. .
Acțiunea a fost timbrată cu 38 de lei, anulându-se timbre judiciare mobile de 0,30 lei.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții P. E. asistată, C. I. reprezentat de av.Ș. I. și pârâta C. Gr. A. prin curator VÂLCĂ T.-A., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,învederându-se instanței că a fost depusă expertiza lotizare nevizată de către BLET Prahova.
Av.Ș. I.,pentru reclamanții P. și C., arată că nu au de formulat obiecțiuni la expertiza lotizare depusă la dosar.
Curator VÂLCĂ T.-A. pentru pârâta C. Gr. A., având cuvântul, arată că nu are obiecțiuni de formulat la expertiza lotizare.
Instanța ia act că părțile prezente nu formulează obiecțiuni la expertiza lotizare și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Av.Ș. I.,pentru reclamanții P. și C., având cuvântul pe fond, solicită admiterea acțiunii conform încheierii interlocutorii pronunțată în cauză și partajarea bunurilor succesorale prin omologarea variantei a II a din raportul de expertiză-lotizare „B. N.”, cu cheltuieli de judecată.
Curator VÂLCĂ T.-A. pentru pârâta C. Gr. A., având cuvântul pe fond arată că este de acord cu admiterea acțiunii și cu omologarea variantei a II a din expertiza lotizare.
JUDECĂTORIA:
Asupra cauzei civile de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ reclamanții P. I. G., P. I. E. și C. I. I. au chemat în judecată pe pârâții M. F. și C. I. V. pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se hotărască ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defuncților C. I. decedat la data de 31.03.1941 și C. A. decedată la data de 12.05.1982 după stabilirea masei succesorale, moștenitorii și cotele ce le revin, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 31 martie 1941 și respectiv la data de 12 mai 1982 au încetat din viață părinții părților C. I., tată, și C. A., mamă, cu ultimul domiciliu cunoscut în com.B., ..
De pe urma acestora au rămas ca moștenitori cu vocație succesorală părțile din proces în calitate de descendenți, fii și fiice.
De pe urma defunctului tată C. I. au rămas ca bunuri succesorale următoarele imobile :un teren situat în com.B., .”, județul Prahova cu destinație loc de casă și grădină în suprafață de cca. 4.100 mp ;un imobil teren grădină/fâneață în suprafață de circa 2600 mp situat în com.B., . . pct. „Valea L.”.
In drept s-au invocat disp.art.728 și urm. cod civil.
In dovedirea acțiunii s-au depus la dosar înscrisuri: certificatul de moștenitor nr.154/29.01.1993(f.4). adeverința nr.6719/2008 eliberată de Primăria .> La termenul din 23.02.2009 pârâtul C. I. V. a depus copia contractului de v/c autentificat sub nr.3049/26.06.1990 N.S.L. Câmpina ( f.14 ) recunoscând certificatul de moștenitor nr.154/1993 eliberat de pe urma defunctului C. I. și fiind de acord cu admiterea acțiunii însă să se respecte actul depus la acest termen la dosar.
Reclamanții la termenul din 30.03.2009 au depus cerere completatoare în sensul că se solicită constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr.154/29.01.1993 emis de notariatul de Stat local Câmpina în dosarul notarial de la acea dată nr.260/1993 în sensul completării suprafeței de teren de la pct. „Acasă” de la 2327 mp la 4.100 mp și constatării că pârâtul C. I V. este moștenitor cu vocație succesorală în calitate de fiu al defuncților, renunțarea sa la moștenire fiind făcută ulterior celor 6 luni de la deschiderea lor, astfel că este lovită de nulitate și după ce în prealabil a acceptat moștenirea înstrăinând parte din acesta cum rezultă din actul de v/c autentificat sub nr.710/04.03.1986 și contractul de v/c autentificat sub nr.3049/26.06.1990.
Pe cale de consecință reclamanții au solicitat introducerea în cauză în calitate de intervenienți a cumpărătorilor, respectiv B. A C. și B. I.I. pentru a le fi opozabilă hotărârea ce va fi pronunțată în cauză.
În dovedirea acțiunii completate reclamanții au depus copii de pe contractul de v/c autentificat sub nr.710/04.03.1986 și de pe certificatele de deces ale defuncților C. I. și C. A..
În cauză s-a efectuat expertiza topometrică de către d-ul expert B. N. ( f.42-51).
La termenul din 12.10.2009 reclamanții prin apărător învederează instanței că pârâtul C. V. a decedat la 11.06.2009 lăsând o soție supraviețuitoare și 7 copii, considerent în raport de care solicită amânarea cauzei pentru indicarea moștenitorilor.
La data de 03.12.2009 reclamanții au depus prin serviciul „registratură” al instanței notă cu numele și localitățile de domiciliu ale moștenitorilor defunctului C. V., susținând la termenul din 07.12.2009 că nu au putut afla adresele complete, considerent în raport de care instanța în temeiul disp.art.155 1 cod pr.civilă a dispus suspendarea cauzei.
După strigarea cauzei la termenul din 07.12.2009 Primăria B. a comunicat la dosar Anexa 1 privind pe defuncta C. A. (64-66 ).
La data de 06.12.2010 reclamanții prin apărător au solicitat repunerea cauzei pe rol iar la termenul nou acordat 28.02.2010 aceștia au depus notă cu numele și adresele moștenitorilor defunctului C. V. solicitând citarea acestora în cauză în calitate de pârâți.
La termenul din 28.03.2012 s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a soției supraviețuitoare a defunctului C. V., numita C. Gr.A. și numirea acesteia a unui curator de către Primăria B..
Față de obiecțiunile formulate de reclamanți la expertiza topometrică înainte de suspendarea cauzei, instanța a dispus refacerea lucrării cu convocarea tuturor părților, conform cadrului procesual finalizat la termenul din 28.03.2011.
Pe data de 07.04.2011 Camera Notarilor Publici Ploiești a înaintat la dosar, la solicitarea instanței ,certificatul de moștenitor nr.154/1993, respectiv declarația autentificată nr.702/1993 ( f.106-108), întrucât dosarul succesoral nu s-a păstrat decât 10 ani.
La termenul din 16.05.2011 a fost comunicată dispoziția de curatelă nr.119 din 13.05.2011 pentru numita C. Gr. A., fiind numit curator d-ul VÂLCA T.-A. ( f.134 ), iar pârâtul C. D. a depus certificatul de deces al tatălui său C. V. ( f.133).
Pentru termenul din 06.06.2011 s-a depus raportul de expertiză topometrică completare „B. N.”.
La termenul din 19.09.2011 apărătorul reclamanților învederează instanței că pârâta M. F. a decedat solicitând acordarea unui nou termen pentru a indica moștenitorii.
Instanța față de împrejurarea că nu s-a făcut dovada decesului pârâtei, pentru a se depune copia certificatului de deces al acesteia și pentru a se indica moștenitorii a dispus suspendarea cauzei în temeiul disp.243,alin.1 cod pr.civilă.
La data de 11.09.2012 reclamanta P. E. a solicitat repunerea cauzei pe rol indicând numele moștenitorului numitei M. F., respectiv M. G. și învederând instanței că a decedat și reclamantul P. G. fiind indicat ca unic moștenitor ale acestuia P. R., conform înscrisurilor anexate, respectiv certificatele de deces ale numiților P. G. și M. F. .
Martorii audiați la solicitarea reclamanților au fost D. N. și P. G. (f.198-199) .
Examinând actele și lucrările dosarului:
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 5.11.2012 în cauză instanța a admis în parte acțiunea completată., a constatat că la data de 31.03.1941 a decedat C. I., cu ultim domiciliu în ., de pe urma acestuia rămânând ca moștenitori :C. I., fiu, cu cotă de 1/4,P. G., fiu, cu cotăde1/4 decedat la data de21.07.2012 în . P. R. M., fiu, P. ( ns.C. )E., fiică, cu cotă de1/4 M. F. fiică, cu cotă de 1/4, decedată la data de 05.09.2011 în mun Câmpina și moștenită de M. G., fiu, că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din: terenul în suprafață de 1711 m.p. situat în com B. . terenul în suprafață de 1774 mp. fâneață cu pomi situat com B. . lupului, ambele terenuri astfel cum au fost identificate de expert tehnic judiciar B. N. prin raportul de expertiză tehnică și schițele de plan anexă depuse la filele 49-51și 146 dosar.
Prin aceeași încheiere interlocutorie s-a constatat că la data de 11.05.1982, în mun Câmpina ,a decedat C. A., cu ultim domiciliu încom B. jud Prahova., de pe urma acesteia rămânând ca moștenitori: C. I., fiu, cu cotă de 1/4,P. G., fiu, cu cotăde1/4 decedat la data de21.07.2012 în . P. R. M., fiu, cu ……P. ( ns.C. )E., fiică, cu cotă de1/4 ,M. F. fiică, cu cotă de 1/4, decedată la data de 05.09.2011 în mun Câmpina și moștenită de M. G., fiu ,C. V., decedat la 12.06.2009 în . de C. V. D., C. V. A., C. V.M., T. V.D. A. V. V., M. V. M. C. V.D. fii și fiice C. GR. A., soție supraviețuitoare
Totodata s-a constatat că reclamanții nu au indicat în acțiunea completată bunurile succesorale rămase de pe urma defunctei C. A. și asupra cărora solicită ieșirea din indiviziune și s-au respins capetele de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr.154/29.01.1993 emis de N.S.L. Câmpina în sensul modificării suprafeței de teren bun succesoral și a nulității declarației autentice nr.702/1993 ca neîntemeiate precum și capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei C. A. ca lipsit de obiect.
Cu privire la calitatea de moștenitor susținută de reclamanți ,a lui C. V., și declarația acestuia notarială, aut sub nr. 702/1993 despre care se menționează și în C.M. 154/29.01.1993 eliberat de pe urma defunctului C. I., se apreciază următoarele: la decesul autorului părților, C. I., la data de 31.03.1941, nu era în vigoare Legea nr.319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor astfel că în speță vocație succesorală conform art 654-658 cod civil vechi au numai descendenții. Dintre aceștia se constată că certificatul de moștenitor contestat menționează ca moștenitori acceptanți în anul 1993, deci după 52 de ani de la decesul autorului lor, pe cei patru descendenți cu excepția lui C. V. care la aceiași dată, 29-01.1993 ,a dat declarația autentică contestată de reclamanți, în sensul că nu a făcut nici un fel de act de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii lui C. I., față de a cărui succesiune înțelege să rămână străin-fila 108 dosar.
Se constată că numitul C. V. a înstrăinat construcția locuință, compusă din trei camere și dependințe situată pe terenul aferent de 250 mp ce a trecut în proprietatea statului, către B. A. C. și B. I., la data de 04.03.1986, prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr.710/1986 de NSL. Câmpina. Din acest contract depus la fila 20 dosar, rezultă că locuința a fost construită în anul 1951, după10 ani dela decesul autorului lui C. V., de soții C. V. și C. A. pe un teren ce a aparținut conform provenienței descrise prin același act, tatălui său, C. I. . La data de 26.06.1990, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3049/1990 de N.S.L. Câmpina același C. V. a înstrăinat terenul de 2981 mp, acelorași cumpărători, ambele terenuri din punctul Acasa sau B. aparținând autorului vânzătorului. Este certă astfel posesia exclusivă de peste 40 de ani exercitată de C. V. asupra celor două terenuri, rezultată din construirea locuinței pe acest teren în anul 1951 împreună cu soția sa, folosirea terenului cu locuința înstrăinate prin acte autentice necontestate, de care reclamanții au avut cunoștință încă de la data încheierii lor prin folosirea imobilelor de către cumpărători.
Astfel este cunoscută și constantă practica judiciară în sensul că posesia unui teren bun succesoral exercitată de către un singur comoștenitor care și-a construit și locuință pe acesta, peste 40 de ani, reprezintă dovada unei posesii utile în sensul legii în favoarea comoștenitorului care în acest mod face dovada intenției sale de posesie exclusivă în nume de proprietar a imobilului neputând fi reținută ulterior starea de indiviziune asupra acestui teren dacă toți coindivizarii au respectat acestuia posesia exclusivă de-a lungul celor 50 de ani, în speță. Coroborând atitudinea părților de necontestare a posesiei exercitată sub nume de proprietar de C. V. asupra terenurilor înstrăinate cu probele testimoniale administrate, respectiv declarația singurei martore cunoscătoare a situației terenurilor P. G. instanța apreciază că la data încheierii actelor autentice C. V. s-a comportat ca un proprietar calitate recunoscută implicit și de ceilalți comoștenitori prin necontestarea acestora cât și prin acordul cu suprafața de teren redusă în pct acasă prin scăderea terenului înstrăinat, pentru care li s-a eliberat Certificatul de moștenitor nr 154/1993, suprafață pe care chiar reclamanții au declarat-o cu acea ocazie fiind de acord cu toate mențiunile pe care acesta le conține, inclusiv calitatea de străin de succesiune prin neacceptare a pârâtului C. V..
certificatul de moștenitor se eliberează de notarul public în cadrul procedurii succesorale necontencioase și face dovada deplină în privința calității de moștenitor, a cotei sau bunurilor succesorale art 88 alin 1 din Legea 36/1995, iar între părțile ce au participat la procedura succesorală notarială și au consimțit la eliberarea lui certificatul are valoarea unei convenții reglementată de art 969 cod civil vechi, și anularea lui, respectiv constatarea nulității va putea fi cerută pentru vicii de consimțământ sau incapacitate ori pentru cauze de nulitate absolută, potrivit dreptului comun.
În speță, se susține că suprafața de teren din pct acasă, înstrăinată de pârât în anii 1982 și 1990, după o posesie de peste 30 de ani, anterior dezbaterii succesiunii autorului lor ,defunctul C. I. respectiv 1993, face parte din terenul succesoral și trebuia inclus în C.M. 154/1993, fără însă să se motiveze nesolicitarea acestui teren la data dezbaterii succesiunii și fără să se conteste dreptul de proprietate al cumpărătorilor de bună credință, introduși în cauză.
Singurul argument legal invocat de reclamanți în solicitarea nulității absolute este caracterul tardiv al declarației de renunțare la succesiune atașată certificatului de moștenitor, declarație aut sub nr.702/1993, mult peste termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii prevăzut de art 700 alin 1 cod civil astfel cum a fost modificat prin Decretul nr.73/1954 .
Renunțarea la moștenire ca act juridic expres și solemn trebuie să îndeplinească condiția de validitate a formulării ei prin declarație dată în fața notarului public, conform art 76 alin 3 și 4 din Legea 36/1995 și art 45 și 80 din Regulamentul de punere în aplicare a legii susmenționate, în lipsa căreia este lovită de nulitate absolută. Ea trebuie să fie înscrisă în registrul special de renunțări la succesiune ținut de biroul notarial desemnat pentru circumscripția teritorială a judecătoriei de la locul deschiderii moștenirii, pentru opozabilitate, condiție care nu afectează validitatea actului de renunțare . analizând condițiile de validitate ale actului deopțiune succesorală, în speță declarația de renunțare la moștenire, prin prisma atrt687 cod civil se constată că sânt îndeplinite cerințele referitoare la capacitatea ,consimțământul, obiectul și cauza actului juridic. Sancțiunea nerespectării condițiilor susmenționate este nulitatea potrivit dreptului comun .
Și totuși, luând act de conținutul declarației autentice în sensul neacceptării exprese, forțate sau tacite a succesiunii, se constată că într-adevăr dreptul de opțiune succesorală sub forma renunțării la moștenire nu a fost exercitat în termenul prevăzut delege ,dar aceasta nu este o declarație de renunțare expresă la moștenire ci prin conținutul ei este o declarație de confirmare a neacceptării moștenirii în termenul legal. În același timp, nici actele de înstrăinare al celor două terenuri bunuri succesorale nu au fost încheiate în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală pentru a se interpreta că a existat o acceptare tacită a moștenirii, ci după 42 de ani. În consecință, nu poate fi reținută susținerea reclamanților că pârâtul C. V., decedat pe parcursul procesului, este moștenitor acceptant prin actele de dispoziție încheiate conform art 691 cod civil vechi, deoarece după cca 42 de ani și posesia exclusivă a imobilului necontestată de comoștenitori, acesta a acționat cu credința că imobilul este proprietatea sa, deci nu face parte din masa succesorală. În aceste condiții, este evident că numitul C. V., nu a încheiat actele autentice în termenul de 6 luni astfel că nu s-a făcut dovada manifestării intenției de acceptare a moștenirii în conformitate cu art 689 cod civil vechi. .Nici dovada posesiei bunurilor moștenite în același termen nu rezultă din probele testimoniale administrate în cauză astfel că nu există acte sau fapte săvârșite de succesibilul C. V. care să dovedească acceptarea tacită a moștenirii sens în care, chiar dacă declarația de renunțare la moștenire nu ar fi reținută ca dovadă a calității sale de a fi străin de moștenire, cu aceleași efecte juridice se va reține neacceptarea moștenirii în nici una din modalitățile prevăzute delege .
Cum dreptul de opțiune succesorală al numitului C. V. era prescris la data dezbaterii succesiunii, și eliberării certificatului de moștenitor, se constată că era stins cu efect retroactiv și titlul său de moștenitor, el devenind străin de moștenire cu efecte absolute, erga omnes, iar conținutul declarației de confirmare a calității sale de străin de moștenire este consolidat prin mențiunea de la rubrica renunțători la succesiune, (NU) și la rubrica străin de succesiune ( C. V., F. )
În consecință, toate mențiunile din certificatul de moștenitor a cărui nulitate parțială absolută se solicită a se constata corespund realității inclusiv cea cu referire la calitatea de străin de moștenire prin neacceptare a numitului C. V. astfel că acest capăt de cerere urmează a fi respins ca neîntemeiat.
Față de aceste considerente, în temeiul art 650 și urm cod civil vechi, instanța a admis în parte în principiu acțiunea completată, a constatat deschisă succesiunea defunctului C. I. cu moștenitorii ,masa succesorală și cotele menționate în CERIFICATUL de moștenitor 154/1993 eliberat de N.S.L. Câmpina, a constatat calitatea de moștenitori a părților din proces și de pe urma autoarei lor, C. A., decedată la 11.05.1982, fără masă succesorală indicată.
Ca urmare, capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei susmenționate va fi respins ca lipsit de obiect.
Expertul topometru a întocmit propunerile de lotizare cu respectarea încheierii interlocutorii și a dis part 673 C.P.C. cu referire la posesia imobilelor și sultele corespunzătoare și a fost efectuat raportul de expertiză topometrică lotizare exp. B. N.(f.236-242) cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Având în vedere art.5 alin 2 din Legea 71/2011 instanța constată aplicabilitatea art.669 N.C.C. conform căruia încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească iar potrivit art 676 N.C.C. care reglementează regulile privitoare la modul de împărțire, partajul bunurilor comune se va face în natură, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar.
Analizând variantele de lotizare a masei succesorale propuse de expertul topometru atât prin prisma concluziilor încheierii interlocutorii pronunțată de instanță la data de 5.11.2012 și motivată la aceiași dată(filele 208-211 dosar)cât și prin prisma opțiunilor părților instanța va admite în parte acțiunea completată potrivit încheierii de partaj și va dispune partajarea bunurilor succesorale conform variantei a doua din raportul de expertiză lotizare B. N. omologând acesta variantă de lotizare ,apreciind că aceasta răspunde criteriilor prev. de art. 673 indice 9 cod proc. Civilă și opțiunii reclamanților .
Se va lua act că nu se solicita cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELELEGII
HOTARASTE
Admite în parte acțiunea completată formulată de reclamanții P. G. decedat pe parcursul procesului prin moștenitori P. R. M. domiciliat în com. B., ., județul PRAHOVA ,P. I. E. domiciliată în com.MĂGURENI,., județul PRAHOVA și C. I. I. domiciliat în com. B., . în contradictoriu cu pârâții M. F. decedată prin moștenitor M. G., domiciliat în mun CÂMPINA, V., nr. 87, județul PRAHOVA ,C. V.,decedat prin moștenitori C. V. D., domiciliat în ., nr. 846, județul PRAHOVA, C. V. A., domiciliat în .. 606, județul PRAHOVA, C. V.M.,domiciliat în .. 820, județul PRAHOVA, T. V.D., domiciliată în .. 731, județul PRAHOVA, A. V. V.,domiciliată în .. 509, județul PRAHOVA, M. V. M. dom în ., nr. 844, județul PRAHOVA, C. V.D. domiciliată în .. 331, județul PRAHOVA, C. GR. A. ,aceasta din urmă prin curator V. T. A. domiciliată în mun. CÂMPINA, Izvoarelor, nr. 2A, județul PRAHOVA și cu intervenienții B. C. și B. I I. domiciliați în com. B., . și în consecință:
Dispune partajarea bunurilor succesorale conform variantei a doua din raportul de expertiză lotizare BAIUTA N., parte integrantă din prezenta hotărâre astfel:
Respinge capătul de cerere privind ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase de pe urma defunctei susmenționate C. A., decedată la 11.05.1982, fără masă succesorală indicată ca lipsit de obiect.
L. 1: C. I. primește:
- teren 3,4,5,18,3 = 384,50 m.p. (Schița nr. 1) 3.076 lei
situat în com B. .
- cota de 1/4 din 173 m.p.(drum de acces-Schița nr. 1) 346 lei
- teren 1,2,3,4,5,6,1 = 443,50 m.p. (Schița nr. 2) 1.330,50 lei
situat în com B. . lupului
Total 4.752,50 lei
Drepturi = 4.752,50 lei
L. 2: P. R. M. primește:
- teren 5,6,16,17,18,5 = 384,50 m.p. (Schița nr. 1) 3.076 lei
situat în com B. .
- cota de 1/4 din 173 m.p.(drum de acces-Schița nr. 1) 346 lei
- teren 4,5,6,7,8,9,4 - 443,50 m.p. (Schița nr. 2) 1.330,50 lei
situat în com B. . lupului
Total = 4.752,50 lei
Drepturi = 4.752,50 lei
L. 3: P. E. primește:
- teren 6,7,8,9,10,14,15,16,6 = 384,50 m.p. (Schița nr. 1) 3.076 lei
situat în com B. .
- cota de 1/4 din 173 m.p.(drum de acces-Schița nr. 1) 346 lei
- teren 7,8,9,10,11,12,7 - 443,50 m.p. (Schița nr. 2) 1.330,50 lei
situat în com B. . lupului
Total = 4.752,50 lei
Drepturi = 4.752,50 lei
L. 4: M. G. primește:
-teren 10,11,12,13,14,10 = 384,50 m.p. (Schița nr. 1) 3.076 lei
situat în com B. .
- cota de 1/4 din 173 m.p.(drum de acces-Schița nr. 1) 346 lei
- teren 10,11,12,13,14,15,10 = 443,50 m.p. (Schița nr. 2) 1.330,50 lei
situat în com B. . lupului
Total = 4.752,50 lei
Drepturi = 4.752,50 lei
Fără cheltuieli de judecată.
După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri se va comunica un exemplar către BCPI Câmpina în vederea înscrierii în evidențele de publicitate imobiliară și un exemplar către A.F.P. Câmpina în vederea înscrierii în evidențele fiscale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.02.2013.
Președinte, Grefier
N. V. P. D.-L.
Red NV/MBC
15 ex/21.02.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 3056/2013. Judecătoria CÂMPINA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3002/2013.... → |
---|