Plângere contravenţională. Sentința nr. 1378/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1378/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 6017/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1378

Ședința publică din data de 10 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

GREFIER: ȘINC A. – M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul S. Ș. A., în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare, au lipsit părțile.

Dovada comunicării citației către intimat nu a fost restituită la dosarul cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că petentul a depus concluzii scrise (f. 42), iar intimatul a comunicat relațiile solicitate (f. 44, 45), după care:

Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Față de disp. art. 150 C. pr. civ., instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civil de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 14.11.2012, sub nr._, petentul S. Ș. A. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10.11.2012, de către intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, solicitând anularea acestuia.

În fapt, petentul a arătat că în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DN1-E60, km 92, a fost oprit pentru control, agentul de poliție comunicându-i că a depășit viteza legală având 142 km/h, faptă pe care o recunoaște, dar contestă suspendarea permisului întrucât agentul de poliție a efectuat același semn de oprire atât pentru el cât și pentru alte două autoturisme aflate în trafic în fața sa și nu a știut pe care dintre ei vroia să îl oprească.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedire, a depus, în copie, procesul-verbal contestat, dovadă, carte de identitate (f.4-6).

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova a formulat întâmpinare (f.18) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În fapt, intimatul a arătat, în esență, că la data de 10.11.2012 petentul a fost sancționat contravențional întrucât a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DN1-E60, km 92, fiind înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 142 km/h (+42 km/h). Totodată, a învederat că abaterea contravențională privind nerespectarea semnalului de oprire al polițistului a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

În drept, a invocat art.1141 și urm. C.pr.civ.

În susținere, a depus, raportul agentului constatator, planșe fotografice, certificat de aprobare model, fila din registrul de evidență a abaterilor, atestat operator radar, buletin de verificare metrologică (f.19-25, 33-38), CD cu înregistrarea abaterii (f.45).

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul S. V. (f.39).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției CP nr._ întocmit la data de 10.11.2012 de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, petentul a fost sancționat contravențional întrucât la data menționată, ora 13,02 a condus auto marca BMW cu nr. de înmatriculare_ pe DN1-E60, km 92, fiind înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 142 km/h (+42 km/h). De asemenea, conducătorul auto nu a oprit la semnalul de oprire efectuat regulamentar de către agentul de poliție.

Procesul verbal a fost semnat de către petent, iar la rubrica „Alte mențiuni” este consemnat „recunosc fapta”.

Pentru aceste fapte petentul a fost sancționat contravențional în temeiul art.108 alin.1 lit.d pct.3 raportat la art. 102 alin.2 din OUG nr.195/2002 și art.100 alin.3 lit.f raportat la art.100 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu amendă în cuantum total de 910 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.

În baza art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat, verificând și sancțiunea aplicată.

Din punct de vedere al legalității procesului-verbal, raportat la motivele de nulitate absolută, instanța constată că la întocmirea acestuia, au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din O.G. nr. 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul-verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator.

Asupra temeiniciei procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006,,,conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.

De asemenea, potrivit prevederilor art.108 alin.1 lit.d pct.3 din O.U.G. nr. 195/2002 depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic atrage, pe lângă sancțiunea amenzii si aplicarea unui număr de 6 puncte de penalizare.

Potrivit art.2 din OUG nr. 195/2002 îndrumarea, supravegherea și controlul respectării normelor de circulație pe drumurile publice se realizează de poliția rutieră, iar conform art.177 din HG nr.1391/2006 polițistul rutier are ca atribuție tocmai constatarea și aplicarea sancțiunilor în cazul contravențiilor aflate în competența sa.

Instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

Fotografiile radar depuse la dosar care se coroborează cu raportul agentului constatator și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar dovedesc situația reținută în procesul-verbal și atestă că petentul S. Ș. A. a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 142 km/h, în condițiile în care limita maximă de viteză este de 100 km/oră.

Se mai reține și faptul că aparatul radar utilizat la data constatării contravenției era omologat din punct de vedere metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr._/24.02.2012, viteza cu care petentul a circulat fiind înregistrată de către un agent constatator ce avea calitatea de operator calificat să desfășoare activități cu echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, conform atestatului de operator nr.013/23.03.2010 (f.24).

Instanța va înlătura declarația martorului audiat la propunerea petentului, având în vedere relația de rudenie dintre acesta și petent, tată – fiu, lacunele evidente din declarația martorului, care fundamentează concluzia că acesta nu a perceput în mod corect împrejurările în care s-a petrecut evenimentul pe care l-a relatat.

Totodată, se observă atitudinea oscilantă a petentului pe parcursul procesului, astfel că, deși inițial, atât la momentul încheierii procesului verbal cât și prin plângerea formulată a recunoscut faptele săvârșite, invocând doar faptul că s-a aflat în eroare în momentul în care agentul de poliție a efectuat semnalul de oprire, neștiind dacă îi este adresat, ulterior a revenit asupra celor arătate susținând că nu el a fost cel care conducea autoturismul, ci tatăl său.

De asemenea, instanța reține că pe parcursul judecății petentul nu a făcut în nici un fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție, astfel că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se, în continuare, de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța și-a format convingerea că petentul a comis faptele care au fost reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție.

Așadar, constatându-se că procesul-verbal încheiat de către intimat este temeinic și legal, că amenda contravențională se încadrează în limitele legale și că reflectă gradul de pericol social al faptei săvârșite, plângerea petentului apare ca fiind neîntemeiată și, în temeiul dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul S. Ș. A., domiciliat în mun. B., Fdt. Hărmanului nr. 18, ., ., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Prahova, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, împotriva procesului – verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 10.11.2012 de către intimat, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 10.05.2012.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. Șinc A.-M.

Red.. .L.A./ Ș.A.M.

4 ex./05.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1378/2013. Judecătoria CÂMPINA