Cerere necontencioasă. Sentința nr. 3314/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3314/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 5952/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3314/2013
Ședința camerei de consiliu de la 16 DECEMBRIE 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.
Grefier: P. D.-L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenții M. A.-I. și .”SRL, având ca obiect cerere necontencioasă - acord de mediere .
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței fiscale . nr._ (25)/01.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu au lipsit petenții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În conformitate cu disp.art. 529 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile Legea medierii 192/2006.
În raport de actele dosarului rămâne în deliberare
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. . _ . petenții M. A.-I. și .”SRL, au solicitat conform prevederilor art.59 alin.2, art.63 alin.1 și art.64 alin.1 și 1ind 1 din Legea 192/2006 modificată prin Legea 115/2012 să se pronunțe o hotărâre de expedient care să consfințească înțelegerea părților consemnată în Acordul de mediere nr.5 încheiat la data de 07.09.2013 la sediul profesional a Biroului de mediator M. G. din Campina .
Au aratat petentii ca acordul de mediere întrunește condițiile legale în vigoare, nu conține clauze care să aducă atingerea legii și ordinii publice, are la bază consimțământul liber exprimat și nu este afectat de nici un viciu de consimțământ .
La dosar a fost depus acordul de mediere nr.5 /07.09.2013 și procesul verbal de închiderea medierii incheiat la data de 07.09.2013, contract de împrumut de consumație încheiat la data de 27.02.2013
Analizand cererea formulata instanta retine urmatoarele:
Prin intermediul procedurii de mediere părtile au ajuns la o înțelegere totala cu privire la plata debitului restant in valoare de 8000 lei conform contractului de împrumut.
Potrivit art 59 alin 2 din Legea nr.192/2006, părțile se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii.
Constatand ca acordul de mediere incheiat intre parti întrunește condițiile legale în vigoare, nu conține clauze care să aducă atingerea legii și ordinii publice, are la bază consimțământul liber exprimat și nu este afectat de nici un viciu de consimtamant, instanta in temeiul art 59 alin 2 din Legea 192/2006 modificată prin Legea 115/2012 rap la art 438-441 NCPC, va confinti înțelegerea părților conform acordului de mediere nr.5/07.09.2013 incheiat la sediul profesional a Biroului de mediator M. G. din Campina .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Consfințește înțelegerea părților conform acordului de mediere nr.5/07.09.2013 incheiat la sediul profesional a Biroului de mediator M. G. din Campina, în baza Contractului de mediere nr. 5 din data 07.09.2013, în conformitate cu prevederile art 58 alin.l din Legea nr. 192/2006, modificată prin Legea 370/2009, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, astfel:
ACORD DE MEDIERE
Nr.5/07.09.2013
încheiat azi, 07.09.2013, în baza Contractului de mediere nr. 5 din data 07.09.2013, în conformitate cu prevederile art. 58 alin.l din Legea nr. 192/2006, modificată prin Legea 370/2009 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, am întocmit în formă scrisă prezentul ACORD DE MEDIERE.
NOI:
1. M. A. I., domiciliat în Câmpina .. 6, jud. Prahova,, județul Prahova, posesor ai CI. . nr._, C.N.P._
2. S.C. L. B. TOURING S.R.L. cu sediul social în Poiana -Câmpina, .. 57 B jud. Prahova, înregistrată la O.R.C. Prahova sub nr. J_, CUI RO25221210, reprezentată de T. M., fiica lui P. și M., născută la data de 20.12.1944, în ., cu domiciliul stabil în .. 110, jud.Prahova, posesor al CI. . nr._, CNP_,
In calitate de parti in procesul de mediere,
Declarăm că în urma procedurii de mediere intermediate de G. M.- BIROU DE MEDIATOR, prin dl G. M. -mediator autorizat prin Hotărârea Consiliului de Mediere nr. 1395/24.11.2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 192/2006, modificată prin Legea 370/2009, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, am consimțit de comun acord încheierea prezentului act, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, prin care am ajuns la o înțelegere totală cu privire la achitarea sumei de 8000 lei, conform contractului de împrumut, încheiat cu S.C. L. B. Touring S.R.L. Poiana Câmpina, jud. Prahova, reprezentată de administrator T. M. (anexă la prezentul).
în acest sens, noi părțile convenim următoarele:
S.C. L. B. TOURING S.R.L. va achita contravaloarea debitului în sumă de 8000 lei, datorat | numitului M. A. I., precum și Vz din j. contravaloarea onorariului datorat mediatorului, în sumă de 250 j lei (care a fost achitat azi, data încheierii acordului de j mediere, de către M. A. I.), după cum urmează:
- 2.250 lei, pe data de 21.10.2013
- 2.000 lei, pe data de 21.11.2013I
- 2.000 lei, pe data de 20.12.2013, și
- 2.000 lei pe data de 21.01.2014
Cele patru rate lunare se vor achita în contul deschis la Raiffeisen Bank- Agenția C., R016 RZBR I_, deschis pe numele M. A. I..
Ne asumăm întreaga răspundere pentru cele declarate în prezentul acord.
Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătura
privata si nu conține clauze care sa aducă atingere legii si ordinii
publice si poate fi supus verificării notarului public in vederea
autentificării ori, dupa caz, încuviințării instanței de judecata.
Prezentul acord s-a încheiat în Câmpina, la sediul Biroului de mediator - G. M., din ..9, BI.P3, ..4, în 3 (trei) exemplare a câte trei pagini, câte unul pentru fiecare parte și un exemplar pentru biroul de mediator.
G. MIHAI_BIROU DE MEDIATOR
PRIN MEDIATOR AUTORIZAT
G. M. ss ind.
PĂRȚI
1.M. I. ss ind
2. S.C. L. B. Touring S.R.L. Poiana Câmpina, ss ind
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 16.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
N. V.
Red. NV/SL
4 ex/08.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3313/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3279/2013.... → |
---|