Plângere contravenţională. Sentința nr. 2475/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2475/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 3286/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2475/2013
Ședința publică de la 17 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. I. D.
Grefier I. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta S.C. D. S. S.R.L. prin administrator A. I. O. și intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR -I. TERITORIAL 7, având ca obiect plângere contravențională.
Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a solicitat judecarea în lipsă.
Instanța, verificându-și din oficiu competența, în temeiul disp. art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu disp. art. 32 din OG 2/2001.
În baza art.258 rap. la art. 255 și 237 alin2. pct 7 NCPC, instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar, ca probă concludentă, admisibilă și necesară cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /21.06.2013 petenta S.C. D. S. S.R.L. prin administrator A. I. O. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.05.2013 solicitand in principal anularea acestuia, iar in subsidiar inlocuirea amenzii cu avertisment.
In motivarea plângerii petenta a invocat imprejurarea ca intimatul nu are competente in a aplica sanctiuni cu privire la prevederile referitoare la transportul public județean prin curse regulate, acesta avand doar atributii de control a activităților de transport rutier public interjudetean sau internațional de persoane. Petenta a invederat ca persoana competenta să aplice sancțiunea este, conform art. 45 alin (8) din Legea nr. 92/2007, polițistul rutier sau lucratorii din cadrul Consiliului Județean.
S-a mai aratat ca procesul verbal încheiat de către inspectorul ISCTR nu a fost semnat de agentul constatator si pe prima pagina, nerespectandu-se astfel prevederile art. 19 alin (1) din OG nr. 2/2001 sanctionate cu nulitatea procesului verbal de constatare a contravențiilor.
Petenta a mai invederat ca agentul constatator a incadrat sancțiunea la art. 7 alin (1) ( 2) fara sa precizeze litera corespunzătoare.
De asemenea, a constatat ca procesul-verbal nu este confirmat de un martor asistent și nici nu este semnat de către persoana sancționată. Procesul-verbal dovedește doar o situație de fapt care a dus la încheierea sa și care conduce în mod rezonabil la formularea unei acuzații pe împrejurări de fapt ce necesită existența unor probe în susținerea acestuia, în cazul de față neputându-se reține prezumția simplă a confirmării procesului-verbal de contravenție, întrucât acesta nu este susținut de nici un fel de dovadă. In cauză este aplicabil principiul conform căruia dubiul profită celui învinovățit, iar conform dispozițiilor CEDO, petiționarul beneficiază de prezumția de nevinovăție și prin urmare nu este obligat să și-o dovedească, sarcina administrării probelor revenind agentului constatator.
Referitor la temeinicia procesului verbal, a invederat ca transportul de persoane, in special cel local, se caracterizează prin unicitatea curselor. Nicio cursa nu este identica cu o alta, si asta datorita calatorilor diferiți de la o cursa la alta. Sunt pasageri bătrâni, persoane cu handicap, invalizi, copii preșcolari, etc si trebuie respectate obligațiile impuse prin regulamentul pentru efectuarea serviciului de transport public județean de persoane.
S-a mai aratat ca pe traseul județean Baicoi - Filipestii de Targ este singurul operator de transport, iar o eventuala nerespectare a graficului de circulație, prin tragere de timp, nu se justifica nefiind la concurenta cu un alt transportator.
Referitor la subsidiarul plangerii, a aratat ca nu a fost pusa in pericol siguranța celorlalți participanți la trafic iar fapta reținuta in sarcina sa reprezintă o încălcare minora.
Plângerea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001, Legea 92/2007 si OG 277/2011.
In sustinerea cererii, petenta a depus la dosar in copie, procesul verbal contestat, procesul verbal de afișare, licență de traseu, caietul de sarcini al licenței de traseu, certificatul pentru conducătorii auto a numitului V. C. M., permisul de conducere si certificat inmatriculare vehicul (f.9-15).
Prin intampinarea formulata, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal întrucât la data de 29.05.2013 la controlul efectuat pe DJ 720 Filipeștii de P. a fost verificat microbuzul cu nr. de înmatriculare_, în timp ce efectua transport rutier de persoane prin servicii regulate conform licenței de traseu . nr._/1 pe traseul Băicoi – Călinești - Filipeștii de Târg si s-a constata că nu s-au respectat prevederile licenței de traseu ale graficului de circulație cursa având o întârziere de 30 de minute.
Intimatul a solicitat respingerea punctului de vedere al petentei referitor la lipsa competentei ISCTR de a aplica sanctiuni in cazul acesteia nefiind aplicabile disp. Legii nr. 92/2007, petenta neefectuand transport local de persoane, ci transport rutier.
Cu privire la exceptia nulitatii a invederat ca formularul tipizat al procesului verbal este in format A3, astfel incat nu este necesara decat o singura semnatura a agentului constatator.
A mai aratat ca procesul verbal a fost incheiat in urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus de către un agent din cadrul ISCTR astfel incat actul administrativ in discuție se bucura de prezumția de legalitate, asociata cu prezumția de autenticitate si cu prezumtia de veridicitate.
Cu privire la lipsa pericolului social al faptei intimatul a precizat ca H.G. nr. 69/2012 prevede pentru fapta savarsita de către petenta o amenda cuprinsa intre 14.000 si 18.000 lei, iar rațiunea edictarii normelor in domeniul transporturilor rutiere are in vedere asigurarea siguranței circulației rutiere, a stabilității raporturilor dintre operatorii de transport rutier, respectarea principiului concurentei loiale, valori sociale ce sunt
indispensabile desfășurării normale a activității de transport rutier.
In drept, cererea a fost întemeiată pe disp. OG 2/2001 si HG 69/2012.
In aparare a depus la dosar înscrisuri respectiv, fisa operatorului de transport, cartea de identitate si permisul de conducere al soferului, certificatul de inmatriculare al vehiculului, licență de traseu, caietul de sarcini si copie conformă nr._ (f.24-33).
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare (f.37) prin care a reiterat aspectele invederate prin actiune.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 29.05.2013 petenta S.C. D. S. S.R.L. a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei pentru savarsirea contraventiei prev. de art. 4 pct. 10 din HG nr. 39/2012, retinandu-se in sarcina acesteia ca in urma controlului efectuat la data de 29.05.2013 ora 14,50 pe DJ 720, localit. Filipeștii de P. a fost depistat microbuzul cu nr. de înmatriculare_ în timp ce efectua transport rutier de persoane prin servicii regulate conform licenței de traseu . nr._/1 pe traseul Băicoi – Călinești - Filipeștii de Târg si s-a constatat că nu s-a respectat de catre conducatorul auto prevederile licenței de traseu, ale graficului de circulație, cursa având o întârziere de 30 de minute, fiind oprit la ora 14,50, iar pe graficul de circulație la cursa 9 oră la care trebuia să fie în punctul respectiv este 14,23, șoferul menționând că a plecat mai târziu din capatul traseului.
Verificând în conformitate cu disp. art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Referitor la motivele de nulitate invocate de catre petenta, instanta retine ca potrivit art. 4 pct. 10 din HG nr. 69/2012, nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, ale graficului de circulație și/sau ale autorizației de transport constituie contravenție si se sanctioneaza in baza art. 7 alin. 1 cu cu amendă de la 8.000 lei la 12.000 lei ce se aplică operatorului de transport rutier.
Conform art. 57 lit. a rap. la art. 10 din lege, constatarea contravențiilor prevăzute la art. 3-5 și aplicarea sancțiunilor se face de către inspectori din cadrul I.S.C.T.R.
Cu privire la pretinsa lipsa a semnaturii de pe fila 1 a procesului verbal, instanta retine ca fapta constata in sarcina petentei si sanctiunea aplicata au fost consemnate in cuprinsul unui formular tipizat ale carui paragrafe sunt numerotate de la 1-10 si prevazut in partea de final, inainte de instiintarea de plata, cu o singura rubrica pentru aplicarea semnaturii de catre agentul constatator, martor si contravenient.
Prin urmare, va respinge criticile care vizeaza legalitatea procesului verbal de contraventie, ca neintemeiate.
În ceea ce privește temeinicia întocmirii actului sancționator contestat, fiind încheiat de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, iar în acest sens se remarcă că în jurisprudența CEDO în mod constant s-a statuat că prezumțiile nu sunt în principiu contrare Convenției. Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku c. Franței, Curtea a reținut ca prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie să depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării (paragr. 28).
Mai mult, în cazul faptelor contravenționale constatate personal de agenții care întocmesc procesele-verbale funcționează prezumțiile de legalitate și de temeinicie ale actelor sancționatoare, soluție care este în acord cu art. 6 din Convenție, din moment ce instanța verifică din oficiu legalitatea procesului-verbal, revenind petentului sarcina de a răsturna prezumțiile menționate.
Raportând acestea la speța de față se constată că actul sancționator a fost temeinic întocmit, în condițiile în care autovehicul cu nr. de înmatriculare nr._, utilizat de petentă nu a respectat prevederile licenței de traseu ale graficului de circulație cursa având o întârziere de 30 de minute, fapta întrunind elementele constitutive ale contravenției prev. de art. 4 alin. 1 pct. 10 din HG nr. 69/2012.
De altfel nici petenta nu a contestat fapta reținută în procesul-verbal, ci a recunoscut-o, astfel cum reiese din cuprinsul plângerii contravenționale, fara insa a face dovada motivelor invocate, respectiv culpa calatorilor.
Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Față de cele ce preced, reținând că petenta nu a mai fost anterior sancționată contravențional pentru încălcarea normelor în domeniul transporturilor rutiere - fapt reținut de instanță din coroborarea susținerilor acesteia cu atitudinea intimatului de nedepunere la dosar a unor dovezi contrare, imprejurarea ca este singurul operator de transport pe ruta Baicoi – Filipestii de Targ, nefiind incidente dispozitiile concurentei neloiale fata de un alt transportator si intarzierea relativ scurta fata de graficul de circulatie, în temeiul disp. art. 7 din O.G. nr. 2/2001, se va proceda la reindividualizarea sancțiunii aplicate petentei, apreciind că acesta are vocație în acest sens și va înlocui sancțiunea amenzii de 8.000 lei cu cea a „avertismentului”, acesta din urmă fiind de natură să atenționeze petenta asupra consecințelor faptei sale, cu recomandarea de a respecta în viitor dispozițiile legale.
Nu pot fi reținute ca întemeiate apărările intimatului potrivit cărora petenta nu poate beneficia de înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului întrucât pericolul social abstract a fost evaluat de legiuitor în momentul elaborării normei legale ca fiind unul ridicat, față de disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, precum și restul criteriilor menționate în norma indicată, inclusiv pericolul social concret al faptei săvârșite.
Pentru cele ce preced, instanța va admite in parte plângerea contravențională, respinge cererea de anulare a procesului-verbal de contravenție, ca neintemeiata si dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 8.000 lei cu cea a avertismentului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte plângerea formulată de petenta S.C. D. S. S.R.L. prin administrator A. I. O., CUI RO_, J_, cu sediul în Băicoi ., . . în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER –ISCTR - I. TERITORIAL 7, cu sediul ales în Ploiești, .. 58, jud. Prahova.
Respinge cererea de anulare a procesului verbal . nr._ încheiat la data de 29.05.2013, ca neintemeiata.
Dispune inlocuirea amenzii contraventionale în sumă de 8.000 lei cu sanctiunea avertismentului.
Cu drept de apel ce se depune la prezenta instanta in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. I. D.
Red. LID/SL
4 ex/15.11.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2380/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 1046/2013. Judecătoria CÂMPINA → |
---|