Plângere contravenţională. Sentința nr. 690/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 690/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 6268/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr. 690/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-L. E.
Grefier M.-C. B.
Pe rol fiind sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA privind transformarea amenzii în cuantum de 150 lei aplicată intimatului T. V., prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.02.2010 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activității în folosul comunității.
Acțiune scutită de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța, în baza art. 167 alin 1 C proc civ, încuviințează petentului proba cu înscrisuri, considerând-o legală, concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei; verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin adresa nr._ din 12.11.2012, înregistrată la această instanță sub nr. _ petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a înaintat procesul-verbal de constatare a contravenției ._ încheiat la data de 19.02.2010 privind pe intimatul T. V., și a solicitat transformarea amenzii contravenționale în sumă de 150 lei în muncă în folosul comunității.
În motivarea sesizării, petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termen, iar în urma demersurilor efectuate de organele fiscale a rezultat că nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, iar în susținerea cererii a atașat: adresa nr._ din 01.11.2012 emisă de Primăria or. Băicoi, procesul verbal . nr._ încheiat la data de 19.02.2010, somația nr._ din 16.09.2012 și titlul executoriu nr._ din 16.09.2012, confirmare de primire adresa nr.3745 din 02.10.2012, adresa nr._ din 12.09.2012 (f.4-15)
Legal citat, intimatul T. V., nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat în apărare întâmpinare,
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. și s-a atașat Hotărârea Consiliului local a or.Băicoi nr.32 din 12.04.2011 (f.12).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 19.02.2010 intimatul T. V. a fost sancționat contravențional, în baza art.2 pct.25 din Legea 61/1991 cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei.
Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei or. Băicoi cu bunuri urmăribile și nici cu venituri impozabile, neexistând posibilitatea executării silite a acestuia, astfel cum rezultă din adresa nr._ din 01.11.2012 emisă de Primăria or. Băicoi (f.4).
Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”
Cum amenda aplicată intimatului nu a fost achitată, iar acesta este în stare de insolvabilitate,instanța apreciază că operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității, este admisibilă, iar în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 7/20.09.2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 126/18.02.2011.
În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 150 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.02.2010 cu sancțiunea prestării unor activități în folosul comunității în domeniul serviciilor publice pentru igienizarea locurilor de agrement a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localității pe o durată de 15 ore, la dispoziția Primăriei or. Băicoi, jud. Prahova
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. Prahova în contradictoriu cu intimatul T. V. -domiciliat în or. Băicoi . jud. Prahova.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 19.02.2010, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității, în domeniul serviciilor publice pentru igienizarea locurilor de agrement a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localității pe o durată de 15 ore, la dispoziția Primăriei or. Băicoi, jud. Prahova
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.03.2013.
Președinte Grefier
M.-L. E.
Red.EML /SL
5 ex.
11.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1656/2013.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2590/2013.... → |
---|