Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2590/2013. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2590/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 1476/204/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2590/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU
Grefier L. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe reclamanții G. D., G. F. și pe pârâții C. V., C. J., C. M. C., C. I., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24.10.2013, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța - pentru a permite părților să depună concluzii scrise - în temeiul art. 146 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanții G. D. și G. F. au chemat în judecată pe pârâții C. V., C. J., C. M. C. și C. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de NP R. A. M.; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au susținut în esență că la 20.10.2008 s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 5108, prin care C. V. și C. J. au înstrăinat terenul curți construcții în suprafață de 482 m.p., situat în Telega, . împreună cu construcțiile C1, C2 și C3. Vânzarea-cumpărarea s-a realizat în timp ce se aflau (și în prezent sunt) în litigiu cu vânzătorii, tocmai pentru suprafața de teren ce reprezintă diferența în plus față de actul de vânzare-cumpărare nr. 2105/15.06.1973. Astfel, pârâții C. J. și V. au deschis acțiune ce face obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, prin care au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate asupra unui teren în suprafață de 85 m.p. dobândit în baza unui înscris sub semnătură privată datat 07.04.1978, situat în com. Telega, ., jud. Prahova. În acel dosar reclamanții au formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care au arătat că respectivul înscris este un fals, iar terenul în cauză reprezintă proprietatea lor, urmând ca pârâții să fie obligați la respectarea dreptului de proprietate și posesie asupra acestuia. Întrucât s-au înscris în fals împotriva chitanței, instanța a trimis înscrisul spre cercetare Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina care prin ordonanța emisă în dosarul nr. 1143/P/2008, pe baza raportului criminalistic, a concluzionat că înscrisul respectiv reprezintă un fals întrucât este scris de către numitul C. V., iar semnătura de la rubrica vânzător nu aparține defunctului B. G., cel menționat a fi vânzătorul. Acțiunea reclamanților din acea cauză, C. V. și J., a fost respinsă în integralitate de Judecătoria Câmpina, iar aceștia au declarat recurs, dosarul având termen la 07.04.2011. Ca urmare, înscrierea diferenței de teren de 82 m.p. ca fiind proprietatea pârâților C. V. și J. în Cartea Funciară, pentru ca ulterior să se realizeze transmiterea către fiul și nora acestora, reprezintă o încălcare flagrantă a legii, în condițiile în care aceștia nu dețin titlu de proprietate pentru suprafața de teren menționată. La baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare stau acte care reprezintă un fals, întrucât nu se poate reține că cei doi pârâți-vânzători ar putea justifica un așa zis drept de proprietate pe baza unei sentințe penale nr. 52/1979, precum și a unui certificat de atestare că petentul (al cărui nume nu-l cunosc) este cunoscut ca proprietar, emis sub nr. 1147/13.03.2006. Pârâții C. V. și C. J. au făcut declarații în fals în fața autorităților administrative, întrucât s-au declarat a fi proprietarii diferenței de teren de 85 m.p. în temeiul chitanței datată 07.04.1978, cunoscând că aceasta este un fals. Faptul că instanța de judecată a respins acțiunea acestora prin care au încercat să obțină dreptul de proprietate, în principal pe baza chitanței, în subsidiar prin uzucapiune, dovedește că nu dețin titlu de proprietate pentru diferența de teren, care a fost înscrisă în mod nelegal în actele ce au stat la baza înscrierii în Cartea Funciară. Încheierea actului în timpul desfășurării litigiului reprezintă o altă încălcare a legii și o dovadă a relei credințe manifestată atât de către vânzători, cât și de cumpărătorii care au deplină cunoștință cu privire la faptul că terenul nu le poate aparține, fiind în fapt proprietatea reclamanților în temeiul titlului de proprietate nr._/2001 și contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/1994. Pârâții-vânzători nu puteau înstrăina decât suprafața de 400 m.p. pe care au dobândit-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2105/15.06.1973, neputând să vândă o suprafață de teren mai mare pentru care nu justifică dreptul de proprietate.
În drept au invocat disp. art. 5, art. 948 pct. 3 și 4, art. 966 și art. 1200 pct. 1 Cod civil, iar în susținerea cererii au atașat, în copie: încheierea nr._/23.10.2008 a Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Câmpina, extrasul de carte funciară pentru informare nr._/23.10.2008, plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, releveu locuință și anexe, fișa corpului de proprietate, cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanți în dosarul civil nr._, cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului civil nr._, precizarea acțiunii formulată în dosarul civil nr. 4584/204/207, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 6045/26.12.1974 de notariatul de Stat Local Câmpina, cererea reclamanților, înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” încheiat la 7.04.1978, adeverința nr. 15a/11.01.2008 eliberată de Primăria . deces de pe urma defunctului B. G., adresa nr. 4298/24.12.1997 eliberată de Primăria . vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/18.06.1973 de Notariatul de Stat Local Câmpina, declarația autentificată sub nr. 445/4.03.2008, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din 20.02.2009 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Câmpina în dosarul penal nr. 1143/P/2008 și sentința penală nr. 52/23.01.1979 pronunțată de Judecătoria Câmpina (f. 7-29).
Legal citați, pârâții C. V., C. J., C. M. C. și C. I. au formulat în apărare întâmpinare (f. 49-52), prin care au solicitat respingerea cererii, ca nelegală și netemeinică; cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare au invocat și două excepții, prima fiind a lipsei de interes a reclamanților în formularea prezentei cereri, iar în acest sens au subliniat că una dintre condițiile necesare promovării unei acțiuni este cea legată de existența unui interes, folos pe care reclamanții să-l urmărească prin cererea respectivă. Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes propriu care să fie în legătură cu nulitatea actului respectiv, ori, în cazul de față, constatarea nulității absolute parțiale nu duce la un folos propriu pentru reclamanți întrucât ei nu sunt proprietarii suprafeței de teren de 82 m.p. situată în intravilanul com. Telega, ., T. 43, P. Cc l63. Reclamanții dețin două suprafețe distincte de teren, una de 1.492 m.p. dobândită în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 327/04.04.1994 de fostul Notariat de Stat Local Câmpina și alta, în suprafață de 250 m.p., prin constituirea dreptului de proprietate în baza titlului de proprietate nr._/10.12.2001, care la rândul său, are la bază contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3708/27.10.1981, fără ca aceste terenuri să se suprapună peste terenul ce a făcut obiect al actului încheiat între pârâți, rezultând că reclamanții nu justifică niciun interes ocrotit juridicește pentru a cere constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare, solicitând admiterea acestei excepții de fond, absolută și peremptorie și respingerea cererii, ca fiind lipsită de interes.
Pârâții au apreciat că lipsa interesului atrage și lipsa calității procesuale active, motiv pentru care invocă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților întrucât calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat. Legea atribuie calitate procesuală activă celui care are interes, acesta fiind de fapt principala condiție de exercițiu a dreptului la acțiune. Ori, în cazul de față, interesul personal lipsește, reclamanții nu justifică un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, împrejurare ce atrage și lipsa calității lor procesual active, iar față de aceste precizări au solicitat admiterea acestei excepții de fond, absolută și peremptorie și respingerea cererii ca fiind introdusă de persoane fără calitate.
Au mai susținut că cererea promovată este nefondată întrucât situațiile invocate de reclamanți, astfel cum au fost întemeiate în drept, nu pot fi considerate motive de nulitate absolută. La baza contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de Biroul Notarial M. M. și Asociații au stat actele anterioare de dobândire a proprietății de către vânzători, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/1973 de Notariatul de Stat Local Câmpina, sentința penală nr. 52/1979 pronunțată de Judecătoria Câmpina, irevocabilă, certificatul pentru atestarea dreptului de proprietate nr. 1147/13.03.2006, precum și procesul-verbal de identificare a imobilului nr. 1148/13.03.2006 ambele eliberate de Primăria . rezultă că vânzătorii stăpânesc în mod continuu și netulburat suprafața ce a constituit obiect al înstrăinării. Reclamanții au invocat dispozițiile art. 948 Cod civil, respectiv că vânzarea-cumpărare nu are un obiect determinat și o cauză licită, susținând în esența că ei sunt proprietarii suprafeței de 82 m.p. și că deci sunt în prezenta vânzării lucrului altuia în cunoștință de cauză. Vânzarea-cumpărarea - fiind un contract sinalagmatic - dă naștere la două obligații reciproce: obligația vânzătorului are ca obiect lucrul vândut, iar obligația cumpărătorului are ca obiect prețul. Lucrul vândut trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie în circuitul civil, să existe în momentul încheierii contractului sau să poată exista în viitor, să fie determinat sau determinabil, licit și posibil, să fie proprietatea vânzătorului. În baza actelor anterioare ale provenienței bunului, vânzătorii au făcut dovada că sunt titularii dreptului ce s-a înstrăinat. Astfel, din anul 1981 pârâții C. V. și C. J. figurează la rolul agricol cu suprafața de 500 m.p. De asemenea, au edificat o bucătărie (care face obiectul vânzării) ce e poziționată cu unul din colțuri pe terenul în suprafață de 82 m.p., după ce în prealabil au obținut certificatul de urbanism nr. 2/1995 și autorizație de construire din anul 1995, ambele eliberate de autoritatea administrativă locală, acte în care se menționează că suprafața de teren ce aparține în proprietate familiei C. V. și J. este de 500 m.p. În certificatul pentru atestarea că pârâtul C. V. este cunoscut ca proprietar, înregistrat sub nr. 1147/13.03.2006, se precizează că acesta figurează în registrul agricol volumul I D, poziția 11, ca proprietar asupra imobilul compus din teren curte în suprafață de 482 m.p., casa de locuit, anexă și garaj. Rezultă că părțile au fost de totală bună credință la momentul încheierii contractului, astfel încât nu se poate susține că ar fi încheiat actul știind că lucrul vândut este proprietatea unei alte persoane. Existența pe rolul Judecătoriei Câmpina a dosarului nr._ al Judecătoriei Câmpina, soluționat irevocabil prin sentința civilă nr. 328/27.01.2010, nu poate reprezenta un argument în susținerea faptului că pârâții ar fi fost de conivență la încheierea actului știind că lucrul vândut era proprietatea reclamanților. Acea cauza a avut ca obiect constatarea valabilității înscrisului sub semnătură privată pentru suprafața de 85 m.p. și în subsidiar, constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 25 m.p., parte din suprafața de 85 m.p., fiind formulată în contradictoriu cu familia B., pentru un alt teren decât cel ce aparține reclamanților în baza celor două acte de proprietate. Expertiza topometrică efectuată în cauză de expertul S. F. a stabilit că reclamanții stăpânesc o suprafață de teren ce excede actelor lor de proprietate, iar terenul de 85 m.p. aparținând pârâților nu se suprapune peste terenul în suprafață de 1.742 m.p. proprietatea reclamanților. Astfel, reclamanții au dobândit, mai întâi, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1981, locuința aflată pe un teren în suprafață de 250 m.p. situat în ., cuprins între vecinii: la Nord cu B. A. și C. V. pe distanță de 21,50 ml, la sud cu restul proprietății vânzătoarei O. V. pe distanța de 25 ml, la Est cu C. V. pe distanță de 20,15 ml și drumul comunal pe distanța de 3 ml, terenul trecând în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974. Din schița de plan aferentă acestui contract de vânzare-cumpărare rezultă, mai mult decât evident, că locuința cumpărată de reclamanți se află pe linia de hotar cu proprietatea pârâților C.. Terenul în suprafață de 1.492 m.p. cumpărat ulterior de către reclamanți de la aceeași O. V. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/04.04.1994 nu se mai învecinează cu proprietatea pârâților, astfel că limitele de hotar au rămas neschimbate. În aceste condiții în care pe latura de Est a proprietății reclamanților se află locuința și lungimea liniei de hotar este de 20,15 ml, iar în prezent situația este neschimbată, este evident că și în situația în care pârâții dețin mai mult teren decât au cumpărat în anul 1973, oricum diferența nu aparține reclamanților. În aceste condiții, în care nu se face dovada că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost o operațiune speculativă și că ambele părți au încheiat actul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea reclamanților, acțiunea lor nu poate fi admisă.
La întâmpinare pârâții au atașat, în copie, contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 (f. 54-55).
La 22.09.2011 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare (f. 57-59), prin care au răspuns excepțiilor invocate și au prezentat apărările în raport de situația descrisă.
Astfel, au solicitat respingerea excepției lipsei de interes, precizând că interesul în promovarea acțiunii rezultă din folosul practic imediat pe care-l justifică, consecința anulării actului de vânzare-cumpărare fiind redobândirea terenului ce le aparține, pentru care pârâții nu dețin niciun titlu. Interesul lor este legitim și personal, născut și actual, urmărind apărarea dreptului de proprietate încălcat de pârâți. În fapt pârâții C. V. și C. J. anterior au formulat acțiune în revendicare și grănițuire, dosarul fiind suspendat până la soluționarea celui înregistrat sub nr._ ce a avut ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului de 85 m.p., în baza înscrisului denumit „chitanță”, datat 7.04.1978. Instanța de fond a respins acțiunea promovată de C. J. și C. V., atât în ceea ce privește principalul care viza valabilitatea înscrisului sub semnătură privată, cât și în ceea ce privește subsidiarul întemeiat pe uzucapiunea de lungă durată. Sentința civilă nr. 328/27.01.2010 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost menținută în faza de recurs, Tribunalul Prahova respingând recursul promovat de cei doi. Urmare a faptului că acțiunea în constatare le-a fost respinsă, cei doi pârâți au promovat o altă acțiune prin care au solicitat constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 85 m.p., drept dobândit prin uzucapiunea de lungă durată, ce a format obiectul dosarului nr._, în prezent suspendat în temeiul disp. art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea dosarului nr._ . La această dată pârâții C. sunt în situația în care nu au putut obține un titlu de proprietate asupra terenului de 85 m.p., constatându-se pe de o parte că înscrisul sub semnătură privată datat 7.04.1978 este un fals, iar în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, s-a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de disp. art. 1864 și urm. Cod civil. Faptul că cei doi pe parcursul desfășurării dosarului nr._ au procedat la întocmirea documentației necesare înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, iar ulterior la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, cunoscând că sunt în litigiu cu privire la o parte din terenul înstrăinat, face dovada deplină că au urmărit fraudarea legii, astfel încât apare ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, pe care solicită să fie respinsă, întrucât sunt titularii dreptului reclamant în justiție. Afirmația pârâților referitoare la stăpânirea în mod continuu și netulburat a suprafeței ce a constituit obiect al înstrăinării este total nereală. Acțiunea pe care au promovat-o în contradictoriu cu pârâții C. V. și J., având ca obiect revendicare, reprezintă o dovadă a faptului că nu pot discuta de o posesie utilă câtă vreme cei doi au acaparat în mod abuziv parte din terenul ce le aparține. Există dovezi din care rezultă că între părți au existat litigii de-a lungul anilor cu privire la terenul în cauză, precum adresa nr. 4298/24.12.1997 din care reiese că aceștia au depășit suprafața de teren pe care o dețineau conform actelor. Aspectele invocate de pârâți cu privire la legalitatea contractului de vânzare-cumpărare urmează a fi verificate de instanță, actul a fost încheiat între rude, respectiv părinți și fiu împreună cu nora, drept pentru care nu se mai poate vorbi de bună-credință. Pe fondul existenței unui fals, respectiv chitanța datată 1978, au încercat să-și constituie pârâții un drept de proprietate, iar în lipsa unui astfel de titlu au înțeles să se folosească de o hotărâre penală care nu poate reprezenta un titlu de proprietate.
În drept au invocat disp. art. 115 C.pr.civ. și au anexat în copie, cererile pârâților C. V. și C. J. formulate în calitate de reclamanți în dosarul civil nr._ al Judecătoriei Câmpina, înscrisul sub semnătură privată intitulat „chitanță”, datat 7.04.1978, adresa nr. 4298/24.12.1997 emisă de Primăria . autentificată sub nr. 445(4.03.2008 (f. 60-65).
În ședința publică din 3.11.2011 – pentru considerentele inserate în cuprinsul încheierii de la acea dată (f. 127) – au fost respinse ca neîntemeiate cele două excepții invocate în cauză de pârâți, a lipsei de interes și a calității procesuale active a reclamanților.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriu (f. 157-170), precum și proba cu expertiză topografică, fiind întocmită inițial o expertiză de către experta P. C. M. (f. 219-227), ce a fost completată ulterior (f. 252-256), iar ca urmare a încuviințării obiecțiunilor părților, s-a efectuat o a doua lucrare de specialitatea topografie ce a fost întocmită, rectificată-refăcută și completată de domnul expert G. E. (f. 309-312, 315-319, 390-393). De asemenea au fost depuse la dosar și punctele de vedere ale experților consilieri S. F. (f. 231, 277, 322) și B. N. (f. 232, 275-276, 321, 325).
Anterior examinării actelor și lucrărilor dosarului se reține că la 01.10.2011 a intrat în vigoare un nou cod civil, iar potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când aceste procese au fost pornite (deci sunt aplicabile dispozițiile din reglementările înlocuite de Codul civil din 2009), afară de cazul în care în Legea nr. 71/2011 există dispoziții care prevăd altfel.
Având în vedere această normă, precum și cea menționată în cuprinsul art. 102 alin. 1 din aceeași lege, nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 287/2011 privind Codul civil, conform căreia contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, instanța apreciază că la soluționarea prezentei acțiuni vor fi avute în vedere dispozițiile din Codicele civil (Codul civil din 1864) și cele din alte acte normative în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108 – a cărei nulitate absolută parțială de solicită -, respectiv 20.10.2008 - și nu cele ale noului cod civil.
Se mai reține totodată că la 15.02.2013 a intrat în vigoare și un nou cod de procedură civilă, iar potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/201 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., însă prezenta cauză a fost promovată în anul 2011, urmând a se aplica disp. din codul de procedură civilă de la 1865.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile din prezenta cauză sunt în relații de vecinătate care s-au creat în timp, locuind în com. Telega, .. 20 și respectiv 20A, în plus pârâții C. V. și C. J. sunt părinții pârâtului C. M. C. și socrii pârâtei C. I..
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/18.06.1973 de fostul Notariat de Stat Local Câmpina (f. 23) pârâții C. J. și C. V. au devenit proprietarii unui teren în suprafață de 400 m.p. situat în vatra satului comunei Telega și ai construcției existentă pe acesta, în timp ce reclamanții G. D. și G. F. sunt proprietarii locuinței învecinată și ai terenului pe care este amplasată acesta, în suprafață totală de 1.742 m.p., din care 250 m.p. a fost dobândită de reclamant conform titlului de proprietate nr._/10.12.2001 (f. 327), prin constituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru suprafața de teren care a trecut la stat ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3708/27.10.1981 (f. 200-201) prin care reclamantul cu prima sa soție, Gheorghici N., au achiziționat doar locuința situată pe acest teren, iar suprafața de 1.492 m.p. a fost dobândită de cei doi reclamanți prin cumpărare conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/4.04.1994 de fostul Notariat de Stat Local Câmpina (f. 202-203).
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de NBP M. M. și Asociații (f. 53-55) pârâții C. V. și C. J. au înstrăinat copârâților C. M. C. și C. I. dreptul lor de proprietate asupra terenului curți construcții în suprafață de 482 m.p. situat în intravilanul ., T. 43, P. Cc 163, pct. „Acasă”, împreună cu construcțiile locuință, anexă gospodărească și garaj, contra sumei de 10.000 lei, precum și a obligației de întreținere pe tot timpul vieții a vânzătorilor, ce constă în asigurarea hranei zilnice prin aprovizionarea vânzătorilor cu alimentele necesare, încălzirea locuinței prin asigurarea cu combustibilul necesar, asigurarea iluminatului electric prin achitarea facturilor la timpul potrivit, îngrijire în caz de boală sau neputință, cu asistență medicală și medicamente pe cheltuiala cumpărătorilor ori de câte ori este nevoie, precum și cu obligația ca după deces să îi înmormânteze și să le facă pomenile după datină.
Prin aceeași convenție vânzătorii și-au rezervat și dreptul de uzufruct viager cu privire la imobilul înstrăinat, respectiv de a locui în acesta pe tot timpul vieții.
În prezenta cauză reclamanții solicită constatarea nulității absolute parțiale a convenției de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificată sub nr. 5108/20.10.2008 de NBP M. M. și Asociații (f. 53-55), încheiată între pârâți, invocând vânzarea lucrului altuia, respectiv faptul că pârâții-vânzători au înstrăinat pârâților-cumpărători și suprafața de 82 m.p., ce excede actului acestora și care este proprietatea lor.
Vânzarea-cumpărarea lucrului altuia în deplină cunoștință de cauză reprezintă o operațiune speculativă, care are o cauză ilicită și deci este nulă absolut în baza art. 968 Cod civil, iar dacă contractul s-a încheiat de către vânzător în frauda dreptului proprietarului, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul cumpărătorului, constituie un caz tipic de nulitate absolută în virtutea cunoscutului adagiu clasic „frauda corupe totul” (fraus omnia corrumpit).
Nulitatea absolută poate fi invocată, în toate cazurile, de orice persoană interesată, așadar și de către adevăratul proprietar al lucrului vândut.
Este incidentă sancțiunea nulității pentru vânzarea lucrului altuia dacă părțile au acționat în deplină cunoștință de cauză, cu intenția de a produce o pagubă adevăratului proprietar.
Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză, știind că lucrul vândut este proprietatea altei persoane. Sintagma „în cunoștință de cauză” relevă, semantic, înțelesul că părțile contractului au știut bine că bunul individual determinat nu este proprietatea vânzătorului și că ar aparține altuia. În acest caz, contractul încheiat, ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic intențional, fondat pe o cauză ilicită sau pe fraudă, ambele având un numitor comun reaua-credință a părților.
Raportând acestea la speța de față, instanța constată că reclamanții nu au făcut dovada că pârâții au încheiat convenția în discuție știind că terenul de 82 m.p. ce excede celui de 400 m.p. din titlul de proprietate al pârâților vânzători este proprietatea reclamanților și nici că ar fi urmărit crearea unei pagube reclamanților, nedovedind deci încheierea unei operațiuni speculative ce ar avea o cauză ilicită și care ar fi nulă absolut.
Astfel, din convenția încheiată la 20.10.2008 reiese că cei doi pârâți cumpărători au declarat că terenul vândut a fost dobândit de aceștia prin cumpărare în timpul căsătoriei de la Druzenco N. cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/1973, transcris sub nr. 705/1973 de Notariatul de Stat Local Câmpina, așa cum rezultă și din sentința penală nr. 52/1979 (dosar nr. 5046/1978), rămasă definitivă prin nerecurare, din certificatul nr. 1147/13.03.2006 pentru atestarea că petentul este cunoscut ca proprietar și din procesul-verbal de identificare a imobilului nr. 1148/13.03.2006, ambele eliberate de Primăria .> Examinând actele invocate pentru dovedirea provenienței terenului înstrăinat de 482 m.p., instanța nu poate reține reaua-credință a pârâților, atâta timp cât din coroborarea acestora pârâții vânzători au apreciat, s-au considerat că sunt proprietari inclusiv ai suprafeței de 82 m.p., ce excede celei de 400 m.p. din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2105/1973.
În acest sens reține că alături de actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1973 pârâții C. V. și C. J. s-au considerat proprietari ai întregului teren posedat conform sentinței penale nr. 52/23.01.1979 pronunțată de Judecătoria Câmpina (f. 77), întrucât prin respectiva hotărâre au fost achitați pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie ca urmare a plângerii prealabile formulate de numita O. V. - cumpărătoarea de la care reclamantul și prima sa soție au dobândit o locuință prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3708/27.10.1981, ce a stat la baza constituirii dreptului de proprietate al reclamantului pentru terenul în suprafață de 250 m.p., conform titlului de proprietate nr._/10.12.2001.
Chiar dacă această hotărâre nu e de natură a crea în favoarea reclamanților un drept de proprietate asupra unei porțiuni de teren, în condițiile în care acea sentință produce efecte juridice numai din punct de vedere penal, cum însă această explicație a fost dată inclusiv pârâților vânzători - regăsindu-se în considerentele deciziei civile nr. 617/21.04.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul civil nr. 4584/_, în care au fost părți (f. 117-125) - dar ulterior încheierii convenției în discuție, menționarea sentinței penale amintită între actele ce au stat la baza încheierii convenției din 20.10.2008 nu poate reprezenta o dovadă a relei credințe a pârâților, ce trebuie analizată în speța de față, prin raportare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și nu ulterior, întrucât nulitatea absolută impune verificarea cauzelor contemporane încheierii actului și nu a celor ulterioare.
Un alt document enumerat în convenția încheiată în anul 2008 este certificatul nr. 1147/13.03.2006 pentru atestarea că petentul C. V. este cunoscut ca proprietar asupra imobilului compus și din terenul în suprafață de 482 m.p. (f. 72), înscris care s-a eliberat nu doar în baza cererii pârâtului C. V., care deci se considera proprietar și asupra diferenței de 82 m.p. teren, ci și în baza verificărilor efectuate de compartimentul de specialitate al Primăriei Telega.
De menționat este și faptul că în registrul agricol aferent perioadei 1981-1985 – astfel cum rezultă din adeverința nr. 1315/16.03.2009 emisă de Primăria . V. și C. J. erau înregistrați cu 0,05 ha teren (f. 71).
Nu în ultimul rând, printre documentele indicate în convenția încheiată la 20.10.2008 se află și procesul-verbal nr. 1148/13.03.2006 de identificare a imobilului (f. 73) prin care s-a constatat că nu există niciun litigiu cu privire la întinderea suprafeței de 482 m.p. teren și construcțiile situate pe acesta, iar prin invocarea acestui document nu se poate reține că pârâții ar fi de rea-credință.
Trebuie evidențiat totodată că și în memoriul tehnic justificativ nr. 7846 întocmit la 24.05.2006 (f. 75), anterior convenției analizate în prezenta cauză, este subliniat că suprafața din acte a pârâților C. V. și C. J. este de 400 m.p., precum și că suprafața rezultată din măsurători e de 482 m.p. (identică cu cea din convenția încheiată de pârâți), precum și că proprietatea pârâților C. V. și C. J. are hotar cu cea a reclamanților pe latura de sud și vest, reprezentat din gard din lemn, respectiv gard din lemn și zid construcție.
Un alt înscris ce confirmă buna-credință a pârâților, trecând peste faptul că potrivit disp. 1899 alin. 2 Cod civil, buna credință se prezumă, iar sarcina răsturnării acesteia revine celui ce invocă reaua-credință, îl constituie și certificatul de urbanism depus la fila 76 în dosar, din care reiese că terenul proprietatea personală a pârâților vânzători este de 500 m.p., conform actului de vânzare-cumpărare încheiat în 1973 și a sentinței penale nr. 52/23.01.1979.
Au susținut reclamanții că la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108/20.10.2008 de NBP M. M. și Asociații stau acte care reprezintă un fals, însă acest motiv urmează a fi înlăturat ca nefondat, nesusținut sub aspect probatoriu.
S-au referit reclamanții la mai multe cauze promovate pe rolul Judecătoriei Câmpina de pârâții vânzători, precum și la soluțiile pronunțate în respectivele dosare, care ar dovedi reaua-credință a acestora, însă instanța reținând că la nulitate cauzele trebuie să fie contemporane momentului încheierii actului, apreciază că respectivele hotărâri pronunțate în dosarele civile nr._ și nr._ nu au aptitudinea de a reprezenta probe ale relei-credințe a pârâților, față de soluțiile acestora, fiind pronunțate ulterior datei de 20.10.2008, a încheierii convenției analizată.
Astfel în dosarul civil nr._ Judecătoria Câmpina a pronunțat la 27.01.2010 sentința civilă nr. 328 (f. 329-333), iar Tribunalul Prahova decizia nr. 617 la 21.04.2011 (f. 335-343), iar în dosarul nr._ la data de 8.03.2012 a fost pronunțată de Judecătoria Câmpina sentința civilă nr. 909 (f. 348-355), iar Tribunalul Prahova a pronunțat încheierea din 11.10.2012 prin care a luat act de renunțarea la calea de atac (f. 361-363).
De altfel, din coroborarea tuturor cererilor pe care pârâții C. V. și CIPOIAȘU J. le-au promovat pe rolul Judecătoriei Câmpina se desprinde concluzia că pârâții vânzători nu au considerat niciodată că reclamanții sunt proprietari ai suprafeței de 82 m.p., ce excede celei de 400 m.p. menționată în actul de vânzare-cumpărare din 1973.
Și din coroborarea răspunsurilor la întrebările nr. 3, 9, 12, 14, 17 din interogatoriul luat pârâtului C. V. (f. 157-159) și a răspunsurilor la întrebările nr. 3, 4, 8, 11, 12, 14, 17 date de pârâta C. J. (f. 160-162) reiese faptul că pârâții vânzători s-au considerat proprietari și ai terenului de 82 m.p.
Și susținerea reclamanților în sensul că pârâții au încheiat contractul supus examinării sub aspectul încheierii sale valabile în timpul procesului nr. 4584/_, ce a avut ca obiect o diferență de 85 m.p., iar acesta reprezintă o încălcare a legii urmează a fi înlăturată, ca nefondată, reclamanții nici măcar neindicând normă juridică ce ar fi fost încălcată de pârâți prin încheierea la 20.10.2008 a contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 5108.
Au mai susținut reclamanții că pârâții vânzători au folosit un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” datat 07.04.1978, iar Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina prin ordonanța emisă în dosarul nr. 1143/P/2008, pe baza raportului criminalistic, a concluzionat că înscrisul respectiv reprezintă un fals întrucât este scris de către numitul C. V., însă cum ordonanța invocată este emisă la 20.02.2009 (f. 25), ulterior datei perfectării contractului de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută parțială se solicită, se apreciază că nu e de natură a înlătura buna-credință a pârâților la încheierea la 20.10.2008 a contractului autentificat sub nr. 5108. Mai mult, în cuprinsul acesteia este menționat și faptul că din actele dosarului a rezultat că persoana cercetată – pârâtul C. V. – a stăpânit din anii 1970, netulburată, suprafața de teren în litigiu, pe care a edificat mai multe dependințe, făcându-se referire la existența unei convenții verbale în acest sens.
Tot referitor la înscrisul sub semnătură privată datat 7.04.1978 reclamanții au susținut că a stat la baza declarațiilor false date de pârâții vânzători în fața autorităților administrative, prin care au arătat că sunt proprietarii diferenței de 85 m.p., însă și acest motiv urmează a fi înlăturat, ca nefondat, din adeverința nr. 1315/16.03.2009 emisă de Primăria .) rezultând că înregistrarea suprafeței de 0,05 ha curți construcții în rolul pârâților C. V. și C. J. a fost operată conform actului de vânzare-cumpărare nr. 2105/1973 și a sentinței penale nr. 52/1979 și nu a unui înscris sub semnătură privată.
Au mai arătat reclamanții că pârâții vânzători nu dețin titlu de proprietate asupra terenului de 82 m.p., însă în prezenta cauză această susținere este irelevantă, câtă vreme se invocă vânzarea lucrului altuia, esențial este pentru admiterea solicitării lor de constatare nulitate absolută parțială a convenției încheiată de pârâți la 20.10.2008 reclamanții să facă dovada că sunt proprietarii suprafeței de 82 m.p. și că pârâții, în deplină cunoștință de cauză, cunoscând că lucrul vândut este proprietatea altei persoane, în speță a reclamanților, au încheiat actul, însă în cauză nu s-au făcut astfel de dovezi.
În acest sens reține că deși reclamanții au subliniat că cei 82 m.p. fac parte din proprietatea lor potrivit celor două titluri invocate - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2327/4.04.1994 și titlul de proprietate nr._/10.12.2001 - din cuprinsul expertizei topometrice întocmită, rectificată-refăcută și completată de către domnul expert G. E. nu rezultă acest aspect.
Astfel, domnul expert a identificat terenul de 482 m.p. dobândit de pârâții C. M. C. și C. I. prin contractul de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută parțială se solicită prin perimetrul 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12 pe planul de situație de la fila 317, precum și terenul reclamanților conform actelor acestora de proprietate, având însă doar suprafața de 1.716 m.p., cu 27 m.p. mai puțin decât în acte, fiind delimitat de punctele 1-2-3-4-6-7-13-14-15-16-17-18-19-20-21-22-23, concluzionând că diferența în minus de 27 m.p. se încadrează în toleranța de măsurare la data întocmirii actelor când măsurătorile nu se făceau cu aparatură de înaltă precizie ca acum și că terenul pârâților se suprapune peste cel al reclamanților pe porțiunea 4-5-6-7 de 1,6 m.p.
A mai menționat domnul expert că schița anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 3708/1981 – actul ce a stat la baza constituirii dreptului de proprietate al reclamantului pentru 250 m.p. – nu corespunde cu realitatea din teren, iar suprafața din contractul de vânzare-cumpărare nr. 2327/1994 (al doilea titlu al reclamanților) calculată cu program autocad nu e de 1.492 m.p. ca în act, ci de 1.456 m.p., argumentând detaliat concluziile la care a ajuns, cu referire la schițele de plan anexă ale convențiilor invocate de părți, arătând inclusiv că linia de hotar potrivit schițelor de la filele 201 și 203 – ce reprezintă anexe ale contractelor nr. 3708/27.10.1981 și nr. 2327/4.04.1994 – este reprezentată de zidul exterior al casei.
De altfel chiar dacă reclamanții susțin că suprafața de teren înstrăinată de pârâții vânzători ce excede celei din actul acestora s-ar regăsi și între imobilele părților – aspect reținut de instanță din schița de plan întocmită de expertul consilier B. N. al reclamanților (f. 393), din examinarea schițelor de plan de la filele 201 și 203 constată că într-adevăr hotarul dintre proprietatea reclamaților și a pârâților CIMPOAȘU V. și C. J. este reprezentat și de zidul construcției reclamanților.
Și din planul de situație întocmit cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 5046/1978 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 52 (f. 78) se observă că zidul locuinței reclamanților este hotar între proprietăți, iar prin răspunsul la întrebările nr. 10 și 11 din interogatoriul ce i-a fost luat (f. 167-168) reclamanta recunoaște că locuința se află amplasată pe linia de hotar.
Nu în ultimul rând se rețin și răspunsurile reclamantei la întrebările nr. 4 și 5 din interogatoriu, prin care confirmă că la limita proprietății cu râul Doftana au retras gardul cu circa 4 ml în interiorul proprietății, iar la limita proprietății cu B., pe toată lungimea acestei vecinătăți, au retras gardul cu circa 80 cm în interiorul proprietății.
Și din expertiza întocmită de domnul expert S. F. în dosarul civil nr. 4584/_ (f. 395-397) se constată că pârâții C. V. și C. J. dețineau 482 m.p., iar cei 85 m.p. din aceasta – ce reprezenta suprafața în litigiu – nu era inclusă în suprafața totală deținută de reclamanții din prezenta cauză de 1.858 m.p. (mai mult decât în actele acestora), compusă din 1.721 m.p. și 137 m.p.
Deși din schița anexă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1973 (f. 79, 283) – titlul de proprietate al pârâților vânzători – rezultă că locuința reclamanților, mai precis a numitei O. V., pe care acesta a vândut-o ulterior reclamantului și primei sale soții) nu era amplasată pe hotar, din schița anexă a contractului de 1981 (f. 201) prin care reclamantul și prima sa soția au cumpărat o locuință, terenul de 250 m.p. trecând la stat – deci anexă a actului ce a stat la baza constituirii dreptului de proprietate al reclamantului pentru 250 m.p., zidul locuinței reclamanților e pe hotar.
Se mai reține că acest act din 1981 a fost încheiat după pronunțarea sentinței penale nr. 52, iar vânzătoarea O. V. în declarația dată la 4.03.2008 (f. 24) a arătat că locuința nu este amplasată corect în planurile efectuate în anul 1981, însă planul anexă al convenției face parte integrantă din aceasta.
Față de considerentele de fapt și de drept anterior expuse, urmează ca în temeiul disp. art. 948 rap. la art. 966, art. 968 Cod civil, să respingă prezenta acțiune, ca neîntemeiată.
În baza art. 274 C.pr.civ., urmează a obliga reclamanții – în culpă procesuală – la plata către pârâții a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat și onorariu experți, conform dovezilor existente la dosar.
Instanța nu se va pronunța cu privire la cererea pârâților inserată în concluziile scrise de amendare a apărătorului reclamanților, deși temeiul legal arătat este greșit respectiv art. 108 pct. 2 lit. b în loc de art. 1081 alin. 2 lit. b C.pr.civ., nefiind legal investită cu aceasta, fiind formulată prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor.
Văzând și disp. art. 2821 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții G. D. și G. F., domiciliați în com. Telega, . A, jud. Prahova, împotriva pârâților CIMPOIASU V., CIMPOIASU J., CIMPOIASU M. C. și CIMPOIASU I., toți domiciliați în com. Telega, ., jud. Prahova.
Obligă reclamanții să plătească pârâților suma de 5.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. S. M. L.
Red. ES/ES
8 ex./6.12.2013
6 comunicări/…………………
RECLAMANT
1. G. D. - com. TELEGA, ., J. PRAHOVA
2. G. F. - com. TELEGA, ., J. PRAHOVA
PÂRÂT
3. C. V. - com. TELEGA, ., J. PRAHOVA
4. C. J. - com. TELEGA, ., J. PRAHOVA
5. C. M. C. - com. TELEGA, ., J. PRAHOVA
6. C. I. - com. TELEGA, ., J. PRAHOVA
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 690/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1221/2013. Judecătoria... → |
|---|
