Plângere contravenţională. Sentința nr. 2576/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 2576/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 3097/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2576/2013

Ședința publică de la 31 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. D.

Grefier I. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA și intimatul P. A., având ca obiect ÎNLOCUIRE AMENDĂ CU M.F.C.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 21.10.2013 s-au depus relațiile solicitate Primăriei Sibiu la termenul anterior.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

asupra cauzei civile de față,

Prin adresa nr._ din 04.06.2013, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /12.06.2013, petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a înaintat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.03.2013 de către Poliția or. B. privind pe intimatul P. A. solicitand transformarea amenzii contravenționale în sumă de 150 lei în muncă în folosul comunității.

În motivarea sesizării, petentul a arătat că intimatul nu a achitat amenda în termen, iar în urma demersurilor efectuate de organele fiscale a rezultat că nu există posibilitatea executării silite a acestuia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea cererii a atașat: adresa nr._/22.05.2013 emisă de Direcția Fiscală Locală Sibiu, procesul verbal . nr._ încheiat la data de 12.03.2013, adresa nr._/10.04.2013 a Politiei or. B., proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate din 03.12.2010, nota de verificare, adresa SPCEP Sibiu nr._/2013, adresa Direcției Fiscale Locale Sibiu nr. 1722/14.01.2013, adresa ITM Sibiu nr. 5536/2013 si adresa MFP-DG din 18.01.2013 (f.4-16) .

Intimatul P. A., caruia i-au fost comunicate cererea de chemare in judecata si inscrisurile atasate la data de 04.07.2013, nu a formulat în apărare întâmpinare.

În cauză a fost administrata proba cu înscrisuri.

Examinand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 12.03.2013 de către Poliția or. B., intimatul P. A. a fost sancționat contravențional, în baza art. 108 alin. 1 pct. 4 din OUG nr. 195/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 150 lei.

Intimatul nu a achitat amenda în termenul de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu figurează în evidențele Primăriei Sibiu cu bunuri urmăribile și nici cu venituri impozabile, neexistând posibilitatea executării silite a acesteia, astfel cum rezultă din adresa nr._ /2013 emisă de Consiliul Local al mun. Sibiu (f.11).

Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar conform alin. 5 al aceluiași articol, „în cazul în care contravenienta nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.”

În consecință, văzând și disp. art. 13 din O.G. nr. 55/2002, ce prevăd că instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate, fata de adresa nr._/15.10.2013 a Primariei mun. Sibiu, urmează a se admite sesizarea și a se înlocui sancțiunea amenzii în cuantum de 150 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 12.03.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind serviciul public Administrare Parcuri si Zone Verzi, pe o durată de 15 ore, la dispoziția Primăriei mun. Sibiu, jud. Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de petentul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, .. 60, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul P. A., CNP_, domiciliat în Sibiu, ., jud. Sibiu.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 150 lei aplicată intimatului prin procesul verbal . nr._ din 12.03.2013 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în domeniile de activitate privind serviciul public Administrare Parcuri si Zone Verzi, pe o durată de 15 ore, la dispoziția Primăriei mun. Sibiu, jud. Sibiu.

Cu drept de apel, ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 31.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. I. D.

Red. LID/SL

4 ex/26.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2576/2013. Judecătoria CÂMPINA