Pretenţii. Sentința nr. 1004/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1004/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 6758/204/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.1004

Ședința publică din 1 APRILIE 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – NEGOIASĂ V.

GREFIER: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta . cu sediul în mun.Câmpina prin reprezentantul legal- Director F. C. în contradictoriu cu pârâtul F. C. .

Acțiunea a fost timbrată cu 31 de lei, anulându-se timbre judiciare mobile de 1,5 lei.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită .S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu disp.art. 159 1 alin.4 cod pr.civilă, verificându-și competența, instanța constată că a fost în mod legal sesizată, în raport de prevederile art.607 cod pr.civilă.

Instanța față de împrejurarea că reclamanta a solicitat soluționarea cauzei și în lipsa reprezentanților săi iar pârâtul deși citat nu a formulat întâmpinare apreciază că înscrisurile depuse la dosar sunt suficiente pentru lămurirea cauzei și rămâne în deliberare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta ., prin reprezentanții săi legali, a chemat în judecată pe pârâtul F. C. .pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata sumei de 297,82 lei, din care 181,64 lei reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate pe perioada martie - octombrie 2010 și 116,18 lei majorări de întârziere datorate conform Legii nr.51/2006 și clauzelor contractuale; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile prestate de ea, respectiv salubritate, cu obligare corelativă de a achita la termenul scadent contravaloarea serviciilor prestate lucru ce nu a fost făcut, motiv pentru care datorează și penalități de întârziere de 0,1% pe zi.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.51/2006, clauzele contractuale, art.112 și urm.cod proc.civilă, art.7201 cod proc.civilă, art.2 din Legea 146/1997, art.3 din OG nr.32/1995.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar: nota de calcul a penalităților, confirmări de primire, Contractul de prestări a serviciului public de salubrizare pentru utilizatori casnici nr._ din 02.11.2009 facturi fiscale.

Legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare în cauză

În cauză, au fost administrate probe cu înscrisurile depuse la doar de reclamantă.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

În baza relațiilor contractuale, reprezentate de contractul de prestare a serviciului public de salubrizare pentru utilizatori casnici nr._ din 02.11.2009 (f.7) reclamanta a prestat servicii de salubritate pârâtului pe perioada martie - octombrie 2010 în sumă de 181,64 lei, pentru care a emis facturi fiscale (f.9-11), dar a căror contravaloare nu a achitat-o cu toate că a fost convocată și la conciliere directă (f.12).

Pârâtul datorează și penalități de întârziere conform clauzelor contractuale (f.8, art.15) în sumă de lei 116,18 lei.

Astfel fiind, instanța apreciază că acțiunea este întemeiată, urmând a fi admisă în temeiul art.969 cod civil art.1410 și urm. cod civil, art.1066 cod civil. Legea nr.51/2006 și va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 297,82 lei, din care: 181,64 lei reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate pe perioada martie - octombrie 2010 și 116,18 lei majorări de întârziere:

În temeiul art.274 cod proc.civilă va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 32,5 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în mun. Câmpina, ., jud. Prahova, prin reprezentanții săi legali, împotriva pârâtulului F. C. . domiciliat în or. B. Fdt. Liliacului nr.13 . . și în consecință;

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 297,82 lei, din care: 181,64 lei reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate pe perioada martie - octombrie 2010 și 116,18 lei majorări de întârziere:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 32,5 lei cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 01.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. V.

Red.NV/SL

4 ex./22.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1004/2013. Judecătoria CÂMPINA