Pretenţii. Sentința nr. 212/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 212/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 2714/204/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 212
Ședința publică din data de 25 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. A.
GREFIER: ȘINC A. – M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.403 PRIN ADMINISTRATOR S.C. PARACORA IMOB S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele A. (FOSTĂ S.) E. și S. M. A. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în ședința publică, la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta a depus, prin fax, în data de 23.01.2013, precizare de acțiune prin care înțelege să-și restrângă pretențiile solicitate (f. 78), după care:
Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de disp. art. 167 alin. 1 C. pr. civ., încuviințează pentru reclamantă și pârâta A. (FOSTĂ S.) E. proba cu înscrisuri, apreciind că este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei și
Verificând actele și lucrările dosarului, față de disp. art. 150 C. pr. civ., constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 403 CÂMPINA, prin administrator S.C. Paracora Imob S.R.L., a chemat în judecată civilă pe pârâtele A. (FOSTĂ S.) E. și S. M. A. C., solicitând obligarea acestor la plata sumei de 423,54 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante și 241,35 lei - majorări de întârziere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtele au beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii apartamentului și deși somate, au refuzat să plătească cheltuielile de întreținere și majorările de întârziere.
În drept, a invocat dispozițiile H.G. nr. 1588/2007, Legea nr. 230/2007, clauzele contractului de administrare, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și de plata timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar: nota de calcul a majorărilor de întârziere, certificat de moștenitor nr.191/17.08.2009, contractul de administrare nr. 62/01.09.2008 și actul adițional la contractul de administrare nr. 62/01.09.2008, listele de întreținere aferente perioadei mai 2009 – mai 2012, precizând că penalitățile au fost calculate la procentul de 0,2%, pe fiecare zi de întârziere (f. 4-7, 20-56).
Pârâta A. (FOSTĂ S.) E. a formulat întâmpinare (f.13) arătând că nu este de acord cu plata penalităților întrucât în luna august 2009 i s-a refuzat plata întreținerii curente pentru motivul că are restanțe, iar la termenul din data de 07.12.2012 s-a prezentat în instanță arătând că nu contestă debitul și că este de acord să plătească partea ulterioară lunii iulie 2009, însă fără penalizări.
Pârâta S. M. A. C., legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
În data de 23.01.2013, reclamanta a depus precizare de acțiune prin care înțelege să-și restrângă pretențiile solicitate la suma de 412,96 lei reprezentând cheltuieli de întreținere și 230,77 cu titlu de majorări de întârziere (f. 78).
În cadrul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:
Conform listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune pentru perioada mai 2009 – mai 2012, în calitate de proprietare ale apartamentului nr.3 din cadrul asociației, pârâtele au beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii apartamentului, dar nu au achitat contravaloarea acestora în cuantum de 412,96 lei, deși listele de plată au fost afișate, fiind calculate majorări de întârziere de 0,2%, respectiv 230,77 lei, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației, cota de contribuție ce le revine, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea potrivit disp. art. 49 alin. 1 din legea menționată mai sus, asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, acestea neputând fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.
Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ, care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Instanța nu va da curs cererii pârâtei A. (FOSTĂ S.) E. de eșalonare a plății debitului său întrucât în cauză nu își găsesc aplicarea prevederile art.262 C. și cele ale art.1101 Cciv. Astfel, dispozițiile art.1101 alin. final Cciv. recomandă judecătorilor să uzeze cu mare rezervă de această facultate, pentru a nu prejudicia drepturile creditorului care a câștigat procesul. Or, în cauză, instanța, având în vedere cuantumul sumele restante și perioada pentru care sunt datorate, respectiv mai 2009 – mai 2012, apreciază că acordarea unui termen de grație ar prejudicia interesele reclamantei – creditoare, care ar fi pusă în situația de nu-și putea executa propriile obligații față de societățile furnizoare de servicii și pe cale de consecință ar fi prejudiciați ceilalți membri ai asociației care și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile.
Văzând și disp. art. 32 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă și va obliga pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 412,96 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada mai 2009 – mai 2012 și 230,77 lei, reprezentând majorări de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 403 Câmpina, prin administrator S.C. Paracora Imob S.R.L. cu sediul în mun. Câmpina, .. 23 J, ., jud. Prahova și sediul procesual ales la punctul de lucru din mun. Câmpina, Calea Doftanei nr. 18, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtele A. (fostă S.) E. și S. M. A. C., ambele cu domiciliul în mun. Câmpina, .. 24, ., ., astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 412,96 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și 230,77 cu titlu de majorări de întârziere.
Cu drept de recurs termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. A. Șinc A.-M.
Red.. .L.A./ Ș.A.M.
5 ex./04.03.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1465/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3091/2013.... → |
---|