Pretenţii. Sentința nr. 3133/2013. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3133/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 3858/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3133
Ședința publică de la 09 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari NR.810 CÂMPINA PRIN ADMINISTRATOR S.A.I.F. ELLI S.R.L. împotriva pârâtului P. G..
Acțiunea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței de către grefierul de ședință că pârâtul nu a făcut dovada achitării debitului și nici nu a formulat întâmpinare .
În conformitate cu disp.art. 131alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă.
Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de astăzi.
Constatând că pârâtul nu a depus întâmpinare dispune decăderea acestuia din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții .
Față de solicitarea reclamantului de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi instanța admite probele cu înscrisuri pentru petent constatând încheiată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 810 reprezentată legal de administrator S.A.I.F. ELLI S.R.L. a chemat în judecată civilă pe pârâtul P. G. solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 974,50 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante și majorări de întârziere în perioada septembrie 2012-mai 2013.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii apartamentului și deși somat, a refuzat să plătească cheltuielile de întreținere și majorările de întârziere.
În drept, a invocat dispozițiile H.G. nr. 1588/2007, Legea nr. 230/2007, clauzele contractului de administrare, iar în temeiul art. 411 pct.2 c.pr.civ a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar: contractul de prestări servicii imobiliare și financiare nr.7 din 17.11.2006 listele de întreținere, (f. 3-14).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:
Pârâtul a beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii apartamentului nr. 38 situat în Câmpina, .. P3, ., dar nu a achitat contravaloarea acestora în cuantum de 974,50 lei, deși listele de plată au fost afișate, fiind calculate majorări de întârziere de 0,2%.
Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației, cota de contribuție ce le revine, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea potrivit disp. art. 49 alin. 1 din legea menționată mai sus, asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, acestea neputând fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.
Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ, care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Văzând și disp. art. 32 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâtul să plătească acesteia suma de 974,50 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante și majorări de întârziere în perioada septembrie 2012-mai 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 810 reprezentată legal de administrator S.A.I.F. ELLI S.R.L. cu sediul în mun. Câmpina ...88 . ap.26 CF_ împotriva pârâtului P. G. domiciliat în mun. Câmpina, .. P3, ., . și în consecință:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 974,50 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante și majorări de întârziere în perioada septembrie 2012-mai 2013.
Cu apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. I. C.,
Red. DE/SL
4 ex./10.12 .2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2224/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|