Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1168/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1168/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 6859/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

Cod operator 7527

SENTINȚA CIVILĂ NR.1168

Ședința Camerei de Consiliu de la 31 MARTIE 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta GDF S. Energy Romanian SA prin mandatar Asset Portofolio Servicing România”SRL în contradictoriu cu pârâtul D. I. având ca obiect – cerere de valoare redusă.

Cererea nu a fost timbrată .

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că pârâtul nu a restituit formularul de răspuns .

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța din oficiu verificându-și competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă

Instanța, în temeiul disp. art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților, precum si împrejurarea că pârâtul nu a restituit formularul de răspuns,apreciindu-se poziția procesuală a acestuia ca o achiesare la pretențiile reclamantei, estimează durata cercetarii procesului la un singur termen, respectiv termenul de azi.

În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente și pertinente soluționării cauzei.

Constatând terminată cercetarea judecătorească rămâne în deliberare:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta S.C.GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A. PRIN MANDATAR S.C.ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului D. I., la plata sumei de 1175,28 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, cu dobândă contractuală de 68,78 lei, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că a prestat servicii către pârât ,fiind emise facturi fiscale în acest sens, iar aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată

In drept, a invocat disp. art. 1013 și urm. Cod Pr.civilă

In dovedirea cererii, reclamanta a atașat la cererea de valoare redusa, in copie, următoarele înscrisuri: extras de cont, fișă de calcul dobânzi, facturi fiscale, procură specială aut. sub nr.1072/31.07.2013, Decizia Consiliului de Administrare, Contract de mandat, Adresă, (f. 10-33)

Paratul, căruia i-a fost comunicat formularul de cerere, înscrisurile si formularul de răspuns la data de 06.01.2014 nu a răspuns pretențiilor reclamantei.

In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza contractului pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la consumatorii casnici nr._/20.04.2010 încheiat între părți și necontestat de pârât, reclamanta a prestat servicii acestuia facturate conform facturilor depuse la dosar în perioada 10.01._12

Potrivit art. 1.025 alin. 1 și art. 1026 alin. 1 C. pr. civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusa se aplica atunci când valoarea pretențiilor reclamantului, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, acesta având posibilitatea alegerii între procedura specială și cea de drept comun.

In speță, reclamanta a ales procedura specială cu privire la cererile cu valoare redusă solicitând obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1175,28 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, cu dobândă contractuală de 68,78 lei .

Din înscrisurile depuse la dosar si necontestate de pârât, fata de poziția procesuala a paratului, avându-se în vedere disp. art. 1030 alin. 2 si art. 358 C. pr. civ., întrucât aceasta nu a răspuns pretențiilor reclamantei prin restituirea formularului de raspuns, instanta retine ca s-a făcut dovada de câtre reclamanta a pretențiilor sale.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 1030 NCPC rap. la art. 1516 din noul cod civil si a clauzelor contractuale, instanța va admite acțiunea si va obliga paratul să plătească reclamantei suma de 1175,28 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, cu dobândă contractuală de 68,78 lei,

In temeiul disp. art. 453 NCPC va fi obligat pârâtul că plătească reclamantei suma de 74,80 lei - cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu apărător .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C.GDF S. ENERGY ROMANIAN S.A. cu domiciliul ales în București ..9 ._, CUI_ PRIN MANDATAR S.C.ASSET PORTOFOLIO SERVICING ROMANIA S.R.L. J_ , CUI RO_ împotriva pârâtului D. I. domiciliat în mun. Câmpina . jur. Prahova CNP_ și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1175,28 lei contravaloare servicii prestate în perioada 10.01._12 cu dobândă contractuală de 68,78 lei

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 74,80 cheltuieli de judecată .

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpina .

Pronunțata in ședința publica, azi. 31.03.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

N. V.

Red. NV/SL

4 ex /16.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1168/2014. Judecătoria CÂMPINA