Contestaţie la executare. Sentința nr. 497/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 497/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 4589/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILA Nr. 497

Ședința publică de la 05 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator Z. G. și pe intimat Z. E. P. TUTORE D. M., având ca obiect contestație la executare.

Cererea a fost timbrată conform chitanței nr._/12.09.2013 în sumă de 1000 lei.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul personal și intimata reprezentată de av. B. S..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Contestatorul personal și intimata prin av. B. arată că nu mai au probe de administrat în cauză, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

În baza art. 244 alin.1 din codul de procedură civilă, declară închisă cercetarea procesului și în baza art. 392 din codul de procedură civilă, nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, declară deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Contestatorul având cuvântul personal, pe fond, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată precizând că obiectul contestației îl constituie respingerea executării silite demarată în dosarul nr. 188/2013, iar restabilirea să fie făcută conform ordinului nr. 184/1993 emis de Prefectul Județului Prahova. Solicită a se dispune modificarea ieșirii din indiviziune a reclamantei Z. E. împreună contestatorul cu ½ din 3/8 din locuința anexă rămase după contractarea actului nr. 1397/1992 reprezentând partea intimatei de 3/16 din suma de 16.443.882 lei cât valorau în anul 2000.

Solicită a se avea în vedere și dosarul nr. 1485/2009 care cuprinde toate probele și lucrările dosarului.

De asemenea, solicită a se consta faptul că întâmpinarea formulată de către intimată nu face referire la cele 2 capete de cerere din acțiune și nici de temeiul acțiunii, respectiv decizia Tribunalului Prahova.

Fără cheltuieli.

Av. B. având cuvântul pentru intimată solicită respingerea contestației la executare ca nelegală și netemeinică precizând că prezenta contestație vizează situații juridice soluționate de instanțele de judecată de aproape 20 de ani.

Prezenta contestație la executare s-a făcut în urma unei hotărâri care a avut de elucidat o ieșire din indiviziune, iar contestatorul de azi nu a avut de formulat obiecțiuni asupra modalității cum a fost pusă în executare.

Cu cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față

P. cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul Z. G. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata Z. E. prin tutore D. M. împotriva formelor de executare, întocmite în dosarul nr. 188/2013.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că motivele contestației la executare sunt în principiu aceleași pe care le-a prezentat în dosarul nr._ în cererea reconvențională de la filele 26-29, iar probatoriul cuprins în borderoul de la 1 la 44 se găsesc între filele 30-118.

Contestatorul a arătat că reclamanta depune în dosarul nr._ aceeași sentință civilă nr. 1482/2000 și titlu de proprietate pentru 431 m2 și care este folosit de reclamantă deși decizia nr. 804/2010 a Tribunalului respinge eliberarea acestuia la executarea silită 101/2009 și reclamanta nu face dovada că are cunoștință de existența deciziei 804/2010 care respinge executarea silită 101/2009.

Contestatorul a arătat că actele de vânzare cumpărare au fost efectuate sub efectul legii 58/1974 care prevedea la art. 30 că pământul nu este de vânzare și respectă cotele existente în certificatul de moștenitor nr. 1120/1985, contractul de vânzare cumpărare nr. 551/1986 prin care vânzătoarea Z. M. i-a vândut cota de ½ din 760 m2 și încă ¼ din cealaltă jumătate, iar grafica planului de situație anexat contractului de vânzare cumpărare nr. 1397/1992 cuprinde cota sa de 3/8 din jumătate și cota reclamantei la fel.

Contestatorul a solicitat admiterea cererii în sensul notificării ieșirii din indiviziune a reclamantei Z. E. împreună cu el cu ½ din 3/8 din locuința anexă rămasă după contractarea actului 1397/1992, reprezentând partea ei de 3/16 din 16.443.882 lei cât valorau în anul 2000 conform expertizei juridice fila 16-22 dosar_ .

În drept, contestatorul și-au încheiat cererea pe dispozițiile codului de procedură civilă și a dreptului constituțional.

În dovedirea cererii contestatorul a depus la dosar înștiințarea emisă în dosarul nr. 188/2013 al B. F. M. (f.10), somația din 28.08.2013 (f.11), cererea de executare silită formulată de creditoarea Z. E. (f.12), sentința civilă nr. 2623/2012 a Judecătoriei Câmpina (f.13), încheierea din 21.08.2013(f.16), cererea reconvențională formulată în dosarul nr._ (f.18), titlul de proprietate nr._/2009 (f.28), procesul verbal de punere în posesie nr. 2492/2009 (f.29), somația nr. 101/09.03.2009 (f.30), procesul verbal de cheltuieli de executare nr. 101/2009 (f.31), titlu de proprietate nr._/1997 și procesul verbal de punere în posesie nr. 1494/1997 (f.38-39), sentința civilă nr. 568/2006 pronunțată de Judecătoria Câmpina (f.40), decizia nr. 804/2010 a Tribunalului Prahova (f.43), sentința civilă nr. 777/2010 a Judecătoriei Câmpina (f.46), Ordinul nr. 184/1993 (f.50), contractele de vânzare cumpărare aut. sub nr. 551/1986 și 1397/1992 (f.54-57), certificatul de moștenitor nr. 1120/1985 (f.58).

P. cererea depusă la dosar contestatorul a arătat că obiectul contestației este respingerea executării silite 188/2013 iar restabilirea să fie făcută prin aplicarea Ordinului nr. 184/1993 cu specificația cuprinsă în adeverința nr. 1577/1994 după efectuarea măsurătorilor conform graficelor contractelor de vânzare cumpărare nr. 551/1986 și 1397/1992 și a certificatului de moștenitor nr. 1120/1985.

Contestatorul a arătat că un alt capăt de cerere este acela că Z. E. să iasă din indiviziune cu el din 3/8 din locuința anexă cum prevede certificatul de moștenitor rămasă după contractarea actului 1397/1992 (f.65).

P. rezoluția din 19.09.2013 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate către intimată cu mențiunea de a formula întâmpinare în termen de 25 de zile sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții în afara celor de ordine publică.

Cererea de chemare în judecată a fost comunicată intimatei la data de 27.09.2013 conform dovezii de înmânare (f.78).

P. întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și a arătat că prin cererea formulată contestatorul reia o . probleme care vizează situații juridice soluționate irevocabil de instanțele de judecată de aproape 20 de ani.

Intimata a precizat că nu există în cererea de chemare în judecată nici un argument din care să rezulte vreo încălcare a drepturilor sale privind modul de executare a sentinței sau cereri care să privească înțelesul dispozitivului sentinței care să o fi făcut imposibil de executat.

În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205 din codul de procedură civilă.

În dovedirea susținerilor sale intimata a solicitat proba cu înscrisuri.

Contestatorul a formulat un răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea întâmpinării ca fiind nereală și nerelevantă și a depus la dosar înscrisurile esențiale aplicabile în contextul capetelor de cerere.

Contestatorul a arătat că celălalt capăt de cerere cuprinde legalizarea suprafeței din jurul clădirilor așa cum s-a măsurat de Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 (f.89).

La dosar au fost înaintate actele de executare întocmite în dosarul nr. 188/2013 (f.128-155).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele:

P. cererea înregistrată la nr. 188 din 17.08.2013, intimata Z. E. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2623/2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul cauzei nr. 5311/2012 (f.12), iar prin încheierea din data de 21.08.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu menționat (f.16).

P. somația nr. 188 din 28.08.2013, emisă de executorul judecătoresc, contestatorul a fost somat să lase în deplină proprietate și posesie intimatei terenul în suprafață de 114 m2 situat în intravilanul orașului Băicoi, . respectiv lotul nr. 1 în valoare de 9804 lei conform variantei de lotizare din expertiză completare efectuată de expert T. Boeroiu și de a achita suma totală de 13.062 de lei (f.11).

P. sentința civilă nr. 2623 din 17.09.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ce constituie titlu executoriu s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților asupra ternului în suprafață de 431 m2 conform variantei din expertiză completare depusă la termenul de judecată din 17.09.2012, în sensul că intimata din prezenta cauză, Z. E. primește un teren în suprafață de 114 m2 și sultă în sumă de 9.030 de lei de la contestator iar acesta la rândul său primește un teren în suprafață de 324 m2 situat în intravilanul orașului Băicoi, . (f.14).

În considerentele sentinței civile s-a reținut că prin titlu de proprietate nr._/2009 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 431 m2 ambelor părți.

Conform titlului de proprietate nr._/08.12.2009 s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 431 m2 situat în orașul Băicoi, ., pe numele autoarei părților Z. E. (f.28), ca urmare a sentinței civile nr. 568/16.03.2006 pronunțată de Judecătoria Câmpina, rămasă irevocabilă, prin care Comisia locală Băicoi și Comisia Județeană Prahova au fost obligate să reconstituie părților din prezenta cauză dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 431,5 m2, situată în orașul Băicoi, . (f.40)

P. titlu de proprietate nr._ din 31.07.1997 s-a reconstituit în favoarea contestatorului terenul în suprafață de 62 m2 situat în orașul Băicoi, . (f.38).

Conform certificatului de moștenitor nr. 1120/1995 de pe urma defunctului Z. N. (autorul părților) au rămas ca moștenitori Z. M. în calitate de soție supraviețuitoare, contestatorul și intimata în calitate de descendenți asupra masei succesorale ce este compusă din terenul în suprafață de 250 m2 loc de casă (f.118), iar prin sentința civilă nr. 1482/24.05.2000, pronunțată de Judecătoria Câmpina, s-a dispus anularea contractului de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1397/1992 și partajarea averii succesorale rămasă de pe urma defunctei Z. M. conform variantei I din expertiza lotizare P. D. (f.119).

În ceea ce privește decizia nr. 804 din 13.07.2010 pronunțată de Tribunalul Prahova la care face referire în conținutul cererii contestatorul, instanța reține că prin această hotărâre a fost admis recursul declarat de contestatorul din prezenta cauză și modificată sentința civilă nr. 777 din 26.02.2010 în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației la executare formulată de Comisia locală Băicoi (f.43).

În data de 11.09.2013 a fost încheiat de executorul judecătoresc procesul verbal de punere în posesie prin care intimata Z. E. a fost pusă în posesie pe imobilul compus din teren în suprafață de 114 m2 situat în intravilanul orașului Băicoi, ., lotul nr. 1, notat cu GBEF în planul de situație (f.145), iar prin adresa nr. 188/27.09.2013 s-a dispus înființarea unei popriri în cotă de 1/3 din venitul lunar pe care îl primește contestatorul de la Casa locală de pensii Câmpina (f.151), poprire ce a fost înființată conform adresei nr. 625 din 11.11.2013 (f.155).

Contestatorul a solicitat ieșirea din indiviziune a părților cu dreptul de ½ din 3/8 din locuința anexă rămasă după contractarea actului 1397/1992.

Instanța reține că prin contractul de vânzare cumpărare aut. sub nr. 1397/1997 vânzătoarea Z. M. a vândut contestatorului Z. G. dreptul de ¼ din suprafața de teren de 264,95 m2 situat în orașul Băicoi, . și dreptul de 5/85 din locuință (f.116), dar acest contract a fost anulat prin sentința civilă nr. 1482/200 și s-a dispus partajarea mase succesorale rămasă de pe urma defunctei Z. M., intimata D. M. a primit terenul în suprafața de 264,95 m2 și locuința, iar contestatorul a primit sultă în sumă de 14.202.945 (f.119).

Pe calea contestației la executare se poate contesta executarea silită însăși și orice act de executare și de asemenea contestațiile la executare se pot face și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu și poate duce numai la modificarea sau anularea executării, dar nu este posibil ca pe această cale să se schimbe fondul, soluției cuprinse în titlul executoriu.

În cadrul soluționării contestației la executare instanța nu poate reține decât fapte sau împrejurări intervenite după pronunțarea hotărârii care se execută dar nu și pe cele care au intervenit până la obținerea titlului executoriu.

Potrivit art. 712 alin. 1 din codul de procedură civilă, în situația în care executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație, motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac.

Având în vedere că prin procesul verbal din 11.09.2013 încheiat de executorul judecătoresc s-a procedat la punerea în posesie a intimatei asupra terenului atribuit prin sentința civilă nr. 2623/17.09.2012, ce constituie titlul executoriu, instanța urmează ca în baza art. 711 și urm din codul de procedură civilă, să respingă contestația la executare ca neîntemeiată.

În baza art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă, urmează a obliga contestatorul să plătească intimatei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Z. G., CNP_ domiciliat în orașul Băicoi, ., jud. Prahova în contradictoriu cu intimata Z. E. prin tutore D. M. domiciliată în orașul B., ., jud. Prahova ca neîntemeiată.

Obligă contestatorul să plătească intimatei suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2014.

Președinte Grefier

C. M.

Red. CM

4 ex./12.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 497/2014. Judecătoria CÂMPINA