Obligaţie de a face. Sentința nr. 3530/2014. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3530/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 3947/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3530/2014
Ședința publică de la 14 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANDREIA-CLAUDIA-ALICE TOMESCU
Grefier M. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. G. și pe pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect constatare nulitate act juridic clauze abuzive.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul reprezentat de av. D. C., pârâta reprezentantă de av. M. L. C.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosarul cauzei la data de 21.10.2014 de către reclamant notă de susțineri.
Av. D. C., pentru reclamant depune la dosar împuternicire avocațială..
Av. M. L. C., pentru pârâtă, depune la dosar împuternicire avocațială..
Instanța pune în discuția părților excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Av. M. L. C., pentru pârâtă, având cuvântul solicită admiterea excepției în considerarea prevederilor art.13.5 din Contractul de Împrumut încheiat la data de 07.05.2008, art.126 alin.1 și art.107 alin.1 NCpc.
În considerarea prevederilor art.19 C. 1865, a arătat că părțile la data încheierii Contractului de Credit au stabilit o competență teritorială convențională, în cazul apariției oricărui litigiu .Potrivit art. art.13.5 din Contractul de Împrumut încheiat la data de 07.05.2008 litigiile rezultate din prezentul contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, se soluționează de instanțele de Judecată competente din București.
Potrivit Deciziei Civile nr.2363/24.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în virtutea principiului neretroactivității civile, prevederile art.126 alin.2 Ncpc se aplică numai contractelor încheiate după . Noului Cod de Procedură Civilă.
Av. D. C., pentru reclamant, având cuvântul solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Campina, ca fiind neîntemeiată raportata ca prevederile dispozițiilor art.113 alin.1 pc.8 coroborat cu art.126 Ncpc, dispoziții aplicabile în cauză, legea de punere în aplicare a Codului de Procedură Civilă neprevăzând de la domiciliul său, dispozițiile art.113 alin.1 pc.8 fiindu-i aplicabile și favorabile, fiind vorba de o cerere privitoare la un contract încheiat cu un profesionist.
Consideră că Legea nr.193/2000 impune derularea acestui tip de procese la instanțele de la domiciliul consumatorului.
Chiar dacă în contractul de credit a fost inserată o clauză privind competența teritorială convențională a instanțelor din București, apreciază ca fiind abuzivă, asa cum a stabilit si ICCJ în decizia sa nr.2938/27.09.2013 în baza legii nr.193/2000, art.6 și Anexei la Directiva nr.93/12/CEE, pc.1, lit.q, în finalul acestei decizii ca si competență teritorială, judecătoria de la domiciliul consumatorului.
Arată faptul că pârâta citeaza art.126 C. însă se limitează numai la art.1, ignorând art.2 al acestui articol, care vizează posibilitatea părților de a conveni instanța competentă numai după nașterea dreptului la despăgubire.
Instanța pune în discuția părților natura abuzivă a clauzei atributive de competență.
Av. M. L. C., pentru pârâtă, arată că la acest moment nu se poate spune dacă aceste clauze sunt abuzive sau nu, pentru că nu a făcut apărarea în acest sens, consideră că aceste clauze trebuie luate stricto senso, așa cum sunt trecute în contract.
Învederează faptul că la momentul încheierii contractului reclamantul a declarat că a luat la cunoștință și a înțeles toate clauzele menționate în contract, contractul fiind formulat pe înțelesul clientului.
Av. D. C., pentru reclamant, arată că nu s-a dovedit faptul că reclamantul a negociat cu banca, dovada care trebuia făcută de bancă, și în acest caz clauza conform Legii nr. 193/2000 este abuzivă, se creează prezumția de clauză abuzivă prin modul în care a fost redactată cât și a consecințelor pe care această clauză le are, de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. Solicită să se constate că este o clauză abuzivă.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ reclamantul M. G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractul de credit nr.310102J_ din 07.05.2008 respectiv art.3.2,3.3,3.4, 4,5,6,8.1,8.4, 8.6,8.7,13.1, 13.2,13.3, constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale susmenționate, stabilizarea (înghețarea ) cursului de schimb CHF –lei la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, denominarea creditului la moneda națională respectiv RON la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata, urmează să fie tratată ca fiind la nivelul anului corespunzător acordării creditului, obligarea pârâtei la eliminarea clauzelor contractuale, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de subsemnații în baza clauzelor lovite de nulitate absolută, sau, în subsidiar compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat, obligarea pârâtei de a emite un nou grafic de rambursare, care să aibă la bază suma recalculată după eliminarea clauzelor abuzive, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a contractat un credit de la pârâtă la data de 07.05.2008 încheindu-se contractul de credit nr. 310102J_ în valoare de 9355,50 CHF rambursabil în 84 luni, această convenție conținând o . clauze contractuale abuzive respectiv art.3.2,3.3,3.4, 4,5,6,8.1,8.4, 8.6,8.7,13.1, 13.2,13.3, iar Legea interzice profesioniștilor să includă în contractele lor profesionale clauze abuzive .
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor reclamanții au arătat în esență că potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 clauza contractuală care nu a fost negociază direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi ale contractului, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât contractul încheiat reprezintă unul de adeziune în care clauzele sunt dinainte stabilite de împrumutător, singurele elemente diferentiate fiind suma împrumutată și data scadentă.Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatoruludacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, iar în cauză pârâta nu a negociat contractul de credit și nu a comunicat ulterior modificările de costuri.
In drept acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii 193/2000.
In dovedire au fost depuse la dosar contractul de credit nr.310102J_ din 07.05.2008, graficul de rambursare (f.6-14).
Pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., a formulat întâmpinare în cauză invocând necompetența teritorială a Judecătoriei Câmpina, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea excepției a arătat că in considerarea prevederilor art. 19 C.proc.civ. 1865 [corespundent al art. 126 alin. (1) NCPC], părțile, la data incheierii Contractului de credit au stabilit o competenta teritoriala convenționala, in cazul apariției oricărui litigiu. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 13.5 din Contractul de credit „Litigiile rezultate din prezentul Contract care nu pot fi soluționate pe cale amiabila se soluționează de instanțele de judecata competente din București."
Potrivit prevederilor art. 107 alin. (1) NCPC, regula generala o constituie competenta de la sediul paratului. Or, sediul (social) al subscrisei este in București, Sector 1. (competenta teritoriala de drept comun este cea de la sediul paratei P. B. România S.A.).
În ceea ce privește competenta convenționala, dispozițiile art. 126 alin. (1)NCPC (corespondent al art. 19 C.proc.civ. 1865), preved ca, in litigiile privitoare la bunuri, părțile pot sa dispună sa fie judecate si de alta instanțe (decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial sa judece).In acest context, se precizează faptul ca in ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. (2) NCPC Înalta Curte de Casație si Justiție („ICCJ") prin Decizia civila nr. 2363 din data de 24.06.2014 a statuat (fila 5) ca „in virtutea principiului neretroactivitatii legii civile, prevederile evocate art. 126 alin. (2) NCPC - se aplica numai contractelor încheiate dupa . NCPC.
In dovedire au fost depuse la dosar u n set de acte (f.53-94).
Reclamantul a depus la dosar note scrise solicitând respingerea excepției necompetenței teritoriale invocată de pârâtă ca fiind neîntemeiată raportat la disp. art.113 al.1 pct.8 coroborat cu art.126 NCPC .A precizat reclamantul că chiar dacă în contractul de credit a fost inserată o clauză privind competența teritorială convențională a instanțelor din București, aceasta este la rândul său abuzivă, așa cum a stabilit ICCJ în decizia nr.2938 din 27.09.2013 în care s-a arătat că este abuzivă clauza prin care părțile unui contract de credit au stabilit competența în favoarea instanțelor de la sediul principal al băncii, situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a împrumutatului, iar nu al celor de la sediul sucursalei cu care s-a încheiat convenția, aceasta fiind de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive și i-ar putea determina pe aceștia să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare .
A menționat de asemenea reclamantul dispozițiile art.126 alin.2 NCPC care vizează posibilitatea părților de a conveni instanța competență numai după nașterea dreptului la despăgubire.
Examinând excepția invocată instanța reține în fapt următoarele :
Între părți s-a încheiat contractul de credit nr.310102J_ din 07.05.2008, contract în care s-a prevăzut la art.13.5 că litigiile rezultate care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă se soluționează de instanțele de judecată competente din București.
Instanța reține că potrivit art.126 NCPC părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Acest text legal este de altfel similar textului cuprins în art.19 din C. de la 1865.
Totodată instanța apreciază că nu se poate reține în cauză aplicabilitatea normei cuprinse în. art. 126 alin. (2) NCPC referitoare la faptul că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire (orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă) deoarece aceasta reprezintă o normă de drept material (nu procedural) care se aplică numai contractelor care urmează să fie încheiate după . NCPC, având în vedere principiul neretroactivității legii civile (consacrat și de art. 6 NCC).
Pentru a se putea însă reține aplicabilitatea clauzei atributive de competență trebuie însă să ne raportăm și la jurisprudența pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C‑137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva F. S., C-240/98 privind Océano Grupo Editorial și Salvat Editores prin raportare la Directiva nr. 93/13/CEE .
S-a arătat că în cadrul atribuțiilor care îi revin în temeiul dispozițiilor directivei, instanța națională trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al acestei directive. În caz afirmativ, instanța menționată este obligată să aprecieze, dacă este cazul din oficiu, această clauză în raport cu cerințele privind protecția consumatorului prevăzute de directiva menționată.
În ceea ce privește o clauză care a fost inserată fără a face obiectul unei negocieri individuale într‑un contract încheiat între un consumator și un vânzător sau un furnizor și care conferă o competență exclusivă instanței în raza căreia era situat sediul vânzătorului sau al furnizorului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, că o astfel de clauză trebuie considerată abuzivă în sensul articolului 3 din directivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună‑credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Aceasta deoarece creează în sarcina consumatorului obligația de a se supune competenței exclusive a unei instanțe care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face mai dificilă prezentarea sa în fața acesteia. În cazul unor litigii având ca obiect sume limitate, cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a compărea în fața instanței s‑ar putea dovedi disuasive și l‑ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare. O astfel de clauză intră, așadar, în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă nr. 93/13/CEE.
Concluzia curții sub acest aspect a fost în sensul că instanța națională trebuie să dispună din oficiu măsuri de cercetare judecătorească pentru a stabili dacă o clauză prin care se atribuie competență jurisdicțională teritorială exclusivă, ce figurează în contractul care face obiectul unui litigiu cu care este sesizată și care a fost încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, intră în domeniul de aplicare al directivei și, în caz afirmativ, trebuie să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze.
Față de aceste principii instanța va analiza în continuare dacă alegerea competenței instanței de la sediul băncii poate provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.
Astfel, instanța va avea în vedere faptul că domiciliul reclamantului se află în localitatea B., județul Prahova, neputându-se aprecia că distanță este semnificativa față de instanțele din București.
Instanța reține totodată că în cauză nu se poate apreciala la acest moment procesual că această clauză atributivă de competență este abuzivă, dar totodată având în vedere momentul în care se discută excepția invocată potrivit art.130 alin.3 NCPC, in limine litis, nu pot fi făcute probatorii ample în acest sens.
Pentru aceste considerente instanța va da eficiența clauzei atributive de competență inserată în contract și va declina competența în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Declina competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul M. G., domiciliat în comuna B., . Prahova, având CNP_ în contradictoriu cu pârâta S.C. P. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, ..34-36, sector 2, având J_, CUI_, în favoarea Judecătoriei Sector 1 București .
Fără cale de atac.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 14.11.2014.
Președinte, Grefier,
A. C. A. T. M. M. M.
Red. ACAT
3 ex/15.12.2014
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 853/2014. Judecătoria CÂMPINA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|
