Pensie întreţinere. Sentința nr. 1054/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1054/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 2745/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 1054/2014
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE JACLY MIHĂIESCU
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta ȘUPEALA(F.)B. L. și pe pârât B. C. A., autoritate tutelară P. ORAȘULUI B., autoritate tutelară P. B., având ca obiect pensie întreținere
Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de av. I. M. M., pârâtul reprezentat de av. H. A. E., lipsind reprezentații autorităților tutelare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se că s-a depus la dosar adeverința nr 19/19.02.2014 emisă de . BRAILA privind veniturile nete realizate de pârât în perioada august 2013-ianuarie 2014.
Av I. M. pentru reclamantă arată că în prezent aceasta poartă numele de ȘUPEALA (fostă B.),nu mai are alte probe și solicită a se acorda cuvântul pe fond.
Av H. A. E. arată că nu mai are alte probe și solicită a se acorda cuvântul pe fond.
Instanța în baza art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă declară cercetarea procesului încheiata și în baza art. 392 din codul de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Av. I. M. pentru reclamantă având cuvântul pe fond, lasă la aprecierea instanței cu privire la hotărârea ce se va pronunța în cauză.
Av. H. A. E. pentru pârât având cuvântul pe fond, lasă la aprecierea instanței cu privire la hotărârea ce se va pronunța în cauză. Fără cheltuieli de judecată.
În baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta Ș.(fostă B.) L. a chemat în judecată pe pârâtul B. C. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie majorată pensia de întreținere pentru minorul B. DENNIS I., născut la data de 6.01.2011, stabilită prin convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori, în fața notarului public, si autentificată sub nr. 1770/26.04.2013 la BNP I. M.-S. V., pensie ce urmează a fi recalculată în funcție de veniturile pe care le obține paratul de la firma LORD BINNENSCHIFFAHRT AG - Societate de navigație, transporturi, Steinenvorstadt 51, 4051, Basel, Elveția, unde acesta este angajat ca marinar.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul și din conviețuirea părților a rezultat minorul Dennis-I., născut la data de 6 ianuarie 2011 iar ulterior între părți, a intervenit divorțul, conform convenției încheiată în procedura divorțului cu copii minori, în fața notarului, autentificată sub nr. 1770/26.04.2013, eliberându-li-se certificatul de divorț nr. 4471/26.04.2013, autentificat sub nr. 1771/26.04.2013, de Biroul notarial I. M.-S. V..
Reclamanta a mai arătat că prin convenția de divorț, pârâtul a fost obligat să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură si pregătire profesionala ale copilului lor Dennis I., în cuantum de 200 lei lunar, la acea data pârâtul pretinzând că este încadrat în muncă având salariul minim pe economie însă ulterior a intrat în posesia contractului de muncă al acestuia, atât în forma inițială, respectiv în limba germană, cât si tradus, contract din care rezultă că pârâtul este angajat ca marinar, permanent și nu pe o perioada determinată, având un salariu de 1.000 euro lunar.
Având în vedere situația expusă mai sus și, ținând cont de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 402 si 529 cod civil, care privesc stabilirea contribuției părinților si respectiv cuantumul întreținerii, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și a se dispune majorarea pensiei de întreținere, având în vedere veniturile realizate de pârât.
In drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 402, 529, 531 cod civil.
In dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri iar în susținerea acesteia a anexat în copie cartea sa de identitate, certificatul de naștere al minorului, adeverința nr 494/R1/17.05.2013 eliberată de Școala Gimnaziala M. B. . pensie pe lunile octombrie și decembrie 2012 ,convenția încheiată în procedura divorțului cu minori, autentificata sub nr. 1770/26.04.2013 la BNP I. M.- S. V., certificatul de divorț nr. 4471/26.04.2013, autentificat sub nr. 1771/26.04.2013 la același birou notarial,contractul de munca al pârâtului, atât in limba germană cât si tradus, adeverința cu veniturile realizate de aceasta (f.4 -17).
Prin rezoluția din 5.06.2013 instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și înscrisurilor atașate pârâtului cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii sale din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții,în afara celor de ordine publică prev. de art 208 al 2 Cod pr civ în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată,în condițiile art 165 Cod pr.civ, precum și comunicarea cererii de chemare în judecată și înscrisurilor atașate Autorităților Tutelare de la domiciliul părților.
La solicitarea instanței s-a depus adeverința nr 70/18.06.2013 emisă de . B. privind veniturile nete realizate de parat (f.48).
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile atașate au fost primite de pârât la data de 12.06.2013, conform dovezii de înmânare de la fila 44 dosar iar acesta ,la data de 3.07.2013 a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată(f.52-53)
In cuprinsul întâmpinării pârâtul a arătat că la data încheierii convenției de divorț a fost de acord să își îndeplinească obligația de creștere și de educare a minorului rezultat din căsătoria cu reclamanta prin achitarea lunară a unei contribuții bănești în cuantum de 200 lei ,dat fiind nivelul veniturilor ce le realiza la acel moment iar de la încheierea respectivei convenții de divorț si până la momentul actual și-a îndeplinit obligația asumată și chiar a contribuit în mod suplimentar la asigurarea condițiilor optime de viață pentru minor, însă doar atunci când a reușit să economisească anumite sume de bani din salariul său.
Pârâtul a menționat că reclamanta se află într-o mare eroare atunci când afirmă că la momentul promovării cererii de chemare în judecată acesta figura angajat ca marinar de către societatea LORD BINNENSCHIFFAHRT AG cu sediul social în Elveția.
A ară pârâtul că respectivul înscris de care înțelege să se folosească reclamanta nu a fost înregistrat în evidențele de muncă ale autorităților elvețiene, nu a fost semnat de acesta și nu a produs niciodată efecte juridice, pârâtul precizând că începând cu data de 24.11.2005, atunci când sub numărul 346.766 a fost înregistrat în cadrul I.T.M. B. contractul de muncă cu angajatorul .. cu sediul social in B., este angajat în cadrul acestei societăți înregistrata în evidențele Registrului Comerțului B..
Pârâtul a mai menționat că începând cu acea dată drepturile sale salariale au fost și sunt și în prezent reglementate, în mod legal, prin dispozițiile contractuale și prin actele adiționale subsecvente contractului individual de munca pe care l-a semnat si și-l însușește iar adeverința cu numărul 165/1.07.2013 emisă de .. atestă existența raporturilor juridice de muncă cu această societate în calitate de angajator precum și retribuția lunară ce i se cuvine, pârâtul arătând că niciodată nu a figurat ca salariat al vreunei societăți cu sediul social în străinătate, respectivul înscris nefiind semnat si deci însușit de el.
De asemenea,pârâtul a mai precizat că societatea în cadrul căreia își desfășoară activitatea a înaintat instanței de judecată un răspuns cuprinzând cuantumul drepturilor sale salariate, răspuns ce atestă faptul că suma pe care a achitat-o cu titlu de pensie de întreținere este conformă procentului de 25% din veniturile ce le realizează, chiar depășindu-l.
In probațiune pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri iar anexat întâmpinării a depus la dosar în copie contractul individual de muncă înregistrat sub nr_/24.11.2005 și actul adițional nr 1/1.01.2011 la acesta, adeverința de venit nr 165/1.07.2013 emisă de . (f.54-57).
Prin Rezoluția din 10.07.2013 instanța în baza art 201 al.1 NCPC a dispus comunicarea întâmpinării reclamantei cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare
La data de 24.07.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care și-a menținut punctul de vedere din cererea de chemare în judecată (f.69,70).
In cuprinsul acestui răspuns reclamanta a făcut precizarea că pârâtul este și în prezent angajat ca marinar la firma "LORD BINNENSCHIFFAHRT AG" din Elveția, Steinenvorstadt 51, CH-4051, Basel, prin firma "COSTNAV" din B., . și primește salariu atât din partea firmei din Elveția cât si a Costnav iar prin natura meseriei pe care o practică, pârâtul nu încasează doar salariul de bază de care acesta face vorbire, ci obține majoritatea veniturilor din diurnele și cheltuielile de călătorie plătite direct la vas de către societatea angajatoare străina.
A susținut reclamanta că paratul prin întâmpinarea pe care a formulat-o nu contestă înscrisurile ce provin din partea firmei LORD BINNENSCHIFFAHRT AG,care atestă faptul că acesta este angajatul firmei și că, pentru asigurare este valabil un salariu lunar de 1000 euro ci doar pretinde că aceste înscrisuri nu ar fi fost înregistrate în evidențele de muncă ale autorităților elvețiene si ca nu ar fi fost semnate de el, reclamanta precizând că este greu de crezut că firma LORD BINNENSCHIFFAHRT AG ar fi încheiat respectivul contract de muncă ,care a fost semnat de reprezentantul firmei și care poartă ștampila respectivei societăți, fără ca acest contract să-și producă efectele pentru care a fost încheiat.
Prin Rezoluția din 25.07.2013 instanța, constatând că reclamanta a depus răspuns la întâmpinare ,a stabilit termen de judecata la data de 28.08.2013 cu citarea părților și a autorităților tutelare.
Având în vedere că relațiile privind veniturile realizate de pârât solicitate prin Cabinetul de Avocatură av I. M. M. firmei Lord Binnenschiffahrt Ag din Elveția nu au fost comunicate către acesta, instanța la cererea reclamantei a dispus efectuarea unei adrese pe cale oficială în același sens către firma „Lord Binnenschiffahrt Ag din Elveția –– Societate de navigație, transporturi Steinenvorstadt 51,4051, Basel, Elveția, cu solicitarea de a preciza dacă pârâtul este angajat în funcția de timonier pe împingătorul Colmar înregistrat în registrul naval Mannheim sub numărul oficial naval_ al firmei „Lord Binnenschiffahrt Ag din Elveția sau pe o altă navă a acestei firme și în caz afirmativ de a preciza care este salariul lunar al acestuia,incluzând atât salariul de bază cât și cel din diurne sau prime, cu privire la acestea din urmă numai dacă au caracter de continuitate.
Totodată s-a solicitat să se precizeze ,în situația în care pârâtul este în continuare salariatul acestei firme dacă salariul primit de la firma Lord Binnenschiffahrt Ag din Elveția este distinct de salariul primit prin . B. CF RO17970720, J_ sau, singurul salariu primit pentru activitatea desfășurată pe împingătorul Colmar sau pe barjele aparținând firmei Lord Binnenschiffahrt Ag din Elveția este cel primit de pârât prin . B., pentru comunicarea acestor relații reclamanta procedând la traducerea în limba germană a adresei prin intermediul unui traducător autorizat de Ministerul Justiției
La dosarul cauzei a fost depus referatul de anchetă psihosocială întocmit de P. or B. (f 112-113) și a fost înaintă adresă de la firma „Lord Binnenschiffahrt Ag din Elveția –– CH 4054 Basel cu mențiunea că pârâtul nu este salariatul acesteia ci al firmei . (f.115) precum și o adeverință recentă de la această din urmă firmă privind venitul net realizat de parat în ultimele șase luni, înregistrată sub nr. 19/19.02.2014(f.151)
De asemenea instanța a luat act de faptul că numele de familie al reclamantei este în prezent ȘUPEALA, conform cărții de identitate depuse in copie la dosar (f.157).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că din căsătoria părților a rezultat minorul Dennis I. ns la 6.01.2011 și după divorțul părților, potrivit certificatului de divorț nr. 4471/ 26.04.2013 autentificat sub nr. 1771/26.04.2013 la BNP I. M.-S. V.,conform convenției încheiată în procedura divorțului cu minori, în fața notarului autentificată sub nr 1770/26.04.2013 la același birou notarial, acordul părților a fost ca pârâtul să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură si pregătire profesională a copilului lor Dennis I. cu suma de 200 lei lunar .
Din adresa înaintată instanței de firma „Lord Binnenschiffahrt Ag din Elveția –– CH 4054 Basel rezultă că pârâtul nu este salariatul acesteia ci al firmei . B. (f.115) iar din adeverința nr.19/19.02.2014 înaintată la dosar de această societate (f.151) rezultă că pârâtul realizează un venit mediu net lunar în cuantum de 613 lei.
In conformitate cu disp.art 499 N.C.C. părinții sunt obligați să acorde întreținere copilului minor, obligație ce revine ambilor părinți în egală măsură, în solidar.
Potrivit disp. art. 529 al.1 N.C.C. „Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.”, iar potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol „Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.”
Conform disp. art. 531 al.1 Noul cod civil „Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.
Prin urmare, întrucât potrivit convenției încheiată în procedura divorțului cu minori, în fața notarului autentificată sub nr 1770/26.04.2013 acordul părților a fost ca pârâtul să contribuie la cheltuielile de creștere, educare, învățătură si pregătire profesională a copilului lor Dennis I. cu suma de 200 lei lunar iar din cuprinsul adeverintei nr.19/19.02.2014 rezultă că în prezent venitul mediu net lunar al acestuia este în cuantum de 613 lei, reținând, în raport de dispozițiile legale mai sus invocate, că mijloacele celui care prestează întreținere nu au crescut,cu consecința majorării pensiei de întreținere în favoarea beneficiarului minor, instanța constată că prezenta acțiune este neîntemeiată urmând a fi respinsă ,ca atare.
În cauză urmează a lua act de declarația pârâtului în sensul că nu solicită cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta Ș.(FOSTĂ B.) L., domiciliata în or.B., . A, județul Prahova, CNP_ împotriva pârâtului B. C. A., domiciliat în com. B., .. 649, județul Prahova CNP_ în contradictoriu cu Autoritățile Tutelare P. B. și P. COMUNEI B.,ca neîntemeiată.
Ia act de declarația pârâtului în sensul că nu solicită cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.03.2014.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
6 ex./16.04.2014
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3538/2014. Judecătoria CÂMPINA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1538/2014.... → |
---|