Pensie întreţinere. Sentința nr. 3538/2014. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3538/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 4525/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3538
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. V.
Grefier: N. M.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta PETRUȘCA G. în calitate de reprezentant legal al minorei Petrușca G. și pe pârât PETRUȘCA R., autoritate tutelară P. COCORĂȘTII MISLII, autoritate tutelară P. T.-M., județul M., având ca obiect pensie întreținere MAJORARE ȘI RESTITUIRE ALOCAȚIE.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta asistată de av.N. N. și pârâtul personal, lipsind reprezentanții autorității tutelare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este prezent doar un martor din cei doi propuși de reclamantă și este prezentă martora pârâtului ,că pârâtul a comunicat prin fax răspuns la întâmpinare și copia chitanței de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei aferentă cererii reconvenționale, că tot prin fax a fost comunicat referatul de anchetă psihosocială întocmit de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei T.-M., județul M..
Pârâtul prezent depune copia cărții sale de identitate în care este menționat domiciliul său din T.-M., originalul răspunsului la întâmpinare pe care îl comunică și reclamantei prin apărător și al chitanței de plată a taxei de timbru, precum și copii de pe mandatele poștale prin care virat reclamantei sumele cu titlu de pensie de întreținere aferente anului 2013.
Av. N. N. pentru reclamantă depune interogatoriul formulat pentru pârât.
Se administrează proba cu interogatoriul pârâtului răspunsurile date fiind consemnate și atașate la dosar.
Se audiază, sub prestare de jurământ, martorii prezenți, depozițiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
În temeiul disp.art.144, alin.1 nemaifiind alte cereri constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Av.N. N.,pentru reclamantă, având cuvântul pe fond solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul majorării pensie de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr.1311/10.02.2011 pronunțată de Judecătoria B. M. la o cotă procentuală de 25 % din veniturile pârâtului, nefiind de acord cu stabilirea contribuției în natură față de împrejurarea că pârâtul locuiește la o distanță de 300 km de locuința minorei ; să fie obligat pârâtul la restituirea alocației încasată în perioada septembrie 2008-februarie 2011 ; în ce privește cererea reconvențională solicită admiterea ei în parte întrucât nu sunt de acord cu programul de vizitare propus de către pârât, fiind de acord însă ca acesta să mențină legăturile personale cu minora la domiciliul reclamantei, cu cheltuieli de judecată, depunând chitanța de plată a onorariului de apărător.
Pârâtul având cuvântul pe fond arată că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere însă plata să se facă în natură urmând să trimită prin poștă hrană, îmbrăcăminte, rechizite școlare .În ce privește alocația arată că nu a mai încasat-o făcând cerere de sistare la P. Cluj-N. din februarie 2011, însă nu poate prezenta dovezi în acest sens .. În ce privește programul de vizitare propus de către reclamantă nu este de acord întrucât ar totaliza doar 5 zile pa an și îi este imposibil să vină de la T.-M. să vadă minora în cursul unei zile de la ora 8 la ora 20.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta PETRUȘCA G. a chemat în judecată pe pârâtul PETRUȘCA R.,, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorei Petrușca G. ns. la data de 25.03.2006 prin sentința civilă nr.1311/10.02.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina în funcție de veniturile pe care pârâtul le realizează în prezent în cota de 25%, restituirea alocației de stat pentru copii în cuantum de 3000 lei încasată de pârât.
In motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost obligat să plătească lunar în favoarea minorei Petrușca G. ns. la data de 25.03.2006 o pensie lunară de întreținere în sumă de 146 lei și întrucât nevoile minorei au crescut fiind elevă în clasa a II-a solicită a se majora pensia de întreținere până la ¼ din venitul net lunar încasat de pârât.
Reclamanta a mai menționat că minora nu are nici un fel de venit care să-i asigure existența pârâtul neachitând nici pensia de întreținere și nici alocația de stat pentru copii.
Acțiunea a fost motivată în drept pe disp. art.525, 529,531, 1164, 1165 CC, OUG 51/2008
In dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar în copie: Sentința civilă nr.1311/10.02.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina, ,certificatul de naștere al minorei (f.4-7).
Pârâtul a formulat Intâmpinare - Cerere reconvențională în cauză prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii referitor la majorarea pensiei de întreținere, solicită respingerea capătului de cerere referitor la restituirea alocației de stat pentru copilul minor în sumă de 3000 lei, respingerea obligației la plata cheltuielilor de judecată, iar prin cererea reconvențională a solicitat, stabilirea în favoarea sa de legături personale cu minora în cadrul unui program de vizitare cu luarea minorei la domiciliul său după cum urmează: în ultimul week-end din fiecare lună, de vineri de la orele 13,00 până duminica la orele 20,00, prima jumătate din fiecare vacanță școlară, de C. (începând cu data de 24 decembrie orele 8,00 până în 26 decembrie orele 20,00 în fiecare an impar la pârât, de revelion începând cu 31 decembrie, orele 8,00 până în data de 02 ianuarie orele 20,00, din doi în doi ani începând cu Revelionul_, de fiecare Paști reformat ( de sâmbăta de la orele 8,00 până luni la orele 20,00) în anii impari la tatăl pârât, iar în anii pari la mama reclamantă.
Cererea a fost întemeiată pe disp. art.205 și urm. C., art.209 C. art.401, 402, 529 al.2 CC
La dosar a fost depus extrasul de carte funciară pentru imobilul apartament situat în mun T. M. proprietate T. A. R., Adeverința nr.75/22.09.2014 emisă de . Tg. M. privind veniturile pârâtului.
Reclamanta a formulat - Răspuns la Întâmpinare (f.33), prin care își menține susținerile în cerere principală formulată de aceasta, iar referitor la solicitarea pârâtului de a avea legături personale cu minora este de acord ca acesta să o viziteze pe minoră, dar numai în prezența ei și la domiciliul acesteia și nu este de acord cu plata pensiei de întreținere în favoarea minorei în natură ținând cont de faptul că nevoile minorei de hrană, întreținere etc. sunt zilnice iar distanța până la Tg. M. este de cca 300 km.
Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu face dovada că are un domiciliu stabil unde poate locui minora, nu este în interesul fetiței aflată la o vârstă fragedă ca aceasta să fie purtată prin diverse locuințe efemere, la prietene sau prieteni după cum găsește pârâtul unde să doarmă, astfel că solicită ca vizitarea minorei să se facă după următorul program: în prima sâmbătă din vacanțele de toamnă, iarnă, primăvară de la orele 08,00 la ora 20,00 și câte o sâmbătă în fiecare lună din vacanța de vară ( prima sâmbătă din fiecare lună ) de la orele 08,00 la ora 20,00.
In drept cererea a fost întemeiată pe disp.art.205-208 C..
Pârâtul a formulat Răspuns la întâmpinarea formulată de reclamantă (f.44 prin care a solicitat respingerea apărărilor reclamantei în sensul că în conf. cu disp. art. 402 CC fiecare dintre părinți are obligația de a presta întreținere în natură, putând a-i trimite minorei tichete pentru a se putea cumpăra haine, rechizite alimente., asigurându-i cele necesare traiului.
In ceea ce privește suma solicitată de reclamantă cu titlu de alocație de stat, se poate adresa autorităților statului întrucât minora i-a fost încredințată acesteia iar în ceea ce privește dreptul de a avea legături personale cu minora pârâtul solicită un program rezonabil, un week-end pe lună ,precum și în vacanțe și de sărbători.
Pârâtul a arătat că are domiciliul stabil în mun. Tg. M. . Basești nr.13/13 jud. M., nu este o fire violentă, are studii superioare, este civilizat.
In cauză a fost efectuată ancheta socială de autoritatea tutelară din cadrul Primăriei mun.Tg.M. (f.47).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt că prin sentința civilă nr.1311/10.02.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina părțile s-au despărțit, minora fiind încredințată spre creștere și educare mamei reclamante, locuind împreună cu aceasta conform recunoașterilor părților, fiind stabilită în favoarea minorei o pensie de întreținere în sumă de 146 lei lunar .
Din concluziile referatului de ancheta sociala, instanța retine ca pârâtul locuiește în mun. . Tg. M. . Basești nr.13/13 jud. M., având condiții optime de creștere și educare pentru minoră în apartamentul proprietatea concubinei sale care, astfel cum rezulta din declarația sa, fiind audiată ca martoră la termenul din 17 nov 2014, are o relație serioasa ce urmează a se finaliza cu căsătorie în cursul anului viitor, fila 59 dosar. Din aceiași declarație rezultă că pârâtul își iubește mult fetița cu care are multe fotografii în locuință, dorindu-și o legătură personală cu aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta nu-i permite să vorbeasca la telefon cu minora.
Potrivit art.379 alin 1 din NCC, când autoritatea părintească cu privire la minor, va reveni în comun ambilor părinți, se consideră că ambii părinți vor exercita ansamblul drepturilor și obligațiilor care au drept scop promovarea si protejarea bunăstării copilului, referitoare la: îngrijire, protecție și educație, menținerea relatiilor personale,, stabilirea rezidenței, administrarea proprietății si reprezentarea legală .
Cu privire la cererea formulată de reclamantă ,sunt aplicabile disp.art.525 alin.1 din NCC potrivit căruia minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa ,chiar dacă ar avea bunuri.
Reținând starea de nevoie a minorei Petrușca G. ns. la data de 25.03.2006 în mun CLUJ N., precum și faptul că pârâtul este salariat la . Tg. M. în temeiul art.402 rap.la art.530 alin.3 din NCC va fi obligat pârâtul să plătească reclamantei pentru minoră o pensie de întreținere în cota de ¼ din venitul său net lunar, cu începere de la data de 22.08.2014,până la majorat.
Instanța nu va obliga la plata contribuției de întreținere în natură respectiv tichete de masa având în vedere opoziția mamei reclamante precum și declarația martorei D. V., mama reclamantei care a susținut că de la data despărțirii în fapt a părților, nici alocația de stat care a fost încasată de pârât nu a fost restituita de pârât reclamantei deși minora a locuit cu reclamanta, iar din adresa nr.3082/P/2013 rezultă că reclamanta a depus la P. de pe lângă Judecătoria B. M. la data de 14.08.2014 o plângere penală pentru săvârșirea de către pârât a infracțiunii de abandon de familie prev de art 305 alin 1 lit c Cod penal anterior, la data de 03.10.2013 fiind începută urmărirea penală împotriva pârâtului
Față de capătul de cerere privind restituirea alocației încasata de pârât și după despărțirea soților în fapt se va avea în vedere recunoașterea acestuia la interogatoriu întrebarea nr. 3 precum și posibilitatea reclamantei de a solicita în baza hotărârii de divorț încasarea alocației de stat în favoarea minorei apreciind ca nu s-a făcut dovada cu înscisuri a diferenței solicitate, proba testimonială nefiind admisibilă pentru sume ce depășesc 250 lei .
În consecință, avându-se în vedere dispozițiile art 1345 -1348 cod civil privind îmbogățirea fără justă cauză instanța va obliga pârâtul să plăteasca reclamantei alocația de stat încasată în perioada septembrie 2008- februarie 2011 în cuantum de 1176 lei.
În ce privește capătul de cerere reconvențională privind programul de vizitare a minorului, dat fiind acordul reclamantei parțial în acest sens, în temeiul art 401 si art.496 alin 5 NCC va fi admis și va fi obligată reclamanta să permită pârâtului să aibă legaturi personale cu minora, conform următorului program: : în ultima săptămână din fiecare lună de vinerea ora 18 până duminica ora 18 prima jumătate din fiecare vacanță școlară, de Revelion 31.12. ora 8 - 02.01. ora 20 din 2 în 2 ani începând cu 2014/2015, de Paștele ortodox de sâmbăta orele 8 - lunea ora 20 în anii impari.
La stabilirea programului instanța a avut în vedere atât dorințele părților cât și interesul minorei față de vârsta acesteia, distanța dintre domiciliile părinților, concluziile referatului de anchetă socială întocmit la domiciliul pârâtului care este la martora T. A. R., audiată de instanță la termenul din 17 11 2014, care a confirmat relația sa stabilă de trei ani cu pârâtul și dorința de a –l susține în menținerea relației sale cu minora rezultată din căsătoria părților,fila 59 dosar. reprezentând onorariu apărător dovedit cu chitanțele depuse la dosar.
In baza art.453 NCC obligă pârâtul la 600 lei parte din cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta PETRUȘCA G. domiciliată în com. Cocorăștii Mislii .-214 jud. Prahova CNP_ împotriva pârâtului PETRUȘCA R., domiciliat în mun. Tg. M. . Basești nr.13/13 jud. M., CNP_ în contradictoriu cu Autoritate tutelară P. COCORĂȘTII MISLII și Autoritate tutelară P. T.-M., județul M.,
Admite în parte cererea reconvențională și în consecință ;
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorei Petrușca G. ns. la data de 25.03.2006în mun CLUJ N. prin Sentința civilă nr.1311/10.02.2011 pronunțată de Judecătoria Câmpina de la 145 lei lunar la cota procentuală de 25 % din venitul net lunar al pârâtului cu începere 22.08.2014 la majorat.
Obligă pârâtul să restituie reclamantei alocația de stat încasată în perioada septembrie 2008- februarie 2011 în cuantum de 1176 lei.
Stabilește programul de menținere a legăturilor personale cu minora astfel: în ultima săptămână din fiecare lună de vinerea ora 18 până duminica ora 18 prima jumătate din fiecare vacanță școlară, de Revelion 31.12. ora 8 - 02.01. ora 20 din 2 în 2 ani începând cu 2014/2015, de Paștele ortodox de sâmbăta orele 8 - lunea ora 20 în anii impari.
Obligă pârâtul la 600 lei parte din cheltuielile de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
N. V.
Red. NV/SL/6 ex/11.12.2014
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 433/2014. Judecătoria CÂMPINA | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1054/2014. Judecătoria CÂMPINA → |
---|