Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 4627/2015. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4627/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 4627/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr.4627
Ședința publică de la 22 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. M.
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantul T. C. și pe pârâta S.C. B. S.A.-S. CÂMPINA, având ca obiect constatare nulitate act juridic clauze abuzive și pretenții
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 8.12.2015, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru termenul din 15.12.2015 și apoi pentru acest termen, astfel:
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamantul T. C. a chemat in judecata pe parata S.C. B. S.A.-S. CÂMPINA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractul de credit de consum din 04.09.2007 respectiv: „comision de acordare credit" de 2,5% din valoarea creditului și „comision de administrare lunara a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului” - inserate la art. 4.1 din contract,sa se constate nulitatea acestor clauze si sa se dispună obligarea paratei la restituirea sumelor încasate cu acest titlu .
În motivarea cererii reclamantul a arătat în cea privește comisionul de administrare lunara a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul contractului încheiat de Bancă, pentru ca ,in calitate de împrumutat, să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de administrare. A mai susținut că motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată și că, prin modul în care a fost redactată respectiva clauză, fară nici o posibilitate de negociere, aceasta îmbracă forma clauzei abuzive, urmărindu-se, în fapt, perceperea unui nou comision.
A mai precizat reclamantul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000 ( art. 4) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Clauza contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Inserarea comisionului de administrare a vătămat interesele sale legitime, patrimoniale prin majorarea ratei lunare. Potrivit considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare". Practic, prin inserarea comisionului - Banca a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul sau, astfel încât echilibrul contractual s-a rupt, nefiind îndeplinită cerința bunei-credințe.
A apreciat reclamantul că această clauză referitoare la comisionul administrare este nulă si din perspectiva dreptului comun - deoarece este lipsita de cauză juridică in condițiile art.948 si 966 cod civil de la 1865 ( aplicabile față de data încheierii contractului, respectiv 04.09.2007 si de disp. art. 6 alin. 2 noul Cod civil ) - neexistând nici o contraprestație a societății bancare care sa justifice perceperea acestui comision.
Reclamantul a mai aratat că jurisprudența Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin Decizia nr. 578/14.02.2013 ( publicata in Săptămâna Juridica, nr 34/2013, p. 18-20) reține ca sintagma de „ limbaj inteligibil" nu poate fi redusa la o exprimare clara din punct de vedere gramatical sau literal, ci semnifica in realitate necesitatea ca o clauza sa fie clar definita astfel încât consumatorul sa aibă reprezentarea clara a rațiunilor si fundamentelor relative la conținutul cauzelor si efectelor acestora asupra contractului in ansamblu. Prin urmare, este irelevant daca banca utilizează noțiunea de comision „de administrare", care in anumite condiții este permis de către dispozițiile OUG nr. 50/2010. In realitate, in spatele unei denumiri formale utilizate de către banca se ascunde un comision abuziv, cum ar fi cel de risc cu privire la care jurisprudenta naționala este una aproape unanima in ultima perioada.
A mentionat reclamantul că prezintă relevanta in analiza instanței tocmai existenta sau lipsa unei contraprestații din partea băncii in favoarea consumatorului, in schimbul perceperii comisionului de administrare, alta decât acordarea creditului, pentru care se percepe in mod evident dobânda contractuala. Pe de alta parte, activitatea de administrare credit nu poate in nici un caz sa justifice perceperea unui comision procentual raportat la soldul creditului, chiar numai pentru considerentul ca o presupusa astfel de activitate este una similara de la luna la luna, care nu poate astfel fi raportata la soldul creditului, ci mai degrabă ar putea fi remunerata cu cel mult un comision fix.
F. de aceste considerente reclamantul a solicitat a se reține ca acest comision nu este descris ca si prestații, nu poate fi justificat prin cota procentuala din sold si in realitate ascunde prestații fara fundament pe care banca încearcă sa le deghizeze astfel.
Cu privire la comisionul de acordare a creditului de 2,5% din valoarea creditului reclamantul a arătat următoarele:
In privința condiției dezechilibrului semnificativ, a solicitat sa se constate că achitarea unui comision denumit comision de acordare și care are o valoare deloc neglijabilă în raport de costurile creditului, ca procent aplicat la suma solicitată, de 2,5% din valoarea creditului, creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul sau, fiind obligat să achite cu titlu de comision de acordare o sumă a cărei funcție și destinație nu au fost definite în cuprinsul contractului de credit.
Clauza în discuție nu respectă exigențele bunei credințe, deoarece inserarea comisionului de acordare a vătămat interesele legitime, patrimoniale ale sale prin majorarea considerabilă a costurilor împrumutului.
Potrivit considerentului nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților si prin inserarea comisionului de acordare pârâta a urmărit să obțină un avantaj disproporționat în detrimentul sau, astfel încât dezechilibrul contractual s-a rupt, nefiind îndeplinită cerința bunei credințe.
A precizat reclamantul că, constatarea nulității absolute a comisionului de acordare generează obligația pârâtei de a restitui sumele de bani încasate cu acest titlu, obligație ce derivă din efectul retroactivității nulității actului juridic și necesitatea asigurării ordinii de drept.
În drept reclamantul a invocat disp art.l si urm. din Legea nr. 193/2000, art. 948 si 966 Cod civil de la 1865 rap. la art. 6 alin. 2 noul Cod civil.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar Decizia 302/2014 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civila in dosarul nr_/3/2011 (f.4-9), contractul de credit de consum nr 301CSF_/4.09.2007 (f.10-13), grafic de rambursare (f.14-19).
Prin Rezoluția din 09.09.2015, în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă,instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata și a copiilor certificate de pe înscrisurile anexate acțiunii paratei cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de cel mult 25 de zile de la data comunicării ,sub sancțiunea decăderii paratei din dreptul de a mai propune probe și de a invoca alte excepții în afara celor de ordine publică, daca legea nu prevede astfel,sancțiune prevăzută de art. 208 al.2 C.p.c.(f.20)
Parata a primit aceste acte procedurale la data de 11.09.2015 conform dovezii de înmânare de la f 22 dosar iar la data de 1.10.2015 a depus in cauza întâmpinare (f.24-27).
In cuprinsul acestei întâmpinări, parata a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratei B. S.A. -S. Câmpina solicitând respingerea acțiunii ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara capacitate procesuala de folosința.
Parata a arătat ca potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (1) din Codul de procedura civila, „poate fi parte in judecata orice persoana care are folosința drepturilor civile", coroborate cu cele ale alin. (3) teza I, „lipsa capacității procesuale de folosința poate fi invocata in orice stare a procesului", rezulta ca una dintre condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii civile este aceea ca partea sa aibă capacitate procesuala de folosința.
De asemenea, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, „sucursalele sunt desmembrăminte fara personalitate juridica ale societăților comerciale si se înmatriculează, înainte de începerea activității lor, in registrul comerțului din județul in care vor funcționa"
Din analiza dispozițiilor anterior menționate, parata a apreciat ca sucursala nu poate sta in judecata din moment ce B. S.A. a fost deja chemata in judecata, sucursala fiind doar o un dezmembrământ fara personalitate juridica a acesteia.
Pe fondul cauzei parata a arătat că anterior semnării contractului de credit reclamantul a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor lui, sau dimpotrivă, încalcă aceste interese. De asemenea, reclamantul a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, astfel încât sa îsi poată exprima consimțământul in deplina cunoștința de cauza. Aceasta este practica bancara obișnuita si a fost respectata si de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia si indiferent de consumator.
In situația in care reclamantul ar fi ajuns la concluzia ca unele dintre clauzele contractuale nu corespund intereselor sau drepturilor proprii, ar fi putut opta pentru a nu încheia contractul de credit, realizându-si obiectivele si necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse de același gen pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, sa vina mai mult in întâmpinarea nevoilor proprii.
Astfel, reclamantul a avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele si costurile cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii.
Parata a mai arătat că în data de 04.09.2007 a fost încheiat Contractul de credit nr.301CSF_, prin care B. a acordat reclamantului un credit in valoare de_,00 CHF pe o perioada de 120 luni,"
In momentul acordării creditului, parata B. S.A punea la dispoziția clienților o anumita oferta pentru dobânzile, taxele, comisioanele percepute, pentru fiecare tip de credit. Aceste oferte variază in fiecare an in funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de banca fiind influențate de mai mulți factori, dar in special, de costul fondurilor, precum si marja de risc a tarii.
Din portofoliul de soluții de creditare oferite de banca clienților săi la vremea respectiva, reclamantul a ales un produs de creditare cu dobânda variabila acordat in moneda CHF iar prin semnarea contractului de credit, împrumutatul a confirmat ca a citit, înțeles si acceptat termenii si toate condițiile prevăzute in clauzele contractuale privind acordarea creditului, respectiv derularea contractului.
Referitor la legalitatea clauzelor contractuale pretinse a fi nule,pârâta a arătat că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat constatarea nulității clauzei de la pct. 4.1. teza a II-a privitoare la comisionul de administrare in cuantum de 0.30% respectiv comision de acordare in cuantum de 2.50% din valoarea soldului creditului.
In privința comisionului de administrare, a învederat instanței de judecata ca susținerile reclamantului sunt neîntemeiate întrucât comisionul de administrare a creditului este recunoscut în cuprinsul dispozițiilor art. 93 lit d) teza I din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Totodată, comisionul de administrare a creditului este prevăzut și de O.U.G, nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, in cuprinsul art. 36 alin. (3) potrivit căruia, „comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrare/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. In cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului"
Întrucât respectivul tip de comision este reglementat in cuprinsul dispozițiilor legale anterior menționate, nici nu era necesara definirea acestuia în cuprinsul contractului de credit așa cum susține reclamantul. De asemenea trebuie avut în vedere faptul ca accesând un credit de la o banca, se inițiază o întreaga procedura ce presupune implicare de personal, de timp st de capital.
A mai menționat pârâta că pana a se ajunge la . banilor si la utilizarea acestora, banca prestează clientului o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifica documentația depusa in vederea acordării creditului, verifica îndeplinirea condițiilor necesare in acest sens, ceea ce implica utilizare de personal, de timp si de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii care profita clientului împrumutat, este firesc ca si costurile să fie suportate de client.
Totodată după acordarea creditului, stabilirea si calcularea dobânzii, urmărirea scadentelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare in cazul in care apar modificări pe-durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implica din nou costuri, resurse de personal si resurse financiare. Nici pentru aceste servicii nu trebuie sa plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului împrumutându-i o suma de bani atunci când acesta din urma are nevoie.
Parata a arătat că, clauza care stabilește obligația de plata a unui comision de administrare nu este abuziva, neîndeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea,a menționat că nu se poate susține faptul ca reclamantul nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă aceste comisioane, cand acestea reflecta chiar operațiunile in care el însuși a fost implicat in cadrul procedurilor de acordare si derulare a creditului.
Cu privire la clauza referitoare la comisionul de acordare a creditului parata a învederat instanței de judecata ca acesta reprezintă costul suportat de banca pentru serviciile de analiza a bonității clientului ce sunt efectuate înainte de a fi acordat creditul. Respectivul comision fost reținut o singura data, in momentul acordării creditului, fara a fi returnat odată cu rambursarea creditului.
Astfel, in vederea analizării profilului reclamantului ca potențial client ai băncii, banca indisponibilizează importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc) pentru ca reclamantul sa primească aprobarea împrumutului. Mai mult decât atat, banca nu solicita efectuarea unor verificări reclamantului, care se prezuma ca este o persoana diligenta, având evidentele veniturilor lui, ci banca este obligata sa supună analizei interne informațiile oferite de către clienți - in folosul acestora, respectiv pentru a le acorda împrumutul, in măsura in care aceștia îndeplinesc condițiile necesare. De asemenea, cuantumul acestui comision poate fi ușor stabilit întrucât este exprimat într-un procent fix aplicat la valoarea inițială a creditului, astfel încât consumatorul cunoaște încă de la început ce sumă urmează să plătească pentru acordarea creditului.
De asemenea reclamantul nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor de constatare a caracterului abuziv al respectivei clauze: clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul; clauza sa fie considerata prin ea insasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, detrimentrul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor; clauza sa nu se refere la obiectul principal al contractului.
Totodată, clauza contractuală privind comisionul de acordare credit este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar si precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile șl obligațiile părților, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.Mai mult decât atât, legislația în vigoare la momentul încheierii contractului de credit nu interzicea stipularea acestui tip de comision, astfel încât se poate observa că nu a fost invocată încălcarea vreunei dispoziții legale ca urmare a stipulații clauzei referitore la comisionul de acordare credit.
Prin urmare, parata a arătat ca nu poate fi reținut caracterul abuziv al clauzei privitoare la comisionul de acordare a creditului, acesta fiind perfect valabil pentru motivele arătate mai sus.
Cu privire la capetele de cerere prin care s-a solicitat restituirea sumelor percepute în baza clauzei contestate, având in vedere caracterul accesoriu al acestora fata de cele anterioare,a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate pentru motivele arate mai sus
Prin rezoluția din 2.10.2015 instanța a dispus comunicarea întâmpinării către reclamant cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare in termen de 10 zile de la comunicare (f.28)
Reclamantul a primit aceasta întâmpinare la data de 8.10.2015 conform dovezii de înmânare de la f.31 dosar iar la data de 15.10.2015 a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f.33).
In cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea excepției lipsei capacității procesuale de folosința invocata de parata ca neîntemeiata deoarece potrivit art. 56 alin. 2 Cod procedura civila „pot sta in judecata asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică daca sunt constituite potrivit legii. Astfel a arătat ca nu exista nici o îndoiala ca parata ca sucursala este constituita potrivit legii si ca atare poate sta in judecata ca si parata. De altfel parata este parte in contractul ale cărui clauze sunt supuse cenzurii.
Pe de alta parte a solicitat a se retine ca parata nu motivează in nici un fel de ce nu ar putea sta in judecata. In subsidiar, daca va fi agreata apărarea paratei, a solicitat a se face aplicarea art. 78 Cod procedura civila acesta fiind de acord cu atragerea in proces ca parata a oricărei entități din ierarhia unității bancare parate sens in care accept modificarea cererii.
Pe fondul cauzei reclamantul a solicitat a se retine ca parata nu face decât sa redea texte legale fără insa sa contracareze susținerile sale cu privire la caracterul abuziv al clauzelor criticate.
Prin rezoluția din 16.10.2015 instanta a fixat primul termen de judecata la data de 8.12.2015,cu citarea părților (f.34 ).
Deși legal citată,parata nu s-au prezentat in instanță.
La primul termen de judecata instanța a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosința a paratei ..-S. CÂMPINA invocata de aceasta.
In cauza a fost încuviințata și administrata pentru părți proba cu înscrisuri.
Examinand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
La data de 4.09.2007 între parata ..-S. CÂMPINA în calitate de împrumutător și reclamantul T. C. in calitate de împrumutat s-a încheiat contractul de credit de consum nr.301CSF_ prin care împrumutatului i s-a acordat un credit de 18.650 CHF pe o perioadă de 120 de luni (f.10-13).
In cea ce privește cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor inserate la pct. 4.1. din contract privitoare la comisionul de acordare credit de 2.50% din valoarea creditului si respectiv comisionul de administrare lunară a creditului de 0.30% aplicat la valoarea soldului creditului instanța are in vedere considerentele ce urmează:
Referitor la clauza care stipulează perceperea comisionului de acordare credit, instanța constată că noțiunea de comision de acordare nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat cu pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care este percepută suma cu titlu de comision. În contract nu s-a prevăzut motivul pentru care comisionul este perceput așa încât consumatorul nu poate înțelege de ce această sumă ar trebui suportată distinct de dobândă, independent de garanțiile pe care clientul le oferă în executarea obligațiilor și de conduita avută în raporturile cu banca.
Normele BNR nu impun băncilor să modifice caracterul dobânzilor stipulate în contractele de credit în derulare, ci doar impun băncilor să ia măsuri pentru a nu se ajunge în situația de a înregistra pierderi sau de a nu realiza profit.
Referitor la comisionul de acordare a creditului, prevazut la art.4.1 din contract, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000, instanța reține că sunt de analizat dacă în cauză sunt îndeplinite cele două condiții ale textului, respectiv: inexistența unei negocieri a clauzelor și crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților în detrimentul consumatorului, contrar cerințelor bunei-credințe.
Astfel prima condiție, aceea a absenței oricărei negocieri a clauzelor contractuale, instanța o apreciază îndeplinită, contractul fiind standard, preformulat, dând eficiență prezumției legale instituite de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, necombătute prin probe contrare de pârâtă.
În ce privește condiția creării unui dezechilibru între părți în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, instanța reține că buna-credință de care face vorbire art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 se traduce prin faptul ca niciuna dintre părți să nu urmărească să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Or, în cauză, împrumutul este contractat cu dobândă fruct civil drept contraechivalent al folosirii capitalului, reclamantul obligându-se deja la plata echivalentului lipsei de folosință a capitalului prin plata dobânzii. În aceste condiții, scopul clauzei contractuale privind comisionul de acordare a creditului nu își găsește o justificare obiectivă în beneficiile de care s-a bucurat reclamantul sau în activitatea băncii desfășurată care să justifice plata contravalorii serviciului prestat.
Perceperea comisionului de acordare creează un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, reclamanta fiind obligată să plătească o sumă importantă de bani pentru cauze necunoscute.
Comisionul de acordare nu este un echivalent al folosinței sumei împrumutate astfel cum este dobânda percepută pentru acordarea creditului, iar perceperea comisionului de acordare înseamnă practic că pentru aceeași prestație, respectiv acordarea creditului banca percepe o dublă contraprestație: dobândă și comision de acordare. Comisionul de acordare nu are nicio justificare obiectivă în derularea contractului, fiind perceput în mod abuziv.
Sub aspectul comisionului de administrare lunară a creditului, instanța reține caracterul abuziv al acestuia in raport de prevederile art. 4 alin. 1 si alin.2 din Legea nr. 193/2000, deoarece aceasta clauza nu a fost negociata, și, prin ea insasi, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, nefiind indicate in contract toate elementele necesare pentru perceperea acestui comision.
De asemenea in cuprinsul contractului de credit nu exista o definire a activitatilor pe care parata le presteaza in schimbul comisionului de administrare, nefiind respectate exigentele bunei-credinte intrucat inserarea comisionului de administrare vatama interesele patrimoniale ale reclamantului, urmarindu-se in realitate obtinerea unui avantaj disproportionat fata de prestatia efectuata de parata, stabilirea comisionului in discutie reprezentand o modalitate de percepere a unei dobanzi mai mari decat cea mentionata cu acest titlu in contract in detrimentul reclamantului.
De altfel in practica judiciară s-a statuat in sensul potrivit cu care clauza privind perceperea comisionului de administrare se incadreaza in categoria clauzelor care pot face obiectul cererii sub aspectul caracterului abuziv intrucat aceasta clauza nu este exprimata . inteligibil, in conditiile in care din contract nu au reiesit activitatile prestate in schimbul perceperii acestui comision de administrare.
Referitor la neindeplinirea conditiei de buna-credinta, s-a apreciat ca aceasta decurge firesc din stipularea unei clauze pentru o prestatie inexistenta sau injusta, fiind infrant astfel principiul consacrat de art.969-970 cod civil.
De altfel prin Decizia nr.302/30.01.2014, ICCJ a constatat că, comisionul de administrare este perceput pentru punerea la dispozitie a creditului, fara a exista precizari in cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinatiei acestuia si cum clauza referitoare la comisionul de administrare nu este exprimata in mod clar si inteligibil, se poate proceda la analizarea caracterului abuziv al acestei clauze prin prisma dispozitiilor Legii nr.193/2000.
S-a statuat astfel că, clauza privind comisionul de administrare este abuziva in sensul art. 4 alin. (1) si (6) din Legea nr. 193/2000 republicata, deoarece, pe de o parte, pentru acordarea creditului se percep doua costuri (fara ca distinctia dintre acestea sa fie exprimata in mod clar si inteligibil), iar, pe de alta parte, fata de valoarea comisionului de administrare pe toata durata contractului, s-a creat in detrimentul consumatorilor si contrar cerintelor bunei- credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
F. de cele expuse mai sus instanta apreciaza ca actiunea de fata este intemeiata urmand a fi admisa si a constata caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 4.1 din contractul de credit nr.301CSF_/4.09.2007 încheiat între părți in cea ce privește comisionul de acordare credit si comisionul de administrare lunara a creditului.
Pe cale de consecinta va constata nulitatea clauzelor inserate în art. 4.1 din contractul de credit nr.301CSF_/4.09.2007 încheiat între părți in cea ce privește comisionul de acordare credit si comisionul de administrare lunara a creditului.
Urmare a constatării nulității absolute a acestor clauze, în temeiul principiului restabilirii situației anterioare, care impune că tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit, instanța va obliga pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare credit, în cuantum de 2,50% din valoarea creditului si cu titlu de comision de administrare lunara a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului.
In cauză urmează sa se ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul T. C. CNP_ domiciliat in .. 124 jud. Prahova în contradictoriu cu pârâta S.C.B. SA-S. CAMPINA cu sediul în mun. București, .. 6A, sector 2, înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului sub nr._, CUI_/1992
Constată caracterul abuziv al clauzelor inserate în art. 4.1 din contractul de credit nr.301CSF_/4.09.2007 încheiat între părți in cea ce privește comisionul de acordare credit si comisionul de administrare lunara a creditului.
Constată nulitatea clauzelor inserate în art. 4.1 din contractul de credit nr.301CSF_/4.09.2007 încheiat între părți in cea ce privește comisionul de acordare credit si comisionul de administrare lunara a creditului.
Obligă pârâta la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare credit, în cuantum de 2,50% din valoarea creditului si cu titlu de comision de administrare lunara a creditului de 0,30% aplicat la valoarea soldului creditului.
Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22.12.2015.
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
4 ex./6.01.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2156/2015. Judecătoria CÂMPINA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4468/2015.... → |
|---|
