Plângere contravenţională. Sentința nr. 4198/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 4198/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 4198/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4198/2015

Ședința publică de la 03 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. A.

Grefier: D. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. G. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, având ca obiect plângere contravențională PV . NR._/31.05.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 06.11.2015 petentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și precizări.

Instanța, față de disp. art. 258 C.pr.civ. rap. la art. 255 C.pr.civ. și art. 237 alin.2 pct. 7 C.pr.civ, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o legală, pertinentă, concludentă și utilă justei soluționări a cauzei.

Instanța, față de disp art. 238 alin. 1 C.p.c., având în vedere împrejurările cauzei și probatoriul încuviințat, estimează că cercetarea procesului se va finaliza la acest termen.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, față de disp. art. 244 C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin adresa nr._/22.07.2015 a fost înaintată plângerea petentului P. G. înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 27.07.2015 sub nr._ împotriva procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 31.05.2015 de intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, solicitând anularea acestuia.

In motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că viteza cu care circula era în limita impusă de lege.

In drept, a invocat OG nr.2/2001, art.6 din CEDO.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.28).

Intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA a formulat întâmpinare (f.4) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât fapta a fost constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În susținere, a depus la dosar fotografii radar, raportul agentului constatator, certificat de aprobare model, atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică, fila din registrul radar (f.9-15).

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._, încheiat la data de 31.05.2015 de către intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA s-a constatat că la aceeași dată, orele 13:17, pe DN1, Băicoi, km 87, petentul P. G. a fost înregistrat de aparatul radar ROM 180, montat pe MAI_, în timp ce conducea autoturismul marca VW Passat înmatriculat sub nr. TR-_ cu viteza de 121 km/h (+21 km/h).

Pentru această faptă petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în sumă de 390 lei și 3 puncte de penalizare în temeiul prevederilor art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicarea a O.U.G. nr. 195/2002 raportat la art.108 alin.1 lit.b pct.2 din O.U.G. nr. 195/2002.

Petentul a refuzat semnarea procesului verbal, iar la rubrica „alte mențiuni” au fost consemnate obiecțiunile contravenientului.

În baza art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat, verificând și sancțiunea aplicată.

Din punct de vedere al legalității procesului-verbal, raportat la motivele de nulitate absolută, instanța constată că la întocmirea acestuia, au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din O.G. nr. 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul-verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator.

Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, ,,conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.

Conform art. 108 alin.1 lit.b pct.2 din OUG nr. 195/2002, săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare, după cum urmează: depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Asupra temeiniciei procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Instanța constată că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentului a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.

Fotografiile radar depuse la dosar care se coroborează cu raportul agentului constatator, fișa din registrul de evidență a abaterilor și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar dovedesc situația reținută în procesul-verbal și atestă fără echivoc că petentul P. G. a circulat la data de 31.05.2015, orele 13:17, pe DN1, Băicoi, km 87, cu viteza de 121 km/h (+21 km/h) deși, potrivit prevederilor art. 49 alin. (4) din O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză este de 100 km/oră.

Aparatul radar utilizat la data constatării contravenției măsoară atât in regim staționar cât si in regim de deplasare și era omologat din punct de vedere metrologic, așa cum rezultă din buletinul de verificare metrologică aflat la fila 9 din dosar. Viteza cu care petentul a circulat a fost înregistrată de către un agent constatator ce avea calitatea de operator calificat să desfășoare activități cu echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, conform atestatului de operator nr.018/23.03.2010 (f.14) și fișei din registrul de evidență a abaterilor (f.15).

Pentru aceste considerente, constatându-se că procesul-verbal încheiat de către intimat este temeinic și legal, că amenda contravențională se încadrează în limitele legale și reflectă gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, fiind de natură a determina conformarea petentului, în viitor, față de normele încălcate, plângerea petentului apare ca fiind neîntemeiată și, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul P. G., cu domiciliul în ., ., jud.Teleorman, CNP_, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 31.05.2015, de către intimat, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2015.

Președinte, Grefier,

L. A. D. I.

Red. LA/DI

4ex/30.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4198/2015. Judecătoria CÂMPINA