Plângere contravenţională. Sentința nr. 4149/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 4149/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 27-11-2015 în dosarul nr. 4149/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4149

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27 NOIEMBRIE 2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

JUDECĂTOR: Ș. M. A.

GREFIER: NIȚEANU V. M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile ce are ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul S. D. Ș. în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA.

Plângere timbrată legal cu suma de 20 lei conform chitanței nr._/19.06.2015 (f.2).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, martorii R. S. și C. C. C., propuși de petent, lipsind și reprezentantul legal al intimatului.

Procedura de citare, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că s-a acordat termen pentru audierea martorilor, după care:

Se audiază sub prestare de jurământ martorii R. S. și C. C. C., propuși de petent, declarațiile acestora fiind consemnate în ședință publică și atașate la dosar.

Se procedează la vizionarea CD-ului, cu înregistrarea faptei, depus la dosar de intimat.

Petentul S. D. Ș. având personal cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C. pr. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C. pr. civ.

Petentul S. D. Ș. având personal cuvântul solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie și polițistul nu l-a oprit în trafic, așa cum susține.

Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și conform art. 394 alin. 1 C. pr. civ. o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr._ la data de 19.06.2015 petentul S. D. Ș. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data 08.06.2015, solicitând anularea acestuia ca fiind netemeinic și nelegal.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 08.06.2015 conducea microbuzul marca Ford Tranzit cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. Câmpina și ajungând la intersecția cu . a oprit la culoarea roșu a semaforului electric aflat în funcțiune.

După ce la semafor a apărut culoarea verde a condus microbuzul și a efectuat viraj stânga pe ., iar in momentul când a pătruns în intersecție pe trotuar alergau două persoane.

Menționează că în momentul în care a pătruns pe trecerea de pietoni nu se afla nicio persoană pe trecerea pentru pietoni motiv pentru care și-a continuat deplasarea.

Ajungând cu microbuzul la jumătatea trecerii pentru pietoni atunci au pus piciorul pe aceasta cele două persoane care alergau pe trotuar.

La aproximativ 100 metri de trecerea pentru pietoni a observat un echipaj de poliție Dacia MCV, însă și-a continuat deplasarea, deoarece nu încălcase nici o regula de circulație.

A oprit la intersecția cu . pentru a debarca trei muncitori pe care îi transporta, iar în spatele său a observat luminile roșu și albastru ale mașini de poliție motiv pentru care nu s-a mai pus în mișcare.

La microbuzul condus de el s-a prezentat un agent de politie care i-a solicitat documentele si i-a spus că nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. I-a explicat agentului de politie faptul ca nu era nici un pieton pe trecere nici măcar cu pictorul în momentul în care a pătruns în intersecție, însă acesta a spus ca are proba video și dacă are nemulțumiri să facă contestație

Mai arată că în descrierea contravenției agentul nu a menționat dacă pietonii se aflau sau nu pe sensul său de deplasare.

În drept plângerea a fost întemeiată pe disp. art. 100 al. 3 lit. b din OUG 195/2002 și OG nr. 2/2002.

În dovedirea plângerii petentul a depus: procesul-verbal de contravenție contestat, plic poștal, act identitate, dovada nr._ (f. 5-8).

Prin rezoluția din 30.06.2015 instanța în baza disp. art. 201 alin. 1 C. pr. civ. a dispus comunicarea plângerii și a înscrisurilor către intimat, acesta formulând întâmpinare (f.21) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării intimatul arată că la data de 08.06.2015, reclamantul a fost sancționat contravențional, în condițiile leg pentru săvârșirea faptelor prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 față de aceea că, la data mai susmenționată, a condus microbuzul marca Ford Transit cu nr. de înmatriculare_ pe . la intersecția cu . a efectuat manevra de viraj la stânga pe această stradă și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar . pietoni marcată și semnalizată corespunzător, pe culoarea verde a semaforului pietonal.

Menționează că abaterea contravențională a fost constatată în condițiile art. 109 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, în mod direct de către agentul constatator, dar agentul constatator a beneficiat și de aportul mijloacelor tehnice, abaterea fiind înregistrată video.

Se mai arată că situația de fapt este indicată în mod corect de agentul constatator, acesta indicând cu claritate toate împrejurările comiterii contravenției.

Totodată, temeinicia celor reținute prin procesul-verbal rezultă și din aceea că polițistul este învestit cu exercițiul autorității de stat iar actele întocmite de el sunt înzestrate cu încrederea că autoritatea (reprezentată în acest caz de agentul de poliție), consemnează exact faptele pe care le constată, fără a adăuga denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar neglijente a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor sancțiuni de natură disciplinară și/sau penală.

În baza art. 223 alin. 3 C. pr. civ. s-a solicitat judecarea și în lipsă.

Împreună cu întâmpinarea intimatul a comunicat: un CD, procesul-verbal de contravenție, dovadă comunicare proces-verbal, raportul agentului constatator, fișa de cazier contravențional a petentului, atestat operator radar nr. 013/23.03.2010 fila din registrul abaterilor (f. 22-30).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, și la solicitarea petentului au fost audiați martorii R. S. și C. C. C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 08.06.2015 de aspp. Modruz P. din cadrul Poliției Câmpina, petentul S. D. Ș. a fost sancționat contravențional cu 4 puncte amendă în cuantum de 390 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. b rap. la art. 100 alin. 2 din OUG nr.195/2002 rep.

S-a reținut că la data de 08.06.2015, orele 19:18, petentul a condus microbuzul marca Ford Transit cu numărul de înmatriculare_ pe . la intersecția cu . a efectuat manevra de viraj la stânga pe această stradă și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar . pietoni marcată și semnalizată corespunzător, pe culoarea verde a semaforului pietonal.

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit disp. art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei de neacordare a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.”

Prin plângerea formulată petentul contestă situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție și învederează că a efectuat viraj la stânga pe . și în momentul în care a pătruns în intersecție pe trecerea de pietoni nu se afla nicio persoană, iar când a ajuns la jumătatea trecerii de pietoni au apărut 2 persoane care alergau pe trotuar.

În dovedirea acestor susțineri petentul a propus ca martori doi colegi de serviciu, care deși unul se afla în spatele șoferului, iar celălalt la jumătatea microbuzului au observat că în momentul în care se ajunsese pe trecerea de pietoni au apărut brusc 2 persoane care alergau.

Instanța înlătură ca subiective aceste declarații, în condițiile în care din înregistrarea faptei pe CD, rezultă că situația este cu totul altfel, coroborându-se cu cea descrisă în procesul-verbal de contravenție și de altfel constatată personal de agentul de poliție.

Așadar din vizionarea CD-ului se poate observa cu claritate faptul că petentul, în calitate de conducător auto al microbuzului marca Ford Tranzit a forțat pătrunderea în intersecție, deplasându-se mai mult pe contrasens decât pe propria sa bandă, bandă pe care erau deja angajați în traversare 2 pietoni, care nu alergau, ci mergeau normal.

Avându-se în vedere și fișa de evidență auto a petentului, din care se constată că acesta nu este la prima abatere, fiind sancționat în repetate rânduri pentru încălcări ale normelor circulației rutiere, instanța apreciază că în mod corect s-a procedat la sancționarea acestuia.

Raportat la cele reținute mai sus instanța constată că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa și în mod legal s-a dispus sancționarea sa, astfel în baza art. 34 al.1 din OG nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data 08.06.2015 de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. D. Ș., CNP_, domiciliat în mun. Câmpina, .. 26, jud. Prahova, în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești, .. 60, jud. Prahova, cod fiscal_, IBAN RO TREZ__, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data 08.06.2015, ca fiind temeinic și legal.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.11.2015.

Judecător, Grefier,

Red. ȘMA

4 ex./07.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4149/2015. Judecătoria CÂMPINA