Pretenţii. Sentința nr. 3148/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3148/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 3148/2015

Document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3148

Ședința publică de la 21 SEPTEMBRIE 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: NEGOIASĂ V.

Grefier: P. D.-L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA de P. nr.810 Câmpina prin administrator S.A.I.F. ELLI” SRL în contradictoriu cu pârâtul PĂRĂUȚĂ I..

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,învederându-se instanței că este primul termen după procedura prealabilă și că pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză.

În conformitate cu disp.art. 131 alin.1 noul cod pr.civilă ,instanța verificându-și din oficiu competența, constată că a fost în mod legal sesizată fiind competentă general, material și teritorial, în raport de prevederile art.94, 107 noul cod pr.civilă iar în temeiul disp.art. 238 NCPC, având în vedere poziția părților, respectiv împrejurarea că pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză fiind decăzut din dreptul de a mai propune probe sau de a invoca excepții estimează durata cercetarii procesului la un singur termen.

În baza art. 258 rap. la art.255 ,237 alin.2, pct. 7 NCPC instanța încuviințează reclamantei probele cu înscrisurile aflate la dosar ca legale, concludente, utile și pertinente soluționării cauzei.

Constatând că pârâtul nu a formulat întâmpinare în cauză și față de solicitarea reclamantei de a se soluționa cauza și în lipsa reprezentanților săi în temeiul disp. art.394 ( 1 ) instanța închide dezbaterile și rămâne în deliberare:

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /2014, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 809 CÂMPINA PRIN ADMINISTRATOR „S.A.I.F. ELLI” SRL a chemat în judecată pe pârâtul PĂRĂUȚĂ I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4.147, 20 lei( din care 2.126,25 lei cheltuieli de întreținere, cotă parte reparații și întreținere părți comune, comision de administrare pentru perioada aprilie 2012 –martie 2015 și 2.020 ,95 lei majorări de întârziere la plată calculate la data de 30.04.2015

:

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a beneficiat de toate utilitățile/ reparațiile necesare întreținerii apartamentului și deși a fost somat în mai multe rânduri, acesta refuză să-și achite cheltuielile de întreținere și majorările de întârziere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, HG 1588/2007, precum și clauzele contractului de administrare.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus în copie la dosar: contractul de prestări servicii nr.7/17.11.2006 și listele de plată întocmite pentru perioada aprilie 2012 –martie 2015.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare .

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâtul a beneficiat de toate utilitățile necesare întreținerii apartamentului nr. 30 situat în mun. Câmpina, ..9 . ., dar nu a achitat contravaloarea acestora în cuantum de 4.147, 20 lei( din care 2.126,25 lei cheltuieli de întreținere, cotă parte reparații și întreținere părți comune, comision de administrare pentru perioada aprilie 2012 –martie 2015 și 2.020 ,95 lei majorări de întârziere la plată calculate la data de 30.04.2015 ) deși listele de plată au fost afișate, fiind calculate majorări de întârziere ,astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit disp. art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației, cota de contribuție ce le revine, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea potrivit disp. art. 49 alin. 1 din legea menționată mai sus, asociația poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, acestea neputând fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.

Instanța are în vedere și disp. art. 50 alin. 1 din același act normativ, care prevăd că asociația de proprietari are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Văzând și disp. art. 32 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, potrivit cărora toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâtul să plătească acesteia suma de 4.147, 20 lei( din care 2.126,25 lei cheltuieli de întreținere, cotă parte reparații și întreținere părți comune, comision de administrare pentru perioada aprilie 2012 –martie 2015 și 2.020 ,95 lei majorări de întârziere la plată calculate la data de 30.04.2015

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de P. nr.810 Câmpina prin Administrator SAIF ELLI SRL cu sediul în Câmpina, ..88 . . CF_ împotriva pârâtului PĂRĂUȚĂ I. domiciliat în mun. Câmpina, ..9 . . ,jud. Prahova, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară Șotrile și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4.147, 20 lei (din care 2.126,25 lei cheltuieli de întreținere, cotă parte reparații și întreținere părți comune, comision de administrare pentru perioada aprilie 2012 –martie 2015 și 2.020 ,95 lei majorări de întârziere la plată calculate la data de 30.04.2015

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședință publică astăzi 21.09.2015.

Președinte, Grefier,

N. V.

Red. NV/ SL

4 ex./20.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3148/2015. Judecătoria CÂMPINA