Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 1/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 1952/204/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr. _

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1/2015

Ședința publică de la 26 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ELENA STĂNESCU

Grefier L. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei Civile privind pe petentul S. C., prin reprezentant A. I., având ca obiect reprezentativitate sindicat.

Cererea a fost timbrată cu 200 lei (f.5).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul petentului – A. I. legitimat cu CI PH_.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că din oficiu s-au atașat dosarele nr. 45/PJ/1990, nr._, nr._ .

Instanța constată că petentul a fost citat cu mențiunea să depună integral copia sentinței civile nr. 4/13.5.2013 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._, însă această lipsă s-a complinit prin atașarea dosarului nr._ ; pune în discuție competența.

Reprezentantul petentului apreciază că instanța este competentă.

Instanța în temeiul art. 131 alin. 1 NCPC constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, conform art. 51 alin. 2 din Legea nr. 61/2011; pune în discuție estimarea duratei procesului.

Reprezentantul petentului apreciază că dosarul poate fi soluționat în 5-10 zile.

Instanța estimează – potrivit art. 238 alin. 1 NCPC - că cercetarea procesului se va finaliza azi; în baza art. 258 rap. la art. 255, 237 alin. 2 pct. 7 NCPC va încuviința petentei proba cu înscrisuri, ca fiind concludentă, admisibilă și necesară soluționării cauzei; nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul petentului solicită admiterea cererii formulată pentru cele două unități.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul S. C., prin reprezentant A. I., în calitate de președinte, a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate la nivelul unității S.C. C. ROMÂNIA S.R.L., precum și la nivelul unității S.C. EBENHOEH INTERNATIONAL S.R.L..

În drept, a invocat dispozițiile art. 51 pct. C din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

În dovedirea cererii, petentul a atașat: adresele nr. 4.366/CCMMRM/10.03.2015 și nr. 4.367/CCMMRM/10.03.2015 eliberate de ITM Prahova, sentințele civile nr. 41/26.03.1990 și nr. 4/13.03.2013 pronunțate de Judecătoria Câmpina, declarația nr. 68/9.03.2015 a președintelui Sindicatului C. cu privire la numărul membrilor de sindicat cotizanți din cadrul unităților: S.C. C. Romania S.R.L., .., S.C. Ebenhoeh International S.R.L. și S.C. Silcotub Z. S.R.L. cu punct de lucru în mun. Câmpina, împuternicire din 9.03.2015, adeverința nr. 83/6.03.2015 eliberată de S.C. Ebenhoeh International S.R.L și adresa nr. 2859/1510 din 6.03.2015 eliberată S.C. C. Romania S.R.L. (f. 6-16).

A fost atașate dosarele nr. 45/PJ/1990, nr._, nr._ ale Judecătoriei Câmpina.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că petentul S. C. are statut legal de organizație sindicală, fiind înscris în registrul special al Judecătoriei Câmpina, are independență organizatorică și patrimonială, iar numărul membrilor sindicatului din cadrul unității S.C. C. Romania S.R.L. (702) depășește jumătate plus unu din numărul total al angajaților acestei societăți (1194), astfel cum reiese din coroborarea declarației nr. 68/9.03.2015 a președintelui Sindicatului C. (f. 13) cu adresa nr. 2859/1510 din 6.03.2015 eliberată S.C. C. Romania S.R.L. (f. 16). De asemenea, numărul membrilor sindicatului din cadrul unității S.C. Ebenhoeh International S.R.L. (22) depășește jumătate plus unu din numărul total al angajaților acestei societăți (26), aspect reținut din coroborarea declarației mai sus indicată cu mențiunile adresei nr. 83/6.03.2015 eliberată de S.C. Ebenhoeh International S.R.L. (f. 15).

Se mai reține că anterior depunerii prezentei cereri la această instanță petentul a depus la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova o copie a dosarelor pentru obținerea reprezentativității la nivelul fiecărei din cele două unități mai sus indicate, fiindu-i eliberate - potrivit art. 53 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social - ca dovadă adresele nr. 4.366/CCMMRM/10.03.2015 și nr. 4.367/CCMMRM/10.03.2015 (f. 6-7).

Față de cele ce preced, în temeiul art. 51 alin. 1 lit. C, art. 52 lit. C și art. 53 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, urmează a admite cererea formulată, constatând îndeplinite condițiile de reprezentativitate ale SINDICATULUI C. la nivelul unității S.C. C. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun. Câmpina, . nr. 1, jud. Prahova, precum și la nivelul unității S.C. EBENHOEH INTERNATIONAL S.R.L., cu sediul în mun. Câmpina, ., jud. Prahova.

Văzând și dispozițiile art. 51 alin. 2-4, art. 16 Legea nr. 62/2011, a dialogului social, precum și cele ale art. 468 alin. 4 N.C.P.C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul S. C., cu sediul în mun. Câmpina, . nr. 1, jud. Prahova, prin reprezentant A. I., în calitate de președinte, și în consecință:

Constată îndeplinite condițiile de reprezentativitate ale SINDICATULUI C. la nivelul unității S.C. C. ROMÂNIA S.R.L., cu sediul în mun. Câmpina, . nr. 1, jud. Prahova, precum și la nivelul unității S.C. EBENHOEH INTERNATIONAL S.R.L., cu sediul în mun. Câmpina, ., jud. Prahova.

Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanță, în termen de 15 zile de la comunicare pentru petentă și de la pronunțare pentru procuror.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. S. M. L.

Red. ES/ES

5 ex./27.03.2015

2 comunicări/…………………

PETENT

1. S. C. PRIN REPREZENTANT A. I. - CÂMPINA, B.P.H., nr. 1, J. PRAHOVA

2. P. de pe lângă Judecătoria Câmpina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria CÂMPINA