Suspendare provizorie. Sentința nr. 2749/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2749/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 2749/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
JUDECĂTORIA CÂMPINA
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2749/2015
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Grefier M. N.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator Z. G. C. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-DRDP BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare și suspendare executare.
Cererea a fost timbrată cu suma de 42 lei conform chitanței nr. 75 din 26.03.2015 și 50 lei conform chitanței nr. 74 din 26.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că nu s-a depus de către contestator dovada plății cauțiunii și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 din codul de procedură civilă, în baza art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă declară încheiată cercetarea procesului și în baza art.392 din codul de procedură civilă nemaifiind alte probe de administrat deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și față de lipsa părților, în baza art. 394 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorul Z. G. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și drumuri naționale din România SA împotriva executării silite începută în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011 prin care a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că în data de 16.01.2011 a circulat cu autoturismul înmatriculat sub nr._ pe drumul național nr. 1 fără rovinietă valabilă iar procesul verbal de constatare nefiind însoțit de semnătura olografă.
Contestatorul a precizat că în luna ianuarie 2015, ICCJ a dat decizia nr. 6 prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că procesele verbale de contravenție încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a și alin. 2 din OG nr. 15/2002 transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Contestatorul a arătat că în anul 2011 a achitat amenda în sumă de 125 lei iar taxa de onorariu prevăzută de executorul judecătoresc este de 384,42 lei ce reprezintă 325% din valoarea despăgubirii.
În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 399-402, art. 404 alin. 1 din codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, contestatorul a depus la dosar înștiințarea privind măsura popririi (f.4), încheierea pronunțată la data de 17.09.2014 (f.6), somația mobiliară (f.7), încheierea din 16.03.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită (f.8), procesul verbal de contravenție ., nr._/06.07.2011 (f.9) și a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat admiterea excepției inadmisibilității cererii contestatorului în ceea ce privește aspectele de netemeinicie și nelegalitate a titlului executoriu, respingerea cererii de suspendare a executării silite și respingerea contestației la executare ca netemeinică.
Intimata a arătat că executarea silită s-a efectuat în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească și motivele invocate de către contestator sunt motive de fapt și drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și nu pot fi luate în considerare întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite intimata a arătat că nu se impune ordonarea acestei măsuri provizorii întrucât nu este un caz grabnic și nici nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatorului și nici nu se creează o pagubă iminentă care nu se poate repara.
Cu privire la fondul cauzei intima a precizat că emiterea și comunicarea procesului verbal de contravenție au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Intimata a arătat că debitorul a avut posibilitatea formulării plângerii conform OG nr. 2/2001 dar nu a apelat la această cale procesuală și prin urmare, până la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie.
Intimata a precizat că executorul judecătoresc în mod corect și legal în baza art. 669 din codul de procedură civilă, Legea 188/2000 și Ordinul nr. 2561/2012 a stabilit cheltuielile de executare până la acest moment procedural.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 205-208 din codul de procedură civilă.
În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 și dovada comunicării acestuia (f.33-34) și a solicitat proba cu înscrisuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Au fost depuse la dosar actele de executare întocmite de executorul judecătoresc în dosarul de executare nr. 1274/2014(f.46).
Examinând acte și lucrările dosarului instanța constatată în fapt următoarele: Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 06.07.2011, contestatorul a fost sancționat cu amendă în sumă de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și a fost stabilit un tarif de despăgubire în sumă de 28 euro (f.33) și procesul verbal de contravenție a fost comunicat contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f.34).
Prin încheierea pronunțată la data de 17.09.2014 de Judecătoria Câmpina a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/06.07.2011 (f.6), iar prin somația mobiliară nr. 1274 din 06.03.2015, contestatorul a fost somat să plătească suma de 28 de euro reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire și 384,42 lei cheltuieli de executare silită stabilite de executorul judecătoresc prin încheierea din 16.03.2015 (f.8).
Prin adresa emisă de executorul judecătoresc la data de 16.03.2015 contestatorul a fost înștiințat despre măsura înființării popririi asupra veniturilor deținute de contestator (f.4) și care a fost comunicată contestatorului la data de 19.03.2015 conform dovezii de înmânare (f.53), iar contestația la executare a fost formulată la data de 25.03.2015, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 715 alin. 1 și 3 din codul de procedură civilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de către intimată, instanța urmează să o respingă ca neîntemeiată având în vedere că această cerere a fost formulată ca urmare a deciziei nr. 6/2015 pronunțată de ICCJ privind soluționarea recursului în interesul legii iar prin cererea formulată au fost invocate și motive referitoare la onorariul executorului judecătoresc.
Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. 1 din codul de procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare silită la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, iar suspendarea poate fi solicitată odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
Având în vedere cele reținute mai sus și întrucât contestatorul nu a consemnat suma de 12,34 lei cu titlul de cauțiune, instanța urmează să respingă cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă.
Potrivit art. 712 alin. 2 din codul de procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Instanța reține că împotriva procesului verbal ce constituie titlu executoriu, există o procedură specială de contestare prevăzută de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, respectiv se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
În cauză, actul administrativ reprezentat de procesul verbal de contravenție nu a fost contestat potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, astfel instanța nu poate fi investită cu soluționarea legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție.
Referitor la susținerea contestatorului privind lipsa semnăturii olografe a agentului constatator instanța reține că potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal și această nulitate putea fi invocată de constatator și în cadrul plângerii contravenționale sau constată din oficiu de instanță.
Potrivit confirmării de primire din data de 21.07.2011, procesul verbal de contravenție a fost comunicat contestatorului și acesta a devenit executoriu întrucât nu a fost formulată plângere împotriva procesului verbal în termen de 15 zile de la comunicare, astfel că acesta reprezintă titlu executoriu fără îndeplinirea vreunei formalități potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001.
Contestatorul nu a indicat prin cererea de chemare în judecată nici un incident legat de executarea silită propriu-zisă și nu a pus în discuție în discuție neregularități legate de modul de efectuare a executării silite, invocând doar aspecte legate de fondul titlului executoriu care nu pot face obiectul contestației la executare.
Prin încheierea din data de 16.03.2015 au fost stabilite cheltuieli de executare silită în sumă de 384,42 lei reprezentând 12,40 lei taxă program lucru, 20 lei taxă timbru, 1,24 lei înregistrare dosar, 12,40 lei formare dosar, 24,80 lei redactare adresă, 37,20 lei emitere adresă poprire pentru fiecare terț poprit, 18,60 lei adrese ridicare poprire, 148,80 lei proces verbal de îndeplinire a procedurii, 44,10 lei taxe poștale, 12,40 lei emitere somație, 37,20 lei arhivare dosar, 15,28 lei onorariu executor judecătoresc.
Potrivit art. 39 alin. 1 din Legea 188/200, modificată și completată, executorul judecătoresc are dreptul pentru serviciul prestat la onorarii minimale și maximale iar în raport de suma datorată de contestator de 28 de euro la cursul BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, executorul judecătoresc are dreptul la un onorariu de 10% din valoarea creanței conform art. 39 alin. 1 lit. a din același act normativ.
Prin încheierea din 16.03.2015 executorul judecătoresc a stabilit un onorariu de 15,28 lei în raport de suma datorată de contestator de 28 euro.
Totodată, dispozițiile art. 670 alin. 3 din codul de procedură civilă actualizat, stabilesc cheltuielile de executare reprezentate de taxele de timbru, onorariul executorului judecătoresc, avocatului în faza de executare silită, expertului, traducătorului sau interpretului, cheltuieli efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuieli de transport și alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
Prin încheierea din 16.03.2015 a fost stabilit taxa de 20 de lei pentru cererea de încuviințare a executării silite de către instanță conform încheierii de 17.09.2014 (f.6), onorariul avocatului judecătoresc de 15,28 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de 24,80 lei redactare adresă, 37,20 lei adrese de înființare poprire pentru fiecare terț poprit,(Banca Comercială Română, BRD, Raiffeisen Bank-f.46-48, CEC Bank), adresă de ridicarea popririi, procesul verbal de îndeplinire a procedurii, emitere somație sunt prevăzute de art. 670 alin. 3 pct. 5 din codul de procedură civilă referitoare la cheltuieli privind efectuarea altor acte de executare silită, iar în ceea ce privește taxe program de lucru, înregistrare dosar, formare dosar și taxe poștale sunt menționate de art. 670 alin. 3 pct. 7 din codul de procedură civilă privind alte cheltuieli care sunt necesare executării silite.
Față de cele reținute mai sus, instanța constată că procesul verbal de contravenție constituie titlul executoriu ce cuprinde obligația contestatorului de a achita tariful de despăgubire, iar acest proces verbal nu a fost contestat de către contestator pe calea plângerii contravenționale, astfel încât instanța urmează ca în baza art. 712 și urm din codul de procedură civilă, să respingă ca neîntemeiată contestația la executare.
În baza art. 720 alin. 4 din codul de procedură civilă, instanța urmează să comunice executorului judecătoresc un exemplar al hotărârii după rămânerea definitivă a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de intimată ca neîntemeiată.
Respinge capătul de cerere privind suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare ca inadmisibil.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Z. G. C., CNP_, domiciliat în ., jud. Prahova împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale România SA – Direcția Regională Drumuri și Poduri București cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6 ca neîntemeiată.
După rămânerea definitivă a prezentei hotărâri un exemplar de pe aceasta se va comunica Biroului Executorului Judecătoresc M. A. D. cu sediul în mun. Tîrgoviște, Calea București nr. 4, ., ., jud. Dâmbovița.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2015
PREȘEDINTE GREFIER
M. C. M. N.
Red. CM
5ex./10.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 2747/2015. Judecătoria CÂMPINA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2750/2015. Judecătoria... → |
---|