Uzucapiune. Sentința nr. 4636/2015. Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4636/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 29-12-2015 în dosarul nr. 4636/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. _
SENTINTA CIVILA NR .4636
Ședința publică de la 29 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. M.
Grefier M.-C. B.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamantii D. I. si D. N. și pe pârâtul ORAȘUL B. PRIN PRIMAR, având ca obiect uzucapiune
Prezența și concluziile pe fond ale părților au fost consemnate în ședința publică din 15.12.2015, conform mențiunilor Încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când judecătoria pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru termenul din 22.12.2015 și apoi pentru acest termen, astfel:
INSTANTA,
Asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanții D. I. și D. N. au chemat în judecată pe pârâtul ORAȘUL B. PRIN PRIMAR, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate dobândirea dreptului lor de proprietate asupra terenului in suprafața de 502 mp.situat în orașul Baicoi, ., Tarlaua 8, parte din ..
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că, încă din anul 1971 au stăpânit in fapt terenul ce constituie obiect al cererii, in suprafața de 502 mp. iar dovada faptului că stăpânesc de mai bine de 30 ani acest teren înțeleg să o facă cu certificatul nr. 153/7 decembrie 1971 de aliniere si regim de construcție privind construcție locuința pe terenul din ., emis in urma cererii adresate de D. I., căsătorit din 1969 cu D. N..
Reclamanții au mai arătat ca, în urma certificatului s-a emis autorizația pentru executare de lucrări nr.119/7.12.1971 prin care se autorizează executarea lucrărilor de construcție locuința la aceeași adresa indicata mai sus iar aceste documente demonstrează faptul ca fiind proprietari ai locuinței situata in Baicoi, ., județ Prahova, au stăpânit in fapt si terenul pe care este situata aceasta locuința începând cu sfârșitul anului 1971, comportându-se ca proprietari ai acestuia.
Au mai susținut reclamanții că dovada faptului că stăpânesc de mai bine de 30 ani acest teren o fac și cu Registrele agricole din anii 1974 pana in prezent, eliberate de către Primăria Orașului Baicoi în care este evidențiat faptul ca aveau în posesie terenul pentru care au solicitat constatarea dreptului de proprietate situat in ., in suprafața de 5 ari, din anul 1974 si intrucat aceasta stăpânire durează si la acest moment si ca sunt mai mult de 30 ani de folosința pașnica, neviciata si in nume de proprietar, aceste documente pot forma convingerea ca pretențiile solicitate sunt justificate si întemeiate.
Reclamantii au precizat că dovada faptului că stăpânesc de mai bine de 30 ani acest teren o fac și cu chitanțele pentru creanțele bugetelor locale emise de Primăria Baicoi ce privesc impozitele pe teren, prin care se dovedesc faptul ca au achitat, in mod constant, impozitul pe terenul situat in ., județ Prahova si în acest fel, chiar daca, de drept, nu sunt proprietari ai acestui teren, in fapt, au manifestat acte de administrare ce aveau ca obiect acest teren.
Reclamanții au anexat cererii adresele L 155/8.05.2014 si L 155/29.05.2014 emise de Primăria B., lista patrimoniu, certificat nr. 153/7 decembrie 1971 de aliniere si regim de construcție privind construcție, autorizația pentru executare de lucrări nr. 119/7.12.1971,10 chitanțe de plata a impozitului pe teren, contract vânzare cumpărare autentificat sub nr 1261/21.09.2004 de BN N. I.-Dorothy M. cu schița plan,certificat privind înscrierea imobilului in evidentele de cadastru și carte funciara după datele de identificare ale acestuia, file registru agricol (f.8-46).
Prin Rezoluția din 4.12.2014, în baza disp. art. 201 alin. 2 din codul de procedură civilă,instanța a dispus înștiințarea reclamanților prin adresă ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea anulării,in sensul de a achita taxă de timbru în cuantum de 355 lei;
Reclamanții au primit aceasta comunicare -adresă la data de 9.12.2014 conform dovezilor de înmânare de la f.51,52 dosar iar la data de 29.12.2015 au complinit cererea înaintând prin fax chitanța nr._/19.12.2014 in valoare de 355 lei (f.56),la data de 5.01.2015 fiind înaintat originalul chitanței(f.58)
Prin Rezoluția din 06.01.2015, în baza disp. art. 201 alin. 1 din codul de procedură civilă,instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecata și a copiilor certificate de pe înscrisurile anexate acțiunii paratului cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de cel mult 25 de zile de la data comunicării ,sub sancțiunea decăderii intimatului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca alte excepții în afara celor de ordine publică, daca legea nu prevede astfel,sancțiune prevăzută de art. 208 al.2 C.p.c.(f.60)
Paratul a primit aceste acte procedurale la data de 9.01.2015 conform dovezii de înmânare de la f.62 dosar iar la data de 27.01.2015 a depus in cauza întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata (f.64-65).
In cuprinsul acestei întâmpinări paratul a arătat că, în fapt, numitul D. I. figurează in registrele agricole din anul 1974 pana in prezent, pe ., cu una locuința si teren curți 500 mp.
A mentionat paratul ca terenul in cauza a fost atribuit de CAP pentru construcție locuința conform chitanței nr. 628 si adeverinței din 5.11.1984 iar reclamantul deține autorizație de construcție nr. 119/1971 si certificat de aliniere nr. 153/1971, paratul precizand ca terenul a făcut obiectul legii nr. 18/1991 dar reclamantul D. I. nu l-a solicitat prin cerere in anul 1991.
Paratul a mai aratat ca, Comisia locala Baicoi a înaintat Comisiei Județene Prahova, propunerea de reconstituire a suprafeței de 500 mp. prin întocmirea memoriului justificativ nr. 145/2009 si anexa 2b iar Comisia Județeană a invalidat propunerea comisiei locale prin H.CJ. nr. 6872/2009, hotărâre ce i-a fost comunicata reclamantului D. I. prin adresa nr. 8988/2009.
In drept, paratul a invocat disp.art. 205 NCPC
La aceasta întâmpinare paratul a anexat memoriu justificativ nr. 745/19.01.2009 eliberat de Primăria B., chitanța 628, adeverința eliberata din 5.11.1984, certificat nr. 153/7 decembrie 1971 de aliniere si regim de construcție privind construcție, autorizația pentru executare de lucrări nr. 119/7.12.1971 prin care se autorizează executarea lucrărilor de construcție locuința, Hotărârea nr 6872 eliberata de Comisia județeana Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate private asupra terenului ,adresa nr. 8988/24.08.2009 eliberata de Primăria B.,confirmare de primire (f.66-76).
Prin rezoluția din 27.01.2015 instanța a dispus comunicarea întâmpinării și înscrisurilor anexate acesteia către reclamanți cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare in termen de 10 zile de la data comunicării (f.77)
Reclamanții au primit aceste acte procedurale la data de 30.01.2015 conform dovezilor de înmânare de la filele 82,84 iar la data de 17.02.2015 au depus răspuns la întâmpinare (f.86-88)
In cuprinsul acestui răspuns la întâmpinare reclamanții au arătat că stăpânesc în fapt terenul ce constituie obiect al cererii, în suprafața de 502 mp de mai bine de 30 ani;s-au comportat ca proprietari ai acestuia;folosința de peste 30 de ani a terenului a fost pașnica, neviciata si in nume de proprietar;s-au manifestat prin acte de administrare ce aveau ca obiect acest teren.
Referitor la cele susținute de parata UAT Baicoi prin întâmpinare, in sensul ca terenul a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 reclamantii au învederat ca sunt proprietarii construcției situata la adresa din ., oras Baicoi, fapt dovedit prin certificatul de aliniere si regim de construcție nr. 153/07.12.1971 si autorizația de executare lucrări nr. 119/07.12.1971, emisa de fostul Sfat Popular al orașului Baicoi.
Reclamantii au mentionat ca terenul aferent acestei construcții, care face obiectul acestei cauze, in suprafața de 500 mp (502 mp conform planului de amplasament anexat) l-au preluat de la fostul C.A.P. Ț. - Baicoi in vederea construirii unei locuințe.
Referitor la faptul ca imobilul in cauza a făcut obiectul Legii 18/1991, republicata, reclamantii au precizat ca au solicitat Orașului Baicoi constituirea dreptului lor de proprietate, dar din eroare Comisia Locala de Fond Funciar Baicoi a propus spre validare Comisiei Județene de aplicare a Legii 18/1991 reconstituirea si nu cum corect era constituirea dreptului lor de proprietate iar aceasta propunere a fost respinsa de către Comisia județeană.
Au mai precizat ca au revenit in anul 2013, către Primăria Orașului Baicoi cu o alta solicitare de constituire a dreptului lor de proprietate pentru imobilul din cauza de fata, dar
UAT Baicoi le-a răspuns făcând trimitere la momentul 2009 când Comisia Județeană de aplicare a Legii 18/1991 a dispus invalidarea propunerii de constituire a dreptului lor de
proprietate.
Reclamantii au mai aratat că nu au exercitat posesia cu intermitente anormale, in mod neregulat si nici nu a fost întrerupta, in mod natural sau civil, aceasta prescripție achizitiva. Conform art. 1850 cod civil continuitatea si neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de proba din partea celui ce invoca prescripția, in acest sens ca, posesorul actual care probează ca a posedat . mai înainte, este presupus ca a posedat in tot timpul intermediar . Au subliniat faptul ca elementul intențional a existat dintotdeauna si ca aceasta posesie a fost exercitata in mod continuu sub nume de proprietar.
De asemenea, au precizat faptul ca nu au fost lipsiți nici un moment de folosința acestui teren si ca destinația si natura terenului permit invocarea uzucapiunii, precum si faptul ca nu exista nici un litigiu, de nici un fel, asupra terenului ce face obiectul cererii si nici nu exista vreun act de executare .
Prin rezoluția din 18.02.2015 instanța a fixat primul termen de judecata la data de 7.04.2015 ,cu citarea părților (f.89).
În cauză s-a administrat la solicitarea reclamantilor proba cu acte, proba testimonială, fiind astfel audiați martorii P. Savasta (f. 120) și T. E. (f. 121) și proba cu expertiza topometrica ce a fost efectuata de catre expert B. N. (f.110-114) ,refăcuta urmare admiterii obiecțiunilor formulate de parat pentru termenul din 22.09.2015 (f.137-140) și la solicitarea paratului proba cu acte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin prezenta actiune reclamantii solicita constatarea dreptului lor de proprietate prin uzucapiune asupra terenului in suprafata de 502 mp. situat in or.Baicoi, ., jud.Prahova identificat prin expertiza topometrica ce a fost efectuata de catre expert B. N. (f.110-114) si refăcuta pentru termenul din 22.09.2015 (f.137-140).
Instanta retine din cuprinsul adeverintei nr.1242/25.11.1984 eliberata de fostul CAP Baicoi (f.145) ca reclamantul D. I. a achitat suma de 700 lei conform chitantei nr.628 reprezentand teren casa, teren ce apartinea CAP Baicoi.
Ulterior reclamantul a obtinut certificatul nr. 153/7 decembrie 1971 de aliniere si regim de construcție privind construcție locuința pe terenul din . (f.11) precum si autorizația pentru executare de lucrări nr.119/7.12.1971 (f.12) prin care se autorizează executarea lucrărilor de construcție locuința la aceeași adresa.
Instanta mai retine ca, Comisia Locala Baicoi a înaintat Comisiei județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, propunerea de reconstituire a suprafeței de 500 mp. prin întocmirea memoriului justificativ nr. 145/2009 si anexa 2b (f.66,67) iar Comisia județeană a invalidat propunerea Comisiei locale prin H.CJ. nr. 6872/2009 (f.72,73).
Prin adresa nr. 8988/24.09.2009 (f.74) Primaria Baicoi i-a adus la cunostiinta reclamantului D. I. H.CJ. nr. 6872/2009 prin care cererea acestuia nr.L 733/2008 vizand suprafata de 500 mp. a fost respinsa .
Din cuprinsul procesului verbal al sedintei Comisiei județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor in care a fost adoptata Hotararea nr. 6872/2009 rezulta ca a fost analizata propunerea Comisiei Locale Baicoi privind constituirea dreptului de proprietate pentru terenul in suprafata de 500 mp atribuit reclamantului de fostul CAP pentru constructia unei locuinte.
Potrivit aceluiasi proces verbal Comisia județeana Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a invalidat aceasta propunere intrucat la dosar nu exista cererea prin care numitul D. I. solicita constituirea dreptului de proprietate pentru terenul respectiv, chitanta despre care se face vorbire in memoriu nu este lizibila si nu s-a anexat o copie de pe registrul agricol din care sa rezulte ca familiei i s-a deschis rol agricol.
Instanta retine ca potrivit art.24 alin.1 din Legea nr.18/1991 terenurile situate în intravilanul localităților, care au fost atribuite de cooperativele agricole de producție, potrivit legii, cooperatorilor sau altor persoane îndreptățite, pentru construcția de locuințe și anexe gospodărești, pe care le-au edificat, rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători, chiar dacă atribuirea s-a făcut din terenurile preluate în orce mod de la fostii proprietari.
Conform art. 11 din acelasi articol suprafața terenurilor prevăzute în alin. 1, aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, nu poate fi mai mare decât cea prevăzută în actul de atribuire provenit de la cooperativa de productie, consiliul popular sau primaria din localitatea respectiva.
Astfel terenurile care pot face obiectul acestui caz de constituire a dreptului de proprietate sunt cele care au fost atribuite de cooperativele agricole in vederea construirii de locuinte, terenuri care erau situate in intravilanul localitatilor.
Prin notiunea de „atribuire” legea are in vedere suprafetele de teren care au format obiectul unor acte de dare in plata incheiate intre cooperativa agricola de productie si persoanele indreptatite sau loturi in folosinta acordate pentru constructia de locuinte.
Pentru a beneficia de constituirea dreptului de proprietate in conditiile art. 24 din lege, este necesara indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unor acte de atribuire a terenurilor, acte care sa provina de la cooperativele agricole de productie, iar beneficiarul actului sa fi intrat efectiv in posesia terenului; persoanele care au primit astfel de loturi sa fi edificat case de locuit si anexe gospodaresti.
Potrivit art.6 din Statutul Cooperativei agricole de productie, adunarea generala putea da in proprietate personala, cu plata locuri de casa in suprafata de 250 mp.din terenul proprietatea cooperativei situate in perimetrul delimitat de planul de sistematizare a localitatii respective.
Ori in speta coroborand cele ce rezulta din adeverinta nr.1242/25.11.1984 eliberata de fostul CAP Baicoi (f.145), certificatul nr. 153/7 decembrie 1971 de aliniere si regim de construcție (f.11) precum si autorizația pentru executare de lucrări nr.119/7.12.1971 (f.12) cu declaratia martorilor P. Savasta (f. 120) și T. E. (f. 121) instanta retine ca reclamantii au edificat o constructie pe terenul situat in or.Baicoi ., jud.Prahova, teren ce apartinea CAP-ului Baicoi si care le-a fost atribuit in vederea construirii unei locuinte.
Astfel instanta retine ca terenul in litigiu a fost atribuit de CAP pentru construcția unei locuinte facand astfel obiectul Legii nr.18/1991, imprejurare ce rezulta si din cuprinsul intampinarii formulate in cauza de parat (f.64-65), teren care poate face obiectul cazului de constituire a dreptului de proprietate prevazut de art. 24 alin.1 din Legea nr.18/1991.
De altfel Comisia Locala Baicoi a înaintat Comisiei județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, propunerea de reconstituire a suprafeței de 500 mp. prin întocmirea memoriului justificativ nr. 145/2009 si anexa 2b (f.66,67) iar Comisia Județeană a invalidat propunerea comisiei locale prin H.CJ. nr. 6872/2009 (f.72,73) intrucat in dosar nu exista cererea prin care numitul D. I. solicita constituirea dreptului de proprietate pentru terenul respectiv, chitanta despre care se face vorbire in memoriu nu este lizibila si nu s-a anexat o copie de pe registrul agricol din care sa rezulte ca familiei i s-a deschis rol agricol.
Este astfel de remarcat ca, Comisia județeana Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor a invalidat propunerea comisiei locale nu pentru că acest teren nu ar face obiectul Legii nr.18/1991 ci motivat de inexistenta la dosar a unei copii de pe registrul agricol, ilizibilitatea chitantei despre care se face vorbire in memoriu si inexistenta cererii reclamantului de constituire.
Cu privire la acest ultim aspect instanta retine ca deși reclamantul susține ca nu a formulat o asemenea cerere, din cuprinsul adresei nr. 8988/24.09.2009 (f.74) rezultă că aceasta a formulat o astfel de cerere iar cererea acestuia poarta nr.L 733/2008.
Totodata instanta retine ca reclamantul nu a formulat plangere impotriva H.CJ. nr. 6872/2009 a Comisiei județene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor.
Ori in conditiile in care terenul in litigiu face obiectul Legilor fondului funciar nu ii mai sunt aplicabile prevederile Codului civil care reglementează transmiterea bunurilor ce se găsesc in circuitul civil, general inclusiv cele privitoare la dobândirea proprietății prin prescripție achizitivă.
In speța, instanta retine ca in privința dreptului de proprietate privata pentru terenurile ce au facut obiectul cooperativizării sau preluării in orice mod de către stat sunt incidente imperativ dispozițiile Legii 18/1991 republicata cu modificările si completările ulterioare, ca lege speciala si derogatorie de la dispozițiile dreptului comun in materie reprezentat de Codul civil.
Chiar dacă pe terenul asupra căruia s-a exercitat posesia în toată această perioadă s-a edificat o constructie conform certificatului nr. 153/7 decembrie 1971 de aliniere si regim de construcție (f.11) precum si autorizației pentru executare de lucrări nr.119/7.12.1971 (f.12) câtă vreme acest teren a fost supus unui regim juridic special, făcând obiectul legilor fondului funciar, nu conduce la existența unei posesii utile, posesia reclamantului exercitată pe toata perioada cooperativizării fiind viciata, afectata de precaritate, si nu o posesie utila, publica, sub nume de proprietar, pe durata de 30 ani, astfel ca nu poate fonda uzucapiunea de lunga durata .
Retinand pentru considerentele mai sus aratate ca terenul in litigiu face obiectul Legii nr.18/1991, putand face obiectul cazului de constituire a dreptului de proprietate reglementat de art.24 din lege instanta constata ca prezenta actiune prin care reclamantul solicita constatarea dreptului sau de proprietate prin uzucapiune asupra acestui teren este neintemeiata, urmand a fi respinsa ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea formulata de reclamanții D. I., CNP_ si D. N., CNP_, ambii domiciliati in orașul Baicoi, ., județ Prahova,cu domiciliul ales pentru comunicare actelor procedurale la C. de avocat Iofciulescu E. M., cu sediul in mun. Ploiești, ., ., județ Prahova, în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL BAICOI, prin PRIMAR, cu sediul in B.,. J. Prahova, ca neintemeiata.
Cu drept de apel,ce se depune la Judecătoria Câmpina, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 29.12.2015
Președinte, Grefier,
M. J. B. M. C.
Red. MJ/BMC
5 ex./8.01.2016
← Partaj judiciar. Sentința nr. 4634/2015. Judecătoria CÂMPINA | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
---|