Abţinere. Sentința nr. 1083/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1083/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 234/206/2013
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1083
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05 NOIEMBRIE 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile având ca obiect „revendicare imobiliară” introdusă de reclamanta Direcția Silvică Suceava în contradictoriu cu pârâții: M. I. și S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 30 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
Deliberând,
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la 31 ianuarie 2013 reclamanta Regia Națională a Pădurilor R. – Direcția Silvică Suceava a chemat în judecată pe pârâții: M. I. și S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, solicitând ca aceștia să fie obligați să lase în liniștită posesie și deplină proprietate suprafața de 3,9 ha teren înscris în amenajamentul silvic a Ocolului Silvic B. și identic cu parcelele UP III B. – Sulița u.a. 62 M de 3,26 ha și 62 A de 0,64 ha.
În motivarea acțiunii s-au arătat următoarele:
În fapt, Direcția Silvică Suceava este administratorul acestei suprafețe de teren proprietate publică a Statului R. conform prevederilor Hotărârii 229 din 04 martie 2009 privind Reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - R. și prin urmare este titulara unui drept real de sine stătător ce-și justifică interesul în promovarea acțiunii.
S-a mai susținut că terenul a intrat în proprietatea publică a statului ca urmare a naționalizării din anul 1948, apărând înscris în amenajamentul silvic al M.U.F.B. M. Superioară din anul 1952 ( primul după naționalizare ) ca fiind în u.a. 41.
De asemenea s-a mai arătat că din anul 1962 acest teren apare înscris în amenajamentul silvic U.P. III B. u.a.62 A, iar la amenajamentele din: 1972, 1983, 1994 și 2004 terenul este cuprins în același amenajament silvic, ca litigiu.
Conform prevederilor art.6 din Constituția din 1948 ( în vigoare la data la care apare înscris pentru prima dată terenul înscris în amenajamentul silvic ):
„Bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele ….. aparțin Statului, ca bunuri comune ale poporului. Prin lege se vor stabili modalitățile de trecere în proprietatea Statului, a bunurilor enumerate în aliniatul precedente, care, la data intrării în vigoare a prezentei Constituții, se aflau în mâini particulare”, iar potrivit articolului 1 al Codului Silvic din 1942 ( primul cod după naționalizare ): „Pădurile și terenurile afectate împăduririi sau care servesc nevoilor de cultură, producție, ori administrație, forestiere, constituie proprietatea de Stat și alcătuiesc fondul forestier al RP Române. Fac parte din fondul forestier acele suprafețe prevăzute în aliniatul precedente, care sunt determinate ca atare prin amenajamente silvice”.
În același timp s-a mai menționat că prin Legea 26/1996 ( în vigoare pe timpul ocupării terenului ), la articolul 16 se prevede că amenajamentul silvic constituie bază a cadastrului forestier și a titlului de proprietate a Statului.
Tot astfel, reclamanta a susținut că prim pârâtul a formulat o acțiune în justiție solicitând să-i fie respectată posesiunea asupra suprafeței de 5,4 ha teren ( din care un ha de pădure ), iar prin sentința civilă nr.1144 din 06 septembrie 2001 Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a admis doar în parte acțiunea, în sensul că ea – reclamanta a fost obligată să-i respecte posesia cu privire la această suprafață de teren.
Ținând seama că terenul ce face obiectul acestei acțiuni este proprietatea publică a statului, iar ea – reclamanta este administrator al fondului forestier conform art.11 alin.1 din Codul silvic, în raport de disp.art.12 alin.4 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în forma avută la data ocupării terenului, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate al bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor codului de procedură civilă.
Motivarea în drept.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe disp.art.480 - 484 cod civil.
S-au depus la dosar în copie: sentința civilă nr.1144 din 06 septembrie 2001 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, ( dosar nr._ ), raportul de expertiză tehnică întocmit de inginer F. Sușinschi și amenajamentele silvice la care s-a făcut referire.
Poziția procesuală a pârâților.
Prin întâmpinările depuse la dosar ( fila 71 – 72 ) Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava s-a declarat de acord cu admiterea acțiunii formulată de reclamantă, sens în care a arătat următoarele:
- S. R. este proprietarul terenului cu vegetație forestieră aflat în administrarea Direcției Silvice Suceava – Ocolul Silvic B., sens în care au fost invocate prevederile art.136 alin.3 – 6 din Constituția României cât și ale art.5 din Legea 18/1991;
- terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile și ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectat din domeniul public, iar
- potrivit art.34 din Codul silvic „terenurile forestiere proprietate publică a Statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia.
În ceea ce-l privește pe pârâtul M. I. prin procurator M. V. cât și prin apărătorul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
În acest sens a depus, în copie, la dosar: sentința civilă nr.1144 din 06 septembrie 2001 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, ( dosar nr._ ) și Încheierea din 31 octombrie 2011 de îndreptare a erorii materiale, decizia nr.1331 din 19 iunie 2012 a Tribunalului Suceava, extras C.F._ B. ( cf vechi 69 ), plan de situație întocmit de Gontaru A., foaia din registrul agricol din perioada 1943 – 1946 privindu-l pe M. G. cât și cel privind-o pe M. A. a lui G., adeverințele: 716 din 28 februarie 2013 și 1644 din aprilie 2013 emise de Primăria comunei M. Sulița, 5666 din 22 octombrie 2009 și 2088 din 12 aprilie 2010 emise de Ocolul Silvic B. și o notă întocmită la 20 mai 2011 de către reprezentanții Ocolului Silvic B., mandatară și expertul Sușinschi F..
Probe.
La solicitarea reclamantei a fost audiat martorul: V. Orest ( fila 95 ), iar la solicitarea pârâtului C. V. și R. Orest ( fila 96, 97 ) și s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică de către C. G. ( fila 114 – 119 ) cu anexele la acest plan ( fila 120 – 123 ).
Situația reținută de instanță.
Martorul propus de reclamantă a arătat că din anul 1974 funcționează în calitate de tehnician în cadrul Ocolului Silvic B., dar că la acea dată, terenul în discuție era inclus în fondul forestier, cu mențiunea „în litigiu”, precizând că terenul are categoria de folosință pășune și nu vegetație forestieră și din câte cunoaște M. I. pășuna vitele pe acest teren.
În același timp martorul a susținut că nu cunoaște situația anterioară a terenului, dar știe că pârâtul deține, limitrof cu acest teren, alte suprafețe de teren cu vegetație forestieră ce au fost reconstituite în baza legilor fondului funciar.
De asemenea martorul a arătat că din discuțiile purtate cu M. I. a înțeles că terenul ar fi al său și că în cea ce-l privește pe el nu are cunoștință în ce modalitate a fost preluat terenul la stat și nici de la cine.
În ceea ce-i privește pe martorii pârâtului, aceștia au arătat că, la rândul lor, au suprafețe de teren în vecinătatea terenului din litigiu și prin urmare știu că acesta are categoria de folosință pășune și formează un singur trup cu un alt teren cu vegetație forestieră și pentru care pârâtului M. I. i s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Tot astfel martorii au arătat că acest teren a fost folosit de către părinții pârâtului și apoi de către acesta și că ei nu știu ca terenul să fi fost trecută vreodată în proprietatea statului, ținând seama că dintotdeauna pârâtul și părinții săi l-au folosit și că acesta a fost împrejmuit.
Din raportul de expertiză întocmit de către expertul C. G. se desprind următoarele concluzii:
- din punct de vedere topo – cadastral suprafața de 3,9 ha teren ( ce face obiectul litigiului ), este situat la locul numit „Veju M.” și este identic cu o parte din parcelele: 1511/2 și 1514/1 din C.F._ B. ( provenită din conversia de pe hârtie a C.F. 69 ) și are ca proprietari tabulari mai multe persoane respectiv: Maroczka M., Maroczka Iuri etc.;
- suprafața de 3,90 ha se compune din: 0,40 ha identică cu parte din u.a. 62 A, UP III B. – Sulița și identic cu . categoria de folosință teren cu vegetație forestieră; suprafața de 0,28 ha identică cu parte din . III B. – Sulița și identic cu . categoria de folosință teren cu vegetație forestieră; ; suprafața de 0,24 ha identică cu parte din . III B. – Sulița și identic cu . categoria de folosință teren pășune ( pe care se află și un drum de acces ) și suprafața de 2,98 ha parte din . III B. – Sulița are categoria de folosință teren pășune;
- parcelele 1 PD, 2 P și 3 PD, în teren, pe limita cu . cu marcaj de punere în posesie, iar acest teren ( conform datelor culese de la Ocolul Silvic B. ) a fost pus în posesie V. D. a lui V.;
- din punct de vedere al cadastrului forestier cu UP și u.a., suprafața de 3,26 ha este parte din u.a. 62 M ( care are suprafața totală de 5,7 ha ), din UP III B. – Sulița, iar suprafața de 0,64 ha face parte din u.a. 62 A din UP III B. – Sulița;
- la amenajamentul din 1962 suprafața de teren în litigiu apare înscrisă sub borne silvice, iar în amenajamentul din 1972 suprafața de teren este menționată la rubrica „terenuri deținute de persoane particulare fără titlu” și
- nu au fost găsite documente prin care să se fi dispus scoaterea din proprietatea Statului a terenului administrat de către Direcția Silvică Suceava.
Soluția instanței.
În raport de probele administrate în cauză, instanța consideră acțiunea în revendicare imobiliară introdusă de reclamantă ca nefondată și urmează a o respinge ca atare.
Pentru a se hotărî astfel urmează a fi avute în vedere următoarele aspecte:
Din însăși conținutul acțiunii introductive se desprinde ideea că proprietarul terenului este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în timp ce ea – reclamanta este administratorul acestei suprafețe de teren, conform Hotărârii 229 din 04 martie 2009 privind Reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – R..
Prin urmare, titularul acțiunii ar trebui să fie proprietarul terenului și nicidecum administratorul acestuia, însă, s-ar putea considera că acest aspect ar fi fost acoperit câtă vreme pârâta și-a dat acordul, prin întâmpinări la acțiunea formulată.
În schimb acțiunea apare nefondată având în vedere că din actele depuse la dosar respectiv: extrasele de carte funciară ( fila 46 – 48 ) și extrasul din registrul agricol privindu-l pe M. G. ( fila 53 ) rezultă că acesta este proprietarul terenului în discuție, teren ce a fost trecut după decesul acestuia ( în anul 1946 ), pe numele soției sale M. A. ( fila 57 – 58 ).
În motivarea sentinței civile nr.1144 din 06 septembrie 2001 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc ( fila 60 – 62 ), menținută prin decizia nr.1331/2012 a Tribunalului Suceava ( fila 63 – 66 ) se arată că din probele administrate în cauză reiese că reclamantul M. I. și antecesorii săi s-au aflat tot timpul în posesia terenului, chiar dacă acesta scriptic a fost cuprins în amenajamentele silvice, posesia acestora a fost o posesie utilă, continuă, sub nume de proprietar și nestingherită de nimeni, așa cum se menționează prin art.674 din codul de procedură civilă anterior.
Tot astfel s-a arătat că potrivit raportului de expertiză din suprafața de 5,4 ha teren solicitată de reclamant a rezultat că suprafața de teren folosită de acesta și disponibilă la acel moment este de 3,9 ha teren fânaț ( restul terenului fiind împădurit și retrocedat ), încât pârâtele Direcția Silvică Suceava și Direcția Silvică Suceava prin Ocolul Silvic B. au fost obligate să respecte posesia reclamantului cu privire la suprafața de 3,9 ha teren situat la locul numit „Veju M.” din comun a Izvoarele Sucevei, situat în UP III B. – Sulița, u.a. 62 M; de 3,26 și u.a. 62 A de 0,64 ha ( identifică în raportul de expertiză întocmit de expert F. Sușinschi ) și să se abțină pe viitor de la orice acte de tulburare.
Mai mult decât atât din conținutul deciziei Tribunalului rezultă că;
- este adevărat că în anul 1948 cu ocazia naționalizării terenul a trecut din proprietatea lui M. G. ( antecesorul reclamantului din acea acțiune ), a trecut în proprietatea Statului R. și că posesia exercitată după această dată nu este o posesie utilă, ci una precară, însă articolul 1058 din Codul civil prevede 4 cazuri de introvertire a precarității posesiei în posesie utilă, ultimul dintre ele referindu-se la situația în care transmisiunea posesiei se face printr-un act cu titlu universal, dacă acest succesor universal este de bună –credință, ori, în speță, terenul în litigiu a fost stăpânit sub nume de proprietar de către antecesorii reclamantului care i-au transmis posesia acestuia prin moștenire ( care este o transmisiune cu titlu universal, fiind incidente așadar dispozițiile art.1058 pct.4 din Codul civil privind introvertirea precarității posesiei exercitată de reclamant în posesie utilă ), cerință impusă de art.1846, 1847 din codul civil pentru apărarea posesiei pe calea acțiunii posesorii;
- cât privește condiția bunei – credințe prevăzut de art.1058 pct.4 din Codul civil s-a susținut că întotdeauna buna – credință se prezumă, în timp ce reaua – credință trebuie dovedită, ori acest lucru nu s-a făcut în cauză;
- tot astfel, a fost înlăturată și critica formulată prin care se viza faptul că acțiunea a fost formulată după ce a trecut după mai mult de un an de la tulburare, pe considerentul că reclamantul a susținut că a luat cunoștință despre împrejurarea că terenul ar fi proprietatea statului și că se află în litigiu prin adresa nr.2008 din 12 aprilie 2010 a Ocolului Silvic B. (aflată la fila 29 din dosarul de fond ), moment subiective nu a fost combătut prin nici un mijloc de probă, încât raportându-se acest termen la data când a fost promovată acțiunea 28 aprilie 2010 s-a considerat că aceasta a fost introdusă în termen.
Deosebit de cele mai sus arătate instanța constată că potrivit adresei nr.2088 din 12 aprilie 2010 emisă de Ocolul Silvic B. pârâtului M. I. i se aduce la cunoștință că:
- suprafața de 5,4 pășune la care face referire este trecută în proprietatea Statului încă din amenajamentul din 1962;
- cu ocazia reamenajării din 1972 această suprafață figurează ca fiind deja în litigiu;
- la sediul Ocolului nu se găsesc documente din care să rezulte motivul pentru care această suprafață se află în litigiu și
- de la data preluării acestei suprafețe în fond forestier aceasta nu a fost acoperită cu vegetație forestieră,ci este pășune și a fost folosită de către M. I. a G..
Așa fiind, instanța consideră că reclamanta nu a făcut cu nimic dovada susținerilor sale, ba dimpotrivă pârâtul M. I. a probat că suprafața de teren a fost folosită de el și autorii săi M. G. și M. A. a lui G., teren cu care au fost înscriși în registrul agricol (așa cum s-a menționat mai sus ), că acest teren nu a avut niciodată categoria de folosință pădure, ci cea de pășune, fiind delimitat și folosit dintotdeauna de aceste persoane.
De altfel, reclamanta nu a putut face dovada modalității prin care terenul ar fi fost preluat la stat de la autorii pârâtului și nici că, între timp, acesta ar fi dobândit calitatea de teren pădure.
Câtă vreme – așa cum s-a menționat – dovada titlului de proprietate asupra acestui teren a fost făcută de către pârât prin înscrierea dreptului de proprietate a autorilor săi, în cartea funciară și ulterior, în registrul agricol ( inițial pentru M. G. a lui I., iar după decesul acestuia pe numele soției sale A. ), iar reclamanta nu a fost în măsură să opună un titlu, cel puțin de aceiași valoare, acțiune apare ca nefondată, urmând a fi respinsă.
Cheltuieli de judecată.
Reclamanta va fi obligată să-i plătească pârâtului M. I. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu plata onorariului de avocat.
Conform art.453 alin.1 din codul de procedură civilă „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată”, iar potrivit art.451 alin.1 din același cod: „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condiții art.330 alin.( 3 ), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile acuzate de necesitarea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.
Văzând că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea în revendicare imobiliară formulată de Direcția Silvică Suceava cu sediul în Municipiul Suceava, ..6, județul Suceava în contradictoriu cu pârâții: M. I. a G. din . Suceava și S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava.
Obligă reclamanta Direcția Silvică Suceava să-i plătească pârâtului M. I. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:5/06 decembrie 2013
| ← Reziliere contract. Sentința nr. 300/2013. Judecătoria... | Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 87/2013.... → |
|---|
