Evacuare. Sentința nr. 825/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 825/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 21-08-2013 în dosarul nr. 1490/206/2013
Dosar nr._ - ordonanță președințială–
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.825
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 AUGUST 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER K. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „ordonanță președințială” formulată de reclamanta M. L. în contradictoriu cu pârâtul M. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal, pârâtul personal și asistat de avocat I. A., conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, martorul propus de reclamantul, respectiv H. B. și martorul propus de pârât, respectiv Vaman I. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-au depus relațiile solicitate de la Postul de Poliție B., după care:
Conform art. 311 alin. 1 Cod procedură civilă se procedează la audierea martorilor, sub prestare de jurământ, susținerile acestora fiind consemnate în procesele verbale atașate la dosar.
Reclamanta depune la dosar copia certificatului de urbanism nr.1/2002 din 04 ianuarie 2002 emisă de Primăria comunei B. însoțită de înscrisuri.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Instanța constată terminată cercetarea procesului în conformitate cu disp. art. 244 Cod proc. civilă și acordă cuvântul la fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii și evacuarea pârâtului de la domiciliul său din comuna B., ., nr.87, județul Suceava, fără cheltuieli de judecată.
Avocat I. A. pentru pârât solicită respingerea acțiunii de ordonanță președințială cu motivarea că pârâtul nu locuiește împreună cu reclamanta la domiciliul indicat de aceasta, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei potrivit decontului depus la dosar.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la 19 iunie 2013 reclamanta M. L. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. T., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, pe cale de ordonanță președințială, evacuarea sa, definitivă, din imobilul ei.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat următoarele:
A fost căsătorită cu pârâtul, iar din această căsătorie au rezultat doi copii minori, însă, prin sentința civilă nr.1500 din 10 decembrie 2012 a fost declarată desfăcută căsătoria dintre ei.
Sub pretextul că vine să-și vadă copii pârâtul provoacă scandal în sensul că îi adresează cuvinte vulgare și o agresează fizic, fiind nevoită să apeleze la organele de poliție.
Motivarea în drept.
Acțiunea nu a fost întemeiată în drept.
Probe.
S-a depus la dosar: copia cărții de identitate, copia sentinței civile nr.1500 din 10 decembrie 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, copie după referatul de neîncepere a urmăririi penale și a rezoluției din 20 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc date în dosarul nr.1177/P/2011, copie după rezoluțiile din 19 august 2010 ( dosar 683/P/2010 ) și respectiv din 15 aprilie 2010 ( dosar 233/P/2010 ) ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, precum și certificatul de urbanism nr.1 din 04 ianuarie 2002 emis de Primăria comunei B. și releveul imobilului.
La solicitarea instanței Postul de Poliție B. a înaintat adresa nr._ din 20 august 2013( fila 37 dosar ).
Au fost audiați martorii: H. B. la solicitarea reclamantei ( fila 39 ) și Vaman I. D. la solicitarea pârâtului ( fila 40 dosar ).
Poziția procesuală a pârâtului.
Pârâtul nu a depus întâmpinări, însă prin apărătorul său a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Situația reținută de instanță.
Părțile au fost căsătorite, iar prin sentința civilă nr.1500 din 10 decembrie 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc s-a declarat desfăcută căsătoria prin acordul soților, iar locuința minorilor: M. născută la 31 iulie 1997 și I. – E. născut la 10 iulie 2008 a fost stabilită la mama lor – reclamanta din prezenta cauză.
Potrivit adresei emisă de Postul de Poliție B. părțile s-au reclamat reciproc respectiv:
- reclamanta a sesizat lucrătorii de poliție că la data de 10 iunie 2013 a fost amenințată de pârât;
- pârâtul a reclamat faptul că la data de 10 iunie 2013 a fost lovit de către fratele reclamantei în persoana lui M. V., în timp ce la 27 mai 2013 a fost lovit de către reclamantă, iar
- M. V. a reclamat că la data de 10 iunie 2013 a fost amenințat de pârât.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză ca și din certificatul de urbanism depus la dosar, reiese că imobilul din care se cere evacuarea pârâtului este proprietatea comună a părților.
Tot astfel martorii au susținut că reclamanta locuiește în bucătărie întrucât casa mare nu este terminată, iar pârâtul locuiește în .-și are și locul de muncă.
De asemenea martorii au susținut că atunci când pârâtul vine să-și vadă copii între părți se iscă certuri.
Martorul Vaman I. D. a făcut precizarea că amândouă părțile provoacă scandal, fiecare dintre ele reproșându-i celelalte anumite aspecte.
Soluția instanței.
Acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată apare ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a se avea în vedere următoarele aspecte:
Conform prevederilor art.996 alin.1 din codul de procedură civilă „instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Așa cum s-a arătat reclamanta a solicitat, prin acțiune, evacuarea definitivă a pârâtului de la domiciliu ei, ori, din probele administrate reiese că aceste imobile sunt proprietatea comună a părților.
Mai mult decât atât din probe a reieșit că în ceea ce-l privește pe pârât acesta nu locuiește împreună cu reclamanta, ci în .-și are de altfel și locul de muncă și vine pe la imobilul proprietatea comună ( în care locuiește reclamanta ) doar sporadic pentru a-și vedea copiii.
Din relațiile primite de la Postul de Poliție B. a reieșit că ambele părți s-au plâns despre comportamentul neadecvat al celeilalte.
În altă ordine de idei trebuie avut în vedere că potrivit art.996 alin.5 din codul de procedură civilă „pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”, ori, în speță, reclamanta încearcă tocmai să obțină acest lucru.
În raport de toate aceste aspecte soluția de respingere a acțiunii se impune.
Cheltuieli de judecată.
Potrivit art.453 alin.1 din codul de procedură civilă „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Așadar, pârâtul a solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei justificate cu plata onorariului de avocat, încât instanța o va obliga pe reclamantă să-i plătească această sumă.
Văzând și disp.art.998 și 999 din codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta M. L., domiciliată în comuna B., ., nr.87, județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul M. T., domiciliată în comuna B., ., nr.87, județul Suceava și în consecință:
Obligă pe reclamantă să-i plătească pârâtului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 august 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Ghe. B.
Tehnored. K.C./AB
Ex. 2/23 august 2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 273/2013.... | Fond funciar. Hotărâre din 27-08-2013, Judecătoria CÂMPULUNG... → |
---|