Plângere contravenţională. Sentința nr. 258/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 258/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 5/206/2013

Dosar nr._ /2012 Plângere contravențională

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 258

Ședința publică din 25 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE I. M. G.

GREFIER M. S.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petentul P. I., intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul personal, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petentul arată că procesul verbal este nelegal întrucât nu a fost semnat de un martor asistent și fiind cu căruța, nu avea cum depăși autoturismul poliției.

Prezentându-i-se planșa foto de la dosar, petentul arată că avea în spatele căruței stopuri, respectiv ochi de pisică și vestă reflectorizantă, indicându-le în plan, iar plăcuța cu nr. de înmatriculare se afla în spatele căruței.

Cu privire la celelalte elemente reflectorizante, petentul precizează că se aflau pe căruță.

Instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Petentul arată că mențiunile din procesul verbal de contravenție nu corespund realității, fiind sancționat nelegal, motiv pentru care solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și anularea procesului verbal de contravenție.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea formulată la data de 03 ianuarie 2013, petentul P. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc, solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea plângerii, acesta a susținut că la data de 19.12.2012 a fost oprit și legitimat de un echipaj de poliție, ulterior, primind la domiciliu un proces verbal de contravenție datat din 22.12.2012, în care nu înțelege ce s-a menționat, fiind ilizibil.

Pe cale de excepție, petentul a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție, având în vedere că la rubrica „alte mențiuni” este necompletată și nu este semnat de un martor asistent.

Agentul constatator, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea plângerii, arătând că la data de 19.12.2012 numitul P. I. din mun. Câmpulung Moldovenesc a fost sancționat cu amendă de 700 lei și trei avertismente, pentru nerespectarea prevederilor art. 165 alin. 1 lit. a și art. 17 alin. 1 și art. 165 alin. 1 lit. g din ROUG 195/2002 modif. și art. 12 din OUG 195/2002 R și M, fapte sancționate de art. 102 alin. 1 pct. 16, constând în aceea că la data de 19.12.2012, orele 19:28 a condus vehiculul cu tracțiune animală pe Calea Bucovinei din mun. Câmpulung Moldovenesc, fără a avea asupra sa actul de identitate, nu avea căruța echipată conform legii, nu era echipat cu îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, iar căruța nu avea aplicată în partea din spate plăcuța cu nr. de înregistrare.

S-a precizat de către intimat că susținerile petentului nu sunt întemeiate întrucât din verificările efectuate rezultă faptul că la data de 19.12.2012, în jurul orelor 19:28, ASA N. G., în timp ce își desfășura atribuțiunile de serviciu, a constatat cum numitul P. I. din mun. Câmpulung Moldovenesc a condus vehiculul cu tracțiune animală pe . mun. Câmpulung Moldovenesc, din direcția Suceava spre Vatra Dornei, fără a avea asupra sa actul de identitate, nu avea căruța echipată conform legii, nu era echipat cu îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, iar pe vehicul nu avea aplicată plăcuța cu nr. de înregistrare.

S-a procedat la oprirea vehiculului cu tracțiune cu semnalele luminoase și acustice, ocazie cu care ag. șef N. G. s-a deplasat la căruță, unde după declinarea calității și a motivelor opririi, i-a solicitat conducătorului căruței să prezinte actul de identitate, acesta declarând verbal că nu îl are asupra sa, apoi s-a verificat în baza de date, stabilind că se numește P. I. din mun. Câmpulung Moldovenesc.

Ulterior, i s-au comunicat petentului abaterile comise, acesta continuându-și deplasarea cu căruța, ignorând indicațiile polițistului rutier de a rămâne la fața locului pentru întocmirea procesului verbal de contravenție, iar la data de 22.12.2012 s-a procedat la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, prin care a fost sancționat pentru încălcarea normelor prevăzute de art. 165 alin. 1 lit. a, art. 17 alin. 1, 165 alin. 1 lit. g din ROUG 195/2002 modif. și art. 12 din OUG 195/2002 R și M, aplicându-i-se o sancțiune cu amendă de 700 lei și trei avertismente.

Având în vedere cele prezentate, intimatul a solicitat respingerea plângerii deoarece petentul nu a făcut până în prezent proba contrarie celor constatate și consemnate în procesul verbal de contravenție așa cum se prevede în art. 1169 Cod civil, ci doar simple afirmații însoțite de un material subiectiv favorabil, pe care le-a consemnat în plângere.

În cauză, au fost depuse la dosar: documentația ce a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție și planșă foto.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc la data de 22.12.202, a fost sancționat petentul P. I. cu amendă de 700 lei și trei avertismente, pentru nerespectarea prevederilor art. 165 alin. 1 lit. a și art. 17 alin. 1 și art. 165 alin. 1 lit. g din ROUG 195/2002 modif. și art. 12 din OUG 195/2002 R și M, fapte sancționate de art. 102 alin. 1 pct. 16.

În sarcina petentului s-a reținut că acesta a condus vehiculul cu tracțiune animală pe . mun. Câmpulung Moldovenesc, din direcția Suceava spre Vatra Dornei, fără a avea asupra sa actul de identitate, nu avea căruța echipată conform legii, nu era echipat cu îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante, iar pe vehicul nu avea aplicată plăcuța cu nr. de înregistrare.

În cauză s-a invocat pe cale de excepție nereguli ale procesului verbal de contravenție, motivat de faptul că acesta ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001 în condițiile în care nu este completată rubrica „alte mențiuni” și nu este semnat de un martor asistent.

Articolul 17 din OG 2/2001 determină condițiile de valabilitate a procesului verbal a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută, precizând expres că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal”.

Lipsa altor mențiuni din procesul verbal pot atrage nulitatea acestuia în măsura în care acestea creează o vătămare petentului care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, însă cele menționate de petent nu se încadrează în această categorie, acesta având posibilitatea de a invoca în instanță în cadrul plângerii aspecte legate de faptul că cele menționate în procesul verbal nu corespund realității, respectiv că acesta nu s-ar face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, prin urmare actul a fost întocmit cu respectarea tuturor regulilor impuse de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Petentul are posibilitatea de a dovedi, prin probe administrate în fața instanței, o altă situație de fapt decât cea reținută de către agentul constatator pe baza probelor administrate de acesta.

Această soluție este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește asimilarea procedurii contravențională celei penale și aplicarea prezumției de nevinovăție prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aspecte subliniate și în cauza A. contra României și recent în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011)

În acest din urmă caz, Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art.6 din Convenție, în domeniul contravențional precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului și a reținut Curtea că ea nu înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție.

Prin urmare instanța va analiza susținerile și apărările petentului în condiții de egalitate cu partea adversă, reținând că, în cauză, cele menționate în procesul verbal de contravenție nu sunt constatări personale ale agentului constatator, iar petentul, prezent în instanță, a precizat că nu are să-și propună probe în apărare.

În cauză s-a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție astfel că din raportul întocmit de agent șef adj. N. G., rezultă că la data de 19.12.2012, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu de control și supravegherea traficului rutier pe . mun. Câmpulung Moldovenesc și a observat că din direcția Suceava spre Vatra Dornei se deplasează două vehicule cu tracțiune animală, care nu erau echipate corespunzător, iar conducătorii acestora nu aveau îmbrăcămnte cu elemente reflectorizante.

După declinarea calității și a motivelor opririi i s-a solicitat unuia dintre căruțași să prezinte pentru control actul de identitate, acesta declarând verbal că nu-l are asupra sa, iar în urma verificărilor acestuia în baza de date s-a stabilit că se numește P. I..

Ulterior, i s-au comunicat petentului abaterile comise, acesta continuându-și deplasarea cu căruța, ignorând indicațiile polițistului rutier de a rămâne la fața locului pentru întocmirea procesului verbal de contravenție, comportamentul său fiind neadecvat pentru un participant în trafic, fiind un pericol pe drumurile publice, iar la data de 22.12.2012 s-a procedat la întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, prin care a fost sancționat pentru încălcarea normelor prevăzute de art. 165 alin. 1 lit. a, art. 17 alin. 1, 165 alin. 1 lit. g din ROUG 195/2002 modif. și art. 12 din OUG 195/2002 R și M, aplicându-i-se o sancțiune cu amendă de 700 lei și trei avertismente.

Deși i s-a acordat un termen pentru a-și propune probe, petentul, prezent în instanță a declarat că nu are de propus alte probe. Prin urmare instanța va analiza existența faptelor în raport de actele aflate la dosarul cauzei.

Cu privire la contravențiile prev. de art. 165 alin. 1 lit. a și art. 17 alin. 1 și art. 12 din OUG 195/2002 R, respectiv aceea de circula fără a avea asupra sa actul de identitate, fără a avea avea căruța echipată conform legii și fără a avea pe vehicul aplicată plăcuța cu nr. de înregistrare, instanța constată că aceste fapte au fost corect reținute de agentul constatator, iar sancțiunea „avertisment” aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social al faptelor. Instanța nu va reține susținerile petentului potrivit cărora căruța ar fi avut plăcuțele de înregistrare, întrucât din planșa foto aflată la dosar la fila 17 reiese că această plăcuță nu era în spatele căruței la loc vizibil, ci în căruță undeva sub scaunul căruțașului, fiind practic aproape imposibil de observat de ceilalți participanți la trafic.

În ceea ce privește contravenția pentru care petentul a fost sancționat cu amendă de 700 lei, instanța reține că potrivit art. 165 alin. 1 lit. g din H.G. nr. 1391/2006, conducătorul vehiculului cu tracțiune animală este obligat, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să aibă la partea din față un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roșie, amplasate pe partea laterală stângă.

Instanța, analizând planșele foto existente la dosar, constată că într-adevăr petentul a circulat în condiții de noapte fără a avea vestă reflectorizantă iar căruța nu era echipată cu dispozitive de semnalizare conform legii (f. 17). Astfel, nu au relevanță în cauză nici faptul că petentul deținea în căruță aruncată o vestă reflectorizantă și nici acele așa-zise « ochiuri de pisică » indicate de petent în planșa foto, întrucât acestea nu erau vizivile și nici nu constituie mijloace de semnalizare conform actului normativ citat mai sus.

În ceea ce privește locul săvârșirii contravenției, necontestat de petent, instanța constată că acesta este DN 17 direcția Suceava-Vatra Dornei. În acest context, apare cu atât mai gravă fapta petentului cu cât vehiculul căruță pe care acesta îl conducea se deplasa pe timp de noapte pe un drum național intens circulat, fără a avea un minim de semnalizare, punând în pericol nu doar propria viață ci și pe cea a celorlalți participanți la trafic. Astfel, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social al faptei, de urmarea ce s-ar fi putut produce prin deplasarea cu căruța pe timp de noapte fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante și fără ca vehiculul să fie semnalizat corespunzător, aplicarea sancțiunii amenzii in cuantum de 700 lei s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, fiind în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

În consecință instanța reține că petentul se face vinovat de cele reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție, motiv pentru care în mod corect s-au aplicat sancțiunile prevăzute de art. 165 alin. 1 lit. a, art. 17 alin. 1, 165 alin. 1 lit. g din ROUG 195/2002 modif. și art. 12 din OUG 195/2002 R și M, astfel încât va respinge plângerea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. I., din mun. Câmpulung Moldovenesc, ., jud. Suceava, intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. MIG

Tehnored. M.S

Ex. 4/27.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 258/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC