Obligaţie de a face. Sentința nr. 1091/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 1091/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 1370/206/2013

Dosar nr._ Obligație de a face

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1091

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 06 NOIEMBRIE 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. A. P.

GREFIER M. M.

La ordine, judecarea acțiunii civile având ca obiect „obligația de a face” formulată de reclamanta Șetriuc M. - L. în contradictoriu cu pârâtul C. V..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Se verifică actele și lucrările dosarului și se constată că dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, și când, instanța, având nevoie de mai mult timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 04 noiembrie 2013, apoi pentru astăzi, 06 noiembrie 2013, când,

Deliberând,

JUDECĂTORIA

Constată că prin acțiunea civilă formulată la data de 31 mai 2013, reclamanta Șetriuc M. - L. l-a chemat în judecată pe pârâtul C. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i permită accesul pe . suprafață de 500 m.p. din C.F. 30.215 M. Sulița pentru a-și ridica grajdul identic cu C2 din anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert R. A. M. în dosarul nr._ a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta și-a motivat acțiunea arătând că prin Sentința civilă nr. 1206 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._, s-a reținut că din masa succesorală rămasă după defunctul său tată Jecalo V. face parte printre altele, suprafața de 200 m.p. teren și un grajd, fiind obligați frații tatălui său să-i predea aceste imobile.

S-a precizat de către reclamantă că prin Sentința civilă nr. 1706/06 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._ au fost identificate cadastral bunurile care fac parte din masa succesorală a defunctului Jecalo V..

Reclamanta a menționat că pârâtul C. V. este fiul lui C. Vasilena, aceasta din urmă fiind sora tatălui său și parte în cele două dosare indicate mai sus, iar la data la care s-au formulat acțiunile, imobilele erau folosite de frații tatălui său, printre care și C. Vasilena, iar titlul de proprietate în baza căruia s-a întabulat pârâtul a fost emis în anul 2010, în timp ce terenul și construcția era în litigiu.

S-a susținut de către reclamantă că tatăl său Jecalo V. a edificat grajdul în anul 1972 în baza unei autorizații pentru executare de lucrări, iar la decesul acestuia a fost identificat în Certificatul de moștenitor nr. 718 la Bunuri imobile pct. 1.

De asemenea menționează că a încercat să pună în executare cele două sentințe menționate mai sus, însă pârâtul s-a opus la executare, spunându-i că nu se opune să își ridice grajdul, dar nu îi permite accesul pe teren.

Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 1528 Cod civil, art. 411 alin. 2 teza a II a, art. 453 Cod procedură civilă.

Pârâtul C. V., prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că el nu a fost parte în dosarul nr._, astfel încât Sentința civilă nr. 1706/2011 nu îi este opozabilă, prin urmare nu recunoaște dreptul de proprietate al reclamantei asupra grajdului care se dorește a fi ridicat fără autorizație de demolare.

S-a precizat de către pârât că el este intabulat cu suprafața de 4938 m.p. identică cu . Sulița, teren pe care se află grajdul pretins și care se află în proprietatea sa.

Pârâtul C. V. a menționat că terenul și grajdul sunt folosite de el de circa 20 de ani, perioadă în care nu a fost stingherit și nimeni nu a pretins vreun drept asupra acestor imobile, pe acest teren el edificând casa și anexele, iar grajdul face parte din ansamblul gospodăresc al său.

Reclamanta nu a depus răspuns la întâmpinare, conform art. 201 al 2 Cod pr. civilă.

În cauză au fost audiați martorii: B. I. și O. R., propuși de pârât și s-au depus la dosar în copie: raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată în dosarul nr._ de expert R. A. – M., plan de situație, procesul verbal nr. 169 din 22 mai 2013 încheiat de B.E.J. Cărceriu A., autorizația pentru executare lucrări din data de 24 iunie 1972, înscris cu datele privind elementele componente ale construcției pentru care se cere autorizație, precum și pentru construcțiile vecine, Sentința civilă nr. 1706/06 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Decizia nr. 679/29 martie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Suceava, Sentința civilă nr. 1206/02 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, extras de carte funciară, certificat de moștenitor nr. 718/21 noiembrie 1989 emis de notariatul de Stat Local Câmpulung Moldovenesc.

Din ansamblul probelor administrate în cauză instanța reține următoarele:

Conform Sentinței civile nr. 1206 din 02 iulie 2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă și irevocabilă în cadrul unui dosar având ca obiect ,,petiție de ereditate” pârâții C. Vasilena, Jecalo Ș., Jecalo P., Serafeșco P., S. M., S. V. și Jecalo P. au fost obligați să predea reclamantei Șetriuc M. – L. posesia bunurilor succesorale rămase după defunctul Jecalo V. decedat în 1988, printre care și un grajd.

Ulterior prin Sentința civilă nr. 1706/06 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, în cadrul unei contestații la executare au fost identificate cadastral bunurile care fac parte din masa succesorală a defunctului Jecalo V. și obiect al Sentinței civile nr. 1206/ 02 iulie 2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, fiind vorba de suprafața de 200 mp cu bucătărie de vară și grajd, identică cu parte din parcela_ din CF_ M. Sulița.

Unul din efectele hotărârii judecătorești o reprezintă puterea de lucru judecat care întotdeauna a cunoscut două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. si art. 166 C.proc.civ. de la 1865) în prezent art. 432 C. pr. Civ. și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legatură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ de la 1865) în prezent art. 431 al 2 C. pr. Civ.

Atât în literatura de specialitate cât și în practica judecătorească se reține că dacă în manifestarea sa de excepție procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevazută de art. 432 C. Pr. Civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Conform art. 431 alin. 2 C. Pr. Civ. oricare dintre părți poate opune lucru alterior judecate într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționmarea acestuia din urmă.

Acest text reglementează prezumția legală de lucru judecat care înseamnă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului și nu se poate într-o altă acțiune să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat prin hotărâri judecătorești anterior.

În acest caz nu este necesară tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata anterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, situație care constituie o premiză demonstrată de la care trebuie să se pornească și care nu poate fi ignorată.

Această reglementare în forma prezumției vine să asigure nevoia de ordine si stabilitate juridică și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevazut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii (cauza L. contra României).

Prin urmare, chiar dacă în hotărârile judecătorești menționate mai sus pârâtul nu a fost parte, instanța reține aceste hotărâri judecătorești invocate mai sus ca mijloc de probă prin care s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil că această construcție grajd a fost proprietatea defunctului Jecalo V., tatăl reclamantei, făcând parte din masa succesorală după acesta.

De asemenea potrivit arrt. 435 alin. 2 Cod proc. Civilă, hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane cât timp aceasta dinm urmă nu face în condițiile legii dovada contrară.

În cauză nu poate fi vorba de o dovadă contrară faptul că pârâtul apare întabulat în CF_ a . cu construcții, cât timp potrivit extrasului de carte funciară este vorba de construcții edificate în anul 2001, dobândite prin construire de către C. V. (f. 46 dosar), prin urmare nu este vorba despre imobilul în cauză, despre care inclusiv martorii audiați la propunerea pârâtului au arătat că este vorba de un grajd construit în urmă cu vreo 35-40 de an

În consecință, instanța urmează să admită acțiunea și să îl oblige pe pârât să-i permită accesul reclamantei pe . suprafață de 500 m.p. din C.F. 30.215 M. Sulița pentru a-și ridica grajdul identic cu C2 din anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert R. A. M. în dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Conform art. 451 Cod procedură civilă pârâtul vor fi obligat să plătească reclamantei suma de 2.010 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, justificate cu onorariu avocat, taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect „obligația de a face” formulată de reclamanta Șetriuc M. – L., C.N.P._ domiciliată în comuna M. Sulița, . în contradictoriu cu pârâtul C. V., C.N.P._ domiciliat în . Suceava.

Obligă pe pârât să-i permită accesul reclamantei pe . suprafață de 500 m.p. din C.F. 30.215 M. Sulița pentru a-și ridica grajdul identic cu C2 din anexa 1 la raportul de expertiză întocmit de expert R. A. M. în dosarul nr._ a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 2.010 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pronunțată în ședința publică din 06 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. AAP

Tehnored. M.M./M.M.

Ex. 4

6 decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1091/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC