Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 999/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 999/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 921/206/2013

Dosar nr._ prestație tabulară,

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR.999

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11 OCTOMBRIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTELUCICA V.

GREFIERMARIANA C.

La ordine soluționarea acțiunii civile având ca obiect „prestație tabulară, constatare vânzare, partaj voluntar, acțiune în constatare” formulată de reclamantul F. G., în contradictoriu cu pârâții ., G. E., S. M., Ș. A., F. V., S. V., S. M. și C. M..

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 27 septembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 11 octombrie 2013.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la date de 10.04.2013, sub nr._, reclamantul F. G. a chemat în judecată pe pârâții: ., G. E., S. M., Salvari A., F. V., S. V., S. M., C. M., pentru ca, în contradictoriu cu aceștia, instanța:

- Să constate dreptul de proprietate pentru numita Chercherița D., pentru suprafața de 9800 mp teren situat în P., conform titlului de proprietate eliberat în baza deceretului lege 187/1945 și a numitei G. P. pentru suprafața de 6100 mp teren situat în P., făcând trup comun cu prima suprafață indicată și dobândit în aceeași modalitate;

- Să constate că antecesorul reclamantului, S. G., decedat în 1989, a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare de la primele două proprietare a suprafeței toatele de_ (suprafața reală rezultată în urma măsurătorilor) teren identic cu parcelele top. 668, parte din . și . CF 112 și care devine .> - Să constate că reclamantul a dobândit prin moștenire și partaj voluntar dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, după fiul cumpărătorului S. G., numit S. V. decedat în 2011

- Să dispună intabularea succesivă a dreptului de proprietate pentru terenul indicat mai sus și în final să se dispună intabularea dreptului de proprietate a reclamantului astfel obținut.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat că S. G. a cumpărat terenul în discuție de la două persoane care dețineau titluri de proprietate respectiv G. Parasaca și Chercherită D., acestea declarând în scris vânzarea și semnând împreună cu descendenții lor. S. G., căsătorit cu E. au avut un singur fiu, pe bunicul acestuia S. V. care a folosit mereu această suprafață de teren pentru care a plătit mereu impozit la primărie, el decedând în 2011. După aceasta reclamantul și ultimii șapte pârâți au dezbătut moștenirea,fapt pentru care li s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 26/22-10.2011, în care este înscrisă suprafața de teren indicată mai sus. Prin partaj voluntar moștenitorii și-au împărți averea succesorală, reclamantului revenindu-i suprafața de_ mp situate în P. la locul numit Măgura.

Pentru dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar următoarele: copii certificate de pe titlurile de proprietate față verso, copii certificat de moștenitor, extras plan de situație, extras de carte funciară, copie carte de identitate, adeverință fiscală de la registrul agricol, certificate de atestare fiscală pentru impozit, copie buletin de identitate S. V.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 928 și urm. cod civil și DL.115/38.

Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 790 lei, și timbru judiciar de 5 lei.

Pârâta G. E. a depus la dosar, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Ceilalți pârâți nu au depus la dosar întâmpinare deși li s-a comunicat faptul că au această obligație, precum și sancțiunea prevăzută de lege pentru nedepunerea întâmpinării.

În cauză s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile menționate mai sus, depuse la dosar odată cu cererea de chemare în judecată.

Analizând acțiunea formulată, prin prisma înscrisurilor depuse la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Din planul de situație aflat la fila 10 din dosar, coroborat cu extrasul de carte funciară aflat la fila 11 din dosar se reține că terenul din litigiu, în suprafață de_ mp., este înscris în CF 1112 P. pentru Statul Român, din anul 1967.

Reclamantul a solicitat instanței să constate că numitele C. D. și G. P. au dobândit, prin efectul legii, terenul din litigiu, în baza titlurilor de proprietate aflate la filele 12-13 din dosar, emise în anul 1945.

Primul capăt de cerere din acțiune este neîntemeiat întrucât ulterior datei emiterii celor două titluri de proprietate(1945), respectiv la data de 03.03.1967, terenul din litigiu a fost înscris în CF pentru Statul Român.

Pentru ca acest capăt de cerere să poată fi admis era necesar ca reclamantul să fi solicitat mai întâi rectificarea cărții funciare, respectiv radierea Statului Român din cartea funciară .

Pe de altă parte, instanța are în vedere faptul că reclamantul nu și-a propus nici un fel de probe cu care să dovedească faptul că numitele C. D. și G. P. au avut posesia asupra terenului din litigiu, precum și faptul că acesta este identic cu cel descris în cele două titluri de proprietate.

Prin urmare, capătul de cerere referitor la constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către numitele C. D. și G. P. asupra terenului din litigiu, prin efectul legii, va fi respins, ca neîntemeiat.

Neîntemeiat este și capătul de cerere referitor la constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către S. G. asupra terenului din litigiu, prin cumpărare de la numitele C. D. și G. P..

Pentru a aprecia astfel, instanța a avut în vedere faptul că acestea nu aveau calitatea de erau proprietar asupra terenului din litigiu în anul 1970, când se susține că l-au înstrăinat reclamantului, proprietar tabular fiind Statul Român.

Față de caracterul accesoriu al capătului de cerere referitor la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului din litigiu de către reclamant, având în vedere principiul potrivit căruia „nimeni nu poate transmite mai mult decât are” ,instanța constată că și acesta este neîntemeiat.

În consecință, reținând că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor sale, în condițiile art. 249 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă având ca obiect „prestație tabulară, constatare vânzare, partaj voluntar, acțiune în constatare” formulată de reclamantul F. G., cu domiciliul în ., ., în contradictoriu cu pârâții ., G. E., domiciliată în mun.Suceava, ..16, ., ., S. M., cu domiciliul în ., judetul Suceava, Ș. A., cu domiciliul în comuna F. Moldovei, . judetul Suceava, F. V., cu domiciliul în mun.Suceava, ., nr.8, ., etaj II, ., S. V., cu domiciliul în ., judetul Suceava, S. M. cu domiciliul în ., judetul Suceava și C. M. cu domiciliul în ., judetul Suceava.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 11.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.L.V.

Tehnored.MC/AN

Ex.:11

29 oct.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare taxe de timbru. Sentința nr. 999/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC