Prestaţie tabulară. Sentința nr. 166/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 166/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 2307/206/2012

Dosar nr._ Prestație tabulară, radiere mențiuni CF

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 166

Ședința publică din 11 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTEMARIA I. G.

GREFIER M. S.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect „prestație tabulară, radiere mențiuni CF”, formulată de reclamantul M. V., în contradictoriu cu pârâta P. R..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. Alexanru pentru reclamant, lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a atașat spre consultare dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, care:

Apărătorul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat, iar instanța, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Avocat I. A. pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul radierii din CF a mențiunilor „căsătorit”, întrucât între părți a existat un partaj succesoral în urma căruia reclamantul i-a achitat sultă pârâtei.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

JUDECĂTORIA

Constată că prin acțiunea formulată la data de 10 decembrie 2012, reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâta P. R., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea din CF 73 (30.850) a ., . 250 mp cu construcțiile C1 – A1 – C1 și cad. C2 topo A1-C2 la pct. 1 din partea BII (foaie de proprietate) a mențiunii „căsătorit” din dreptul numelui său.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 118/49 din 29.01.1979, a cumpărat în timpul căsătoriei imobilele construcții C1 și C2 situate pe suprafața de 250 mp. și că la data cumpărării era căsătorit cu M. R..

A precizat reclamantul că prin sentință civilă a fost divorțat de M. R., care actualmente se numește P. R., iar prin sentința civilă nr. 1156/1983 s-a dispus și partajarea bunurilor comune, în lotul său revenindu-i casa și grajdul cumpărat conform contractului sus menționat.

De asemenea reclamantul a susținut că potrivit actului intitulat „convenție” din 26.12.1983 a achitat pârâtei sulta corespunzătoare stabilită prin sentința civilă, respectiv 25.000 lei, astfel că nu se mai justifică în nici un mod mențiunea „căsătorit” din cartea funciară.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Pârâta deși legal citată cu mențiunea „personal la interogatoriu”, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinări în cauză prin care să-și exprime punctul de vedere.

În cauză au fost depuse la dosar în copie: sentințele civile nr. 2949/1982 și nr. 1156/1983 ale Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, o convenție de mână, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 118/49 din 29.01.1979 de notariatul de Stat Local Câmpulung Moldovenesc, extras de carte funciară, iar la propunerea reclamantului a fost audiat martorul Țencaliuc I..

S-a atașat spre consultare dosarul nr._ al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2949/19.11.1982 pronunțată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în dosarul nr. 3232/82 s-a declarat desfăcută căsătoria reclamantului de M. R., care actualmente se numește P. R., iar prin Sentința civilă nr. 1156/1983 a aceleiași instanțe s-a dispus și partajarea bunurilor comune, în lotul reclamantului revenindu-i casa și grajdul cumpărat conform contractului sus menționat. În urma hotărârii de partaj, reclamantul a primit în lotul său imobilul cu numărul cadastral 73 nr. cadastral actual_ Izvoarele Sucevei și a fost obligat să achite pârâtei P. R. o sultă în sumă de 25.365 lei. Potrivit înscrisului intitulat „convenție” reclamantul a achitat pârâtei această sumă, de față fiind 4 martori. Unul dintre aceștia, Țencaliuc I. a fost audiat nemijlocit în fața instanței și a confirmat semnarea convenției și predarea banilor. Astfel, martorul audiat în cauză la propunerea reclamantului, a relatat faptul că a fost de față când s-a semnat acel înscris intitulat „convenție” încheiat în anul 1983 și a văzut cum reclamantul a predat fostei sale soții P. R. suma de 25.000 lei ROL, bani achitați pârâtei ca și contravaloare a părții ce i-ar fi revenit ei din casă, întrucât la acea vreme reclamantul și pârâta erau în divorț și pentru ca pârâta să nu mai aibă pretenții la casă.

A mai precizat martorul că de față au mai fost atunci soția lui Țencaliuc V. precum și părinții pârâtei, respectiv P. A. și E..

Cu toate acestea, obiectul prezentului dosar îl constituie rectificarea sub forma radierii din CF 73 nr. cadastral actual_ Izvoarele Sucevei, a mențiunii „căsătorit” din dreptul numelui reclamantului. Potrivit extrasului de carte funciară aflat la fila 12 dosar, proprietar al acestui imobil 73 nr. cadastral actual_ Izvoarele Sucevei este „Mehno V. căsătorit”, înscriere înregistrată la data de 29.01.1979. Obiectul acțiunii în rectificare, constă, după caz, fie în radierea înscrisurilor inexacte sau nevalabile, fie în îndreptarea, completarea sau reducerea celor inexacte, în funcție de temeiul juridic concret al rectificării înscrierilor din cartea funciară.

Potrivit dispozițiilor Art. 907 cod civil Cand o inscriere facuta in cartea funciara nu corespunde cu situatia juridica reala, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se intelege radierea, indreptarea sau corectarea oricarei inscrieri inexacte efectuate in cartea funciara.

Art.908 din același act normativ statuează că Orice persoana interesata poate cere rectificarea unei intabulari sau inscrieri provizorii, daca:

1. inscrierea sau incheierea nu este valabila ori actul in temeiul caruia a fost efectuata inscrierea a fost desfiintat, in conditiile legii, pentru cauze ori motive anterioare sau concomitente incheierii ori, dupa caz, emiterii lui;

2. dreptul inscris a fost gresit calificat;

3. nu mai sunt intrunite conditiile de existenta a dreptului inscris sau au incetat efectele actului juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea;

4. inscrierea in cartea funciara nu mai este, din orice alte motive, in concordanta cu situatia juridica reala a imobilului

Prin urmare, situația premisă a unei atare acțiuni o constituie o înscriere realizată în baza unui înscris inexact. Ori, în speța de față nu se regăsește nici unul din aceste cazuri. Reclamantul nu a dovedit în fața instanței că la momentul înscrierii mențiunii „căsătorit” în cartea funciară la imobilul 73 nr. cadastral actual_ Izvoarele Sucevei, această situație nu corespundea realității. Din contră, din actele depuse la dosar rezultă cu claritate că în anul 1979 când a avut loc înscrierea mențiunii în cauză, reclamantul era căsătorit.

Față de cele mai sus menționate, instanța va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă având ca obiect „prestație tabulară, radiere mențiuni CF”, formulată de reclamantul M. V., domiciliat în ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta P. R., domiciliată în com. M. Sulița, ., ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. MIG

Tehnored. MS

Ex. 4/13.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Prestaţie tabulară. Sentința nr. 166/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC