Plângere contravenţională. Sentința nr. 145/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 145/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 11/206/2013
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 145
Ședința publică din 04 februarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. I. G.
GREFIER M. S.
Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul N. I., intimată fiind C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România..
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Conform disp. art. 159 ind.1 alin. 4 cod procedură civilă instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 32 alin.2 și 33 din OG 2/2001.
Instanța respinge cererea înaintată de către intimat, întrucât din cuprinsul dosarului nr._/211/2012 al Judecătoriei Cluj-N., rezultă că acesta a fost citat cu copie acțiune, depunând și un înscris în apărare cu actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție, respectiv certificat privind semnătura electronică, certificat control și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea formulată la data de 13 iunie 2012 la Judecătoria Cluj-N., petentul N. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 15 mai 2012 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.
În motivarea plângerii, aceasta a susținut că procesul verbal de contravenție menționat mai sus a fost ilegal întocmit, neverificându-se faptul că acesta este o persoană cu handicap locomotor, beneficiind de Legea nr. 448 din 18 decembrie 2006, art. 28, unde se arată explicat faptul că persoanele cu handicap, proprietari de mașini, sunt scutiți de taxa de drum.
Intimata, deși legal citată, nu a trimis reprezentant în instanță și nici nu a formulat întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere.
În cauză s-a depus la dosar procesul verbal de contravenție și documentația care a stat la baza încheierii acestuia, act de identitate, certificat de înmatriculare, certificat de încadrare în grad de handicap, certificat calificat.
Prin sentința civilă nr._ din 20 noiembrie 2012, Judecătoria Cluj-N. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, fiind incidente disp. art. 159 pct. 3 cod proc. civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc la data de 04 ianuarie 2013, sub nr._ .
Din ansamblul actelor depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 15 mai 2012 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a fost sancționat petentul N. I. cu suma de 250 lei amendă, pentru săvârșirea faptei prev. de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.
În sarcina contravenientului s-a reținut faptul că la data de 08 mai 2012 ora 10:00, pe DN 17 km 200m Molid, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_, a circulat fără a deține rovinietă.
Analizând cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._ din 15 mai 2012, cu prioritate, sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să poată fi invocate de instanță din oficiu.
Astfel, instanța urmează a respinge apărările petentului privind nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție motivat de neindicarea aparatului prin care s-a făcut înregistrarea și lipsa semnăturii agentului constatator.
Petentul solicita a se constata nulitatea absoluta a procesului-verbal de contraventie sustinând ca acesta nu este semnat de catre agentul constatator.
Din analiza procesului-verbal de contraventie rezulta ca acesta „a fost generat si semnat electronic conform prevederilor legii 455/2001 si a HG 1259/2001 de catre C. D. P. cu certificatul numarul._PPCD2 emis de CERTSIGN– furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii”, C. D. P. fiind agentul constatator al contraventiei.
Procesul-verbal de constatare a contraventiei a fost emis prin Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control a rovinietei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administratiei si Internelor, Directia Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta institutie si CNADNR.
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001: „Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.”
Acest articol prevede ca lipsa „semnaturii agentului constatator” atrage nulitatea procesului-verbal, fara a se distinge între semnatura olografa sau semnatura electronica. Potrivit principiului „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” (unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem), prin interpretarea legii nu se poate restrânge aplicarea unui text de lege care a fost formulat într-un mod general.
În ceea ce priveste temeinicia procesului-verbal, instanta retine ca procesul-verbal de constatare a contraventiei se bucura de o prezumtie relativa de validitate doar cu privire la constatarile facute cu propriile simturi de agentul care a încheiat procesul-verbal.
Având în vedere aceste aspecte, instanta retine ca fapta de a pune în circulatie un autovehicul fara a detine o rovinieta valabila nu intra în categoria constatarilor pe care le face un agent cu propriile simturi si nu se bucura de prezumtia de adevar, mentionata mai sus. În prezenta cauza opereaza prezumtia de nevinovatie a contravenientului garantata de prevederile art.6 din Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, sarcina probei revenind agentului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalitatii armelor. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului impune respectarea principiului egalitatii armelor nu numai în procedura penala ci si în cea civila, cu particularitatea ca exigentele inerente conceptului de „proces echitabil” nu sunt în mod necesar similare în cauzele care vizeaza stabilirea drepturilor si obligatiilor cu caracter civil cu cele care vizeaza stabilirea unei acuzatii penale (cauza Dombo Behreer B.V. c. Olandei).
Cu respectarea principiilor prezumtiei de nevinovatie si al egalitatii armelor impuse de exigentele art.6 din Conventia Europeana pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale, precum si a principiilor contradictorialitatii si al dreptului la aparare prevazute de Codul de procedura civila, s-a dat posibilitatea ambelor parti de a propune probe.
Petenta a depus în copie procesul-verbal de contraventie, iar intimata a depus plansa foto cu privire la contraventia retinuta în sarcina petentului.
Din plansa foto depusa de catre intimata rezulta ca la data de 09.05.2012 ora 14.20 numarul de înmatriculare_ nu s-a regasit în baza de date, în care sunt continute toate rovinietele valide, la data înregistrarii contraventiei respectiv la data de08.05.2012 ora 10,00, când vehiculul circula în locul DN 17A km208+200m.
În ceea ce privește apărarea petentului că ar fi scutit de plata taxei de utilizare drum stabilită de OG nr. 15/2002, întrucât este persoană cu handicap, instanța o va respinge ca nedovedită. Astfel, instanța reține că petentul este persoană cu handicap așa cum rezultă din certificatul aflat la fila 6 din dos._/24/2012. dar, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 448/2006 persoanele cu handicap, deținătoare de autoturisme adaptate handicapului, precum și persoanele care le au în îngrijire beneficiază de scutire de la plata tarifului de utilizare a rețelelor de drumuri naționale, prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare. Rezultă așadar că beneficiază de scutre doar acele autoturisme care sunt adaptate handicapului, nu orice autoturim aparținând unei persoane cu handicap. Ori, în speța de față petentul nu a făcut dovada că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este adaptat pentru handicapul locomotor de care suferă petentul, fiind depus în acest sens doar certificatul de înmatriculare din care nu rezultă asemenea date.
Astfel, instanta retine ca procesul-verbal este temeinic întocmit, întrucât intimata a facut dovada celor constatate în procesul-verbal de contraventie, înlaturând prezumtia de nevinovatie a petentei, iar petenta nu a dovedit ca ar fi detinut o rovinieta valabila la data constatarii contraventiei.
În drept, potrivit art. 8 alin.1, 2 si 3 din Ordonanta nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din România, actualizata:
„(1) Fapta de a circula fara a detine rovinieta valabila constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda.
(2) Cuantumul amenzilor contraventionale prevazute la alin. (1) este prevazut în anexa nr. 2.
(3) Contravenientul are obligatia de a achita, pe lânga amenda contraventionala, cu titlu de tarif de despagubire, în functie de tipul vehiculului folosit fara a detine rovinieta valabila, sumele stabilite potrivit anexei nr.4.”
În ceea ce privește analiza sancțiunii stabilite în procesul-verbal, art. 5 alin. 5 din O.G.2/2001 prevede că aceasta trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite” iar art. 21 alin. 3 din același act normativ prevede ca sancțiunea se aplică „în limitele prevăzute de lege si trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție”. În speța de față instanța constată că sancțiunea a fost aplicată în mod corect în limitele prevăzute de lege și cu respectarea principiului proporționalității.
În consecință instanța, va respinge plângerea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul N. I., domiciliat în orașul F., jud. Suceava, intimată fiind C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 04.02.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red .M.I.G.
Tehnored .MS
Ex .4/06.03.2013
← Cerere reexaminare ajutor public judiciar. Sentința nr.... | Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 506/2013.... → |
---|