Plângere contravenţională. Sentința nr. 430/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
Comentarii |
|
Sentința nr. 430/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 2208/206/2012
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMANIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.430
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 APRILIE 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea plângerii contravenționale introdusă de contravenientul H. A. V. în contradictoriu cu agentul constatator Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă pentru contravenient avocat L. N. și martora F. I., lipsă fiind agentul constatator.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art.193 alin.1 cod procedură civilă martora prezentă depune jurământul, i se aduce la cunoștință dispozițiile cuprinse în art.260 alin.1 cod penal și în temeiul art.186 din codul de procedură civilă se procedează la audierea acesteia susținerile fiind consemnate în procesul – verbal aflat la dosar.
Av.L. N. pentru contravenient arată că nu mai are alte probe de solicitat în cauză.
Instanța constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.
Av.L. N. pentru contravenient solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, anularea procesului - verbal și a amenzii aplicate precum și anularea sancțiunii complementare constând în reținerea permisului de conducere și aplicarea a 6 puncte de penalizare.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului penal de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 18 noiembrie 2012 organele Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc i-au aplicat contravenientului H. A. V. o amendă de 700 lei și 6 puncte penalizare, precum și măsura complementară de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile cât și 2 sancțiuni cu avertisment pentru încălcarea prevederilor art.102 alin.3 lit.a, art.48, 49 și 36 alin.1 din OUG 195/2002 republicată și modificată.
În sarcina contravenientului s-au reținut următoarele:
La data de 18 noiembrie 2012, orele 16,05, acesta a condus autoturismul marca Audi având număr de înmatriculare_ pe DN 17 din . de 86 km./ h ( + 36 km./h) aspecte înregistrate pe hard disck . CM 01, cod operator_, nu a folosit centura de siguranță. De asemenea fiind testat cu aparatul etilotest a ieșit o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Împotriva sus menționatului proces - verbal la data de 26 noiembrie 2012 a formulat plângere contravenientului, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii sale, a arătat următoarele:
Nu corespunde realității faptul că se afla sub influența băuturilor alcoolice, dat fiind că în ziua respectivă nu a consumat băuturi alcoolice și că, deși, i-a solicitat lucrătorului de poliție să meargă să i se recolteze probele biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie acesta a refuzat.
Tot astfel, contravenientul a arătat că fiind conducător auto începător a fost intimidat de atitudinea lucrătorului de poliție și s-a conformat celor susținute de el.
Motivarea în drept.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OUG 192/2002 republicat și a regulamentului aprobat prin HG 1391/2006, precum și cu prevederile OG 2/2001 aprobată prin Legea 180/2002 cu modificările și completările ulterioare.
A fost anexat copia procesului – verbal contestat
Poziția procesuală a agentului constatator.
Prin întâmpinările depuse la dosar ( fila 17 - 18 ), agentul constatator a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, invocând următoarele aspecte:
La data de 18 noiembrie 2012, orele 16,05, contravenientul a fost depistat pe raza comunei Pojorîta, conducând autoturismul cu o viteză de 86 km/h. depășind cu mult limita legală, nu a folosit centura de siguranță, iar în momentul când a fost testat cu aparatul etilotest a rezultat că avea 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspecte menționate în cuprinsul procesului – verbal pe care acesta l-a semnat.
În acest sens au fost anexate: rezultatul folosirii alcotestului, raportul din 18 noiembrie 2012 întocmit de agentul șef N. G. și un număr de cinci planșe fotografice surprinse de aparatul radar și care evidențiază mașina contravenientului și viteza cu care acesta circula.
Probe.
La solicitarea contravenientului au fost audiați martorii: I. M., V. L. și F. I. ( fila 27, 28 și respectiv 38 dosar ).
Situația reținută de instanță.
Martorii au relatata că pe data de 18 noiembrie 2012 împreună cu contravenientul au fost la Restaurantul Bucovina din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, unde au servit masa, fără ca vreunul dintre ei să fi consumat băuturi alcoolice, după care contravenientul s-a deplasat în . prietena sa – martora F. I..
Toți martorii au relatat că în ceea ce-l privește pe contravenient acesta era puțin obosit, întrucât spunea că în urmă cu o seară fusese la o petrecere.
Martora F. I. a confirmat că după ce au plecat de la acel restaurant contravenientul a condus-o până la Primăria comunei Pojorîta unde ea avea de rezolvat niște probleme personale, după care s-au reîntors, tot cu mașina, spre Câmpulung Moldovenesc, însă, în apropierea stației PECO S. din . fost oprit, în trafic, de către un echipaj al Poliției rutiere și care i-au solicitat să sufle în aparatul etilotest observând că acesta s-a înverzit.
Aceiași martoră a susținut că lucrătorul de poliție a fost informat de către contravenient că în ziua respectivă nu a consumat băuturi alcoolice, dar că în noaptea precedentă a fost la o petrecere unde a consumat asemenea băuturi, menționând că ea are cunoștință că acesta este muzicant și în această calitate participă la petreceri.
În același timp martora a susținut că într-adevăr lucrătorul de poliție i-a solicitat contravenientului să meargă la spital pentru a i se recolta probele biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie, dar că acesta a refuzat spunând că cea constatată prin folosirea aparatului etilotest este foarte mică.
Din planșele fotografice depuse la dosar ( fila 22 ) reiese că într-adevăr contravenientul a fost surprins circulând în localitate, pe drumul public, cu autoturismul având o viteză de 86 - 60 km/h.
Din conținutul procesului – verbal se observă că la rubrica „alte mențiuni” contravenientul a consemnat „nu doresc recoltarea de probe biologice și nu am alte obiecții” și a semnat personal procesul - verbal.
Soluția instanței.
În raport de probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiunilor art.1169 din codul civil „cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească”, iar conform art.1170 din același cod „dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumții, prin mărturisirea uneia din părți și prin jurământ”.
Prin urmare, procesul - verbal de contravenție se bucură de „o prezumție de legalitate”, câtă vreme acest lucru nu a fost răsturnat printr-o probă contrarie.
Prin hotărârea din 31 martie 2008 dată în cauza A. împotriva României CEDO a statuat că „sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului” și, prin urmare, este greșit ca să se inverseze sarcina probei privind prezumția de legalitate și temeinicia procesului - verbal.
În același timp s-a statuat că în cadrul unei proceduri ce poate fi calificată drept „penală”, a unei astfel de garanție, destinată să restabilească echilibru dintre presupușii autori ai faptelor ilegale și autoritățile chemate să-i urmărească și să-i pedepsească, cauza trebuie judecată echitabil, astfel cum prevăd art.6 din Convenție ( prezumția de nevinovăție și că sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului ).
Așadar, s-a considerat că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului - verbal de contravenție, este o prezumție „lipsită de rezonabilitate”, iar nerespectarea garanțiilor fundamentale – printre care și prezumția de nevinovăție – care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri în fața autorităților încalcă dispozițiile art.6 din Convenție, care are ca finalitate – cum s-a arătat mai sus – nu de a înlătura prezumțiile ( inclus cea de legalitate ) din materie contravențională, ci de a le include în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul de apărare.
În speță, agentul constatator cu actele depuse la dosar a făcut dovada, pe deplin, a celor reținute în sarcina contravenientului și menționate în cuprinsul procesului – verbal de contravenție.
Așa cum reiese din planșele fotografice anexate întâmpinărilor ( fila 22 dosar ), se observă că autoturismul cu număr_ a fost surprins circulând cu o viteză de 86 km./ h., în localitate.
Din raportul întocmit de lucrătorul de poliție ( fila 20 - 21 ), reiese că autoturismul a și fost oprit în trafic, contravenientului i s-a adus la cunoștință viteza cu care a circulat, că nu a folosit centura de siguranță și că emana vapori de alcool și avea un limbaj incoerent fiind testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai trebuie menționat că din examinarea procesului – verbal reiese că, în ceea ce-l privește pe contravenient, acesta l-a semnat personal, iar la rubrica „alte mențiuni” a consemnat „nu doresc recoltarea de probe biologice și nu am alte obiecții” și a semnat personal procesul – verbal.
Așa fiind instanța constată că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal de contravenție corespund realității și că, în speță, contravenientul nu a făcut dovada contrară, încât, plângerea, apărând ca nefondată, urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională introdusă de contravenientul H. A. V. din . în contradictoriu cu agentul constatator Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex. 4/12 aprilie 2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 400/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1276/2013.... → |
---|