Somaţie de plată. Sentința nr. 234/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 234/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 244/206/2013

Dosar nr._ somație de plată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 234

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21 FEBRUARIE 2013

Instanța constituită din

PREȘEDINTEMERCHEȘ D.

GREFIERPITICARIU C.

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „ somație de plată”, formulată de creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea N. P. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Conform art. 159 ind.1 alin. 4 cod procedură civilă instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 1 alin. 1 cod procedură civilă raportat la art. 2 alin.3 din O.G. 5/2001.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2013, creditoarea . a chemat în judecată pe debitoarea N. P. D., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să emită o ordonanță care să cuprindă somația de plată privind obligarea debitoarei la plata sumei de 1274,43 lei reprezentând debit neachitat, dobânzi și penalități cât și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces în sumă de 240 lei.

În motivarea cererii, întemeiată în drept pe disp. OG 5/2001 modificată, creditoarea a arătat că potrivit contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 132 din 20 august 2010, debitoarea a achiziționat bunuri în valoare de 2138 lei, conform certificatului de garanție. Că, la data încheierii contractului, dobânda era de 2,5 % calculată la sold, iar numărul total de rate de 24.

Că, debitoarea, ulterior încheierii contractului s-a dovedit a fi de rea credință și nu a achitat ratele conform obligației contractuale, sens în care la data de 22 noiembrie 2012, i s-a înaintat o notificare pentru a se prezenta la sediul firmei și a achita ratele, lucru pe care însă aceasta nu l-a făcut.

În dovedirea cererii s-a depus la doar, în copie, contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 132 din 20 august 2010, anexa privind desfășurătorul ratelor, somația nr. 17 din 22 noiembrie 2012, cât și confirmarea de primire a acesteia.

Deși legal citată debitoarea nu s-a prezentat în instanță și nu a făcut dovada achitării debitului.

Analizând actele dosarului, instanța constată că acțiunea este întemeiată și va fi admisă reținându-se următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 1 din OG 5/2001, procedura somației de plată se desfășoară la solicitarea creditorului în vederea realizării de bună voie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură, ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar de către creditoare, rezultă că între părți au existat raporturi juridice, creditoarea livrând către debitoare mai multe bunuri în baza contractului aflat la dosar.

Totodată, cererea de emitere a unei somații de plată, trebuie să privească o creanță certă, lichidă și exigibilă, respectiv existența ei să fie neîndoielnică, să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 379 alin. 3 Cod proc. civilă, cuantumul acestuia să fie determinat prin înscrisul care o constată sau, cel puțin, să fie determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau, după caz, sunt opozabile debitoarei, conform art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, iar termenul prevăzut în favoarea, ori și în favoarea debitorului, s-a împlinit, ori în condițiile legii, art. 263 și art. 382 cod procedură civilă, debitoarea este decăzută din beneficiul termenului.

În consecință, creanța este certă, lichidă și exigibilă, pentru suma totală de 1274,43 lei, reprezentând c/val bunurilor livrate de creditoare și neachitate de debitor, sumă pe care acesta nu a contestat-o.

Față de cele ce preced, instanța va admite cererea formulată de creditoare privind emiterea unei somații de plată pentru suma menționată mai sus, reprezentând c/valoarea bunurilor achiziționate și neachitate, a dobânzilor și penalităților așa cum au fost stabilite prin contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 132 din 20 august 2010.

În baza art. 274 Cod procedură civilă debitorul va fi obligat la 239 lei cheltuieli de judecată reprezentând redactare acțiune, taxa de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admis cererea având ca obiect „ somație de plată”, formulată de creditoarea ., cu sediul în mun. C-lung. Mold. ., Jud. Suceava în contradictoriu cu debitoarea N. P. D., domiciliată în mun. C-lung. Mold. .. 5, Jud. Suceava și în consecință:

Ordonă debitoarei să achite creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicare suma de 1274,43 lei reprezentând debit neachitat, dobânzi și penalități de întârziere.

Obligă debitoarea la 239 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MD

Tehnored. PC/RC

Ex. 4/25.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 234/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC