Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 182/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 182/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 1081/206/2012

Dosar nr._ partaj judiciar, ieșire din indiviziune

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 182

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14 FEBRUARIE 2013

Instanța constituită din

PREȘEDINTEMERCHEȘ D.

GREFIERPITICARIU C.

La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „partaj judiciar și ieșire din indiviziune”, formulată de reclamanții C. D., C. I. și Z. E., împotriva pârâtului S. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanții C. D., C. I. prin procurator C. V. și Z. E. și asistată de av. Opait I. C. în substituirea av. N. M., lipsă celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosar din partea reclamantei C. I. procură specială pentru a o reprezenta în instanță procuratorul C. V. și că reclamanta Z. E. a depus taxa de timbru în cuantum de 2515 lei, după care:

Reclamanții prezenți în instanță arată că nu își însușesc acțiunea și la interpelarea instanței arată că nu își recunosc semnăturile de pe cererea de chemare în judecată.

Se i-a interogator reclamanților prezenți în instanță, susținerile acestora fiind consemnate în proces verbal separat atașat la dosar.

Reclamanții, arată că nu mai au probe de solicitat în cauză.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanții personal solicită respingerea acțiunii.

Av. Opait I. C. pentru reclamanți solicită a se lua act de poziția reclamanților.

JUDECĂTORIA :

Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iunie 2012, reclamanții C. D., C. I. și Z. E., au chemat în judecată pe pârâtul S. I., solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 6,5 ha teren pădure, situată pe raza comunei Izvoarele Sucevei, la locul numit Pohoniș – Ocolul Silvic B., teren cuprins în Titlul de proprietate nr. 1117/2005.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul a aparținut autorului lor C. A., în prezent decedat, că urmare a aplicării legii 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate și s-a întocmit titlul de proprietate pentru 6,5 ha teren, dar între părți au fost diferite litigii și nu s-au înțeles cu privire la împărțirea amiabilă a terenului.

Reclamanții nu și-au motivat acțiunea în drept, iar în dovedirea ei au depus la dosar sentința civilă nr. 1782/2008 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc și decizia nr. 616/2009 a Tribunalului Suceava.

La termenul de judecată din 14 februarie 2013, reclamanții au arătat printr-o declarație ce a fost luată de instanță că nu au formulat ei acțiunea, nu și-o însușesc și nu-și recunosc semnăturile de pe această acțiune. Au precizat că nu cunosc cine a promovat această acțiune în numele lor, arătând că nu au nici un interes în promovarea ei, dar au achitat taxa de timbru de 2515 lei întrucât nu au cunoscut care sunt rigorile legii.

Potrivit art. 133 Cod proc. civilă și art. 112 Cod proc. civilă, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Cum reclamanții nu și-au însușit cererea și au arătat că nu își recunosc semnăturile, instanța urmează să declare acțiunea nulă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declară acțiunea având ca obiect „partaj judiciar și ieșire din indiviziune”, formulată de reclamanții C. D., domiciliat în comuna Izvoarele Sucevei ., Jud. Suceava C. I., domiciliată în comuna Izvoarele Sucevei ., Jud. Suceava și Z. E. domiciliată în comuna Izvoarele Sucevei ., Jud. Suceava, împotriva pârâtului S. I., domiciliat în comuna Izvoarele Sucevei ., Jud. Suceava, nulă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.02.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. MD

Tehnored. PC/RC

Ex. 6/18.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 182/2013. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC