Acţiune în constatare. Sentința nr. 1230/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1230/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1230/2015
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1230
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28 OCTOMBRIE 2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea acțiunii în constatare introdusă de reclamantul G. A. în contradictoriu cu pârâta L. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul personal și pârâta personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art.131 din noul cod de procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art.94 din codul procedură civilă.
Se ia interogatoriu pârâtei susținerile acesteia fiind consemnate în interogatoriul aflat la dosar.
Reclamantul arată că nu mai are alte probe de solicitat.
Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească,acordă cuvântul la fond.
Reclamantul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta este de acord cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin acțiunea introdusă în fața acestei instanțe și înregistrată la data de 07 septembrie 2015 reclamantul G. A. a chemat-o în judecată pe pârâta L. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că defunctul său tată G. M. (decedat la data de 10.08.2013) a achiziționat, prin contribuție proprie, apartamentul cu 4 camere situat în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, . A, ., . și prin urmare, acest apartament are calitatea de bun propriu și nu de bun comun.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat următoarele:
Defunctul său tată a fost căsătorit cu pârâta, însă, a divorțat de aceasta, iar în momentul în care a achiziționat apartamentul cu 4 camere situat la adresa mai sus menționată – 19.02.1992 - era despărțit în fapt de acesta, încât bunul a fost achiziționat prin contribuția exclusivă a lui.
Pentru aceste considerente s-a solicitat să se constate că acest imobil are calitatea de bun propriu al defunctului său tată.
Motivarea în drept.
Acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.35 cod procedură civilă.
Probe.
În acest sens s-au depus la dosar, în copie: contractul de vânzare – cumpărare nr.1969/92 din 19 februarie 1992, decizia nr.1822/91 din 10 decembrie 1991, plan de situație întocmit la 21 martie 1992, releveu apartament din 04.11.2002, acte de stare civilă (certificat de deces, certificat de naștere, de căsătorie, carte de identitate pârâtă), declarația autentificată sub nr.1062 din 28.10.2013 de către BNP Țaran L., certificat de moștenitor nr.50 din 17.octobmrie 2013 emis de BNP Țaran L., sentința civilă nr.4207 din 21.11.1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.
Poziția procesuală a pârâtei.
Prezentă în instanță, pârâta L. M. (interogator fila 38) a confirmat întrutotul susținerile reclamantului din acțiune, arătând că într-adevăr în momentul în care fostul său soț G. M., a achiziționat acest apartament erau despărțiți în fapt de mai mult timp și prin urmare este bun propriu al acestuia și în ceea ce o privește pe ea nu are nici un fel de pretenții, declarându-se de acord cu acțiunea formulată.
Situația reținută de instanță.
Prin sentința civilă nr.4207 din 21.11.1995 (dosar 2616/1995) a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, a fost declarată desfăcută căsătoria dintre G. M. și G. M. din vina ambilor soți și s-a dispus ca pârâta să-și reia numele anterior încheierii căsătoriei acela de L..
Din cuprinsul hotărârii reiese că despărțirea în fapt a soților s-a petrecut în perioada 1990-1991.
Prin contractul de vânzare – cumpărare nr.1969 din 19.02.1992 G. M. a cumpărat de la fostul RAJUCL Suceava apartamentul nr.7,situat în Mun.C-lung Mold., . A, .> Așa cum s-a menționat pârâta a confirmat că acest apartament a fost achiziționat, după separația lor în fapt, exclusiv de către defunctul său soț și că ea nu are nici o contribuție la achiziționarea lui și prin urmare nici o pretenție.
Soluția instanței.
În raport de probele administrate și de susținerile părților instanța constatând acțiunea, întemeiată - în temeiul art.35 din codul de procedură civilă - o va admite în sensul că va constata că imobilul constând în apartamentul cu 4 camere situat Municipiul Câmpulung Moldovenesc, . A, ., ., a fost achiziționat prin contribuție proprie, de către defunctul G. M., încât a dobândit calitatea de bun propriu.
Pentru a se hotărî astfel, urmează a fi avute în vedere dispozițiile art.35 din codul de procedură civilă care menționează că: „cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.
Potrivit prevederilor art.27 din Legea 71/2011: „indiferent de data încheierii căsătoriei, în ceea ce privește relațiile lor personale și patrimoniale, soții sunt dispuși dispozițiilor Codului civil, de la data intrării sale în vigoare”.
Așadar, avându-se în vedere aceste prevederi cât și momentul încheierii convenției de vânzare – cumpărare, instanța constată că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.30 și 31 din Codul familiei ( în vigoare la acea dată).
Așa fiind, urmează a se constata că, deși, articolul 30 alin.1 din acel cod menționa că: „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților”, la stabilirea masei bunurilor comune cota cuvenită fiecărui soț se determină conform aportului adus la achiziționarea bunurilor, aport ce se poate dovedi, prin orice mijloc de probă, inclusiv martori și prezumții, indiferent de mențiunea de pe actul de achiziție (așa cum a statuat Tribunalul Suprem prin decizia 384/89).
În raport de aceste precizări cât și de poziția exprimată de pârâtă, acțiunea va fi admisă în sensul celor mai sus arătate.
Văzând că acțiunea este legal timbrată și că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite acțiunea în constatare formulată de reclamantul G. A., CNP:_ domiciliat în Fetești, ., ., . și cu domiciliul ales în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, . A, ., ., județul Suceava în contradictoriu cu pârâta L. M., CNP:_ din comuna Pojorîta, ., județul Suceava și în consecință:
a).
Constată că imobilul constând în apartamentul cu 4 camere situat Municipiul Câmpulung Moldovenesc, . A, ., ., județul Suceava, a fost achiziționat prin contribuție proprie, de către defunctul G. M., încât a dobândit calitatea de bun propriu.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:/ 30 octombrie 2015
./2015
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1227/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1233/2015.... → |
|---|








