Plângere contravenţională. Sentința nr. 1233/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1233/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1233/2015
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1233
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28 OCTOMBRIE 2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE G. B.
GREFIER A. B.
Pe rol, judecarea plângerii contravenționale formulată de contravenientul P. I. în contradictoriu cu agentul constatator Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art.131 din noul cod de procedură civilă, instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art.94 din codul procedură civilă coroborat cu art.32 din OG 2/2001.
Instanța constatând terminată cercetarea judecătorească, reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Sesizarea instanței.
Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13 iunie 2015 de către organele Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, contravenientului P. I. i s-a aplicat o amendă de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.56 din Legea 136/1995 modificată și completată.
În sarcina contravenientului s-au reținut următoarele:
Pe data de 13 iunie 2015, orele 07,12, a condus autoturismul marca Ford Mondeo cu număr de înmatriculare TX 1240 XM pe . Municipiul Câmpulung Moldovenesc din direcția Suceava spre Vatra Dornei, prezentând pentru control poliția de asigurare ./30 numărul_, aceasta având termenul de valabilitate expirat la data de 12 iunie 2015, date stocate pe hard disck SV CM 02 cod operator_.
Împotriva sus menționatului proces - verbal la data 22 iunie 2015 a formulat plângere contravenientul, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii sale, contravenientul a arătat că nu și-a dat seama că asigurarea expirase de 6 ore, încât, sancțiunea este prea severă.
În același timp a arătat că potrivit art.202 alin.2 din codul asigurărilor după expirarea asigurării auto se mai poate circula încă 15 zile.
Motivarea în drept.
Plângerea a fost motivată în drept pe dispozițiile OG 2/2001.
Au fost anexate în copie: cartea de identitate, extras din codul asigurărilor (tradus din limba engleză de pe .), procesul – verbal contestat, certificatul de înmatriculare și chitanța privind plata taxei judiciare de timbru.
Poziția procesuală a agentului constatator.
Prin întâmpinările depuse la dosar (fila 20-21), agentul constatator a solicitat respingerea plângerii invocând următoarele aspecte:
La data de 13 iunie 2015, orele 07,12, agentul L. R. G. împreună cu agentul șef adjunct N. I. își desfășurau activitatea conform planificării, când l-au surprins pe contravenient circulând cu autoturismul marca Ford Mondeo cu număr de înmatriculare TX 1240 XM pe . Municipiul Câmpulung Moldovenesc cu viteza de 73 km / h, în localitate (+23 km/h.), aspecte înregistrate cu aparatul R. marca Autovision . montat pe autospeciala Dacia L. MAI_ aflat în mișcare din sensul opus, date prelucrate pe hard disck . nr.02, motiv pentru care a fost oprit și s-a constatat că polița de asigurare BG 130_ era valabilă până la data de 12 iunie 2015, orele 00,00.
Cu acea ocazie contravenientului i s-a întocmit proces-verbal . nr._, aplicându-i sancțiunea avertisment prevăzută de art.48, 49 din OUG 195/2002 republicată și modificată, cu aplicarea celor trei puncte de penalizare ca măsură complementară obligatorie, proces-verbal în care contravenientul a făcut mențiunea „nu am fost atent”.
Totodată, agentul constatator a procedat și la întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenției ._ pentru încălcare normelor prevăzute de art.56 din Legea 136/1995 modificată și completată și l-a sancționat cu 1.000 lei amendă, iar ca măsură tehnico-administrativă a dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare, eliberându-se dovezile . cu numerele_ și_ fără valabilitate, iar contravenientul, a consemnat „nu am fost atent și am plecat la drum fără să verific asigurarea, aceasta expirând doar de 7 ore”.
Considerând că procesul-verbal este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale s-a solicitat respingerea plângerii.
A fost anexat raportul din 23.07.2015 întocmit de agentul L. R. G..
Probe:
În afară de înscrisurile depuse la dosar părțile nu au solicitat administrarea altor probe.
Situația reținută de instanță.
Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 13 iunie 2015 de către organele Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, contravenientului P. I. i s-a aplicat o amendă de 1.000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.56 din Legea 136/1995 modificată și completată, întrucât pe data de 13 iunie 2015, orele 07,12, a condus autoturismul marca Ford Mondeo cu număr de înmatriculare TX 1240 XM pe . Municipiul Câmpulung Moldovenesc din direcția Suceava spre Vatra Dornei, prezentând pentru control poliția de asigurare ./30 numărul_, aceasta având termenul de valabilitate expirat la data de 12 iunie 2015, date stocate pe hard disck SV CM 02 cod operator_.
Soluția instanței.
În raport de probele administrate în cauză instanța constată că în ceea ce privește valabilitatea întocmirii procesului – verbal, nu sunt motive care să conducă la anularea acestuia.
Procesul - verbal de contravenție se bucură de forță probantă proprie atunci când cuprinde constatări personale ale agentului constatator, constatări care sunt prezumate a fi reale câtă vreme procesul verbal este întocmit cu respectarea cerințelor legale privitoare la formă (art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001), iar contravenientul nu face dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de către agentul constatator.
Potrivit dispozițiunilor art.249 din codul de procedură civilă „cel care face o susținerile în cursul procesului, trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, iar conform art.250 din același cod „dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloace materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege”.
Prin urmare, procesul - verbal de contravenție se bucură de „o prezumție de legalitate”, câtă vreme acest lucru nu a fost răsturnat printr-o probă contrară.
Prin Hotărârea din 31 martie 2008 dată în cauza A. împotriva României CEDO a statuat că „sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului” și, prin urmare, este greșit ca să se inverseze sarcina probei privind prezumția de legalitate și temeinicia procesului - verbal.
În același timp s-a precizat că în cadrul unei proceduri ce poate fi calificată drept „penală”, a unei astfel de garanție, destinată să restabilească echilibru dintre presupușii autori ai faptelor ilegale și autoritățile chemate să-i urmărească și să-i pedepsească, cauza trebuie judecată echitabil, astfel cum prevăd art.6 din Convenție ( prezumția de nevinovăție și că sarcina probei revine acuzării și îndoiala profită acuzatului ).
Așadar, s-a considerat că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului - verbal de contravenție, este o prezumție „lipsită de rezonabilitate”, iar nerespectarea garanțiilor fundamentale – printre care și prezumția de nevinovăție – care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri în fața autorităților încalcă dispozițiile art.6 din Convenție, care are ca finalitate – cum s-a arătat mai sus – nu de a înlătura prezumțiile ( inclus cea de legalitate ) din materie contravențională, ci de a le include în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul de apărare.
Așadar, în ceea ce privește cele reținute în sarcina contravenientului prin procesul – verbal a cărui anulare s-a solicitat, instanța constată că ele sunt corect stabilite, încât – sub acest aspect – procesul – verbal este întocmit în concordanță cu dispozițiile legale.
Mai mult decât atât se va avea în vedere că însuși contravenientul la rubrica „alte mențiuni” a consemnat „nu am fost atent și am plecat la drum fără să verific asigurarea, aceasta expirând doar de 7 ore”.
Susținerile contravenientului în sensul că potrivit articolului 202 alin.2 din Codul asigurărilor, după expirarea poliței de asigurare ar mai avea posibilitatea să circule încă 15 zile, nu poate fi primită de către instanță.
Potrivit informării consultantului companiei de asigurări și a unui broker de asigurări din Bulgaria Recrex din 05 martie 2015 (depusă la fila 6 din dosar), un asigurător poate încheia răspunderea unui contract de asigurare de răspundere civilă auto, în cazul în care nu este achitată rata consecventă, dar nu mai repede de 15 zile calendaristice.
Așadar, trebuie observat că:
- pe de o parte – această prevedere nu este cuprinsă în dispozițiile legale din legislația internă, iar
- pe de altă parte – suscitatele prevederi nu-și au aplicabilitatea în prezenta speță, dat fiind că se referă la ratele de primă asigurare, în caz de plată extinsă și nicidecum nu se referă la obligativitatea încheierii contractului de asigurare auto.
Referitor la sancțiunea aplicată contravenientului prin procesul – verbal, instanța are în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art.5 alin.5 din OG 2/2001 „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar conform și art.7 alin.2 din același act normativ „avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă”.
Prin articolul art.21 alin.3 din OG 2/2001 se menționează că sancțiunile se aplică gradual în limitele prevăzute de actul normativ, iar în efectuarea operațiunii de individualizare a sancțiunilor contravenționale, punctul de plecare îl constituie fapta contravențională corelată cu întreg complexul de date care indică periculozitatea ei socială, iar ca punct final, situația contravenientului privită în raport cu împrejurările ce țin de atitudinea acestuia față de fapta săvârșită.
Ținând seama de modul și împrejurările în care fapta a fost comisă, de faptul că polița de asigurare expirase la data de 12 iunie 2015 orele 00,00, iar contravenția a fost constatată pe 13 iunie 2015, orele 07,12 și apreciindu-se că fapta nu este de o gravitate sporită, instanța consideră că sancțiunea aplicată este prea severă, încât, plângerea fiind întemeiată, sub acest aspect, urmează a fi admisă, în parte și - în temeiul art.6 și 7 coroborat cu art.34 din OG 2/2001 - va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Văzând că plângerea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite, în parte, plângerea formulată de contravenientul P. I., CNP: _ din . în contradictoriu cu agentul constatator Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea de 1000 lei aplicată contravenientului P. I., prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din 13.06.2015 încheiat de organele Poliției Mun.C-lung Mold., cu sancțiunea „avertisment”.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
G. B. A. B.
Red.Ghe.B.
Tehnored.A.B.
Ex:4/_
./2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1230/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 910/2015. Judecătoria... → |
|---|








