Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 132/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 132/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1323/2015

Dosar nr._ Uzucapiune, ș.a.

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 132

Ședința publică din 17 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTEMARIA M.

GREFIER M. S.

Pe rol, judecarea acțiunii civile având ca obiect „uzucapiune, constatare edificare, hot. act autentic” formulată de reclamanții C. I. și C. L. C., în contradictoriu cu pârâții C. D., C. G. și ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul C. I. personal și asistat de avocat L. N., care-o reprezintă și pe reclamanta C. L. C., lipsă fiind pârâții. Se prezintă și martorii D. L. și D. Ș..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța acordă cuvântul la probe.

Avocat L. N. pentru reclamanți depune la dosar o cerere prin care solicită administrarea probei cu înscrisuri și cu martorii indicați în acțiune, care se află prezenți în instanță la termenul de astăzi.

Conform disp. art. 292 NCPC, încuviințează pentru reclamanți prin apărătorul lor, proba cu înscrisuri.

În temeiul disp. art. 309 NCPC, încuviințează pentru reclamanți prin apărătorul lor, proba cu martorii indicați, respectiv D. Ș. și D. L. C., iar în temeiul disp. art. 318 rap. la art. 319 alin. 1 și 2 NCPC, se procedează la audierea acestora, susținerile lor fiind consemnate în declarațiile atașate aparte la dosar.

Apărătorul reclamanților arată că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.

În acest context, instanța consideră că nu se impune estimarea necesară pentru cercetarea procesului, iar în baza disp. art.392 Cod proc. civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul la fond.

Avocat L. N. pentru reclamanți, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate că def. C. V. a dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor conform art. 28 din Decretul-lege 115/1938 și uzucapiunea bucovineană, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de teren în litigiu de 5759 mp; că def. C. V. și C. D. au dobândit prin edificare pe parc. 1CC, dreptul de proprietate cu privire la: casă C1 cu parter și mansardă, în suprafață de 73 mp, edificată în anul 1971; șura C2 de 32 mp, edificată în anul 1971; grajdul C3 de 87 mp, edificat în anul 1985; bucătăria de vară C4 de 54 mp, edificată în anul 1985 și magazia C5 de 31 mp, edificată în anul 1985, toate din lemn, iar reclamanții C. I. și C. L. C., au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra acestor imobile potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2552 din 23.11.2005 de BNP „H. I. Șcraba”, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Totodată, solicită a se dispune radierea dreptului de uzufruct viager înscris în CF 31.507 (fostă 861) Moldovița pentru numitul C. V., urmare a decesului intervenit la 1 noiembrie 1941 și din CF 31.508 (fostă 767) Moldovița, înscris pentru numita M. P. a V., ca urmare a decesului intervenit în 1945 și întabularea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară.

În baza art.394 Cod proc. civilă declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la 10 ianuarie 2014 reclamanții C. I. și C. L. C., au solicitat în contradictoriu cu pârâții C. D., C. G. și .:

- să se constate că def. C. V. a dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor conform art. 28 din Decretul-lege 115/1938 și uzucapiunea bucovineană, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 5759 mp identică: - cu parc. 1 CC de 641 mp ,parte din: - parc. 1139 fânaț și 1140 fânaț, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița;

- parc. 1165/1 pș din CF 30.425 (fostă 844) Moldovița;

- cu parc. 2F de 174 mp nou formată din:

- parte din parc. 1136/2 fn din CF 31.305 (fostă 204) Moldovița;

- cu parc. 3A de 764 mp nou formată din:

- parte a parc. 1139 fn

- parte a parc. 1140 fn, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița;

- parte a parc. 1165/1 pș din CF 30.425 (fostă 844) Moldovița;

- cu parc. 4F de 4180 mp nou formată din:

- parte a parc. 1139 fn

- 1140 fn, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița

- parte a parc. 1165/1 pș

- parte a parc. 1144 fn

- parte a parc. 1145 fn

- parte a parc. 1126 pș, toate din CF 31.506 (fostă 844) Moldovița;

- parte a parc. 1141/1 fn

- parte a parc. 1143/1 pș, ambele din CF 31.508 (fostă 767) Moldovița;

Constată că def. C. V. și C. D. au dobândit prin edificare pe parc. 1CC, dreptul de proprietate cu privire la:

- casă C1 cui parter și mansardă, în suprafață de 73 mp, edificată în anul 1971;

- șură C2, de 32 mp, edificată în anul 1971;

- grajd C3 de 87 mp, edificat în anul 1985;

- bucătărie de vară C4 de 54 mp, edificată în anul 1985;

- magazie C5 de 31 mp, edificată în anul 1985, toate din lemn;

- să se constate că reclamanții C. I. și C. L. C., au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului de 5729 mp și construcțiilor C1 – C5 mai sus menționate, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2552 din 23.11.2005 de BNP „H. I. Șcraba”, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare;

- să se dispună radierea dreptului de uzufruct viager înscris în CF 31.507 (fostă 861) Moldovița pentru numitul C. V., urmare a decesului intervenit la 1 noiembrie 1941 și din CF 31.508 (fostă 767) Moldovița, înscris pentru numita M. P. a V., ca urmare a decesului intervenit în 1945.

- să se dispună întabularea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară, pe numele defuncților și apoi al reclamanților, conform planului de situație întocmit de C. C. și depus la dosar.

În motivarea acțiunii s-a arătat că terenul din itigiu se află în localitatea Moldovița, . cu D. G., D. V., Gigolea C.., C. V., Prinsii A., D. D. și prorpietatea Comunei Moldovița, că este identic din punct de vedere cadastral cu mai multe parcele de fânaț și una de construcții, înscrise în mai multe CF-uri respectiv: 767, 844, 861, 204 Moldovița.

S-a menționat că proprietar tabular al CF 861 Moldovița este defunctul C. V., decedat în anul 2013, moștenitorii săi fiind C. I. și C. L. C. și beneficiar a unui drept de uzufruct viager încă din 1932 C. V., decedat din 1941.

Pentru CF 767 Moldovița s-a menționat că proprietar tabular este defuncta M. E. decedată din 1973, fără urmași și care încă în timpul vieții și-a înstrăinat toate bunurile, pentru acest CF figurând cu drept de uzufruct viager M. P., decedată și ea din 1945, solicitându-se radierea beneficiarilor drepturilor de uzufruct viager mai sus menționați.

Pentru CF 844 proprietar tabular este . pentru CF 204 există mai mulți coproprietari tabulari și anume: C. V., N., O., Vlasi și I. înscriși în baza unor documente din 1894 și 1897, toți fiind decedați până în anul 194, moștenitor al acestora fiind reclamanții și C. I. și L. C..

Față de cele mai sus arătate s-a precizat că întreaga suprafață de teren a fost folosită de autorii reclamanților, defuncții C. V. și D. dobândită parte prin înzestrare și folosită de peste 70 de ani, așa încât se solicită să se constate exercitarea unei posesii utile pe parcursul a peste 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari și incidența art.28 din D-L 115/1938.

S-a mai menționat că pe terenul din litigiu defuncții C. V. și D. au edificat o gospodărie compusă din: casă C1 edificată în 1971, șură C2, edificată în același an, grajd C3 edificat în 1985, bucătărie C4, edificată în 1985, magazie C5, edificată în 1985, toate din lemn.

S-a menționat că V. și D. C. nu au avut copii, așa încât și-au înstrăinat și terenul și construcțiile soților C. și pârâților C. D. și G., prin antecontractul de vânzare cumpărare 2552/2005 și contractul de vânzare cumpărare 2551.

S-a mai menționat că în contractul 2552 identificarea tabulară și cadastrală este eronată, așa încât se solicită ca instanța să considere acest document ca un act sub semnătură privată.

S-a mai menționat și faptul că defuncții V. și D. C. au încheiat și un testament cu nr.162/8.02.2013 prin care au testat întreaga avere în favoarea reclamanților, care i-au îngrijit în ultima perioadă a vieții lor suportând toate cheltuielile cu înmormântarea și parastasele tradiționale.

Pârâții legal citați nu au contestat susținerile din acțiune și nici nu s-au prezentat în instanță.

Nu s-au formulat opoziții la uzucapiune.

S-au depus la dosar: plan de situație, extrase de carte funciară pentru CF-urile mai sus arătate, antecont5ractul de vânzare cumpărare 2552/23.11.2005 și contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere 2551/23.11.2005, testamentul 162/8.02.2003, certificate de deces pentru V. și D. C., adeverință privind decesul coproprietarilor tabulari menționați în acțiune (fila 28).

La propunerea reclamanților au fost audiați martorii: D. L. și D. Ș., care au arătat că reclamanții folosesc un teren provenit de la C. V. și D., de circa 3 ani de când au decedat foștii proprietari, că anterior decesului acestora i-au întreținut și au folosit împreună terenul timp de peste 10 ani, că la rândul lor V. și D. C. foloseau terenul de vreo 70-80 de ani avându-l de la părinții lor, că pe teren există o gospodărie compusă din casă și anexe, moștenită de asemenea de către reclamanți și edificată de către antecesorii lor și că nu au existat niciodată litigii sau neînțelegeri în legătură cu posesia sau proprietatea acestor imobile.

Instanța, analizând acțiunea și probatoriu cu acte și testimonial administrat în cauză constată că: prin depozițiile martorilor audiați s-a făcut dovada exercitării unei posesii utile și sub nume de proprietari de către reclamanți asupra imobilelor din litigiu, împreună cu autorii lor și prin joncțiunea posesiilor timp de circa 70 de ani, că sunt mult peste 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari și în tot acest timp nu au existat litigii sau neînțelegeri în legătură cu posesia sau proprietatea acestor imobile.

Prin actele depuse la dosar s-a dovedit decesul coproprietarilor tabulari, s-a dovedit faptul că între foștii proprietari, în prezent decedați și reclamanți s-au încheiat o . acte privind transmisiunea dreptului de proprietate, atât antecontracte și promisiuni de vânzare cumpărare cât și testament, ceea ce demonstrează și voința foștilor proprietari de a transmite dreptul lor de proprietate reclamanților și posesia necontestată și sub nume de proprietari exercitată de reclamanți.

De asemenea, prin adeverințele depuse la dosar s-a făcut dovada decesului de mai multe zeci de ani a beneficiarilor dreptului de uzufruct viager înscris în CF-urile 31.507 actuala 861 și 31.508, actual 767 Moldovița, respectiv C. V. și M. P., fiind justificată astfel și cererea de radiere a acestor desmembrăminte ale proprietății din cartea funciară.

În consecință, urmează a se admite acțiunea astfel cum a fost formulată și drept urmare se va constata că def. C. V. a dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor conform art. 28 din Decretul-lege 115/1938 și uzucapiunea bucovineană, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 5759 mp identică: - cu parc. 1 CC de 641 mp ,parte din: - parc. 1139 fânaț și 1140 fânaț, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița;

- parc. 1165/1 pș din CF 30.425 (fostă 844) Moldovița;

- cu parc. 2F de 174 mp nou formată din:

- parte din parc. 1136/2 fn din CF 31.305 (fostă 204) Moldovița;

- cu parc. 3A de 764 mp nou formată din:

- parte a parc. 1139 fn

- parte a parc. 1140 fn, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița;

- parte a parc. 1165/1 pș din CF 30.425 (fostă 844) Moldovița;

- cu parc. 4F de 4180 mp nou formată din:

- parte a parc. 1139 fn

- 1140 fn, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița

- parte a parc. 1165/1 pș

- parte a parc. 1144 fn

- parte a parc. 1145 fn

- parte a parc. 1126 pș, toate din CF 31.506 (fostă 844) Moldovița;

- parte a parc. 1141/1 fn

- parte a parc. 1143/1 pș, ambele din CF 31.508 (fostă 767) Moldovița;

Se va constata că def. C. V. și C. D. au dobândit prin edificare pe parc. 1CC, dreptul de proprietate cu privire la:

- casă C1 cui parter și mansardă, în suprafață de 73 mp, edificată în anul 1971;

- șură C2, de 32 mp, edificată în anul 1971;

- grajd C3 de 87 mp, edificat în anul 1985;

- bucătărie de vară C4 de 54 mp, edificată în anul 1985;

- magazie C5 de 31 mp, edificată în anul 1985, toate din lemn.

Se va constata că reclamanții C. I. și C. L. C., au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului de 5729 mp și construcțiilor C1 – C5 mai sus menționate, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2552 din 23.11.2005 de BNP „H. I. Șcraba”, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Se va dispune radierea dreptului de uzufruct viager înscris în CF 31.507 (fostă 861) Moldovița pentru numitul C. V., urmare a decesului intervenit la 1 noiembrie 1941 și din CF 31.508 (fostă 767) Moldovița, înscris pentru numita M. P. a V., ca urmare a decesului intervenit în 1945.

Se va dispune întabularea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară, pe numele defuncților și apoi al reclamanților, conform planului de situație întocmit de C. C. și depus la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă având ca obiect „uzucapiune, ș.a.”, formulată de reclamanții C. I., cu CNP –_ și C. L. C., cu CNP –_, domiciliați în ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâții Comoroițan D. și C. G., domiciliați în . și . și în consecință:

Constată că def. C. V. a dobândit prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor conform art. 28 din Decretul-lege 115/1938 și uzucapiunea bucovineană, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 5759 mp identică: - cu parc. 1 CC de 641 mp ,parte din: - parc. 1139 fânaț și 1140 fânaț, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița;

- parc. 1165/1 pș din CF 30.425 (fostă 844) Moldovița;

- cu parc. 2F de 174 mp nou formată din:

- parte din parc. 1136/2 fn din CF 31.305 (fostă 204) Moldovița;

- cu parc. 3A de 764 mp nou formată din:

- parte a parc. 1139 fn

- parte a parc. 1140 fn, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița;

- parte a parc. 1165/1 pș din CF 30.425 (fostă 844) Moldovița;

- cu parc. 4F de 4180 mp nou formată din:

- parte a parc. 1139 fn

- 1140 fn, ambele din CF 31.507 (fostă 861) Moldovița

- parte a parc. 1165/1 pș

- parte a parc. 1144 fn

- parte a parc. 1145 fn

- parte a parc. 1126 pș, toate din CF 31.506 (fostă 844) Moldovița;

- parte a parc. 1141/1 fn

- parte a parc. 1143/1 pș, ambele din CF 31.508 (fostă 767) Moldovița;

Constată că def. C. V. și C. D. au dobândit prin edificare pe parc. 1CC, dreptul de proprietate cu privire la:

- casă C1 cui parter și mansardă, în suprafață de 73 mp, edificată în anul 1971;

- șură C2, de 32 mp, edificată în anul 1971;

- grajd C3 de 87 mp, edificat în anul 1985;

- bucătărie de vară C4 de 54 mp, edificată în anul 1985;

- magazie C5 de 31 mp, edificată în anul 1985, toate din lemn.

Constată că reclamanții C. I. și C. L. C., au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra terenului de 5729 mp și construcțiilor C1 – C5 mai sus menționate, potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2552 din 23.11.2005 de BNP „H. I. Șcraba”, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune radierea dreptului de uzufruct viager înscris în CF 31.507 (fostă 861) Moldovița pentru numitul C. V., urmare a decesului intervenit la 1 noiembrie 1941 și din CF 31.508 (fostă 767) Moldovița, înscris pentru numita M. P. a V., ca urmare a decesului intervenit în 1945.

Dispune întabularea drepturilor astfel dobândite în cartea funciară, pe numele defuncților și apoi al reclamanților, conform planului de situație întocmit de C. C. și depus la dosar.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică la 17 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. MM

Tehnored. MS/A.H.

Ex. 9

17.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 132/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC