Partaj judiciar. Sentința nr. 475/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 475/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 475/2015
Dosar nr._ partaj judiciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 475
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26 MARTIE 2015
Completul constituit din
PREȘEDINTEMERCHEȘ D.
GREFIERREBENCIUC C.
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect „partaj judiciar”, formulată de reclamanta F. E., împotriva pârâților F. S., F. S., F. V., F. I., F. V., G. ARTEMIZIA, L. V., P. A., N. M. M., F. R., M. R. și B. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av. A. N. pentru reclamantă, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Av. A. N. pentru reclamantă, arată că nu mai are probe de solicitat.
Instanța potrivit art. 244 Cod procedură civilă constată terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul la fond.
Av. A. N. pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii, să se constate că defunctul F. V. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2679 mp teren; să se constate că reclamanta a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu F. R. și F. R., dreptul de proprietate asupra terenului cu identificarea arătată mai sus, să se dispună intabularea reclamantei cu dreptul de proprietate astfel dobândit în CF, fără cheltuieli de judecată.
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea înregistrată la data de 28 august 2013 reclamanta F. E. i-a chemat în judecată pe pârâții F. S., F. S., F. V., F. I., F. V., G. ARTEMIZIA, L. V., P. A., N. M. M., F. R., M. R. și B. A. solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate că defunctul F. V. a lui I. a dobândit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2679 mp teren identică cu ..F. 391 a comunei cadastrale Vatra Moldoviței, prin moștenire și partaj voluntar după defunctul I. a lui T. F. cu soția supraviețuitoare M. F. și frații săi F. T., Publica M., P. F. și F. S., toți decedați; să se constate că prin moștenire și partaj voluntar cu F. R. și F. R., reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului cu identificare arătată mai sus, urmând a se dispune intabularea sa cu dreptul de proprietate astfel dobândit în C.F.
În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe disp. art. 728 și urm. cod civil și Legea nr. 115/1938, reclamanta a arătat că proprietar tabular al terenului este antecesorul defunctului său soț, respectiv I. a lui T. F. care a fost căsătorit cu M. F., decedată în anul 1972 și care au avut împreună 5 copii, astfel: F. T. decedat în anul 1998, Publica M. decedată în anul 2000, P. F. decedată în anul 1988, F. S. decedat în anul 1998 și defunctul său soț decedat în anul 2002, că după decesul acestora între moștenitori a avut loc un partaj voluntar în urma căruia terenul a revenit reclamantei.
În dovedirea acțiunii s-a depus la dosar planul de situație al terenul, acte de stare civilă, relații de la Camera Notarilor Publici privind succesiunea după F. T. și F. I., schița arborului genealogic, relații de la Primăria Vatra Moldoviței privind decesul unor proprietari tabulari.
La data de 16 octombrie 2014 cauza a fost suspendată conform art. 242 pct. 1 din codul de procedură civilă și a fost repusă pe rol la data de 22 ianuarie 2014, când reclamanta a depus acte de stare civilă pentru proprietarii tabulari sau urmașii acestora.
Pârâții F. I. și F. R. au fost audiați la termenul de 15 februarie 2015, aceștia confirmând partajul voluntar privind averea lui F. V. a lui I., precizând că acesta s-a făcut când ei erau copii și niciodată nu au existat neînțelegeri.
De asemenea, s-a depus la dosar o declarație a pârâtei B. A. prin care arătat că înțelege să confirme partajul voluntar între defunctul F. V. a lui I. și frații săi F. T., Publica M., P. F. și F. S. privind suprafața de teren din litigiu.
A precizat că, copartajanții sunt frați și surori, toți fiind copiii lui I. a lui T. F. și a M. F., toți fiind decedați, iar pârâții sunt moștenitorii lor. Că prin partajul intervenit între copiii lui I. a lui T. F. și M. F., defunctul F. V. a lui I., a dobândit suprafața de 2679 mp teren identică cu ..F. 391.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții F. S., F. S. și F. V.-A. au solicitat respingerea acțiunii arătând că sunt moștenitorii după defunctul lor tată F. I. și au solicitat să fie obligată reclamanta la contravaloarea sultei pentru terenul în litigiu, întrucât nu le-a oferit nici un fel de compensație pentru partea care li se cuvine.
Pârâții nu au solicitat alte probe și au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 583 Cod procedură civilă.
La data de 26 martie 2005 pârâții au depus la dosar o confirmare de partaj voluntar prin care au confirmat partajul intervenit între copiii lui I. a lui T. F. și M. F., în baza căreia defunctul F. V. a lui I. a dobândit terenul din litigiu.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În C.F. nr._ (391) a comunei cadastrale Vatra Moldoviței dreptul de proprietate este înscris pe numele lui F. I. a lui T., în baza actului din 27 martie 1912.
Conform schiței arborelui genealogic și actelor de stare civilă depuse la dosar, proprietarul tabular a decedat în anul 1943, iar soția sa M. a decedat în anul 1972. Din căsătoria acestora au rezultat 5 copii, respectiv F. T., decedat în anul 1998, Publica M. decedată în anul 2000, P. F. decedată în anul 1988, F. S. decedat în anul 1998 și F. V. decedat în anul 2002, după care au rămas moștenitori pârâții din prezenta cauză.
Din declarațiile acestora, instanța reține că între moștenitori a avut loc un partaj voluntar în urma căruia terenul din litigiu a revenit defunctului F. V. a lui I., iar reclamanta a dobândit prin partaj voluntar dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Prin act de împărțeală se înțelege operațiunea juridică de partaj voluntar prev de art. 730 Cod civil, care produce efectele prev. de art. 786 Cod civil, în temeiul căruia fiecare copărtaș este considerat că deține bunul de la defunct și care face inadmisibil partajul judiciar.
Prin urmare, întrucât se socotește că din momentul partajului voluntar foștii copărtași stăpânesc porțiunea atribuită în mod exclusiv și sub nume de proprietar, fiind considerați că dețin bunul direct de la defunct, o nouă operațiune juridică de împărțeală este inadmisibilă.
În speță, existența partajului voluntar rezultă neîndoielnic din atitudinea părților care nu a contestat situația actuală privind modul de stăpânire a bunurilor succesorale, care dăinuie de timp îndelungat.
Fată de cele ce preced, instanța urmează să admită acțiunea formulată de reclamantă și să constate că defunctul F. V. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2679 mp teren, identică cu parc. 1F din CF 391 Vatra Moldoviței.
Se va constata că reclamanta a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu F. R. și F. R., dreptul de proprietate asupra terenului cu identificarea arătată mai sus.
Se va dispune intabularea reclamantei cu dreptul de proprietate astfel dobândit în CF.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată și nu se solicită cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă având ca obiect „partaj judiciar”, formulată de reclamanta F. E., CNP –_, domiciliată în . Suceava, împotriva pârâților F. S., CNP –_, domiciliat în ., județul Suceava F. S., CNP –_, domiciliat în . F. V., domiciliată în ., F. I., domiciliat în Răchițele, județul Cluj F. V., domiciliat în . Suceava, G. ARTEMIZIA, domiciliată în . Suceava, L. V., domiciliat în . Suceava, P. A., domiciliată în . Suceava, N. M. M., domiciliată în . Suceava, F. R., domiciliată în . Suceava, M. R., domiciliată în . Suceava și B. A., domiciliată în Timișoara, .. 463, județul T. și în consecință:
Constată că defunctul F. V. a dobândit prin moștenire și partaj voluntar dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 2679 mp teren, identică cu parc. 1F din CF 391 Vatra Moldoviței.
Constată că reclamanta a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu F. R. și F. R., dreptul de proprietate asupra terenului cu identificarea arătată mai sus.
Dispune intabularea reclamantei cu dreptul de proprietate astfel dobândit în CF.
Suprafața și configurația terenului este prevăzută în planul de situație de la filele 17 – 20 dosar.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2015.
PreședinteGrefier
Red. MD
Tehnored. RC/BV
Ex. 17
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 486/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 496/2015.... → |
|---|








