Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 457/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC

Sentința nr. 457/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 457/2015

Dosar nr._ înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității

ROMANIA

JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC

JUDEȚUL SUCEAVA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 457

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 19 MARTIE 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. M.

GREFIER C. P.

La ordine, judecarea cererii având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității” formulată de petenta . primar în contradictoriu cu intimatul H. M. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

În baza art. 131 Cod procedură civilă instanța verifică și stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 94 alin. 1 raportat la art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001.

Instanța, conform art. 244 Cod procedură civilă declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Prin sentința civilă nr. 287/22 ianuarie 2015, a Judecătoriei Rădăuți pronunțată în dosarul_ având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale, s-a admis excepția de necompetență teritorială și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

Prin cererea înregistrata la data de 11 februarie 2015 sub nr._ petentul . solicitat, în contradictoriu cu intimatul H. M. G. (C.N.P._), înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 12.07.2008 de Poliția Poieni Solca cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii s-a precizat că prin procesul verbal de contravenție menționat mai sus numitul H. M. G. a fost sancționat cu amendă contravențională, acesta nu a fost atacat cu plângere, sancțiunea rămânând definitivă, iar contravenientul nu a achitat amenda și nici nu există posibilitatea executării silite, așa cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză.

Cererea a fost motivată în drept pe prevederile art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, invocându-se de asemenea decizia Curții Constituționale nr.1354/ 10 decembrie 2008 și decizia nr. 7/20 septembrie 2010 a ÎCCJ, prin care s-a admis recursul în interesul legii, în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul stabilește și sancționează contravențiile nu prevede alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

S-a depus la dosar procesul verbal de contravenție, somația de plată nr. 10.717 din data de 15.11.2012, ancheta socială, titlu executoriu nr. 220 din data de 15.11.2012, adresa nr.9296/24.07.2014, emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava însoțit de tabelul anexă din care rezultă numele angajaților și al angajatorului.

Din actele depuse la dosar rezultă că numitul H. M. G. a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._ din data de 12.07.2008 încheiat de Poliția Poieni Solca, rămas definitiv, iar acesta nu a achitat amenda stabilită și nici nu dispune de mijloace materiale de plată în vederea executării silite.

Conform art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, în situația în care contravenientul nu a achitat amenda stabilită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța va fi sesizată cu înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Condițiile stabilite de legiuitor pentru a se putea dispune înlocuirea sancțiunii sunt cuprinse la art. 9 alin. 3 și art. 39 ind. 1 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare și vizează numai depășirea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii amenzii și starea de insolvabilitate a contravenientului, iar instanța a verificat în cauză îndeplinirea acestora.

În cauză instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001, motiv pentru care va admite cererea și va proceda la înlocuirea amenzii de 300 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 12.07.2008 încheiat de Poliția Poieni Solca, cu sancțiunea prestării unui număr de 30 de ore de muncă în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității” formulată de petenta . primar în contradictoriu cu intimatul H. M. G. CNP_, domiciliat în comuna V. Moldoviței . și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 300 lei aplicată intimatului H. M. G. prin procesul verbal . nr._/12 iulie 2008 întocmit de Postul de Poliție Poieni Solca cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității de 30 de ore.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. DM

Tehnored. CP/M.L.

Ex. 4

27.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 457/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC