Plângere contravenţională. Sentința nr. 1382/2015. Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1382/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPULUNG MOLDOVENESC la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1382/2015
ROMÂNIA,
JUDECĂTORIA CÂMPULUNG MOLDOVENESC,
Dosarul civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1382 din 24 noiembrie 2015
Ședința publică din 24 noiembrie 2015
Completul compus din:
Judecător, D. Z.
Grefier, C. P.
Pe rol, pronunțarea hotărârii asupra acțiunii civile formulată de petentul C. V. I. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 17 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul articolului 396 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru această dată, 24 noiembrie 2015.
Asupra cauzei civile de față,
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pe data de 24 august 2015, sub numărul de dosar_, petentul C. V. I. a formulat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Suceava plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . numărul_ încheiat pe data de 24 iulie 2015 solicitând, în principal, anularea acesteia, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul.
În motivarea plângerii petentul arată ca în procesul-verbal de constatare a contravenției pe care înțelege să îl atace s-a menționat faptul că pe data de 10 iulie 2015, în jurul orei 11:46, a oprit neregulamentar autoturismul marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare_ pe . Câmpulung Moldovenesc, pe marcajul pentru trecerea de pietoni. Petentul arată că situația de fapt reținută în actul sancționator nu corespunde adevărului și invocă principiul prezumției de nevinovăție prevăzut de articolul 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în baza căruia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat mai multe hotărâri. Cu privire la solicitarea subsidiară, petentul arată că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă fapta, de modul și de mijloacele de săvârșirea acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, aspecte ce nu au fost avute în vedere de către agentul constatator.
În drept, petentul invocă dispozițiile Ordonanței Guvernului numărul 2 din 2001 și alte Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 195 in 2002.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii, cu motivarea că pe data de 24 iulie 2015 petentul C. V. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 315 lei și cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, ca sancțiune complementară, conform articolului 99 alineatul 2 cu aplicarea articolului 108 alineatul 1 litera a) punctul 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195 din 2002, reținându-se că pe data de 10 iulie 2015, la 11:46, petentul a oprit neregulamentar autoturismul marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare_, fapta fiind înregistrată cu cinemometrul de tip Autovision . 450 montat pe autospeciala marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare MAI_. Întrucât în momentul în care a fost constatată fapta contravențională ce i se impută petentului acesta nu se afla la locul în care fusese parcat autoturismul, agentul de poliție a procedat la identificarea proprietarului și ulterior la întocmirea procesului-verbal de contravenție, care a fost comunicat contravenientului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Intimatul apreciază astfel că agentul constatator a aplicat sancțiunea contravențională cu respectarea prevederilor legale, iar procesul verbal îndeplinește toate condițiile de forma prevăzute de lege, constatarea contravenției făcându-se în baza înregistrărilor realizate cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Analizând materialul probator administrat în cauză și dispozițiile legale aplicabile instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției . numărul_ încheiat pe data de 24 iulie 2015, la ora 15:30, petentul C. V. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 315 RON și cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, ca sancțiune complementară, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 99 alineatul 2, raportat la articolul 108 alineatul 1 litera a) punctul 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195 din 2002, reținându-se în fapt că pe data de 10 iulie 2015, la ora 11:46, a oprit neregulamentar autoturismul proprietatea sa marca Volkswagen Polo cu numărul de înmatriculare_ (fila 8).
Instanța reține că potrivit articolului 9 alineatul 2, raportat la articolul 108 alineatul 1 litera a) punctul 8 din Ordonanța de Urgență a Guvernului 195 din 2002, constituie contravenție săvîrșirea de către conducătorul de autovehicul a opririi neregulamentare a acestuia. Potrivit articolului 142 litera e) din Hotărârea Guvernului numărul 1391 din 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 195 din 2002, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trecerile pentru pietoni ori la mai puțin de 25 m înainte și după acestea.
Suportul optic de tip CD anexat de intimat întâmpinării conține înregistrarea video din care rezultă că pe data de 10 iulie 2015, la ora 11:46:30, autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ se afla oprit pe marcajul de trecere pentru pietoni, din verificarea de către agentul constatator a bazei de date aflată la dispoziția sa reținându-se faptul că acest autoturism aparține petentului C. V. I., fapt care de altfel nu a fost contestat de către acesta. Rezultă astfel, fără putință de tăgadă, că fapta reținută în procesul-verbal de constatare a contravenției care formează obiectul prezentei plângeri există și a fost săvârșită de către petent în calitate de proprietar al autoturismului oprit neregulamentar.
Cât privește prezumția de nevinovăție la care petentul face referire în plângere, invocând hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie, instanța urmează a reține că în speță acest principiu nu a avut de suferit atâta vreme cât petentului nu i s-a pretins să dovedească că fapta reținută de către agentul constatator nu îi poate fi imputată. Acest aspect rezultă însă, așa cum s-a arătat mai sus, din probele administrate în cauză în așa fel încât instanța urmează să aprecieze, contrar susținerilor petentului, că starea de fapt reținută în actul sancționator este cea reală.
În ce privește solicitarea petentului în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul, instanța reține că acesta nu a oferit niciun argument care să justifice reindividualizarea în acest mod a sancțiunii, probele administrate în cauză nefiind în măsură să dovedească că au fost nesocotite criteriile prevăzute de articolul 21 alineatul 3 din Ordonanța Guvernului numărul 2 din 2001. Argumentele prezentate în cele de mai sus vor determina instanța să aprecieze ca nefondată plângerea contravențională formulată de petent și să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul C. V. I., având codul numeric personal_, domiciliat în municipiul Câmpulung Moldovenesc, . 208, scara C, apartamentul 10, județul Suceava, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SUCEAVA, având codul de ident1885ificare fiscală_, cu sediul în municipiul Suceava, bulevardul 1 Mai, în numărul 9, județul Suceava.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal de constatare a contravenției . numărul_ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 24 iulie 2015.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea privind exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2015.
Judecător, Grefier,
D. Z. C. P.
Data tehnoredactării: 3 decembrie 2015,
Redactat: DZ,
Tehnoredactat: CP/DZ,
Nr. exemplare: 4.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1381/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1387/2015. Judecătoria CÂMPULUNG... → |
|---|








