Acţiune în constatare. Sentința nr. 1431/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1431/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 853/208/2013
ROMANIA
JUDECATORIA CARANSBES
JUDETUL C. S.
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR.1431/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ din 26 APRILIE 2013
PREȘEDINTE: P. A.
GREFIER: S. S.
S-a luat în cererea formulată de reclamanții S. M.-L. și S. C.,în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A prin Sucursala Caransebeș, având ca obiect constatare nulitate clauză abuzivă (comision de risc), pretenții (restituirea sumelor reținute în temeiul clauzei abuzive).
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2013, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ; amânarea cauzei s-a dispus la cererea reprezentanților părților pentru data de 24.04.2013, în vederea depunerii de concluzii scrise, ulterior instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26.04.2013, pentru deliberare.
INSTANTA,
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la aceasta instanța sub nr._ /04.03.2013, în urma disjungerii din dosarul_, precizată la data de 20.02.2013, reclamanții S. M.-L. și S. C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. SA, constatarea caracterului abuziv al comisionului de risc transformat în comision de administrare din Convenția de Credit nr._/12.06.2008, clauză cuprinsă în articolele 3 lit. d din condițiile generale-speciale, art. 5 lit. a din condițiile speciale, obligarea pârâtei să modifice Convenția de credit nr._/12.06.2008, în sensul înlăturării clauzei cu privire la încasarea comisionului de risc,redenumit comision de administrare și obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți, în integralitate, în franci elvețieni (moneda creditului) sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, sume de bani nedatorate și încasate necuvenit.
În motivare, reclamanții arată că, la data de 12.06.2008, între ei și ., a fost semnată convenția de credit nr._.
Reclamanții învederează că sunt consumatori în sensul legislației protecției consumatorilor, întrucât în contractele de credit încheiate cu pârâta, acționau în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale,iar pârâta . este un comerciant în sensul aceleiași legislații a protecției consumatorului, întrucât este o persoană juridică autorizată care, în temeiul unui contract ce intră sub incidența legilor protecției consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale.
Calificarea raportului juridic ca fiind unul care intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor atrage în sarcina comerciantului (atât în faza precontractuală, cât și în cea a executării contractului încheiat cu consumatorul) o . obligații, printre care un loc aparte îl ocupă obligația de a se abține de la a însera în contractele cu consumatorii clauze abuzive.
Reclamanții mai arată că legiuitorul a intervenit pentru a remedia acest dezechilibru, prin reglementarea unor norme care contrabalansează raportul de putere, reinstaurând echilibrul juridic și contractual. Tocmai de aceea, dreptul protecției consumatorilor este în esența sa in-egalitar, el aducând limite legitime libertății comerțului profesionistului, care este ținut să se supună unor serii de constrângeri.
Conform dreptului protecției consumatorilor, comerciantul trebuie să îndeplinească o . obligații printre care se regăsesc și obligația de informare și obligația de a se abține de la a însera în contractele cu consumatorii clauze abuzive.
Mai mult, clauza abuzivă în accepțiunea art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din legea nr. 296/2004 și art. 2 pct.16 din OG nr. 21/1992, acea clauză înserată în contract care, nefiind negociată direct cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Conform prescripțiilor legale, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, este necesar ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu consumatorul; aceasta să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să se fi încălcat cerințele bunei-credințe.
Reclamanții arată că faptul că, prin raportare la alin. 1 lit. a și g din Anexa la Legea nr. 193/2000 (anexă care în principiu redă conținutul anexei la Directiva nr. 13/1993), sunt prezumate a fi abuzive: clauzele care dau dreptul comerciantului e a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. În acest sens, contractele prevăd dreptul pârâtei de a modifica rata dobânzii în situația în care apar schimbări semnificative, fără a defini însă în contracte aceste schimbări de o manieră care să permită identificarea lor de către împrumutați, respectiv verificarea îndeplinirii lor de către instanța de judecată. De asemenea, clauzele care dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale. Clauzele contractului nu definesc (sau definesc de o manieră imprecisă) noțiuni esențiale, precum ”schimbări semnificative” nu explică motivul aplicării anumitor comisioane (ex. motivul pentru care este perceput comisionul de risc), legea aplicării anumitor clauze contractuale de aprecierea discreționară a pârâtului („în opinia băncii”).
Reclamanții arată de asemenea că legislația privind protecția consumatorilor și, în special - Legea ne 193/2000 sancționează înserarea în contracte a clauzelor abuzive.
În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, în sens material, privind restituirea sumelor achitate în baza clauzei abuzive și nule absolut, comision de risc/administrare, acțiune întemeiată pe plată nedatorată ,asimilabilă, din punctul de vedere al începutului prescripției extinctive, cu acțiunea în răspundere civilă delictuală, fiind incidente dispozițiile art. 8 din Decret nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 252 din Nodul Cod de Procedură Civilă, astfel încât termenul de prescripție a dreptului de a solicita restituirea sumelor începe să curgă din momentul constatării caracterului abuziv al clauzelor și implicit al declarării nulității absolute a acestora prin hotărâre judecătorească definitivă.
Se arată că, cererea de restituire a respectivelor sume de bani este accesorie cererii de anulare a clauzelor abuzive ,mai exact restituirea sumelor de bani încasate cu titlul de comision de risc/comision de administrare reprezintă repunerea părților în situația anterioară, în urma anulării clauzelor abuzive vizând plata comisionului de risc/ comision de administrare. Cu alte cuvinte cererea de restituire a sumelor de bani nu este o cerere independentă procesual, vizând un prejudiciu cauzat consumatorilor printr-o faptă ilicită ci se află în totală dependență de modul de soluționare a solicitărilor privind anularea clauzelor abuzive nu se poate pune problema nerestituirii către consumatori a sumelor de bani încasate de bancă, cu titlu de comision de risc/administrare.
Mai mult, reclamanții arată că nu au fost de acord cu actele adiționale la Convenția de credit nr. ._/12.06.2008, și oferta . emise ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, notificându-le de fiecare dată în sens contrar.
În opinia reclamanților, repunerea în situația anterioară este o ”restitutio in integrum” deci restituirea prestațiilor trebuie să fie totală ,doar în acest mod părțile sunt repuse în integralitate în situația anterioară.
Pârâta . a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a precizat faptul că reclamanții își întemeiază cererea prin raportare la convențiile de credit nr._/12.06.2008 și inițiativa încheierii respectivelor convenții de credit aparține în totalitate și exclusivitate reclamanților, care s-au adresat băncii pentru a obține un credit în condițiile comerciale oferite de ..
A mai arătat că, deși reclamanții solicită obligarea băncii la restituirea unor sume de bani achitate cu titlu de comision de risc, aceștia nu au prezentat modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii indicate și nici nu au indicat înscrisurile corespunzătoare care să dovedească încasarea acestor sume, în condițiile aret. 720 ind.3 alin.1 lit.c C.pr.c.
Pârâta a invocat art.4 alin.1 din Legea 193/2000 și a arătat că, atât prevederea națională cât și cea comunitară stabilesc condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii, respectiv clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei credințe, și prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și a apreciat că, clauza contractuală ce reglementează posibilitatea ajustării dobânzii curente, nu este una abuzivă, în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, încadrându-se în situațiile de excepție prevăzute de Legea nr. 193/2000, existând o motivație întemeiată pentru această modificare iar banca informând partea cocontractantă, care are libertatea de a rezilia contractul. A invocat prevederile Legii 193/2000, art. 4 alin.5 și 6, lege care a transpus Directivele nr. 93/13, prin care s-a stabilit cu titlu de principiu modalitatea de evaluare a naturii abuzive a unei clauze contractuale, stabilind criterii care trebuie avute în vedere
A învederat că, clauza care reglementează dreptul V. de a percepe comisionul de risc nu este una abuzivă, arătând că riscul este generat prin simpla acordare a creditului și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului.
Clauza reglementată de art. 5 din convențiile de credit nu este abuzivă, a susținut pârâta, necreând un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, și a arătat că așa cum s-a precizat în doctrină, de regulă dezechilibrul trebuie să fie in rem, potrivit legii, trebuie să fie un dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate crea o clauză abuzivă.
S-a menționat că acest comision de risc este o parte a prețului contractului, fiind un element al prețului creditului, riscul bancar fiind un element de care banca este obligată să țină cont, iar costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.
Cu privire la transpunerea directivei 93/13/CEE în dreptul național, prin Legea 193/2000, pârâta a arătat că este „ambiguă” și echivalează cu transpunerea incorectă a acesteia, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, indiferent dacă acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat sunt elemente care formează costul total al creditului, cost care împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului de credit.
A mai susținut pârâta că anularea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, în ipoteza în care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanța îl poate da eventualei sancțiuni este modificarea pentru viitor a acestora.
Pârâta a mai invocat, în cuprinsul întâmpinării, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins nelegale, cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii, fiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958. Acțiunea este asimilată acțiunii pentru îmbogățire fără justă cauză. În speță, prescripția dreptului material la acțiune pentru restituirea fiecărei sume plătite în baza Convențiilor de credit începe să curgă de la data achitării sumei respective.
În drept, au fost invocate: principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Decretul nr. 167/1958, Decretul nr. 31/1954.
În motivare, pârâta a argumentat că, clauza contractuală ce reglementează posibilitatea ajustării dobânzii curente, nu este una abuzivă, în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, încadrându-se în situațiile de excepție prevăzute de Legea nr. 193/2000, existând o motivație întemeiată pentru această modificare iar banca informând partea cocontractantă, care are libertatea de a rezilia contractul. Clauza care reglementează dreptul V. de a percepe comisionul de risc nu este una abuzivă. Clauza reglementată de art. 8.1 lit. c) și d) nu este abuzivă, necreând un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar clauza prevăzută la art. 10.2 cu privire la costurile suplimentare este reglementată în cadrul condițiilor generale ale convenției de credit.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriile părților contractante.
Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, interogatoriile luate reclamanților, instanța reține în fapt următoarele:
În principal, în ceea ce privește excepția prescripției capătului de cerere vizând restituirea prestațiilor reclamanților cu titlu de comision de risc,transformat în comision de administrare, instanța reține că este neîntemeiată și o va respinge. Contractul de credit bancar este unul mixt, parțial cu executare instantanee-creditul a fost pus la dispoziția reclamantei într-o singură tranșă, la data aprobării creditului și parțial cu executare succesivă,în ceea ce privește plata ratei lunare, a dobânzii și a comisioanelor. În ipoteza constatării nulității absolute a unei clauze din convenția de credit prin care se stabilește plata unui comision,precum cel de risc, se impune, la cerere, restituirea plăților făcute cu acest titlu în virtutea principiului repunerii în situația anterioară, în alte condiții ajungându-se la o îmbogățire fără justă cauză a instituției bancare. Astfel, excepția prescripției va fi respinsă ca neîntemeiată,cu atât mai mult cu cât este în strânsă legătură și derivă din contract. Astfel că, raportat la obiectul principal al acțiunii,constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc transformat în comision de administrare și acțiune ce implicit, vizează efectele nulității acestei clauze-contractuale,acțiunea pentru restituirea banilor este imprescriptibilă extinctivă.
Pentru aceleași considerente și, în principal, raportat la obiectul acțiunii principale – constatare caracter abuziv, se va respinge și excepția vizând prevederile art. 720 Cod procedură civilă, nefiind necesară procedura prealabilă în cauza civilă dedusă judecății.
Asupra fondului cauzei,în ceea ce privește clauza de la art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit, clauză ce prevede obligația reclamantei de a achita un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, instanța reține următoarele:
Între părțile cauzei s-a încheiat contractul de credit nr._/12.06.2008, având ca obiect acordarea de către pârâtă-reclamanților a unui credit de 33.000 CHF.
Susținerile reclamanților potrivit cărora clauza contractuală cuprinsă în pct. 3 lit. d este abuzivă, sunt întemeiate.
Instanța reține împrejurarea că, în cauză, este vorba de contracte preformulate, în care, de principiu, este conținută oferta băncii cu care clientul, după analiza acesteia, ia decizia să încheie contractul, dată fiind tocmai natura relațiilor contractuale specifice ce implică analize bancare, financiare și economice. Clauza menționată a fost impusă reclamanților, fiind înscrisă în formularul tipizat, contestat, fără discutarea negocierii prealabile corespunzătoare între părți, aspect ce este și de notorietate, fiind practicată de pârâtă V. cu toți contractanții, în același cuantum.
Conform principiului conținut de art. 969 Cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință de către acestea conform art. 970 Cod civil, în mod unilateral și abuziv, pârâta a transformat doar denumirea din comision de risc în comision de administrare.
Din acest punct de vedere al legalității contractului,instanța reține că nu se respectă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care o clauză contractuală, care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și, în egală măsură, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/200, potrivit căreia sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale prin care comerciantul modifică unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000 este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Pârâta, în întâmpinare, menționează caracterul dihotonomic al contractului încheiat cu reclamanții, care înglobează, pe de o parte, condiții generale - preformulate, standard și, pe de altă parte, condiții speciale, ce ar reprezenta o concretizare a prevederilor cu caracter general din condițiile generale. Astfel, doar condițiile generale s-ar încadra în noțiunea de contract de adeziune, în vreme ce condițiile speciale ale convenției de credit ar fi rezultatul negocierii cu clientul a clauzelor pe care această parte a contractului le cuprinde.
În acest cadru, pârâta face eronat referire la faptul că art. 3 din condiții generale i-ar fi conferit doar vocația de a percepe comisionul de risc, iar nu dreptul efectiv,reproducând conținutul art. 3.5 astfel: „Pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului”….”În realitate, art. 3.5 din condițiile generale prevede în mod explicit că”pentru punerea la dispoziție a creditului,împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului”….”Din conținutul art. 3.5 din condițiile generale ale convenției de credit, rezultă în mod clar că pârâta nu are doar o vocație de percepere a comisionului de risc,așa cum susține în întâmpinare, ci un drept stabilit, urmând a fi fixat doar modul de calcul și scadența comisionului.
Art. 4 al.3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în condițiile generale ale convenției, condiții cu privire la care chiar pârâta afirmă în întâmpinare că sunt condiții standard, preformulate, un contract de adeziune astfel că, prin prisma art. 4 al.3 teza finală din Legea nr. 193/2000,sarcina probei faptului că această clauză ar fi fost negociată cu reclamanții îi revenea. Pârâta nu a făcut însă o asemenea probă,astfel că instanța va considera îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc reținând poziția manifestată de reclamanți,interogatoriul luat de instanță reclamanților.
Împrejurarea că pârâta ar fi procedat la o particularizare a comisionului de risc reflectată în procent al comisionului de administrare, nu poate duce la o altă concluzie privind lipsa de negociere, întrucât reclamanții au fost puși, eventual, doar în situația de a purta discuții cu privire la cuantumul comisionului, dar nu li s-a dat posibilitatea de a discuta însăși oportunitatea perceperii acestuia, posibilitatea de a nu-1 suporta.
De altfel, în condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda, respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului, iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă abia prin întâmpinare, nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum ce a dobânzii,era aproape imposibil pentru un consumator diligent, să poată negocia acest comision ,al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut și dispus imperativ prin formularea clauzei contractuale.
De asemenea, în ceea ce privește schimbarea clauzei din rată de risc în rată de administrare,pârâta trebuia să se conformeze dispozițiilor legii și să prevadă în contractul de credit situația clară (motivul întemeiat) care să permită modificarea unilaterală a ratei dobânzii, astfel încât, la momentul perfectării acestuia, clauza să fie previzibilă, adică consumatorul să fie în posesia tuturor informațiilor și să știe că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi modificată.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a constata caracterul abuziv-ilegal al clauzei înscrise la pct. 5 lit.a din „condiții speciale” ale convenției de credit privind comisionul de risc, și,în consecință, în virtutea principiului repunerii în situația anterioară,va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 2854,37 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de risc, achitată de la data încheierii convenției de credit și până la data introducerii acțiunii.
În drept, instanța a avut în vedere prevederile art. 6 din Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive, care obligă statele membre să asigure mijloacele adecvate și eficace pentru a evita ca prevederile contractuale abuzive „să lege” pe consumator. Cauza Oceano Grupo Editorial SA, versus Rocio Murciano Quintero(C -240/98-C-244/98, R..p I-4941, pct.25 precum și Hotărârea din data de 26.10.2006 ,Mostaza Claro, C-168/05,R. ,p.I-_ pct.25, Ordonanța Curții(Camera a Opta) din 16.11.2010, Pohotovost,C-76/60, pct.36, Hotărârea din 15.03.2011, J. Perenciova, C-453/10, pct.27 și art. 969 și urm cod civil precum și disp. OUG nr. 4/2013 rap. la Legea nr. 193/2000.
În consecință, raportat la considerentele arătate, instanța va respinge excepția prescripției ca neîntemeiată.
Pe fond, se va admite acțiunea precizată a reclamanților, se va constata caracterul abuziv al clauzei de risc transformată în comision de administrare, se va obliga pârâta să elimine clauza abuzivă din contract,va obliga pârâta la plata sumei de 2854,37 CHF (sau echivalentul în lei la data plății,la cursul BNR), ca fiind încasată abuziv, ce a fost calculată începând cu data încheierii convenției și până la data introducerii acțiunii.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, întrucât nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, instanța nu le va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.
Admite acțiunea precizată a reclamanților S. M.-L. și S. C., ambii domiciliați în Caransebeș, ..6, ., județul C.-S. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, sector 2, Șoseaua P. nr. 42 - prin S.C. V. R. S.A - Sucursala Caransebeș, cu sediul în Caransebeș, .. 13, ., județul C.-S..
Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinsă la pct. 5 lit. a din condițiile speciale și art. 3 lit. d din condițiile generale ale Convenției de credit nr._, încheiată între reclamanții S. M.-L. și S. C. și ., la data de 12.06.2008.
Dispune eliminarea clauzei abuzive din convenție.
Obligă pârâta . București la restituirea sumei de 2854,37 CHF, încasate abuziv, reprezentând comision de risc redenumit comision de administrare.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. S. S.
Red.Ad.Pș. 24.05.2013.
Tehnored SS-27.05.2013.
Ex.6/8 pag.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2279/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 669/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
|---|
