Anulare act. Sentința nr. 559/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 559/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 1606/208/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ
JUDEȚUL C. S.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 559/2013
Ședința publică din 20 februarie 2013
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: S. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva intimatei B. R., pentru anulare act – pentru constatarea perimării.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Din partea Ministerului Public se prezintă prim procuror O. Nicușor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După verificarea actelor de la dosar se constată că prin încheierea de ședință din data de 1.02.2012, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 155 Cod procedură civilă și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 31.01.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și pune în discuție reprezentantului Ministerului Public această excepție.
Reprezentantul Ministerului Public, prim procuror O. Nicușor solicită instanței să constate perimată cererea pentru anulare act formulată de P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva intimatei B. R..
INSTANȚA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 26.04.2011, sub nr._, petentul P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. R., anularea înscrisului de la fila 18 dosar urmărire penală nr. 2653/P/2010.
În motivarea cererii, petentul arată că intimata a condus în data de 18.10.2010 pe .. Caransebeș autoturismul marca Opel Vectra cu nr. de înmatriculare 5688 TV 73 având expirată valabilitatea asigurării de răspundere civilă auto obligatorii cartea verde. Intimata a prezentat o altă asigurare carte verde nr._ emisă de . valabilă de șa 9.10.2010 și până la 8.04.2011. În urma verificărilor efectuate la societățile de asigurare din Franța, s-a stabilit că autoturismul mai sus menționat nu există ca fiind asigurat.
Din verificarea actelor de la dosar, instanța reține că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 1.02.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 155 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea obligațiilor pentru traducerea înscrisului a cărui anulare se solicită și pentru verificări privind raportul juridic dintre firma de asigurări și fostul proprietar.
Conform disp. art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit disp. art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 248 și următoarele Cod procedură civilă, urmează a constata perimată cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 248 Cod procedură civilă, constată perimată cererea formulată de petentul P. de pe lângă Judecătoria Caransebeș împotriva intimatei B. R., pentru anulare act.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată azi, 20 februarie 2013, în ședință publică.
PREȘEDINTEGREFIER
A. P. S. S.
Red.PA
Tehnored.SS
Ex.2- 4.03.2013
← Somaţie de plată. Hotărâre din 12-04-2013, Judecătoria CARANSEBEŞ | Fond funciar. Sentința nr. 2170/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ → |
---|