Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3213/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 3213/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 2019/208/2012

ROMÂNIA

JUDECATORIA CARANSEBES

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR.3213/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.12.2013

PREȘEDINTE :Z. T. A.

GREFIER: S. V.

Pe rol judecarea cauzei civile, formulată și modificată de reclamanta S.C. H. S.A., în contradictoriu cu pârâții G. D. M. și G. M., C. G. și I., respectiv B. I. și B. I., având ca obiect constatare nulitate absolută parțială act juridic.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 29.11.2013 și concluziile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța, pentru ca părțile să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea pentru data de 6 decembrie 2013, respectiv pentru reexaminarea actelor de la dosar, la data de 13 decembrie 2013.

INSTANTA,

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr._ /25.05.2012, disjunsa din cauza civilă nr._ (în care fusese inițial înregistrată cu titlul de cerere reconvențională, la data de 22.03.2012), reclamanta S.C. H. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții G. D. M. și G. M., C. G. și I., respectiv B. I. și B. I. ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută parțială a următoarelor acte juridice: 1. Actul de dezmembrare și a Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M.; 2. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I.; 3. Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I.; să dispună radierea dreptului de proprietate în cartea funciară și restabilirea situației anterioare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că, pentru executarea lucrării de interes național „L. Poiana Mărului” din cadrul Amenajării Hidrotehnice Bistra-Poiana Mărului-Ruieni-Poiana Rusca, au fost expropriate imobile din zona Poiana Mărului printre care se află și imobilele în cauză. Susține reclamanta că exproprierea s-a făcut pe posesori, imobilele cu nr. top. 605/a/1, 605/a/2/2, 606/b/1/2 și 604/1 se identifică cu . planul de expropriere, parcelă care, la acea dată, se afla în posesia și folosința lui B. I., acesta fiind cuprins la poziția 40 din Decretul de expropriere nr. 270/1983 cu suprafața de 6500 mp, pentru care a fost despăgubit cu suma de_ lei, în calitate de proprietar tabular, astfel cum rezultă din procesele-verbal de constatare încheiate la acea dată.

După finalizarea lucrărilor, terenurile în cauză au fost cuprinse în domeniul public al statului, fiind inalienabile și imprescriptibile, iar sancțiunea aplicabilă actelor încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale atrage nulitatea absolută a acestora, nulitate prevăzută expres de prevederile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 213/1998. Cu toate acestea, imobilele au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată, fără a se ține seama de faptul că au fost parțial expropriate.

Mai arată reclamanta că încheierea contractelor a fost posibilă întrucât exproprierea nu a fost operată în Cartea funciară, situație întărită de declarația vânzătorului din fața notarului public, potrivit căreia imobilele nu au fost expropriate și nici scoase din circuitul civil.

La f. 80 dosar, reclamanta a depus un înscris intitulat „Cerere de arătare a titularului dreptului”, prin care a învederat că proprietarul imobilelor ce fac obiectul cauzei este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Cererea nu a mai ulterior susținută, ca urmare a faptului că instanța de judecată a învederat inadmisibilitatea formulării unei cereri de arătare a titularului dreptului de către reclamant, art. 64 din codul de procedură civilă permițând formularea unei astfel de cereri doar de către pârâtul chemat în judecată, or S.C. H. S.A. are calitatea de reclamantă în cauză.

La f. 83 dosar, reclamanta S.C. H. S.A. a precizat temeiul juridic al acțiunii drept fiind constituit de prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 și de dispozițiile art. 948 pct. 3 și 4, art. 963, art. 968 C.Civ.

La termenul din data de 14.12.2012, pârâții C. și B. au invocat, prin avocat L. C., excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

La f. 97 dosar, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâtei B. T., având în vedere existența unei coparticipări procesuale obligatorii, dată de faptul că aceasta este parte (vânzătoare) în contractul de vânzare-cumpărare nr. 808/2005 și moștenitoare legală a numitului B. I. (decedat în anul 1998, potrivit adresei de la f. 99 dosar), care are calitatea de vânzător în actul de dezmembrare și vânzare-cumpărare nr. 193/1997.

Prin același înscris, reclamanta a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active, invocată de av. L. C..

La termenul de judecată din data de 26.04.2013, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată (f. 124).

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei ulterior închiderii dezbaterilor și amânării pronunțării, av. L. C. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei (excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat, conform celor mai sus arătate, prin încheierea de ședință de la f. 124 dosar), excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei de interes a reclamantei.

În ceea ce privește aceste excepții, având în vedere momentul procesual înc are au fost invocate, instanța va recalifica „excepția inadmisibilității acțiunii”, invocată de pârâți pe motiv că au trecut mai mult de 10 ani fără ca obiectul exproprierii să fie realizat, ceea ce conduce, în opinia pârâților, la revenirea terenurilor în proprietatea acestora, ca apărare de fond, urmând a o analiza în cuprinsul considerentelor sentinței.

În ceea ce privește „excepția lipsei de interes” a reclamantei, invocată tot prin concluziile scrise de către pârâți (excepție care a fost întemeiată pe inexistența interesului pentru care s-a realizat exproprierea, susținându-se că „exproprierea nu mai există raportat la nivelul normal de retenție a lacului și nivelul maxim în cazul viiturii”), instanța va analiza aceste considerente ale pârâților cu titlu de apărări de fond, în cuprinsul considerentelor sentinței. Sub acest aspect, instanța reține că, prin pronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale active prin încheiere de ședință, instanța s-a pronunțat, implicit, și asupra excepției lipsei interesului, întrucât în acțiunile având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act juridic, care pot fi formulate de orice persoane interesate, premisa reținerii calității procesuale active este aceea a existenței interesului).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Decretul nr. 270/1983 (f. 30), au fost expropriate și trecute în proprietatea statului, în vederea continuării lucrărilor la obiectivul de investiții „Amenajarea hidroenergetică Bistra-Poiana Mărului-Ruieni” terenurile identificate potrivit planului de situație nr. 1 anexat decretului, proprietatea persoanelor prevăzute în tabelul anexă nr. 1 la decret, printre proprietarii expropriați aflându-se și numitul B. I., domiciliat în ..

Din H.G. nr. 2077/2004, depusă la f. 88 dosar, instanța reține că reclamanta deține un drept de concesiune, pe o durată de 49 de ani, asupra bunurilor proprietate publică a statului, din domeniul energetic, enumerate în această hotărâre (lacuri de acumulare, barajele acestora, diguri, ecluze, potențialul hidroenergetic amenajat și în curs de amenajare, etc.), drept care face și obiectul contractului de concesiune nr. 171/2004, depus la f. 90 dosar.

Din „actul de desmembrare și vânzare-cumpărare” nr. 193/1997, depus la f. 27 dosar, instanța reține că numitul B. I., în calitate proprietar tabular asupra nr. top. 605/a, fânaț în suprafață de 3951 mp, din C.F. 1211 M., a procedat, în baza schiței de dezmembrare ce face parte integrantă din înscris, la dezmembrarea imobilului menționat în două numere topografice, rezultând astfel nr. top. 605/a/1, Poiana fânaț, în suprafață de 2018 mp și, respectiv, 605/a/2, Poiana Fânaț, în suprafață de 1939 mp. Prin același act, numitul B. I. a vândut pârâților G. D. M. și G. M., imobilul cu nr. top. 605/a/1, Poiana Fânaț în suprafață de 2018 mp, în schimbul prețului de 1.000.000 lei. Contractul cuprinde mențiunea potrivit căreia imobil nu a fost expropriat și nici scos din circuitul civil, vânzătorul garantând pe cumpărători de orice evicțiune totală sau parțială.

Apoi, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 808/2005, numita B. T. a vândut pârâților C. G. și I. cota de 15/132 părți din terenul cu nr. top. 604/1 –Poiana Fânețe de 1402 mp, înscrisă în C.F. nr. 2283, precum și cota de 1/1 părți din terenurile înscrise în C.F. 1211 M., nr. top. 606/b/1/2 – Fânețe în Poiana de 565 mp și nr. top. 605/a/2/2, Poiana fânețe de 1463 mp, în schimbul prețului de 6084 lei.

Și acest din urmă contract cuprinde declarația vânzătorului potrivit căreia imobilele nu au fost expropriate și nici scoase din circuitul civil, cumpărătorul fiind garantat de orice evicțiune.

În fine, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1893/2010, pârâții C. G. și C. I. au înstrăinat imobilele anterior înscrise în C.F. 1211 M. (carte funciară care, în urma conversiei de pe hârtie, a devenit C.F. nr._ și C.F. nr._ Z.), imobile având nr. top. 606/b/1/2 – Fânețe în Poiana de 565 mp și nr. top. 605/a/2/2, Poiana fânețe de 1463 mp, în schimbul prețului de 13.000 RON, pârâților B. I. și B. I.. Acest din urmă contract nu cuprinde mențiunea potrivit căreia imobilele nu au fost expropriate.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de către ing. exp. S. N. (f. 148), au fost identificate și evidențiate în planul de expertiză tehnică anexat raportului, toate imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută parțială se solicită a fi constatată.

În urma suprapunerii pe planul topografic de delimitare și amplasament a limitei de expropriere, experta a stabilit suprafețele expropriate din fiecare dintre imobilele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, stabilind astfel că:

- Pentru imobilul nr. top. 605/a/1 - nr. cad._, înscris în C.F. nr._ Z. (2172 M.), care a făcut obiectul Actului de dezmembrare și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M., a fost expropriată suprafața de 1343 mp, a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..

- Pentru imobilul cu nr. top. 606/b/1/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I., suprafața expropriată este de 361 mp, a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- Pentru imobilul cu nr. top. 605/a/2/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), suprafața expropriată este de 1046 mp, a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- Pentru imobilul cu nr. top. 604/1 – cad._, înscris în prezent în C.F. nr._ Z. (CF nr. 2283 M.), a fost expropriată întreaga suprafață de 1042 mp.

- Pentru imobilul cu nr. top. 606/b/1/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., a fost expropriată suprafața de 362 mp, a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- Pentru imobilul cu nr. top. 605/a/2/2, înscris în C.F. nr._ Z. (1211 M.), care a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., a fost expropriată suprafața de 1042 mp, a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..

Conform anexei la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, depusă la f. 86 dosar, obiectivul „L. M.” (ce include suprafețele expropriate, mai sus arătate) a fost cuprins în domeniul public al statului, astfel încât imobilele expropriate au fost scoase din circuitul civil și au devenit inalienabile.

Or, una dintre condițiile esențiale ale obiectului actului juridic civil și deci, implicit, ale contractului de vânzare-cumpărare, este aceea ca obiectul acestuia să se afle în circuitul civil (art. 948 pct. 3 și 4 din Codul civil), sancțiunea ce intervine în caz contrar fiind aceea a nulității absolute.

Mai mult, potrivit art. 11 alin.1 din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data încheierii contractelor a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată și deci aplicabilă acestora), bunurile din domeniul public sunt inalienabile.

Întrucât, prin raportul de expertiză, s-a constatat exproprierea parțială a imobilelor arătate în cuprinsul raportului, expropriere care a condus la cuprinderea acestor imobile în domeniul public al statului, devin irelevante aspectele invocate prin concluziile scrise, privind existența a 5 limite de realizare a exproprierii, precum și aspectele privind curbele de nivel între care sunt situate imobilele, respectiv susținerile privind neafectarea terenurilor respective nici în cazul unui nivel normal de retenție a apei nici în caz de viitură. Astfel, nu se poate susține lipsa interesului reclamantei, atâta vreme cât imobilele au fost expropriate, iar lacul de acumulare a fost realizat, reclamanta având concesionate aceste terenuri.

În ceea ce privește susținerea pârâților potrivit căreia, prin trecerea unui termen de 10 ani de la data exproprierii și nerealizarea obiectului exproprierii, terenurile revin în proprietatea expropriaților, instanța constată că premisa regulii invocate de către pârâți nu este îndeplinită în cauză, în mod evident obiectul exproprierii, respectiv lacul de acumulare M., a fost realizat iar utilitatea publică a acestuia subzistă și în prezent.

Nici invocarea bunei-credințe a cumpărătorilor nu salvează contractele încheiate de sancțiunea nulității absolute, întrucât, deși prevederile art. din Legea nr. 7/1996 constituie excepții de la principiul nulității actului juridic subsecvent (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), în speță nu este întrunită nici premisa acestei norme.

Astfel, în cazul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții G. D. M. și M., se observă că aceștia nu au înstrăinat imobilul unui terț de bună-credință care să-și fi înscris dreptul în cartea funciară și astfel să beneficieze, după trecerea unui termen de 3 ani de la înscriere, de dispozițiile art. 34 pct.1 raportate la art. 36 din Legea nr. 7/1996, respectiv de prescripția extinctivă a dreptului material la acțiunea în rectificare de carte funciară.

În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții C. G. și I. și pe cel încheiat ulterior de aceștia din urmă și pârâții B. I. și I., instanța constată că actul subsecvent a fost încheiat în 2010, or cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a acestuia a fost formulată în anul 2012, înainte de împlinirea termenului de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996, astfel încât aceste din urmă dispoziții nu pot opera în favoarea pârâților B. I. și I., neproducându-se efectul menținerii actului subsecvent.

Văzând deci că pârâții au tranzacționat asupra unor bunuri care nu se aflau în circuitul civil, fiind cuprinse în domeniul public al statului și fiind inalienabile, ca urmare a exproprierii acestora în parte, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța urmează a constata nulitatea absolută parțială a contractelor atacate, astfel:

Va constata nulitatea absolută parțială a Actului de dezmembrare și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M., cu privire la suprafața expropriată de 1343 mp din .. 605/a/1 - nr. cad._, înscrisă în C.F. nr._ Z. (2172 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..

Va constata nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I., astfel:

- cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- cu privire la întreaga suprafață de 1042 mp din .. 604/1 – cad._, înscrisă în prezent în C.F. nr._ Z. (CF nr. 2283 M.).

Va constata nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., astfel:

- cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..

Va dispune radierea din Cartea Funciară a drepturilor dobândite potrivit contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută s-a constatat și restabilirea situației anterioare.

În temeiul art. 274 din C.proc.civ., va obliga pârâții la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.468, 40 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert.

Văzând căderea în pretenții a pârâților, va respinge cererea pârâților având ca obiect cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată și modificată de reclamanta S.C. H. S.A. București, Sucursala Hidrocentrale Caransebeș, .. 2 A, județ C.-S., în contradictoriu cu pârâții G. D. M. și G. M., domiciliați în Timișoara, .. 25,apt.4. 6, județ T., C. G. și I., domiciliați în Oțelu R. ., respectiv B. I. și B. I., domiciliați în Caransebeș, ., apt.7, având ca obiect constatare nulitate absolută parțială act juridic.

Constată nulitatea absolută parțială a Actului de dezmembrare și a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 193/1997 de BNP Boldovină I., încheiat între B. I. și pârâții G. D. M. și G. M., cu privire la suprafața expropriată de 1343 mp din .. 605/a/1 - nr. cad._, înscrisă în C.F. nr._ Z. (2172 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..

Constată nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 808/2005, încheiat între pârâții B. T. și C. G. și C. I., astfel:

- cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- cu privire la întreaga suprafață de 1042 mp din .. 604/1 – cad._, înscrisă în prezent în C.F. nr._ Z. (CF nr. 2283 M.).

Constată nulitatea absolută parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1893/2010, de către BNP Asociați S., încheiat între pârâții C. G. și I. și pârâții B. I. și I., astfel:

- cu privire la suprafața expropriată de 361 mp din .. 606/b/1/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele O”,N”,N,O din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N.;

- cu privire la suprafața expropriată de 1046 mp, din .. 605/a/2/2, înscrisă în C.F. nr._ Z. (1211 M.), a cărei limită este definită de punctele M”,L”,L,M din planul topografic de amplasament și delimitare anexat raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. S. N..

Dispune radierea din Cartea Funciară a drepturilor dobândite potrivit contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută s-a constatat și restabilirea situației anterioare.

Obligă pârâții la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.468, 40 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu expert.

Respinge cererea pârâților având ca obiect cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Z. T. A. S. V.

Red ZT 7.02.2014

Tehnored. SV 7.02.2014

Ex.9/ 7.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3213/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ