Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2759/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ

Sentința nr. 2759/2013 pronunțată de Judecătoria CARANSEBEŞ la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 1964/208/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ

JUDEȚUL C.-S.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR . 2759 /2013

Ședința Camerei de Consiliu din: 28 octombrie 2013

PREȘEDINTE: A. M.

GREFIER: I. H.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta . ROMÂNIA SA ,în contradictoriu cu pârâta N. A., având obiect– cerere cu valoare redusă

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de judecată fără citarea părților.

Judecarea cauzei a avut loc în Camera de Consiliu, nesolicitându-se derularea unor dezbateri orale. În ședința din data de 23.09.2013, instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei și, în temeiul art. 1030 C.pr.c, a fixat termen pentru pronunțarea și redactarea hotărârii la data de 23.10.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 21 mai 2013, reclamanta . ROMÂNIA SA a chemat în judecată pârâta N. A.,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6.441,59 lei reprezentând contravaloare gaze naturale livrate, facturate, dar neachitate in perioada:ianuarie 2011-iulie 2012; la plata sumei de 1074,08 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform dispozițiilor contractuale până la data de 25.02.2013, precum și la plata penalităților calculate până la achitarea integrală a debitului. Se solicită și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între părți, a fost încheiat contractul de furnizare nr._/11.06.2005, pe durata nedeterminată, în temeiul căruia aceasta i-a vândut pârâtului gaze naturale, acesta neachitând însă facturile emise în baza consumului efectuat. A mai arătat că pârâtul a fost invitat la conciliere directă, însă acesta nu s-a prezentat în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.

În drept, s-au invocat disp. art. 1270 cod civil și art.1025-1032 Cod Procedură Civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar: situația debitului, copii facturi fiscale, copia contractului nr._/11.06.2005, dovada încercării concilierii prealabile.

La data de 27 mai 2013 s-a comunicat pârâtului cererea de chemare în judecată și anexa, precum și formularul de răspuns în două exemplare pentru a fi completat de către acesta, în termenul de 30 zile prevăzut de art.1029 C.pr.c.

Pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța reține următoarele:

Prezenta cerere a fost soluționată potrivit dispozițiilor art. 1025-1032 din Noul Cod de Procedură Civilă, aplicabile cererilor cu valoare redusă în raport de temeiul de drept invocat de către reclamantă și de îndeplinirea condițiilor legale cu privire la domeniul de aplicare.

Între părți a fost încheiat contractul de furnizare reglementată a gazelor naturale nr._/11.06.2005, pe durata nedeterminată, având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat.

În cuprinsul contractului semnat de ambele părți s-a prevăzut prețul final reglementat pentru furnizarea gazelor naturale ca fiind de 96, 2 lei/MWh (art. 6.1), faptul că plata facturii se face în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii (art. 6.2), precum și faptul că neachitarea facturii în termen de 15 zile de la scadență atrage întreruperea furnizării și perceperea de majorări de întârziere, nivelul majorării fiind de 0, 05 %/zi (art. 6.3). Pârâtul nu a achitat facturile emise de către reclamantă în baza consumului efectuat.

În baza contractului menționat, au fost emise facturile fiscale de la f.19-68 pentru perioada ianuarie 2011-iulie 2012 și datorită neachitării la termenul scadent a debitului s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 1074,08 lei potrivit dispozițiilor contractuale, până la data de 25.02.2013.

Reclamanta a convocat pârâtul la conciliere directă, însă acesta nu a răspuns convocării (fila 13).

Văzând că data încheierii contractului este cea de 11.06.2005, deci anterioară intrării în vigoare a noului cod civil, instanța reține că raporturilor juridice dintre părți le este aplicabil Codul Civil din 1864.

Astfel, conform art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Ele trebuie executate cu bună credință. Cu toate acestea, pârâtul nu și-a onorat obligația de a achita facturile către societatea reclamantă.

Pentru aceste considerente, având în vedere probele administrate și contractul încheiat între părți, în temeiul art. 969 și următoarele Cod civil, art. 1030 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată și o va admite, obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.441,59 lei reprezentând debit neachitat, din care suma de 1074,08 lei penalități de întârziere.

În temeiul art. 1031 din Noul Cod de Procedură Civilă, va obliga pârâtul la plata, către reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 51, 50 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. E ON E. ROMÂNIA S.A. cu sediul in Târgu M., ., în contradictoriu cu pârâta N. A., CNP._, domiciliat în Caransebeș, .. 15,jud.C.-S..

Obligă pârâta la plata, către reclamantă, a sumei de 6.441,59 lei reprezentând contravaloare gaze naturale livrate, facturate și neachitate,din care suma de 1074,08 lei penalități de întârziere.

Obligă pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 153 lei –cheltuieli de judecată,reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Executorie de drept.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Caransebeș.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10. 2013.

PREȘEDINTEGREFIER

A. M. I. H.

Red AL.M-28.10.2013

Tehnored.HI-28.10.2013.

Ex.4.

Data:28.10.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2759/2013. Judecătoria CARANSEBEŞ